ZiarulRing

02-mai2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Robert Turcescu, înainte de finala Eurovision: „Sunt relaxat, nu trăiesc din muzică”

Avatar

Publicat

pe

Ajuns în finala Eurovision alături de trupa Casa Presei, realizatorul B1 TV recunoaşte că trăieşte o experienţă mai mult decât interesantă, dar este relaxat înainte de finală, chiar dacă îşi doreşte să reprezinte România la Malmo, în Suedia.

„Pentru mine, din multe puncte de vedere, nu doar din punct de vedere muzical, ci şi ca experienţă de observare a societăţii româneşti într-un astfel de context, a fost o experienţă extraordinar de interesantă. Am văzut o confuzie teribilă de planuri, de amestecare a lucrurilor, i-am văzut pe cei anti-Băsescu luptând împotriva băsiştilor, am văzut multă ipocrizie. În acelaşi timp aş spune, nu doar în egală măsură, ci într-o măsură mai mare, şi foarte multe dovezi de simpatie, şi am descoperit oameni care au înţeles perfect pasiunea pe care o am pentru muzică şi care m-au încurajat să continui, spunându-mi că e firesc să avem şi altfel de preocupări decât cele strict profesionale. Am văzut şi oameni care, chiar dacă mă consideră într-o anume parte a baricadei politice, au avut suficient respect şi faţă de mine, şi faţă de ei înşişi încât să admită că muzica şi pasiunile oamenilor, în general, sunt mai presus decât bătăliile politice sau disputele de genul îmi place Badea şi nu-mi place Turcescu”, a declarat, pentru „ring”, Robert Turcescu.

„Cei de la Antena 3 s-au speriat că aş putea câştiga această competiţie”

În timp ce Narcis Iustin Ianău e susţinut de ProTV, iar Cezar Ouatu a câştigat simpatia lui Mihai Gâdea, Robert Turcescu nu simte că are susţinerea unui trust de presă. „Cu susţinerea lui Cezar, cred că cei de la Antena 3 s-au speriat de faptul că aş putea să câştig această competiţie”, a spus, uşor amuzat, realizatorul, continuând pe un ton serios: „Eu nu pot să ridic masele să mă voteze, oamenii dacă au chef şi le place piesa vor vota sau dacă nu… nu. Am primit nenumărate mesaje de la oameni care îmi spun: «Nu-mi plac emisiunile tale, dar îmi place piesa foarte mult». Şi m-am bucurat că sunt oameni care au putut face diferenţa dintre Turcescu şi emisiunea de la televizor şi linia editorială şi faptul că am o mare pasiune şi cânt… Nu înţeleg de ce ar trebui să existe o influenţare a planurilor. Asta e! Şi eu am întâlnit foarte mulţi oameni din showbiz pe care i-am catalogat ca fiind nesuferiţi, cu care n-aş sta de vorbă sau cu care n-aş bea un pahar de vin niciodată, dar despre care ar trebui să admit, ascultându-le creaţiile muzicale sau urmărindu-i jucând în filme, după caz, că sunt nişte profesionişti, nişte creatori excepţionali, de geniu”, a punctat Robert Turcescu.

„Dacă nu vom câştiga, nu vom striga că oamenii au fost răi”

Chiar dacă emoţiile artiştilor implicaţi în competiţie ating cote mari şi din cauza faptului că au început atât atacurile, cât şi detaşarea favoriţilor, Robert vede doar partea plină a paharului. „Relaxarea pe care o am înainte de finală vine din faptul că nu trăiesc din muzică… Şi pentru noi este o miză, ne-am dori să câştigăm Eurovision, ne-ar plăcea, însă, dacă nu vom câştiga, nu vom fi din cei care vor striga că ne-au furat arbitri, că ne-au dezavantajat astrele sau că norocul n-a fost de partea noastră, că oamenii au fost răi, că viaţa e nedreaptă şi altele”, a adăugat Turcescu.

„Nu renunţ la jurnalism”

Întrebat dacă pasiunea sa l-ar putea aduce în situaţia în care ar renunţa la meseria de bază, Robert Turcescu nu ia în calcul această variantă. „Nu cred că problema se va pune vreodată în felul acesta. Sunt două preocupări diferite pe care le fac cu maximă intensitate, dar nu se pune problema să renunţ, pentru că jurnalismul este meseria mea, iar ceea ce fac în proiectul acesta, Casa Presei, este pasiunea mea, e lucrul care mă scoate din rutină, care mă bucură, care mă face să vibrez foarte puternic”, a mărturisit Turcescu.

„Piesa nu a fost compusă pentru Eurovision”

„Noi nu am făcut piesa «Un refren» pentru Eurovision, este pentru repertoriul nostru. Faptul că a ajuns în finala Eurovision e un lucru care ne bucură şi spune multe despre această piesă. Trupa nu a fost înfiinţată acum, cântăm de vreo doi ani împreună. Avem deja numeroase concerte în ţară şi în Bucureşti şi nu e un proiect care să se termine după etapa Eurovision”, a mai spus Robert Turcescu, care nu vede un lucru rău în faptul că unii artişti sunt mai mediatizaţi ca alţii de anumite trusturi de presă. „Eu n-am simţit că am avut un trust de presă în spate. Oricum ar fi, oriunde în lumea asta, evenimentele de acest gen, indiferent de dimensiunea strict muzicală, are o dimensiune PR-istică extrem de importantă, are elemente de susţinere care ţin de personalitatea individului, respectiv de felul în care el este cunoscut sau nu în societate”, a adăugat Turcescu.

Îi place Roger Waters, dar nu îndrăzneşte să viseze

Dacă majoritatea artiştilor îşi doresc ca la un moment dat să cânte alături de o personalitate din domeniu pe care o admiră, Robert Turcescu crede că e prea mic ca artist pentru astfel de vise. „Sunt prea mic ca muzician ca să zic că aş putea cânta pe scenă cu Roger Waters sau orice altă trupă mare din lumea asta. Nu mă duce gândul până acolo şi nici nu vreau să îmi fac iluzii de genul ăsta. Sunt muzicieni în România cu care am avut ocazia să cânt şi mi-a făcut o plăcere deosebită, unul dintre ei este amicul meu, Nicu Patoi, care e un chitarist excepţional şi cu care am avut ocazia să cânt. În rest, de-a lungul anilor, am avut ocazia să cânt şi pe aceeaşi scenă cu Cargo, Iris… Am cântat în deschiderea concertelor lor, când activam în trupa Kapela. Acum avem concertele noastre”, a mai spus realizatorul emisiunii „Sub semnul întrebării”, de la B1 TV.

38 de ani va împlini Robert Turcescu pe 3 mai. Încă din 1991 a cochetat cu muzica, când a activat în trupa rock Kapela.

„Oamenii care cântă sau au ca pasiune muzica sunt nişte oameni deosebiţi, eu am un respect deosebit pentru toţi cei care sunt în această competiţie.”, ROBERT TURCESCU

„Eu n-am vrut să cânt cu vocea în proiectul ăsta. Asta e o întâmplare, eu îmi doream să cânt din nou la chitară şi să am o trupă în care să cânt. S-a întâmplat să fiu şi solistul vocal al acestei trupe la cererea colegilor mei.”, ROBERT TURCESCU

Mâine, de la ora 23.00, în Music Club, Robert Turcescu şi Casa Presei vor avea lansarea oficială a videoclipului piesei „Un refren”.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *