ZiarulRing

29-mart.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Huidu, despre revenirea la TV: „Greşeala e o eroare neasumată”

Avatar

Publicat

pe

De azi (n.r.mâine), în fiecare săptămână, de luni până joi, de la ora 20.15, „Cronica Cârcotașilor” revine la Prima TV cu Șerban Huidu la pupitru. După cinci ani de exil în spatele camerelor, realizatorul TV dezvăluie, pentru „ring”, ce l-a determinat să revină pe sticlă după accidentul auto din 16 octombrie 2011, soldat cu trei morți.

Împăcat cu sine, Șerban Huidu susține că retragerea lui a fost o alegere, nu o condiție: „Sunt lucruri pe care mi le-am asumat și pe care era normal să le țin deoparte. Din presă n-am plecat niciodată. Dacă eram sculer-matrițer, nu trebuia să mă opresc pentru că am făcut un accident. Din respect, au fost niște ani de pauză, dar mă reîntorc cu o echipă, nu sunt doar eu în prim-plan. În 2011, am scris pe blog că mă voi retrage din prim-planul «Cronicii», n-am spus că plec dintr-o meserie pe care o fac de peste 20 de ani”.

„N-am emoții, e ca mersul pe bicicletă”

Revenirea a fost dictată de cerințele noului format al „Cronicii”, spune Huidu: „Fiind o emisie mai extinsă, era nevoie de încă doi oameni. M-am gândit că ar fi mai bine să fie patru și să mă întorc. N-am emoții, am avut vreo cinci ani de pauză, cu un mic intermezzo înainte de al doilea accident (între accidentul la schi și cel auto – n.r.), adică vreo două emisii. Dar e ca mersul pe bicicletă, când înveți, nu prea uiți. Mă voi ocupa de tot ce înseamnă structura emisiunii și texte. Nu vor fi mari schimbări, suntem doar mai mulți și o nouă «bebelușă». Printre rubricile noi e «Pastila antirid», realizată de părintele Necula de la Sibiu, viral pe internet. El răspunde în felul lui la întrebările telespectatorilor”.

Accidentele şi lucrurile grave, excluse de la glume

Înregistrată cu public în regim live, cronica va taxa mai departe gafele din spațiul public, promite cârcotașul: „Vor exista în continuare scheciurile. În vizor nu se află cineva anume. Depinde ce spune și ce face fiecare, poate fi de la președintele Iohannis, dacă noi credem că a greșit, până la Oana Zăvoranu. Nu vor fi în emisiune asistente, cum n-au fost niciodată, în 15 ani de emisie, accidente sau lucruri grave cu care nu se poate glumi. Cum m-am schimbat în cinci ani, veți vedea, oricum, Șerban de acum are vizibil mai puțin păr. Blogurile noastre sunt cronicacarcotasilor.ro, cronicipebune.ro și serbanhuidu.ro, plus pagina noastră de Facebook. Cei care ne semnalează greșeli vor fi recompensați cu telefoane mobile inteligente și tablete”.

Advertisement

„Ne-am folosit de umor pentru opinie”

Înaintea noului sezon, Șerban Huidu își asumă în avans „erorile”: „«Cronica» n-a fost niciodată o emisiune de umor, ea s-a folosit de umor, dar a fost o emisiune de opinie care a urmărit un fel de asanare a societății. Când acum 10-15 ani spuneam de Vanghelie și de maneliștii care trebuie să plătească impozite, toți râdeau. S-a ajuns la momentul când ce spuneam atunci e cam real. Și sunt încă multe de spus. Ce facem noi nu e atac la persoană, ci un atac la ce întreprinde public persoana respectivă și noi credem că nu e bine. E posibil să greșim și noi, că orice om greșește. De fapt, greșeala este o eroare neasumată. Când faci o eroare și ți-o asumi, rămâne eroare, când nu ți-o asumi, e greșeală”. „Le mulțumesc celor care mi-au trimis mesaje, iar cei care ne înjură să o facă în continuare dacă asta le e plăcerea, dar să se uite la emisiune.”, ȘERBAN HUIDU

2 seri pe săptămână va prezenta Șerban Huidu alături de Codruț Kegheș (Dezbrăcatu’), iar în celelalte două, Ioana Petric și Cristian Hrubaru. „Cei care au fost de partea mea tot timpul m-au susținut și după accident. Ceilalți n-au înțeles nimic din ce s-a întâmplat și au avut un motiv în plus să spună nu.”, ȘERBAN HUIDU


Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *