ZiarulRing

20-apr.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

TESTAMENTUL lui Sergiu Nicolaescu are doar CINCI FRAZE. Rugămintea regizorului: „Să mă înmormânteze DUPĂ DATINILE CREŞTINEŞTI”!

Avatar

Publicat

pe

Testamentul lui Sergiu Nicolaescu e din nou subiect de presă. Şi de scandal. Sora regretatului regizor, Iolanda Nicolaescu, cere Judecătoriei Sectorului 1 anularea testamentului fratelui său, pentru neîndeplinirea obligaţiei privind înmormântarea. Vă prezentăm mai jos, integral, acest testament care, după şocanta incinerare din iarnă, pur şi simplu… te pune pe gânduri. Ba chiar… îţi dă fiori.

Sora regretatului regizor Sergiu Nicolaescu nu este menţionată în testament. În ceea ce priveşte înmormântarea, testamentul semnat de Sergiu Nicolaescu spune negru pe alb: „O rog pe legatara mea (n.r. – soţia Georgeta-Daniela Nicolaescu) să mă îngroape după datinile creştineşti”. Este exact ceea ce nu înţelege şi contestă în instanţă sora regizorului: încălcarea datinilor creştin-ortodoxe de… îngropăciune!


„Las soţiei mele toate bunurile mele mobile şi imobile, prezente şi viitoare”

Misteriosul şi foarte controversatul testament al lui Sergiu Nicolaescu păleşte în faţa fabuloasei sale cariere şi vieţi de artist şi de om politic-cheie al revoluţiei. Pentru că este, pur şi simplu, un text de cinci fraze, aproape… şablon. În prima şi a doua frază se spune: „Subsemnatul Nicolaescu Sergiu-Florin, căsătorit, fără descendenţi, părinţi decedaţi, domiciliat în mun. Bucureşti (n.r. – adresa completă şi CNP-ul), pentru cazul încetării mele din viaţă, dispun următoarele: Las soţiei mele, Nicolaescu Georgeta-Daniela, domiciliată în mun. Bucureşti (n.r. – urmează adresa şi CNP-ul soţiei), toate bunurile mele mobile şi imobile, prezente şi viitoare, deţinute cu orice titlu, ce se vor găsi în patrimoniul meu, la data decesului meu, instituind-o legatar universal, conform art. 888 Cod civil”.

„Aceasta este voinţa mea şi doresc să fie respectată întocmai”

A treia frază este cea mai importantă dintre toate pentru că se referă la testamentul creştin-spiritual al marelui regizor, care spune: „O rog pe legatara mea să mă îngrijească, aşa cum a făcut-o şi până acum, şi să mă înmormânteze după datinile creştineşti”. Şi urmează a patra frază scurtă, aproape standard: „Aceasta este voinţa mea şi doresc să fie respectată întocmai”. Ultima frază este a notarului. Sub toate aceste cinci fraze, în dreapta apare semnătura olografă a testatorului: Sergiu Nicolaescu. Aşadar, marele patriot a cerut să fie înmormântat creştineşte. De ce nu i-a fost respectată această dorinţă rămâne să stabilească instanţa. Sau, pur şi simplu, va rămâne… un mare mister.

Biserica Ortodoxă, invocată… „ca element de împăcare”

Avocatul Constantin Florea, care o reprezintă în instanţă pe Iolanda Nicolaescu, sora regizorului decedat la începutul acestui an, a explicat, pentru „ring”, de ce acţiunea în instanţă a fost formulată din perspectiva elementului înmormântării. Acesta ne-a declarat că „introducerea Bisericii Ortodoxe s-a făcut pentru explicarea îndeplinirii sau nu a sarcinii testamentare după regulile creştineşti, respectiv dacă ritualul acesta al incinerării este un ritual creştin-ortodox sau nu”. Avocatul a mai declarat, pentru Agerpres, că, în eventualitatea în care clienta sa va câştiga jumătate din drepturile succesorale, le va dona, „în parte, către cinematografie, în parte, către Biserica Ortodoxă Română” ca… „element de împăcare”.

„O rog pe legatara mea să mă îngrijească, aşa cum a făcut-o şi până acum, şi să mă înmormânteze după datinile creştineşti” – Testamentul lui Sergiu (Nicolaescu)

„Prin acţiunea formulată, clienta mea, doamna Iolanda Nicolaescu, sora lui Sergiu Nicolaescu, a dorit să nu mai fie o dezbatere succesorală, conform testamentului, ci o dezbatere legală, în care cota dânsei era egală cu cea a soţiei lui Sergiu Nicolaescu. Este vorba de 1/2 din drepturile care sunt, drepturi din care, cea mai mare parte vrea să le doneze, în parte, către cinematografie, în parte, către Biserica Ortodoxă Română — de aceea am şi introdus în dosar Biserica Ortodoxă Română, ca un element de împăcare, pentru că aţi văzut cu toţii modalitatea în care Sergiu Nicolaescu a fost îngropat — inacceptabil pentru întreaga sa carieră”, – Av. Constantin Florea, apărătorul Iolandei Nicolaescu

„Doamna Iolanda crede că Sergiu Nicolaescu nu a dorit să fie incinerat. Când a identificat testamentul, a constatat că Sergiu nici vorbă să fi spus aşa ceva. Scria că vrea să fie înmormântat creştineşte, cu respectarea tuturor datinilor. (…) Ar dori ca fratele ei să aibă parte de o slujbă şi să mute acea urnă funerară fie la Bellu, pe Aleea Actorilor, pentru că Sergiu Nicolaescu reprezintă ceva, fie la mormântul comun de la Târgu-Jiu, unde au un mausoleu foarte frumos, al familiei, pe care el l-a construit, şi asta spune doamna Iolanda: «eu nu înţeleg cum putea el să accepte să fie incinerat»…” – Av. Constantin Florea, apărătorul Iolandei Nicolaescu

„Am şi introdus în dosar Biserica Ortodoxă Română, ca un element de împăcare, pentru că aţi văzut cu toţii modalitatea în care Sergiu Nicolaescu a fost îngropat – inacceptabil pentru întreaga sa carieră.” – Av. Constantin Florea, apărătorul Iolandei Nicolaescu

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *