ZiarulRing

26-apr.2024

ULTIMA ORĂ

EVENIMENT

Aimée Iacobescu trăieşte cu perfuzii: „Sunt dependentă de medicamente”

Avatar

Publicat

pe

A ajuns la capătul puterilor după ce Ion Caramitru i-a spus să mai aştepte alţi ani indemnizaţia de merit de la UNITER, iar Cezara Dafinescu nu i-ar mai fi returnat un împrumut de 2.000 de lei. Aimée Iacobescu s-a aflat la un pas de moarte, iar acum urmează un tratament dificil. Scandalul a afectat-o atât de tare încât starea i s-a înrăutăţit peste noapte. Fără să se mai poată ţine pe picioare, Aimée Iacobescu (69 de ani) a ajuns, vineri, la Urgenţă, iar medicii i-au administrat imediat două perfuzii. După câteva ore a putut să revină acasă, fiind programată azi pentru alte patru perfuzii. „Pe fondul meu prost, scandalurile îmi mai lipseau… M-am simţit foarte rău după toate discuţiile în care Ion Caramitru mi-a transmis, la Antena 1, să trăiesc din pensia de urmaş a mamei mele, când eu am dreptul la indemnizaţie de merit. Apoi, Cezara Dafinescu nu mi-a restituit 2.000 de lei pe care i-am dat împrumut şi s-a iscat alt scandal. Sunt foarte bolnavă şi n-am mai rezistat. N-am mai făcut perfuzii de la a doua operaţie”, ne-a mărturisit actriţa cu o voce stinsă.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *