ZiarulRing

29-apr.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Doroftei: Vreau să scot copiii din CANALE şi să-i fac CAMPIONI OLIMPICI

Avatar

Publicat

pe

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a dezvăluit în EXCLUSIVITATE pentru ziarulring.ro care este proiectul său de suflet. „Moşu” s-a săturat să-i vadă pe copiii străzii cum mor prin canale cu pungile de aurolac lângă ei. El are în plan salvarea prin sport a cât mai multor copii.


Preşedintele F.R. Box a promis că va lua toate canalele la pas, va scoate toţi copiii şi va încerca să le schimbe viaţa. Doroftei are deja un exemplu în acest sens, fostul său antrenor, Titi Tudor. Acesta are în grijă un copil pe care l-a luat de pe stradă şi încearcă să-i schimbe viaţa prin box.


„Avem un exemplu la sala de box a lui Titi Tudor. A luat copii, îi ajută, le dă să mănânce, îi spală, îi îmbracă. Dacă e nevoie intrăm şi în canale. Vrem să-i scoatem de acolo, să-i învăţăm să meargă la şcoală, să le arătam cum este viaţa, să le arăţi că pot face ceva cu viaţa lor. Exemplul sunt chiar eu. N-am trăit în canal, dar am stat pe stradă la fel ca el şi mi-am schimbat viaţa prin box. Poate nu toţi ajung să facă box de performanţă, dar poate găsesc un campion olimpic „. Doroftei speră să implice Primăria Capitalei şi câteva ONG-uri în acest proiect. „Moşu” pregăteşte spaţii de cazare şi antrenament pentru copiii care vor să trăiască o altă viaţă.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *