ZiarulRing

27-apr.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

DOCUMENT INCENDIAR! Cioacă, în motivele de recurs: „Am fost condamnat pentru O FAPTĂ CARE NU ESTE PREVĂZUTĂ DE LEGE”

Avatar

Publicat

pe

Printre atâtea dosare trepidante (mai mult sau mai puţin electorale), cazul „Elodia-Cioacă” revine, în forţă, la ordinea zilei. Veţi vedea azi, în premieră, un document incendiar: Motivele de recurs în casaţie prin care Cioacă, împreună cu avocata sa, ia la bani mărunţi şi, practic, desfiinţează, punct cu punct, condamnarea pe care o socoteşte drept una nedreaptă, bazată pe o… „construcţie abstractă”.

În primul rând, ieri, la Curtea de Apel Piteşti, s-a judecat contestaţia în anulare formulată de Cioacă prin avocatul său. Instanţa a rămas în pronunţare, avocata Vasii fiind de părere că „singura soluţie legală ar fi admiterea contestaţiei şi redeschiderea judecăţii în apel”. Tot ieri, la Curtea de Apel Braşov, s-a amânat pronunţarea în dosarul privind aşa-zisa violare a corespondenţei Elodiei. Partea cea mai interesantă este însă că avocata Maria Vasii a formulat pentru clientul său şi un recurs în casaţie, în care Cioacă spune că a fost „condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală” şi că i s-au aplicat pedepse „în alte limite decât cele prevăzute de lege”, ambele fiind motive temeinice pentru acest demers.

 „Recursul în casaţie vizează atât latura penală cât şi latura civilă”

Redacţia ring a intrat în posesia motivelor de recurs în casaţie invocate de Cioacă în calea extraordinară de atac pe care va merge la Curtea Supremă. Vi le prezentăm… în exclusivitate. Iată-le.

„Subsemnatul CIOACA CONSTANTIN CRISTIAN, CNP…, fiul lui … si al…, nascut la…, domiciliat in…, aflat in prezent in Penitenciarul Colibasi-Arges , prin, avocat ales Maria Vasii, în temeiul art 436 alin 1 lit b Cod procedură penală, DECLAR RECURS ÎN CASAŢIE împotriva Deciziei penale nr 358 /A/ 18 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Pitesti in dosarul penal nr 1252/109/2013, comunicata mie la data de 6 octombrie 2014. Precizez ca hotararea nu face parte din categoria hotararilor ce nu pot fi atacate cu recurs in casatie”, spune condamnatul Cioacă, la începutul solicitării sale adresate instanţei de casaţiei.

El mai spune că „recursul in casatie vizeaza atat latura penala cat si latura civila a cauzei si se intemeiaza pe urmatoarele cazuri de casatie” şi precizează: „1. Am fost condamnat pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala – caz de recurs in casatie prevazut de art 438 alin 1 pct 7 Noul Cod de procedura penala ;2. S-au aplicat pedepse in alte limite decat cele prevazute de lege , caz de recurs in casatie prevazut de art 438 alin 1 pct 12 Noul cod de procedura penală”. Trecând la „ANALIZA CAZURILOR DE RECURS IN CASATIE”

Cioacă spune: „1. Am fost condamnat pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala – caz de recurs in casatie prevazut de art 438 alin 1 pct 7 Noul Cod de procedura penal”. Acest caz de recurs in casatie – mai spune Cioacă – a fost invocat in cursul judecarii apelului insa instanta a respins aceasta aparare .

Advertisement

„Raportat la acest caz de recurs in casatie va solicit a constata ca cererea indeplineste conditiile prevazute de art 434-438 Cpp si ca atare sa dispuneti prin incheiere admiterea in principiu a cererii de recurs in casatie si sa trimiteti cauza in vederea judecarii recursului in casatie. In conformitate cu prevederile art 441 Cpp va solicit a suspenda executarea hotararii pana la judecarea recursului in casatie si sa luati masura controlului judiciar , asigurandu-va ca voi respecta conditiile pe care mi-le veti impune in conformitate cu prevederile art 215 alin 1 si 2 Cpp. Raportat la cazul de recurs in casatie invocat va solicit a verifica in conformitate cu art 447 Cpp legalitatea hotararii si sa dispuneti in conformitate cu prevederile art 448 alin 1 pct 2 lit a Cpp ACHITAREA mea sub aspectul infractiunii prevazuta de art 195 rap l art 199 alin 1 Noul Cod penal ( fapte nenumite prin dispozitivul hotararii – individualizate doar prin aratarea articolului de lege mentionat )- si a infractiunii prevazuta de art 383 alin 1 Noul cod penal( fapta nenumita prin dispozitivul hotararii – individualizate doar prin aratarea articolului de lege mentionat). Va solicit ca in baza cazului de recurs in casatie mentionat – art 438 alin 1 pct 7 Cpp- sa dispuneti in conformitate cu prevederile art 17 alin 2 Cpp , raportat la art 16 alin 1 lit b cpp ACHITAREA cu privire la infractiunea pentru care am fost condamnat. Sustin incidenta acestui caz de recurs in casatie raportat la urmatoarele imprejurari”, spune Cioacă, menţionând, pe mai multe pagini, cu lux de amănunte şi cu sprijinul experienţei dovedite de avocarul său Maria Vasii în numeroase cazuri.

Vă lăsăm să lecturaţi, în exclusivitate pe ziarulring.ro, aceste motive de recurs în casaţie despre care, începând de azi, probabil se va comenta mult şi vor curge alte tone de cerceală în presă până la judecarea şi la finalizarea acestei căi extraordinare de atac în timpul căreia – este de observat – Cioacă solicită( chiar în motivele de recurs) să fie judecat… în libertate.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *