ZiarulRing

28-mart.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

 Condamnarea violatorilor NU PUNE PUNCT DRAMELOR din Vaslui! Hanibal Dumitraşcu, AFIRMAŢII EXPLOZIVE: „ACOLO este MĂRUL PUTRED! Trebuie să…”

Avatar

Publicat

pe

Judecătoria Vaslui a dat, în sfârşit, verdictul în cazul care a isterizat o ţară întreagă. Tinerii care au violat o fată de 18 ani au fost condamnaţi, ieri, la pedepse cuprinse între 5 ani şi 8 luni şi 8 ani şi 4 luni de închisoare, precum şi la plata unor daune morale de 50.000 de lei către victimă, decizia instanţei nefiind însă definitivă. Totodată, ieri după-amiază, toţi cei şapte tineri acuzaţi de viol au fost ridicaţi de la locuinţele lor de către poliţişti şi duşi din nou în arestul poliţiei după ce instanţa a decis înlocuirea controlului judiciar cu arestul preventiv în cazul lor.

Cea mai mare pedeapsă a primit-o Ovidiu Silviu Burada, cel care a racolat-o pe fata de 18 ani din staţia de autobuz din municipiul Vaslui. Acesta a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi 4 ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani, cu un spor de 1 an şi 4 luni, rezultând 8 ani şi 4 luni de închisoare. Alţi trei tineri, respectiv Paul Andrei Burlacu, Silviu Avădanei şi Petrică Ionuţ Bolboceanu, au fost condamnaţi la 6 ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi 3 ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal (se aplică pedeapsa cea mai grea, de 6 ani), cu un spor de 1 an, astfel că vor avea de executat 7 ani de închisoare.

În fine, cei care şi-au recunoscut fapta, respectiv Ionuţ Boicu, Alin Rotaru şi Ioan Surleac, au primit cele mai mici pedepse, adică 5 ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi 2 ani pentru lipsire de libertate, rezultând o pedeapsă de 5 ani şi 8 luni de închisoare. În total, instanţa vasluiană le-a aplicat celor şapte tineri acuzaţi de viol o pedeapsă totală de 46 de ani şi 4 luni. De stat după gratii… Unii spun că e mult pentru nişte tineri nesăbuiţi, alţii, din contră, că este prea puţin. Dacă instanţa de apel va menţine pedeapsa, o va micşora sau o va mări, rămâne de văzut.

“Vor avea acasă un zid protector pentru ceea ce li s-a întâmplat”

Sentinţa de ieri e departe de a mulţumi întreaga societate şi de a linişti brusc spiritele. Dacă opinia publică este în continuare împărţită, unii spunând că s-a făcut dreptate, iar alţii continuând să afirme că trebuiau pedepse mult mai mari, o altă parte, mai ales pe plan local, în comunitatea de unde provin violatorii, păstrează credinţa că aceşti tineri nu meritau să fie atât de aspru pedepsiţi.

Dacă sentinţa justiţiei o ştim deja, haideţi să aflăm şi ce spune un specialist din afara sistemului judiciar, un sociolog şi psiholog de renume, conf. univ. dr. Hanibal Dumitraşcu, care dă următorul verdict: “Această pedeapsă reprezintă mult prea puţin în raport cu ce a aşteptat o ţară întreagă, iar starea de conflict care dă să iasă afară din comunitate este cel mai prost lucru care ni se poate întâmpla.

Advertisement

Odată întorşi acasă din închisoare, băieţii ăştia vor avea în continuare susţinători că ceea ce au făcut este în regulă. Cea mai mare problemă este că se vor întoarce şi vor avea acasă un zid protector pentru ceea ce li s-a întâmplat. Vor avea conştiinţa faptului că nu au făcut nimic rău, iar asta este chestiunea care deranjeză cel mai mult. Într-o altă ordine de idei, victima nu mai poate avea viaţă acolo. Va fi supusă oprobriului public în forme de violenţă diversă.

De la cea simbolică, verbală, până la cea fizică. Sunt absolut convins de chestiunea aceasta. Violatorii nu s-au învăţat minte, nu au învăţat nimic din tot ce li s-a întâmplat. Ce rămâne de făcut? Trebuie făcut ceva cu cei care rămân acasă şi care nu sunt nici sancţionaţi, nici pedepsiţi, nici supuşi unui proces de reeducare. Mentalitatea lor este adânc înrădăcinată în sensul că fata, femeia este cea care i-a aţâţat, ea, victima, fiind vinovată.

Aşadar, trebuie să gândim ce se poate face cu aceia care, în mod făţiş, au afişat un astfel de punct de vedere: de la tatăl unuia dintre violatori până la cei care au proferat tot felul de ameninţări la adresa presei şi a celor care nu au fost de acord cu violul. Eu consider că acolo este nevoie de reeducare, iar asta se poate face prin programe de consiliere. Legea ar trebui să le impună celor care în situaţii de acest fel manifestă un punct de vedere atât de grav în ceea ce priveşte echilibrul societăţii, integritatea fizică, împărtăşesc idei şi valori contrare normalităţii, să treacă printr-un proces de consiliere, printr-un proces de natură psihopedagogică.

Pentru că nu poţi să-i laşi pe aceşti oameni în continuare cu credinţa personală că ceea ce s-a întâmplat nu este viol. (…) Aşadar, trebuie gândit un program coerent de reeducare a comunităţii, pentru că, din punctul meu de vedere, acea mentalitate colectivă este mărul stricat care, până la urmă, i-a şi împins pe aceşti tineri la viol. Este un fel de toleranţă faţă de astfel de fapte atât de puternic înrădăcinate acolo încât vă spun că ei se vor întoarce acasă şi vor mai face un viol.

Sigur nu le va fi bine în puşcărie, pentru că acolo nu este şcoală de reeducare, din nenorocire, şi vor veni de acolo cu gând de răzbunare, cu largul concurs al celor de acasă. Primarul din satul fetei violate: “Uşor-uşor se va intra în normal” Am vrut să aflăm la cald cum a reacţionat comunitatea din localitatea fetei violate. Imediat după verdict, l-am sunat pe edilul din Muntenii de Sus. Întrebat dacă localnicii sunt sau nu mulţumiţi de verdict, primarul Anton Vasile ne-a declarat: “Nu se pune problema dacă oamenii sunt sau nu mulţumiţi de sentinţă, ce a hotărât judecătorul este sfânt.

Discuţiile nu-şi au rostul. Trăim într-un stat de drept şi justiţia îşi face treaba. Şi văd că şi-a făcut-o”. Întrebat dacă fata şi familia ei au susţinere de la comunitatea locală, primarul spune: “Comunitatea o susţine, însă doar moral, altceva ce poate să-i facă? Fata urmează şcoala, am înţeles că azi (n.r. – ieri) s-a prezentat la examenul de bacalaureat la una din probe. Altfel, din punctul meu de vedere, cred că s-a intrat prea mult în intimitate.

E bine că justiţia s-a pronunţat şi trebuie să respectăm actul de justiţie. (…) Într-adevăr, este un caz nefericit şi pentru familie, şi pentru comunitate, pentru că s-a aruncat o pată negativă şi pe comunitate, dar eu consider că, uşor-uşor, se va intra în normal”. “Este un fel de toleranţă faţă de astfel de fapte atât de puternic înrădăcinată încât vă spun că ei se vor întoarce acasă şi vor mai face un viol.”, CONF. UNIV. DR. HANIBAL DUMITRAŞCU, sociolog şi psiholog

Advertisement

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *