ZiarulRing

26-apr.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

  Benone Sinulescu Sunt supărat foc, îl voi da în judecată pe Capatos!

Avatar

Publicat

pe

Scandalizat că realizatorii emisiunii „Dosarele VIP”, de la Antena Stars, îi pun sub semnul întrebării orientarea sexuală, interpretul de muzică populară vrea să-i dea în judecată şi să obţină daune morale.

Zvonurile vehiculate recent la TV i-au mai ajuns la urechi şi cu alte ocazii, însă acum Benone Sinulescu a izbucnit: „Sunt supărat foc pe nemernicii de Capatos şi colegul lui care mă ponegresc în emisiuni şi îi voi da în judecată. Sper că voi reuşi, că merită. Au zis despre mine nişte lucruri murdare, mizerabile… Că au circulat zvonuri că n-am s..ă, că sunt homo… După 58 de ani de când cânt, ei vin să-mi terfelească imaginea”.

„Mint ca nişte porci ordinari”

Pentru a-şi lua revanşa, Benone e gata să meargă până la capăt: „Ce-au făcut ei (realizatorii TV în cauză – n.r.) pentru ţara asta? Eu măcar las ceva în urmă, melodii cunoscute de toată lumea, nu emisiuni de trei lulele, trei surcele. Sunt foarte nervos. Mint ca nişte porci ordinari şi asta îi va costa pentru că voi cere daune morale. Nu se poate aşa ceva! Am tăcut destul. N-au rating şi vor să facă audienţă cu noi?! Dacă nu ştii mare lucru despre un om, orientează-te, citeşte despre el! Nu vreau să arunce cu noroi în mine toţi netrebnicii pentru că îi trag la răspundere, deja am şi aranjat”.

„Soţia a pierdut cinci sarcini”

Cu toate că nu are copii, artistul susţine că a fost răsfăţatul femeilor: „Sunt căsătorit de 35 de ani, dar n-am copii pentru că soţia a pierdut cinci sarcini. De-a lungul carierei, mi-au venit la uşă vreo trei copii care, chipurile, ar fi fost ai mei. Când i-am scuturat mai bine, habar nu aveam cine sunt ei şi mamele lor. Nu s-a ajuns la teste ADN. Înainte să mă căsătoresc, am mai avut relaţii cu alte femei, nu e o ruşine, că fiecare trecem prin metamorfoza asta. Au fost multe femei în viaţa mea, că am fost în prim-plan şi am fost răsfăţat. Pe vremuri, eram extrem de solicitat şi umpleam singur un stadion, aşa că era normal să am şi multe admiratoare. Nu sunt şi n-am fost niciodată frumos, dar sunt un tip conciliant şi cu bun-simţ”.

Advertisement

Singurul bis de la inaugurarea Sălii Palatului Un moment important al carierei sale a fost în 1960, spune Benone: „Am cântat când a fost inaugurată Sala Palatului, într-un spectacol grandios. Pe scenă am cântat folclor eu şi Maria Tănase, operă – Nicolae Herlea şi Zinaida Palli, coruri reunite şi orchestre de 300 de persoane. Acolo, spectacolul trebuia să meargă şnur, fără bis, era eveniment de grad zero. Erau acolo toţi ambasadorii, toţi ataşaţii şi toţi oamenii importanţi din conducerea Comitetului Central. Doar eu am fost cel care am dat peste cap programul pentru că am fost bisat”. Preferatul lui Gheorghiu-Dej şi al lui Ceauşescu Norocul a făcut ca artistul să fie mereu în graţiile mai-marilor comunişti.

„Sunt printre puţinii care, în anul 1962, au cântat în faţa a peste 150.000 de oameni, la Muntele Găina, în cel mai mare spectacol al vieţii. Era pe timpul lui Gheorghiu-Dej şi am avut un succes uriaş. Am cântat atunci ca la nuntă. Au mai fost Maria Lătăreţu, Angela Moldovan şi mulţi alţii. Şi de la evenimentele lui Ceauşescu eram nelipsit. Asta nu e o laudă, că el iubea muzica. Avea bun-gust şi selecta cele mai frumoase cântece. Prefera romanţele. Era înnebunit după melodiile «Radu’ mamii» şi «La căsuţa cu pridvor» şi eram atenţionat să le cânt de fiecare dată când era prezent Ceauşescu. Deja mi se acrise de ele. Luam în jur de 2.000 de lei pentru un spectacol”, îşi aminteşte nea Beni.

„Niciodată n-am fost cu nasul pe sus”

La 78 de ani, Benone Sinulescu şi-a pus în ordine şi viaţa, şi averea. „Tot ce am îi voi lăsa unui nepot şi soţiei lui care sunt ca şi înfiaţi de mine şi de soţia mea. Niciodată n-am fost cu nasul pe sus, ci mereu am descoperit cântăreţi pe care i-am ajutat să se lanseze. Aş vrea ca oamenii care au făcut treabă serioasă să nu mai fie demolaţi. Realizatorii TV care vor rating să facă emisiuni de calitate”, a adăugat artistul. Săptămâna aceasta, Benone Sinulescu va susţine două concerte la Roma.


Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *