ZiarulRing

23-apr.2024

ULTIMA ORĂ

EVENIMENT

Cârnaţii şi salamurile cu compoziţii dubioase DISPAR de pe piaţă

Avatar

Publicat

pe

Autoritățile au demarat operațiunea de „dezinfecție” a pieței mezelurilor. Ministerul Agriculturii își va pune logoul de rețetă consacrată doar pe produsele care conțin materii prime de calitate și în dozele prevăzute de standarde. Șapte rețete pentru preparate din carne au fost deja publicate pe site-ul instituției.

Românii se vor putea bucura, în sfârșit, de mezeluri de calitate. Un comitet tehnic format din reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, ai Ministerului Sănătății, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și ai producătorilor a aprobat deja primele șapte rețete consacrate pentru preparate din carne. Este vorba despre cârnații cabanos, salamul Torpedo, crenvurști, parizer, jambon, mușchi file și ciolan presat. Cei care vor produce aceste rețete vor primi un atestat și dreptul de a aplica logoul de rețetă consacrată al Ministerului Agriculturii, care garantează calitatea și controlul acestora. „Am finalizat câteva rețete la carne și pâine, dar nu am reușit pe lactate. Oricum, se mișcă greu sectorul, am făcut legislația, iar cei care sunt interesați să fabrice unul dintre produsele respective conform rețetei trebuie să depună documentația, caietul de sarcini. Trebuie să ieșim cu lucruri de calitate, să se bucure românul de produse. Vom putea să cumpărăm atunci un parizer care să aibă tot ce trebuie. Aceste rețete sunt făcute conform STAS-urilor, standardelor de calitate vechi”, ne-a declarat Viorel Morărescu, directorul general al Industriei Alimentare din Ministerul Agriculturii.

Vor dispărea conservele de curcan cu 2% curcan

Viorel Morărescu ne mai spune că se pregătește modificarea Ordonanței 97 și că se vor introduce controale și verificări la etichetarea produselor. „Le vom interzice producătorilor să treacă pe eticheta produsului altceva decât numele componentei dominante. Dacă spun conservă de ficat de curcan, trebuie să am procentul cel mai mare de ficat de curcan în conservă, nu 2% sau 5%. Am văzut conservă de ficat de curcan și avea 3% ficat de curcan și în rest tot felul de prostii. Componenta dominantă, procentul dominant, dă denumirea produsului. În interior avem tot felul de lucruri, iar pe cutie punem ce vrem noi și consumatorul nu mai înțelege nimic”, a mai afirmat Viorel Morărescu.

Parizerul, 70% carne de vită calitatea I

Conform rețetei consacrate, crenvurștii trebuie să conțină în mare parte carne de vită calitatea I, apoi slănină și condimente. Totodată, cârnații cabanos vor fi fabricați din carne de vită calitatea I și carne de porc de lucru. Parizerul va avea 70% carne de vită calitatea I și 30% slănină de lucru, potrivit rețetei consacrate.

„Logoul cu rețetă consacrată va însemna că există o autoritate care își asumă responsabilitatea față de calitatea produsului și conținutul acestuia.”, Viorel Morărescu, director general în Ministerul Agriculturii

„Vom face controale, ca să vedem dacă sunt în regulă sau nu, că altfel fiecare pune ce vrea, și spune că responsabilitatea este a producătorului.”, Viorel Morărescu

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *