Articole dupa tagul:
cancer
-
Vaccinul împotriva cancerului de col uterin, sigur şi eficient
Autorităţi medicale internaţionale au stabilit că vaccinul împotriva cancerului de col uterin este eficient şi sigur, arată Centrul Naţional de Informare privind această boală, care adaugă că o decizie de continuare sau nu a vaccinării va fi luată după evaluarea campaniei de informare în acest scop. Informaţia privind siguranţa acestui vaccin a fost furnizată oficial, în 20 septembrie, de FDA (Agenţia Naţională a... -
"Cartea de identitate" a cancerului mamar
Prima "carte de identitate" a unui cancer, cel mamar, a fost realizată de oamenii de ştiinţă canadieni, care au declarat, miercuri, că această descoperire deschide calea pentru punerea la punct a unor noi tratamente personalizate împotriva acestei maladii, informează AFP. Folosind o nouă tehnologie, mai rapidă şi mai ieftină, o echipă de la Agenţia de oncologie din Columbia Britanică (Canada) a reuşit în premieră... -
Se extinde imunizarea împotriva HPV
Ministerul Sănătății a decis, ieri, extinderea campaniei gratuite de vaccinare pentru prevenirea cancerului de col uterin. Până acum, erau imunizate fetele între 10-14 ani. Acum, grupa de vârstă este 12-24 de ani. Acestea se pot imuniza gratuit împotriva HPV până la sfârșitul primului semestru din anul 2010. Vaccinarea se va face la cabinetele medicale din școli și universități, dar şi la cele ale medicilor de... -
Cine mănâncă puţin trăieşte mult
Reducerea consumului de calorii pare să prelungească viaţa, arată un studiu efectuat de specialiştii americani. Experimentele demonstrează că această reducere la o vârstă deja avansată are rezultate imediate, prelungind viaţa rozătoarelor cu şase luni. De asemenea, reducerea consumului de calorii a încetinit progresia cancerului şi în unele cazuri a stopat extinderea tumorilor. La rozătoarele vârstnice puse la regim se... -
Virusul care distruge tumorile
Oamenii de ştiinţă au reuşit să modifice genetic un virus în aşa fel încât acesta să distrugă tumorile cerebrale, arată un studiu american. Cercetările desfãşurate la Universitatea Texas din Houston au permis testarea cu succes pe şoareci a unei terapii calificate drept "bomba virală inteligentă", care permite eradicarea totală a tumorilor cerebrale fără a distruge şi celulele sănătoase. -
Sportul previne cancerul mamar
Activităţile sportive practicate frecvent au efecte pozitive în lupta împotriva cancerului de sân. Dimineaţa, se recomandă 30 de minute de mers pe jos. Persoanele de sex feminin care nu practică activităţi sportive sunt predispuse apariţiei cancerului de sân în proporţie de 10-16%. Femeile care fac sport prezintă un risc mai mic, susţin oamenii de ştiinţă de la Universitatea Arnold School din Carolina de Sud. -
Vitamina D ne păzeşte de cancer
Potrivit unui studiu efectuat pe un eşantion de 50.000 de europeni, persoanele ce au concentraţii mari de vitamina D în sânge prezintă riscul apariţiei cancerului colorectal cu aproape 40% mai mic decât persoanele cu un nivel minim de vitamina D. Aceasta, sintetizată în mod natural de organism în urma expunerii la soare, poate proveni şi din diverse alimente. Are un rol determinant în procesul de solidificare a oaselor,... -
Daţi-i o şansă Cristinei!
"Împreună am ajutat-o să câştige ziua de astăzi. Să-i dăruim şi ziua de mâine!". Aşa sună sloganul campaniei Cristinei Dinu, o avocată în vârstă de 26 de ani care, de doi ani, luptă cu o boală nemiloasă: cancer limfatic. A făcut deja un transplant, care nu a vindecat-o, ci doar i-a încetinit evoluţia bolii. Acum o mai aşteaptă încă unul, mult mai greu, dar decisiv, pentru a-şi câştiga şansa la viaţă. Cristina... -
Liana Stanciu te învaţă să previi cancerul
După succesul de care s-a bucurat ediţia emisiunii „Trenul vieţii” din 26 februarie a.c., realizatoarea Liana Stanciu abordează şi în această vineri, începând cu ora 20.00, tema prevenirii şi combaterii cancerului. Liana va oferi împreună cu invitaţii săi lecţii pentru o viaţă lungă şi sănătoasă. Emisiunea se va adresa în special tinerei generaţii care trebuie să ştie cum, ce şi cât se mănâncă şi care... -
Fasolea previne cancerul
Cu un conţinut proteic ridicat, fasolea previne apariţia cancerului şi a diabetului. Studiile nutriţioniştilor americani au arătat că o dietă de câteva luni cu fasole, consumată de patru ori pe zi, reduce cu 22% riscul apariţiei bolilor cardiovasculare. Mai mult, fasolea şi cartofii previn apariţia cancerului de sân şi prostată, prin conţinutul de fitoestrogen. Este bogată în fibre, ce ajută la refacerea peretelui... -
Placido Domingo, operat de cancer
Tenorul spaniol Placido Domingo a fost operat de cancer la colon. Intervenţia chirurgicală a avut loc săptămâna trecută şi a constat în extirparea unui polip canceros, medicii susţinând faptul că există mari şanse ca artistul să se vindece complet. Cântăreţul în vârstă de 69 de ani va trebui să se odihnească timp de şase săptămâni. -
Cristina Dinu: „Vă mulţumesc din suflet!”
A primit o altă şansă la viaţă, şansă pe care sufletul ei, greu încercat în ultimii doi ani de boală, o merita din plin. Şansă la care a pus umărul şi ziarul “ring”, prin campania dusă. Cristina Dinu, avocata în vârstă de 26 de ani care luptă cu un cancer limfatic, a reuşit să strângă 80.000 de euro pentru a-l doilea transplant de celule stem. “Vă mulţumesc din suflet pentru ajutor, pentru tot! Am reuşit să... -
Deodorantele şi cancerul mamar
Chimicalele prezente în deodorante solide, antiperspirante şi în alte cosmetice se pot depune la nivelul organismului, sunt de părere cercetătorii britanici. Aceştia au depistat urme de chimicale, denumite parabeni, în ţesuturile prelevate de la femeile cu cancer mamar. Cu toate că nu există o evidenţă clară a faptului că deodorantele şi cosmeticele favorizează apariţia cancerului, oamenii de ştiinţă atrag atenţia asupra... -
Cancerul, diagnosticat înainte să „atace”
Un aparat inovator de depistare a cancerului la sân a fost prezentat, ieri, în premieră pe piaţa medicală din ţara noastră. ”Sper ca în scurt timp femeile din România să poată beneficia de acest aparat şi cât mai puţine să moară din cauza cancerului mamar”, a declarat Mihaela Borcea, gazda evenimentului care a avut loc la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu“. Aparatul DATG - Angiotermografia... -
Tratamentul pentru de cancer , în farmacii cu circuit închis
Medicamentele necesare tratamentului bolnavilor cu afecţiuni oncologice înscrişi în Programul naţional de oncologie vor fi eliberate, de la 1 iulie, doar prin farmaciile cu circuit închis aparţinând unităţilor sanitare în care se derulează programul, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii. Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anul 2010 publicat... -
Purtăm haine cancerigene!
Nuanţele vii, recomandate în 2010 de designerii din toată lumea, dăunează grav sănătăţii. Specialiştii ne avertizează că persoanele care poartă haine intens colorate au un risc major de a dezvolta cancer de piele. Şi cum românul e, pe zi ce trece, tot mai sărac, se înghesuie la haine ieftine sau second-hand, iar acestea sunt, potrivit dermatologilor, boală sigură. “În România se vând foarte multe haine care conţin... -
Mâinile, barometrul sănătăţii
Un indiciu preţios al stării de sănătate a organismului, mâinile acumulează o cantitate enormă de informaţii. Specialiştii în medicină tradiţională chineză susţin că ele ne avertizează în legătură cu potenţiale boli. „Când vă priviţi mâna puteţi afla cu uşurinţă ce afecţiuni vă pândesc. Unghiile vineţii avertizează asupra unor probleme cardiovasculare. Una dintre metodele de a controla nivelul de oxigen... -
Cum prevenim cancerul de col uterin
Reprezintă aproape o treime din cancerele genitale la femei. Boala loveşte preponderent femeile cu vârste între 35 şi 45 de ani, dar poate apărea oricând dacă aveţi o viaţă sexual activă. “Predispoziţie există la femeile care şi-au început devreme viaţa sexuală, la cele cu multe naşteri şi avorturi sau la cele cu o igienă deficitară. Ideal este ca, între 25 şi 45 de ani, femeile să facă, la fiecare şase luni,... -
Carnea prăjită, cancerigenă?
Gătită cu ajutorul maşinii tradiţionale, cu gaz, este cancerigenă, susţin cercetătorii norvegieni, fiind de preferat ca să fie pregătită la aragazul electric. Fumul eliberat în timpul pregătirii cărnii cauzează schimbări în ADN, ce pot duce la instalarea cancerului, în special al celui pulmonar. -
Sonique a scăpat de cancer
Cântăreaţa britanică Sonique, cunoscută şi pentru cariera ei de DJ, a ieşit învingătoare din lupta cu cancerul mamar, medicii britanici declarând că artista este complet vindecată. După trei operaţii de extirpare a tumorilor, numeroase şedinţe de chimioterapie intensivă, dar şi de radioterapie preventivă, Sonique a învins această maladie. -
Munca în industria textilă dă cancer
Cercetătorii americani sunt de părere că femeile care muncesc în industria textilă riscă să se îmbolnăvească de cancer. Anumite substanţe măresc riscul acestei boli. Mai mult, ei atrag atenţia că cea mai periculoasă este expunerea la fibre sintetice şi produse pe bază de petrol. Acest risc se dublează cu fiecare 10 ani petrecuţi într-o fabrică de textile. Studiul a fost realizat pe 1.100 de persoane şi mai arată că... -
Ţinta cancerului renal o reprezintă bărbaţii
S-a dat startul celui de-al XXVI-lea Congres Naţional de Urologie. Până pe 8 mai, renumiţi medici urologi din România, dar şi din străinătate vor prezenta lucrări şi statistici. În prima zi, prof. dr Ioanel Sinescu a vorbit despre incidenţa crescută a cancerului renal din ultimii ani. Potrivit acestuia, numărul bărbaţilor bolnavi este aproape dublu faţă de cel al femeilor. Fumatul este unul dintre motive. Mai mult, el a... -
Avocado previne cancerul oral
Un fructe bogat în vitaminele A, C, B6, E, K şi cupru, acid folic, potasiu şi magneziu. Un fruct de avocado conţine 30 g de grăsimi, iar 20% sunt monosaturate, benefice pentru sănătate. De asemenea, avocado reglează tensiunea arterială şi previne bolile circulatorii, cardiace şi cancerul oral. -
A crescut incidenţa cancerului de piele
Societatea Română de Dermatologie a demarat o campanie gratuită de prevenire şi depistare a cancerului de piele după ce numărul celor afectaţi de această maladie a crescut de patru ori în ultimii şase ani. Mare parte din cancerele de piele sunt cauzate de expunerea îndelungată şi neprotejată la soare. Cine are mai mult de 30 de aluniţe sau observă modificări la nivelul lor trebuie să meargă la control medical. 300 de... -
Examinarea sânilor, obligatorie
Cancerul de sân este una dintre cele mai des întâlnite forme de cancer la femei. Descoperită într-o fază timpurie de evoluţie, boala poate fi tratată şi chiar vindecată. Oamenii de ştiinţă încă nu au descifrat mecanismul ce declanşează boala, dar medicii ne recomandă autoexaminarea sânilor şi mamografiile ca singure căi ce ne pot salva viaţa. Boala poate apărea la orice vârstă, chiar şi de la pubertate. Nu se... -
Cancerul de piele, favorizat de cremele solare
Pentru a evita arsurile solare atunci când mergi la plajă este ideal ai cu tine o cremă de protecţie, cu toate că oamenii de ştiinţă sunt de părere că aceste creme nu fac altceva decât să favorizeze apariţia cancerului de piele. Se ştie că persoanele care petrec prea mult timp la plajă se pot alege cu arsuri şi, ulterior, poate apărea cancerul de piele. Cercetătorii britanici au descoperit că apariţia melanomului, cea... -
Bolnavii de cancer solicită îngrijiri de la Parlamentul European
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) atrage atenţia că intenţia manifestată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate de a modifica sistemul de compensare a medicamentelor este un atentat la sănătatea populaţiei. “Scăderea nivelului de compensare va determina mulţi pacienţi să renunţe la tratament pentru că nu vor avea bani pentru a le plăti. Acest sistem a fost gândit... -
Cancerul te caută la… telefon
Un recent studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că persoanele care vorbesc, zilnic, cel puţin o jumătate de oră la mobil prezintă un risc crescut de a dezvolta tumori cerebrale. Însă, potrivit neurochirurgului Vlad Ciurea, suntem în afara oricărui pericol cât timp evităm să răspundem la telefon. Trebuie doar să sunăm. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat un studiu, după 10 ani de... -
Ajutaţi-o pe Lavinia să trăiască!
Lavinia Niţă, o fată de 20 de ani, din Râmnicu Vâlcea, diagnosticată cu limfom Hodgkin (formă de cancer al sistemului limfatic), poate fi salvată cu ajutorul unui transplant de măduvă. Intervenţia este programată pentru luna septembrie, în Turcia, şi costă 30.000 de euro. În afară de aceşti bani, fata datorează 16.000 de euro spitalului din Turcia pentru tratamentele cu citostatice făcute până în prezent. Cei care... -
Un morcov pe zi previne cancerul
O excelentă sursă de antioxidanţi, morcovii scad riscul apariţiei cancerului mamar după menopauză, a celui ovarian, al vezicii, cervixului, prostatei, colonului, laringelui şi esofagului. În plus, o dietă săracă în antioxidanţi favorizează bolile cronice. Cercetările arată că un morcov pe zi reduce cu 50% riscul de cancer pulmonar. -
Ajutaţi-o pe Lavinia să trăiască!
Lavinia Niţă, o fată de 20 de ani, din Râmnicu Vâlcea, diagnosticată cu limfom Hodgkin (formă de cancer al sistemului limfatic), poate fi salvată cu ajutorul unui transplant de măduvă. Intervenţia este programată pentru luna septembrie, în Turcia, şi costă 30.000 de euro. În afară de aceşti bani, fata datorează 16.000 de euro spitalului din Turcia pentru tratamentele cu citostatice făcute până în prezent. Cei care... -
Socul tratează cancerul bucal
Cojile de soc se fierb în patru litri de apă până rămâne un litru de lichid. După ce se strecoară, lichidul se mai fierbe cu 250 ml ulei de floarea-soarelui, trei linguri de miere şi puţină ceară. Când a scăzut la jumătate, se strecoară. Rezultă o cremă eficientă în tratarea cancerului bucal. Zonele afectate se ung de trei ori pe zi. -
Exclusiv: Carmen Harra: "În 2012, omenirea scapă de CANCER!"
Parapsihologul Carmen Harra oferă, în exclusivitate pentru cititorii ziarului „ring”, pasaje din următoarea sa carte, intitulată "Wholeliness" ("Echilibru în armonie" - n.r.), care va vedea lumina tiparului anul viitor, la editura americană Hay House. Cea mai cunoscută consilieră de origine română a vedetelor de la Hollywood explică în noua sa lucrare cum minunile din SF-ul "Avatar" pot deveni realitate chiar începând cu... -
Băile de soare ne feresc de cancer
Fără soare nu ar exista viaţă. Lumina lui ne influenţează metabolismul şi ne echilibrează atât hormonal, cât şi psihic. Cum vremea caniculară ne îndeamnă să mergem la plajă, medicii ne explică beneficiile pe care plaja le aduce organismului. Mercurul din termometre “dă pe dinafară”, aerul simţi că ia foc? Tot acest disconfort poate fi rezolvat cât ai bate din palme: du-te la plajă. În ciuda fobiei faţă de... -
Leacul Monicăi Tatoiu a golit plafarele
La numai câteva zile după ce Monica Tatoiu a făcut publică reţeta care a vindecat-o de cancer, bucureştenii au luat cu asalt pieţele şi plafarele pentru a-şi procura ingredientele-minune. Comercianţii sunt uimiţi de impactul pe care îl are această reţetă, iar ingredientele s-au epuizat rapid de pe rafturi. Oamenii au încredere în cuvântul Monicăi Tatoiu şi au dat iama în magazinele naturiste. Plafarele au rămas fără... -
Vaccin anticancer
Un vaccin care opreşte răspândirea în organism a tumorilor provocate de cele mai periculoase tipuri de cancer, mamar, intestinal şi cervical, a fost creat de oamenii de ştiinţă din Marea Britanie. Noul vaccin, care este deja testat pe pacienţi umani, micşorează tumorile şi opreşte răspândirea lor în organism. Potrivit cercetătorilor, în cel mult cinci ani, vaccinul va ajunge pe piaţă. -
Christina Applegate este însărcinată
Actriţa în vârstă de 38 de ani va fi mamă pentru prima dată, tatăl fiind Martyn Lenoble. Applegate a reuşit să rămână însărcinată după ce, în 2008, a fost diagnosticată cu cancer la sân. Ea a trecut printr-o dublă mastectomie şi chirurgie reconstructivă a sânilor. Cât a fost bolnavă, Christina a declarat că iubitul său “este motivul pentru care trăieşte şi zâmbeşte”. -
Bolnavii de cancer, condamnaţi la moarte
Sunt diagnosticaţi cu o boală incurabilă şi speră într-o minune. Aceasta este povestea a 3.000 de români care suferă de cancer, a căror şansă la viaţă depinde de tratamentul dat gratuit de stat printr-un program naţional şi care, brusc, a fost întrerupt. Aceşti oameni consideră că autorităţile i-au condamnat la moarte. În România există aproximativ 420.000 de bolnavi de cancer, iar pe lista de tratament gratuit,... -
Cum depistăm cancerul de piele
Cancerul cutanat este, de cele mai multe ori, rezultatul expunerii îndelungate la radiaţia ultravioletă naturală sau/şi artificială, ce se adaugă unui teren genetic favorizant. În special persoanele blonde sau roşcate, cele cu pielea deschisă la culoare, cu ochi verzi ori albaştri sunt mai predipuse. Orice formaţiune pigmentară preexistentă, sau chiar nou apărută, care şi-a modificat forma, culoarea ori dimensiunile, orice... -
Broccoli, armă anticancer
Prin fibrele, compuşii de sulf şi antioxidanţii pe care îi conţine, broccoli ajută la prevenirea cancerului de colon. De asemenea, un studiu american arată că această legumă protejează şi împotriva cancerului vezicii urinare. Acest tip de cancer este unul dintre cele mai frecvente în rândul bărbaţilor, ei fiind de două-trei ori mai afectaţi decât femeile. -
Cum depistăm precoce cancerul de col uterin
O problemă majoră de sănătate publică în România şi una dintre principalele cauze de deces în rândul populaţiei feminine o reprezintă cancerul de col uterin. Medicii susţin că această maladie, dar şi alte afecţiuni ginecologice pot fi prevenite cu ajutorul unor simple teste. Descoperite la timp, bolile pot fi tratate cu uşurinţă, evitându-se astfel apariţia complicaţiilor. “Principalul test pentru depistarea precoce... -
Michael Douglas începe lupta cu cancerul
Veştile rele nu mai contenesc la Hollywood. După ce ieri aflam că starea de sănătate a celebrei Zsa Zsa Gabor s-a înrăutăţit, astăzi, Michael Douglas a anunţat public că a fost diagnosticat cu cancer. Actorului, în vârstă de 65 de ani, i-a fost găsită o tumoare la gât, el urmând să facă radioterapie şi chimioterapie timp de opt săptămâni. Cu toate că, în general, o astfel de afecţiune este foarte periculoasă, în... -
DJ DAX, diagnosticat cu cancer
Saxofonistul roman DJ DAX care s-a remarcat in cluburi si la show-ul Pro TV "Divertis - Serviciul Roman de Comedie" a fost diagnosticat cu o forma rara de cancer. Din fericire, afectiunea este complet vindecabila, dar numai dupa o operatie si un tratament in strainatate. Din cauza costurilor foarte mari, instrumentistul cere atat sprijinul celorlalti artisti, cat si ajutorul admiratorilor muzicii sale. DJ DAX a lansat pe blogul sau -... -
Michael Douglas are cancer în stadiul IV
Invitat în talk-show-ul de televiziune moderat de David Letterman, actorul american Michael Douglas a şocat o lume întreagă cu declaraţiile pe care le-a făcut. Artistul a relatat că boala cu care se confruntă se Diagnosticat luna trecută cu cancer la gât, actorul câştigător a două premii Oscar a fost nevoit să suporte nenumărate tratamente pentru a scăpa de acest coşmar. După doar o săptămână şi jumătate, invitat la... -
Peştele şi varza previn cancerul
O porţie de varză de două ori pe săptămână reduce riscul cancerului de colon cu 66%. În plus, stimulează sistemul imunitar şi distruge bacteriile şi virusurile. De asemenea, două porţii de peşte pe săptămână micşorează riscul de cancer, boli de inimă, diabet, artrită şi accident vascular cerebral. Şi merele, bogate în antioxidanţi, protejează celulele şi reduc riscul de cancer şi boli cardiovasculare. -
Maraton pentru copiii cu cancer
Mâine va avea loc în Bucureşti Maratonul Speranţei, organizat în scopul informării publicului despre nevoia de a găsi un tratament împotriva cancerului. Startul va fi dat din faţa Şcolii Internaţionale Americane din Şoseaua Pipera, nr 196, iar participanţii vor alerga pe o distanţă de cinci kilometri. În urma celor 10 ediţii precedente, s-au strâns fonduri în valoare de 125.000 de dolari. -
Iaurtul previne apariţia cancerului
Sistemul imunitar va avea numai de câştigat dacă îţi vei începe fiecare zi cu un pahar de iaurt. Nu vei mai răci atât de uşor şi te vei vindeca mai repede. Şi acest lucru este valabil nu numai pentru afecţiunile digestive, ci şi pentru infecţiile respiratorii. Consumat cu regularitate, iaurtul remediază şi constipaţia, intoleranţa la lactoză, afecţiunile colonului sau infecţia cu helicobacter pylori, "responsabilă" de... -
Românii vor lecui cancerul
În ciuda finanţării, aproape inexistente, alocate de guvern cercetării, oamenii de ştiinţă români lucrează la un medicament anticancer. După ce, sub conducerea academicianului Laurenţiu Popescu, cercetătorii au descoperit telocitele - celulele care repară muşchiul inimii afectat de infarct, oamenii de ştiinţă români s-au apucat de tratarea cancerului. Cercetătorul Mircea Leabu, de la Institutul ''Victor Babeş'', lucrează... -
Rodia previne cancerul
Studii recente arată că rodiile previn apariţia cancerului de sân şi stopează evoluţia celui de prostată. Mai mult, substanţele din rodii au proprietatea de a proteja ADN-ul. Fructe bogate în antioxidanţi, rodiile opresc îmbătrânirea şi cresc imunitatea organismului. Pentru bolnavii de inimă, ele sunt desertul ideal, deoarece previn blocarea arterelor. -
Centru pentru bolnavii de cancer
Un număr de 500 de bolnavi de cancer din judeţele Cluj, Iaşi şi din municipiul Bucureşti vor fi consiliaţi, în vederea integrării sociale, în cadrul unor centre speciale. Acestea vor fi înfiinţate printr-un proiect european câştigat de Patronatul Medicinei Integrative, în valoare de 4,8 milioane de euro. -
Goji, fructul care previne cancerul şi depresia
Cu un puternic efect antioxidant, fructul de goji este menţionat, încă din anul 475, în medicina tradiţională chineză ca remediu pentru sănătatea ficatului, rinichilor, ochilor şi inimii. Mai mult, el îmbunătăţeşte circulaţia sângelui, întăreşte muşchii şi sistemul osos şi protejează ADN-ul celular. În Himalaia şi Tibet, zone unde creşte goji, oamenii trăiesc mai mult şi nu au mari probleme de sănătate.... -
Cum îmbunătăţim viaţa bolnavilor de cancer
Din păcate, ştiinţa nu poate explica, încă, mecanismele de apariţie şi evoluţie a cancerului. Psihooncologia, considerată o specialitate “de graniţă” între medicină şi psihologie, a stabilit că există anumite corelaţii între factorii psiho-sociali ce duc la apariţia cancerului. Psihooncologia urmăreşte descifrarea structurilor de personalitate ale pacientului, a istoricului său de viaţă şi boală şi a... -
Cancerul, învins cu… sunete vindecătoare
O boală grea, ale cărei mecanisme nu sunt, încă, pe deplin descifrate de ştiinţă - cancerul -, poate fi prevenită sau tratată cu ajutorul medicinei tradiţionale chineze. O gimnastică specială, terapie prin sunete şi banalul usturoi pot veni de hac tumorilor. Orientalii susţin că, în lupta împotriva cancerului, un rol decisiv îl au exerciţiile fizice şi mentale. „O renumită tehnică de prevenire a cancerului este... -
Cârnaţii sunt cancerigeni
Şunca, mititeii, cârnaţii şi pastrama reprezintă carne procesată, iar consumul ei poate cauza cancer la intestine sau la stomac, avertizează experţii britanici. Conţine substanţe periculoase, folosite pentru a menţine cât mai mult culoarea rozalie. Dacă mâncaţi un cârnat pe zi, riscaţi să faceţi cancer la intestine, avertizează experţii britanici. Studiile realizate de aceştia arată că 50 de grame de carne procesată... -
EXCLUSIV: „Statul a minţit FMI”
Pe lângă necruţătoarele boli cronice de care suferă, sute de mii de români sunt nevoiţi să lupte şi cu umilinţa şi disperarea. Îşi cerşesc tratamentul şi acuză statul că a minţit cu neruşinare când a declarat FMI-ului că toate datoriile către producătorii de medicamente sunt plătite la zi. Teoretic, în România, tratamentul bolnavilor cronici este gratuit. Statul îl asigură prin Programele Naţionale de Sănătate,... -
Obezele, predispuse la cancer de endometru
Cancerul de endometru este o problemă importantă de sănătate, în special a femeilor aflate la menopauză, dar nu numai. Incidenţa acestuia a crescut semnificativ în ultimele decenii, plasându-l pe locul doi în rândul cancerelor aparatului genital feminin. Ginecologii ne învaţă cum să prevenim apariţia acestei maladii. Agresivitatea carcinomului endometrial depinde în mare măsură de tipul histologic al tumorii,... -
Aspirina previne cancerul
O aspirină pe zi poate reduce riscul de mortalitate prin cancer în medie cu până la 25%, conform unui studiu britanic. Cercetările au fost efectuate pe 25.570 de subiecţi, cu diferite forme de cancer, care, timp de cinci ani, au primit o aspirină pe zi. În urma studiului s-a concluzionat că aspirina reduce riscul de mortalitate din cauza cancerului colorectal cu 40%, iar în cazul cancerului esofagian - cu 60%. -
Guma de mestecat=cancer la pachet
Ne curăţă dinţii, dar ne zdruncină lucrările. Prin stimularea secreţiei salivare creşte, automat, şi secreţia de suc gastric, format din mult acid clorhidric, cu rolul de a facilita digerarea mâncării. Mestecatul excesiv, adică peste 20 de minute, poate duce la apariţia gastritelor şi a ulcerului gastric. Mucoasa stomacală este serios iritată dacă mestecăm guma pe stomacul gol. Acelaşi mestecat prelungit cauzează obosirea... -
Estrogenul favorizează cancerul
Potrivit unui studiu al cercetătorilor americani, estrogenul poate contribui la dezvoltarea cancerelor din zona capului şi a gâtului în cazul tinerelor. Estrogenul ajută celulele precanceroase, prin activarea unei enzime, să se deplaseze în organism şi să se dividă. -
Michael Douglas a învins cancerul de gât
După şase luni de coşmar, actorul american a reuşit să câştige lupta cu o boală necruţătoare: cancer. Artistul în vârstă de 66 de ani a anunţat într-un interviu televizat, acordat postului american NBC, că s-a vindecat de cancerul de gât cu care a fost diagnosticat în august 2010. Starul american a precizat însă că va trebui să facă teste în fiecare lună, pentru a se asigura că vindecarea sa este completă.... -
Crema de soc învinge cancerul
Cojile de soc se fierb în patru litri de apă până rămâne un litru de lichid. După ce se strecoară, lichidul se mai fierbe cu 250 ml ulei de floarea-soarelui, trei linguri de miere şi puţină ceară. Când scade la jumătate, se strecoară. Crema astfel obţinută este eficientă în tratarea cancerului bucal. De trei ori pe zi se ung zonele afectate. -
Aplauze pentru supravieţuitorii cancerului
Deputaţii vor aplauda timp de un minut, în şedinţa de plen din 7 februarie, pentru supravieţuitorii cancerului, iniţiativa aparţinând Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer. Potrivit secretarului Camerei Deputaţilor, Dumitru Pardău, în timpul şedinţei, preşedintele Comisiei de sănătate, Rodica Nassar, va citi un mesaj de încurajare pentru lupta împotriva cancerului, după care, timp de un minut, se va aplauda. -
Sucul de grâu verde tratează cancerul
Cercetătorii americani au descoperit că sucul de grâu verde are proprietatea de a ameliora starea bolnavilor de cancer. Pacienţii astfel trataţi, indiferent în ce stadiu al bolii se aflau, au reacţionat pozitiv, iar starea lor s-a îmbunătăţit. Se bea o dată pe zi şi se prepară doi pumni de grâu, după care se bea şi un pahar de apă. -
A scăpat! Aluniţa Andreei nu e cancerigenă
O discuţie banală despre aluniţe, purtată pe Facebook cu o admiratoare a sa, a dat apă la moară unor scenarii sumbre despre semnul său distinctiv. Andreea Bănică a declarat, pentru „ring”, că viaţa sa nu se află în pericol din cauza aluniţei de pe faţă: „Singura mea problemă e să nu mai crească, să devină inestetică. În rest, nu este nicio problemă, am fost la doctor şi nu e cancerigenă”. „Şi mama mea a... -
Cancerul, tratat cu argilă
Recunoscută drept panaceu, argila este bogată în calciu, fier, magneziu şi potasiu şi are proprietăţi dezinfectante, antibacteriene, tonifiante şi cicatrizante. Argila curativă este sterilă, adică lipsită de germeni microbieni. De aceea, datorită proprietăţilor ei antiseptice şi cicatrizante şi fiind un foarte bun absorbant, poate fi folosită cu succes sub formă de pansamente în răni şi arsuri. Pentru ulcer, gastrită,... -
„I se face aspiraţie de măduvă”
Până în 2010, când s-a făcut remarcat ca actor amator într-un rol secundar în filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”, Papan Chilibar era un deţinut ca oricare altul. Zilele acestea, el a fost mutat de la Spitalul Penitenciarului Jilava la Institutul Fundeni, fiind suspect de leucemie. Surse medicale ne-au declarat că i se fac analize amănunţite, după care medicii vor decide dacă îi recomandă chimioterapie sau... -
Ciupercile, rol important în prevenirea cancerului mamar
Bogate în proteine, ciupercile constituie un aliment săţios, dar şi sănătos. Ele joacă un rol important în prevenirea cancerului mamar şi ajută la stabilizarea nivelului de estrogen în organismul femeilor. Un alt aliment cu rol important în prevenirea apariţiei cancerului este laptele degresat. El conţine calciu, foarte multe dintre vitaminele B şi, de asemenea, vitamina D, care ajută la fixarea calciului în oase. -
O clujeancă ajută la depistarea cancerului
O inventatoare din Cluj, Raluca Ioana van Staden, a fost premiată de Forumul Inventatorilor Români pentru realizarea unui dispozitiv de depistare a cancerului în doar şase minute. Invenţia, realizată împreună cu soţul ei, Jacobus Frederick van Staden, constă într-un senzor ce poate fi utilizat la depistarea cancerului direct din sânge. În concurs au fost prezentate peste 400 de lucrări, din aproape toate domeniile de activitate,... -
Cât de periculoasă este gaura de ozon
Specialiştii de la Institutul de Cercetări Polare şi Marine prevestesc declanşarea unui alt dezastru natural ce se va abate asupra omenirii: o uriaşă porţiune cu deficit de ozon care s-a creat deasupra Polului Nord va afecta, până la sfârşitul acestei luni, atât Scandinavia, cât şi Europa de Est. Mai mult, cercetătorii susţin că România nu va fi ocolită şi riscăm să ne îmbolnăvim. O reţea internaţională de 30 de... -
Iată unde se ascunde cancerul în casa noastră
O mare parte din produsele pe care le folosim zi de zi în casă au fost catalogate de experţi drept periculoase pentru sănătate, ele având în componenţă şi substanţe cancerigene. „ring” vă prezintă câteva dintre acestea şi vă spune cu ce pot fi înlocuite. Unul dintre produsele periculoase pe care le folosim în mod constant este deodorantul de cameră. Acesta conţine formaldehidă, o substanţă toxică ce a fost... -
Lămâia, anticancerigenă
La fel ca multe alte fructe şi legume, lămâile conţin flavonoide cu acţiune antioxidantă şi proprietăţi anticancerigene. Experţii au constatat că flavonoidele au capacitatea de a stopa diviziunea celulelor canceroase şi efect de antibiotic. Acestea oferă protecţie împotriva cancerului bucal, pulmonar, mamar, stomacal, de colon şi de piele. -
Soţul Angelei Similea s-a stins din viaţă
Deputatul PSD Victor Surdu a murit, ieri, în jurul orei 13.00, la locuinţa sa, din cauza unui cancer pancreatic de care suferea de mai multă vreme, dar care a fost diagnosticat în urmă cu doar un an. De profesie inginer horticultor şi membru al PSD din 2001, ar fi împlinit 64 de ani în luna iulie. El era căsătorit de 12 ani cu celebra interpretă de muzică uşoară Angela Similea. Pe 25 octombrie 2010 a fost operat în Italia,... -
Oul previne cancerul la sân
Se apropie Paştele şi, odată cu acesta, creşte şi consumul de ouă. Dacă, până de curând, se recomanda să mâncăm moderat acest aliment, cercetătorii vin cu veşti bune: nu creşte colesterolul şi nu îmbolnăveşte inima. În plus, are şi o mulţime de beneficii pentru organism. Potrivit studiilor, un ou pe zi poate preveni cataracta şi degenerescenţa maculară, principala cauză a orbirii la persoanele în vârstă.... -
Vaccin anticancer, testat în Anglia
În următorii doi ani ar putea apărea pe piaţă un vaccin anticancer numit TeloVac. El este deja testat în Anglia şi a fost administrat la peste 1.000 de pacienţi care suferă de cancer pancreatic, unul dintre cele mai dificile de tratat şi cu o rată a mortalităţii extrem de ridicată. Rezultatele studiului vor fi disponibile abia la sfârşitul anului. -
Cancerul de sân poate fi vindecat
Auzim din ce în ce mai des vorbindu-se despre cancer la sân. Aflăm că se îmbolnăvesc persoane pe care nu le cunoaştem, uneori prieteni sau rude, dar trebuie să ştiţi că vi se poate întâmpla chiar şi vouă. De aceea, medicii recomandă controale periodice şi susţin că, depistat precoce, cancerul de sân se poate vindeca. Cancerul de sân afectează în special femeile cu vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani, dar asta nu... -
Oja este cancerigenă
LACUL DE UNGHII, potrivit Institutului American de Cancer, conţine substanţe chimice care ne distrug imunitatea. Printre cele mai folosite ingrediente şi cu riscuri reale pentru sănătate se numără toluenul (cancerigen, distruge sistemul imunitar, afectează sistemul reproducător), formaldehida (cancerigenă, cauzează reacţii alergice serioase, foarte nocivă pentru astmatici) şi conservanţii, coloranţii, ftalaţii (cancerigeni,... -
Cum a învins cancerul solista de la Roxette
Marie Fredriksson şi-a sărbătorit împlinirea a 53 de ani la Bucureşti unde, în cadrul concertului live susţinut de Roxette la Zone Arena, miile de fani i-au cântat „La mulţi ani!” şi i-au oferit flori. În septembrie 2002, Marie a fost diagnosticată cu o tumoare pe creier care a fost îndepărtată cu succes în urma unei operaţii. Pe 5 mai 2009, Roxette s-a reunit oficial, după opt ani de pauză necesari recuperării... -
Surprize pentru copiii bolnavi de cancer
ASOCIAŢIA „ARIPI SPRE VIAŢĂ” a readus zâmbetul pe faţa micuţilor afectaţi de cancer şi alte boli grave din Departamentul de Hemato-Oncologie şi Transplant Medular al Institutului Fundeni. De Ziua Copilului, timp de câteva ore, voluntari ai ONG-ului au pictat personaje de basm, floricele şi steluţe pe feţele şi mâinile prichindeilor care mai apoi au primit dulciuri, iaurturi, fructe şi produse de igienă. -
Sucul de rodie stopează răspândirea cancerului
Cercetătorii americani au arătat că anumite ingrediente, precum acizii graşi, din sucul de rodie opresc răspândirea cancerului de prostată în oase. Ei speră că acelaşi efect poate fi constatat şi în cazul altor tipuri de cancer. Autorii studiului spun că au identificat acele componente care au efect asupra aderenţei şi mişcării celulelor. -
Pilula universală anticancer
OAMENII DE ŞTIINŢĂ britanici susţin că un medicament-minune pentru cancerul la sân ar putea fi transformat într-o armă împotriva tuturor tumorilor. În plus, acesta acţionează asupra tumorii fără a afecta celulele sănătoase. Acest lucru înseamnă că pacienţilor le vor apărea mai puţine efecte secundare decât dacă ar face chimioterapie sau radioterapie, când celulele sănătoase sunt afectate. Descoperirea poate duce la... -
Solistul trupei Pacifica, operat de cancer
BISTURIU. Leo Iorga, solistul trupei Pacifica, se reface după extirparea unei tumori. Fost vocalist al formaţiilor Cargo, Compact şi Schimbul Trei, artistul a recunoscut, pentru „Acces Direct” (Antena 1), că vestea pe care i-au dat-o medicii o aştepta: „Eram foarte conştient ce am. Tumoarea a fost descoperită după o radiografie, apoi m-au trimis la o tomografie şi, imediat după aceea, pe masa de operaţie. Faptul că în... -
Incredibila Românie: bolnavii de cancer îşi salvează ilegal vieţile
Măsura Ministerului Sănătăţii de a reduce preţul medicamentelor din programele naţionale va tăia cu 15% tratamentul gratuit. Firmele vor primi mai puţini bani şi vor fugi de România. În acest moment, aproximativ 40% din pacienţi îşi aduc, deja, pe banii lor, medicamente din Ungaria, ceea ce înseamnă comerţ ilegal. Peste 100.000 de pacienţi bolnavi de cancer vor rămâne fără tratamentul salvator de la 1 august, când... -
Sucul care lecuieşte cancerul
CERCETĂTORII AMERICANI au descoperit că sucul de grâu verde are proprietatea de a învinge cancerul. Pacienţii astfel trataţi, indiferent în ce stadiu al bolii se aflau, au reacţionat pozitiv, iar starea lor s-a îmbunătăţit. Sucul se bea o dată pe zi şi se prepară prin stoarcerea a doi pumni de grâu. Imediat după ce aţi băut remediul, trebuie să beţi şi un pahar de apă. -
A murit Cornel Fugaru
Compozitorul Cornel Fugaru a decedat în această după-amiază, ora 13.50, la Spitalul Elias din Bucureşti, unde a fost internat de urgenţă joia trecută. Compozitorul suferea de cancer, boală cu care a fost diagnosticat în urmă cu opt ani şi despre care nu au ştiu multe persoane. "Am primit ca pe un trăsnet vestea, nici nu ştiam că este bolnav" a mărturisit Mihaela Mihai. Cornel Fugaru s-a născut pe 2 decembrie 1940, la... -
Bolnavii de cancer, invitaţi la minister
Reducerea preţurilor medicamentelor din programele naţionale de sănătate pune în pericol viaţa bolnavilor de cancer şi îi nemulţumeşte pe producători. Astăzi, pacienţii se duc la o dezbatere publică la Ministerul Sănătăţii. Scăderea cu 15% a preţurilor medicamentelor de pe lista C2 (cancer, diabet, TBC) va economisi 66 de milioane de euro pe termen scurt, însă va goli farmaciile de medicamente. Astăzi,... -
Sucuri tămăduitoare
O armă împotriva bolilor pot fi sucurile proaspete, iar studiile arată că acestea pot grăbi procesul de vindecare a infecţiilor şi a ulcerului. Dietele bogate în sucuri de fructe şi legume scad riscul bolilor cronice degenerative, inclusiv cancer, diabet şi boli de inimă. De exemplu, sucul de morcovi are o concentraţie de 10 ori mai mare de vitamine A şi C decât două banane. Singura problemă a sucurilor este că ele nu... -
Varza, detoxifiant
LEGUMĂ ideală în curele de slăbire, varza este bogată în vitaminele B şi C şi constituie o sursă importantă de fibre. Mai mult, ea ajută la detoxifierea organismului şi este un aliat în lupta împotriva cancerului. Pentru cele mai bune rezultate, se recomandă cinci porţii mici de varză pe săptămână. -
Help Line pentru cancere rare
A fost înfiinţată Asociaţia Română pentru Cancere Rare care le oferă pacienţilor şi posibilitatea de a suna la Help Line 080.080.1111 pentru a se înscrie în asociaţie şi a afla informaţii legate de boală şi de tratament. În România, conform ultimelor statistici ale Ministerului Sănătăţii, în 2005 existau 354.572 pacienţi cu cancer, copii şi adulţi, în evidenţele medicale judeţene. Cancerele rare reprezintă... -
Avocado previne cancerul
Este bogat în vitaminele A, B6, C, E, K şi acid folic, cupru, potasiu şi magneziu. Un fruct conţine 30 g de grăsimi, iar 20% din acestea sunt grăsimi monosaturate, benefice pentru sănătate. De asemenea, avocado reglează tensiunea arterială şi previne bolile cardiace şi cancerul oral. -
Caisele distrug celulele canceroase
Nu au doar un gust delicios, ci şi reale proprietăţi terapeutice. Caisele ajută la combaterea anemiei, distrug celulele canceroase şi menţin frumuseţea tenului. Mai mult, un singur fruct asigură organismului 50% din necesarul de provitamina A. Sucul natural de caise ajută la scăderea febrei şi la vindecarea unor boli de piele sau arsuri la nivelul epidermei. De asemenea, prin vitaminele şi mineralele pe care le conţin,... -
Cum depistăm cancerul de piele
Cancerul cutanat este, de cele mai multe ori, rezultatul expunerii îndelungate la radiaţia ultravioletă naturală sau artificială care se adaugă însă unui teren genetic favorizant. Medicii recomandă control dermatologic pentru orice formaţiune pigmentară care îşi modifică forma sau structura. Melanomul malign (cancerul de piele) apare în special la persoanele blonde sau roşcate, cu pielea deschisă... -
Ciupercile previn cancerul mamar
BOGATE în vitamine şi minerale, ciupercile sunt considerate cel mai bun substitut pentru carne şi se digeră uşor. În plus, specialiştii susţin că ele previn cancerul mamar. Astfel, femeile care aleg să mânânce frecvent ciuperci reduc cu 64% riscul de a se îmbolnăvi, iar cele care beau şi ceai verde reduc acest risc cu 90%. -
Cristi Dulca continuă lupta cu cancerul
Cristian Dulca, fostul fundaş al celor de la „U” Cluj, Rapid, dar şi al echipei naţionale a fost operat pentru a doua oară de cancer, însă nu abandonează cariera de antrenor. Pentru bărbatul de 39 de ani, viaţa era de abia la început. După o carieră merituoasă, în care a bifat 231 de selecţii la echipe precum CFR şi „U” Cluj, Gloria Bistriţa, Ceahlăul, Gaz Metan, Pohang Steelers... -
Criticul de film Viorica Bucur a murit
Criticul de film Viorica Bucur a murit luni, la vârsta de 65 de ani, din cauza unui cancer la pancreas, a declarat Laurenţiu Damian, profesor la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (UNATC). Criticul de film şi profesorul universitar Viorica Bucur a realizat, timp de 15 ani, "Gala desenului animat" - singura emisiune dedicată desenelor animate, înainte de căderea regimului... -
Antiperspirantele dau cancer de sân
CHIMICALELE prezente în deodorantele solide, antiperspirante şi alte cosmetice se pot depune la nivelul organismului, sunt de părere cercetătorii britanici. Aceştia au depistat urme de chimicale, denumite parabens, în ţesuturile prelevate de la femeile cu cancer de sân, iar oamenii de ştiinţă atrag atenţia asupra folosirii prelungite a acestor produse. -
Nectarinele înving cancerul
