ZiarulRing

19-apr.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

EXCLUSIV. Biletul care îi poate schimba soarta lui Cioacă: ”ELODIŢA noastră nu a fost şi nu este încă ceea ce noi ne-am dorit”!

Avatar

Publicat

pe

Un document şocant din dosarul procesului lui Cristian Cioacă poate răsturna din temelii susţinerile procurorilor potrivit cărora ex-poliţistul ar fi recunoscut involuntar adevărul: că a omorât-o şi tranşat-o pe Elodia, ascunzându-i cadavrul! Au minţit procurorii? Au omis (să spună adevărul)? Sau au minţit prin… omisiune? De ce nu au reprodus procurorii, în rechizitoriu, un bilet -”probă-cheie” – al cărui text nu le era favorabil, ci doar afirmaţia unui martor care poate fi oricând contestată? Este acest episod – al buclucaşului ”bileţel” – , încă un argument – după ”episodul preşurilor” -, care arată că rechizitoriul împotriva lui Cioacă scârţâie, având în vedere că procurorul Iacob, în exclusivitate pentru ”ring”, a recunoscut ”greşeala din rechizitoriu, unde se vorbeşte doar de un preş (n.r. – deşi, în realitate, ar fi vorba de două preşuri corpuri -delicte)”?!… Se va prăbuşi dominoul cazului Elodia, piesă cu piesă?!… Până la finalul procesului se vor lămuri, probabil, multe mistere ale acestei TELENOVELE JUDICIARE… FĂRĂ SFÂRŞIT.

”Inculpatul (n.r. – Cristian Cioacă) i-a dat martorului INLM un plic, conţinând dovezi privind relaţia extraconjugală a victimei. Inculpatul i-a prezentat şi acestuia corespondenţa, după care i-a cerut să predea plicul părinţilor victimei, afirmând: «Să vadă şi maică-sa ce curvuliţă a fost Elodiţa lor» (folosirea timpului trecut nu este întâmplătoare, fiind un exemplu clasic de relatare involuntară a adevărului)”, spun, în rechizitoriu, procurorii subordonaţi lui Marius Iacob, ca un argument forte, extrajudiciar, privind aşa-zisa recunoaştere involuntară a… crimei. Şi în referatul cu propunerea de arestare, acest argument pare a fi fost arma secretă a procurorilor conduşi de criminalistul-şef Iacob, alias ”procurorul Elodiei”. Numai că documentul/”biletul lui Cioacă” pe care ”ring” vi-l prezintă, în exclusivitate, aruncă în aer ”argumentul forte” al procurorilor: Cioacă a vorbit despre ”Elodiţa” nu numai la TRECUT (cum susţin anchetatorii), ci şi la… PREZENT!

”Am fost orb, nu am văzut nimic, dar m-am trezit la realitate”

Biletul lui Cioacă, adresat familiei Elodiei la scurt timp după dispariţia acesteia, are două file şi, citit de diverşi specialişti, ar putea spune multe despre starea/stările prin care trecea Cioacă în acele momente. ”Doamnă Ghinescu (Domnule Ghinescu – Robert -), îţi trimit aceste hârtii pentru a realiza şi tu ce eu am realizat prea târziu. «Elodiţa» noastră nu a fost şi nu este încă ceea ce noi ne-am dorit. Cel puţin eu sigur nu mi-am dorit aşa o femeie. Am fost orb, nu am văzut nimic, dar în cele din urmă m-am trezit la realitate singur. Pardon, eu şi Patrick ne-am trezit singuri. Scuză-mă că nu pot să…”, aşa se termină prima filă a biletului trimis de Cioacă soacrei sale, Emilia Ghinescu (şi în atenţa socrului şi a cumnatului său, Robert Ghinescu).

”Este urmărită general şi aştept cu nerăbdare să apară”

A doua filă a biletului vorbeşte despre faptul că Cioacă o aştepta pe Elodiţa să apară. Şi face trimitere la nişte „poveşti de amor”. Cioacă îi scrie soacrei sale: ”… stau şi să vorbesc cu tine, dar nu mai am nervi. În consecinţă, citeşte aceste rânduri, nu mă mai suna, şi să aşteptăm cu toţii ca «Elodiţa» să apară ca să vedem ce poate să ne spună. După cum ştii, este urmărită general şi aştept cu nerăbdare să apară. Voi vedea cum voi rezolva problemele (rate, cheltuieli, altele), dar nu am nevoie de nici un ajutor. Dacă vreţi să înţelegeţi ce v-am spus, procedaţi în consecinţă, dacă nu, eu oricum nu vă voi mai răspunde la telefon. Vă caut eu când voi considera că trebuie sau e cazul. Cristi. URMĂRIŢI POVEŞTILE DE AMOR”. Poveştile de amor sunt scrisorile (electronice) între Elodia şi doi sepepişti. Le veţi citi în zilele următoare… în ”ring”.

”După cum vedeţi, procurorii au manipulat, au scos din context. Eu zic că acesta este un demers ce echivalează cu falsul intelectual pe seama anchetatorilor. Observaţi paragraful 2: «Elodiţa noastră nu a fost şi nu este încă… »”. Despre asta era vorba! La acest bilet se referă procurorii. Acest înscris însoţeste e-mailurile (n.r. – ”POVEŞTILE DE AMOR”). av. Maria Vasii, apărătorul lui Cioacă

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *