ZiarulRing

29-mart.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Turcescu, despre Badea: „Vreau să-i ofer păcătosului ŞANSA să se îndrepte”

Avatar

Publicat

pe

Ofensiva la adresa realizatorului B1 TV a continuat şi după Eurovision… Duminică, la Antena 3, Robert Turcescu a fost nominalizat printre „slugile lui Băsescu” şi, după alte atacuri, a decis să rezolve conflictul în instanţă.

„După un lung şir de emisiuni, care au culminat cu ceea ce s-a întâmplat duminică seara, consider că a avut loc un îndemn la violenţă al lui Mircea Badea la adresa mea, dar şi a altora. E momentul unei reacţii din partea CNA, dar şi al unei acţiuni în instanţă, cum e cea pe care o iniţiez. Voi face şi o plângere la CNA, dar e vorba de o propunere pe care o înaintez, în următoarele zile, prin care solicit luarea în discuţie a unei propuneri de modificare a Legii audiovizualului, o iniţiativă care să vină clar din partea CNA, prin care să fie eliminată varianta pamfletului. Cel puţin în forma în care este înţeles la ora actuală. Pentru că, sub acoperirea titulaturii de pamflet, au loc atacuri imunde, violente, grobiane la adresa multor oameni publici din România”, a explicat Robert Turcescu pentru „ring”.

„Un pamflet nu îndeamnă la linşaj public”

„În fapt, ceea ce face Mircea Badea, intitulându-şi emisiunea «pamflet», este echivalentul rubricii din anii ’90 din revista «România Mare», realizată de Vadim Tudor şi semnată sub pseudonimul Alcibiade, în care erau terfeliţi, jigniţi, atacaţi toţi cei care nu-i conveneau lui Vadim, iar la acţiunile în justiţie spuneau că e vorba de un… pamflet. Nu aşa arată un pamflet! Un pamflet presupune ironie muşcătoare; putem să citim pamflete violente şi virulente celebre din perioada interbelică, însă ele n-aveau această dimensiune a îndemnului spre violenţă, la linşaj public de-a dreptul, lucru pe care îl practică, în momentul de faţă, Mircea Badea”, a adăugat Turcescu.

Poate şi alte persoane publice îl vor da în judecată

Realizatorul emisiunii „Sub semnul întrebării” de la B1 TV susţine că acţiunea lui vizează eliminarea pasivităţii oamenilor la manifestările de violenţă din spaţiul public: „E momentul unei reacţii. A mea, deocamdată, urmează poate şi alţi colegi, poate vor urma şi alte persoane publice, poate şi politicieni care se simt, în momentul de faţă, victimele unui linşaj mediatic practicat de Badea. Undeva, câtă vreme deontologia nu mai valorează două parale în ochii acestora, trebuie găsită o soluţie pentru a stopa acest abuz de invective şi grobianism pe care îl revarsă în fiecare seară personaje din categoria Mircea Badea, prin intermediul emisiunii sale din spaţiul public”.

Dacă l-ar fi jignit în privat, nu-l dădea în judecată

Jurnalistul a găsit deja avocaţi care să se ocupe de caz: „Astăzi (ieri – n.r.), îmi vor prezenta un draft al acţiunii pe care urmează să o înaintăm instanţei. Eu nu mi-am dat niciodată în judecată vreun coleg jurnalist, chiar dacă unii dintre ei poate au scris texte violente la un moment dat sau poate m-au jignit în vreun fel. Este prima acţiune de acest gen… Dacă mi-ar fi trimis un e-mail în care să mă porcăiască în fel şi chip sau în care să-mi spună că mă prinde la colţul străzii şi mă bate, nu l-aş fi acţionat în instanţă. Dar în momentul în care el proferează astfel de ameninţări în spaţiul public şi găseşte rapid şi adepţi, cred că e o acţiune bine-venită. Nu mi-e frică de Mircea Badea sau de oamenii pe care i-ar putea asmuţi împotriva mea. Am 20 de ani de presă, am făcut investigaţii jurnalistice şi fac în continuare, mi le-am asumat cu doza de risc aferentă, nu despre frică vorbim aici, ci despre faptul că s-a mers prea departe, acţiuni extremiste aproape. Aceste emisiuni nu sunt pamflete, ele aduc grave prejudicii de imagine, îndeamnă la ură, la violenţă de limbaj şi chiar fizică. Badea a depăşit de mult orice cadru în care se circumscrie pamfletul”, a mărturisit Robert Turcescu.

Contestă şi ce postează pe Facebook

Cât priveşte acţiunea pe care o va depune în instanţă, jurnalistul dezvăluie şi alte motive. „Avocaţii mei vor studia atât emisiunea de la Antena 3, cât şi alte aspecte, pentru că nu va fi doar emisiunea de duminică seara. De luni de zile, din vara anului trecut, Mircea Badea postează o fotografie în care eu apar îmbrăcat într-o uniformă militară, fără să precizeze că este vorba de un trucaj fotografic. Dacă eu, mâine, l-aş pune pe premierul Ponta sau pe Mihai Gâdea îmbrăcaţi în travestiţi, să spunem, dacă aş face un trucaj şi l-aş pune într-un club de acest gen din Amsterdam, e de presupus că atât CNA, cât şi cei amintiţi mai devreme m-ar sancţiona şi mi-ar atrage atenţia să precizez că vorbim de un trucaj fotografic. În cazul meu, cu Turcescu îmbrăcat în uniformă militară, n-au precizat niciodată, deşi le-am atras atenţia de atâtea ori că vorbim despre un trucaj foto. Prin urmare, într-un astfel de context, văzând că nici CNA nu a reacţionat şi sunt oameni care chiar îşi închipuie că m-am îmbrăcat într-o astfel de haină militară, în plângerea pe care o vom depune instanţei vom atrage atenţia şi asupra acestei situaţii. Aceste acţiuni nu mai pot fi tolerate la infinit şi, repet, nu este singura situaţie de acest gen. Îi atrag atenţia lui Mircea Badea că o instanţă românească a decis recent într-un proces, având o astfel de speţă, că şi pagina de Facebook este spaţiu public. În momentul în care insinuează tot felul de lucruri la adresa mea, acestea vor constitui parte din plângerea pe care o voi face în justiţie împotriva lui. Vreau să îi ofer păcătosului ocazia să se îndrepte. Sunt convins că justiţia îi va da o mână de ajutor în acest sens”, a spus Robert Turcescu.

„Am decis să deschid o acţiune în justiţie împotriva lor. Deja mi se pare prea mult. Mult prea mult! Aici nu mai vorbim despre presă şi nici despre concurenţă. E vorba despre ură, instigare la violenţă şi, probabil, demenţă.”, ROBERT TURCESCU

Astăzi, Robert Turcescu se va întâlni cu avocaţii pentru a studia draftul acţiunii pe care o vor înainta instanţei de judecată.

După experienţa Eurovision, Robert Turcescu şi trupa Casa Presei au susţinut mai multe spectacole, iar vineri vor avea concert în Club Spice din Capitală.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *