• Organizarea unei excursii şcolare va necesita ZECI de aprobări şi documente
  • 3412 afisari
    27-02-2014 de Claudia Marcu
  • Organizarea unei excursii şcolare va necesita ZECI de aprobări şi documente


    Scandalul de la Constanţa, cu elevii care au afirmat într-un filmuleţ postat pe internet că s-au drogat în excursia cu diriginta, a determinat Ministerul Educaţiei să introducă reglementări drastice privind organizarea unor astfel de activităţi. Măsurile sunt atât de restrictive, încât profesorii au anunţat că nu vor mai organiza nicio excursie.



    Excursiile cu elevii organizate de cadrele didactice se vor supune, de acum încolo, unor regulamente extrem de dure. Scandalul izbucnit la Constanţa, în urma filmuleţului cu elevii drogaţi în excursia cu diriginta clasei, a convins conducerea Ministerului Educaţiei că este nevoie de măsuri suplimentare, aceasta emiţând un ordin privind condiţiile de organizare a excursiilor, expediţiilor şi taberelor.



    "Ordinul are legătură cu toate problemele care au apărut şi pot să apară în astfel de situaţii, tocmai din cauza unor reglementări insuficiente în ce priveşte organizarea acestor tabere şi excursii. Evident că atunci când acele cazuri au apărut s-a constatat că există nişte lacune în ce priveşte atribuţiile organizatorilor, adică ale profesorilor. Se completează nişte reglementări insuficiente, Ministerul Educaţiei încercând astfel să se asigure că, din perspectiva organizării, astfel de situaţii, ca aceaa de la Constanţa, nu se vor mai repeta", ne-au declarat reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei.





    Documente în exces, responsabilităţi multiple

    Pentru a organiza o excursie cu elevii, un profesor trebuie să întocmească 27 de documente, cu formulare şi aprobări semnate atât de conducerea şcolii, cât şi de Inspectoratul Şcolar, de părinţi, dar şi de elevi. În plus, cadrele didactice vor avea foarte multe responsabilităţi. "Probabil, ordinul acesta este dat ca să nu mai meargă nimeni în excursii şi tabere, sunt zeci de hârtii pe care trebuie să le faci. Până acum se făceau excursii, în special cu cei de la clasele I-IV şi cele gimnaziale, la liceu mai puţin, că ei au alte preocupări", ne-a declarat Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLÎ).

    Fără alcool şi droguri

    Potrivit ordinului de ministru, elevii au obligaţia ca în excursii şi tabere să nu aducă şi să nu consume tutun, alcool, droguri şi alte substanţe care îi pot pune în pericol pe ei ori pe ceilalţi participanţi sau care pot determina alterarea percepţiei realităţii şi să nu recurgă la violenţă pe timpul participării la acestea. În orice excursie, cadrul didactic trebuie să asigure prezenţa unui cadru medical care să acorde primul ajutor în caz de accident sau îmbolnăvire, iar copilul nu poate pleca fără o adeverinţă de la medicul de familie. Pentru părinţi apare obligativitatea de a semna un document prin care este de acord să fie responsabil pentru faptele copilului, să plătească medicamentele administrate copilului în caz de nevoie sau să absolve şcoala de toate obligaţiile şi răspunderea ocazionate de excursie, cu cu excepţia celor cauzate de neglijenţa cadrelor didactice însoţitoare.

    "Cadrele didactice ne-au sesizat că sunt prea multe documente de făcut şi au spus că nu vor mai organiza excursii." - Simion Hăncescu, preşedintele FSLÎ

    "Oamenii sunt nemulţumiţi de condiţiile care se pun, plus că sunt foarte multe responsabilităţi care cad în sarcina lor." - Simion Hăncescu, preşedintele FSLÎ


Introduceti adresa de e-mail datele dumneavoastra de contact sunt confidentiale.
Vezi ce facem pe Facebook!