BOGATE în antioxidanţi, nectarinele au puţine calorii şi asigură organismului 20% din doza zilnică de vitamina A. Fibrele din conţinut reglează nivelul de colesterol din sânge, scad tensiunea arterială şi previn diferite tipuri de cancer. În plus, potasiul ajută la absorbţia calciului în oase, iar substanţele antioxidante – bioflavonoizi - previn apariţia cancerului pentru că împiedică procesul de distrugere a celulelor.... -
Bolnavii de cancer vor plăti 3.000 de lei
De la 1 septembrie, bolnavii de cancer, diabet, TBC sau SIDA vor primi gratuit doar medicamentele cele mai ieftine. Decizia a fost luată de Ministerul Sănătăţii. În acest fel se vor face economii anuale de 150 de milioane de lei. Reprezentanţii Asociaţiilor de Pacienţi susţin că multe dintre medicamentele ieftine nu se găsesc în farmacii sau sunt în cantităţi foarte mici, astfel încât bolnavii vor fi nevoiţi să plătească... -
Cum depistăm precoce cancerul de col uterin
Afecţiune gravă, cancerul de col uterin este una dintre cele mai frecvente forme de cancer la nivel mondial (15% din cazurile noi) şi ucide, anual, 200.000 de femei. În România, cancerul de col uterin prezintă cea mai mare mortalitate din Europa deoarece este diagnosticat tardiv. ”Simptomatologia este minimă sau absentă, iar pacientele pot avea uneori sângerări repetate, puţin abundente (mai ales după... -
Goji, fructul anticancerigen
ANTIOXIDANT, fructul de goji este menţionat încă din anul 475 în medicina tradiţională chineză ca remediu pentru bolile ficatului, rinichilor, ochilor şi inimii. Îmbunătăţeşte circulaţia sângelui, întăreşte muşchii şi sistemul osos şi protejează ADN-ul celular. Cancerul şi diabetul, colesterolul mare, depresia sau bolile de inimă sunt aproape necunoscute populaţiei din zonele în care se consumă frecvent goji. Acest... -
Andy Whitfield, starul seriei "Spartacus", a murit la 39 de ani
Andy Whitfield, starul seriei ,,Spartacus: sânge şi nisip", a murit duminică, la vârsta de 39 de ani, din cauza unui cancer, limfom non-Hodgkin, a anunţat purtătorul său de cuvânt. Actorul a interpretat în primul sezon al serialului rolul lui Spartacus, un luptător trac capturat de romani şi trimis să devină gladiator la şcoala de antrenament a lui Batiatus, interpretat de John Hannah, -
Şofranul poate distruge tumorile canceroase
Cercetătorii britanici au descoperit că o substanţă extrasă din şofran poate distruge tumorile canceroase din organism. În plus, potrivit acestora, terapia are efecte secundare minime. Astfel, un medicament pe bază de colchicină ar putea distruge mai multe tipuri de tumori, precum cele mamare, ale prostatei, pulmonare şi intestinale. Medicamentul se află la ora actuală abia într-o etapă iniţială de dezvoltare şi ar putea... -
Andy Whitfield, răpus de cancer
Starul serialului „Spartacus: Nisip însângerat” s-a stins din viaţă la vârsta de 39 de ani, din cauza unui tip de cancer la nivelul sistemului limfatic. Andy s-a născut în Ţara Galilor, dar ulterior s-a mutat în Australia. Producţia celui de-al doilea sezon al seriei era deja amânată cu câteva luni înainte, când Andy a aflat tragica veste. În urma tratamentului, actorul părea că s-a vindecat, însă în toamna lui 2010... -
Aparatul care diagnostichează riscul de cancer
Un medic bucureştean diagnostichează pacienţii printr-o metodă mai puţin cunoscută: termografia. Cu ajutorul unui aparat, dr. Dumitru Bădilă studiază şi fotografiază diferenţele de temperatură de pe suprafaţa corpului. Examinarea se face în 20 de minute şi, cu tot cu interpretarea datelor, discuţiile cu pacientul şi stabilirea tratamentului, durează o oră. ”Imaginile înregistrate cu ajutorul... -
Cafeina, remediu pentru migrene
Cafeina, substanţă care se regăseşte în cafea dar şi în alte produse, ajută la tratatea unui număr ridicat de probleme de sănătate. Ea este folosită la ameliorarea migrenelor dar şi la ameliorarea problemelor respiratorii. Totodată, oamenii de ştiinţă susţin că persoanele care beau două ceşti de cafea pe zi au cu 25% mai puţine şanse să sufere de cancer de colon. -
Cafeaua ne fereşte de Parkinson
Cafeina acţioneaza asupra sistemului nervos central, cele mai vizibile efecte fiind asupra comportamentului. Una dintre cele mai cunoscute proprieăţi ale cafeinei este de a combate oboseala. Cafeaua conţine antioxidanţi ce pot preveni bolile de inimă şi cancerul. În plus, studiile arată că riscul de apariţie a bolii Parkinson scade cu 80% la persoanele care beau cafea în mod regulat. -
Strugurii previn metastazele
PERSOANELE care suferă de cancer şi prezintă risc de a dezvolta metastaze trebuie să consume, zilnic, minimum 500 g de struguri. Mai multe substanţe din componenţa strugurilor (acid elagic şi quercitină) au efecte de prevenire a metastazelor şi a recidivelor bolii canceroase. În plus, strugurii nu îngraşă şi constituie o sursă de vitamine. -
Cancerul declanşează o nouă criză financiară
Costurile tratamentelor pentru cancer sunt ridicate iar specialiştii britanici în oncologie trag un semnal de alarmă: terapiile pentru această afecţiune vor declanşa o nouă criză financiară. Ei susţin că se investeşte prea uşor în unele tratamente şi tehnologii fără a se avea certitudinea că sunt eficiente, asta în condiţiile în care numărul bolnavilor,la nivel mondial, este într-o continuă creştere. Din acest motiv,... -
Ralph Steinman, laureat al premiului Nobel, a murit
Canadianul, recompensat, recent, cu premiul Nobel pentru medicină pe anul 2011, pentru cercetările lor asupra sistemului imunitar, a murit vineri. Universitatea americană pentru care a lucrat a anunţat că moartea survenit din cauza unui cancer la pancreas, boală cu care se lupta de aproape 4 ani. “Ralph Steinman a murit pe 30 septembrie” s-a relatat în comunicatul emis de de Universitatea Rockefeller. Steinman a descoperit celulele... -
Noua taxă clawback, plătită cu viaţa românilor
Noua taxă clawback are la bază o serie de măsuri care, pe termen lung, se pot întoarce împotriva pacienţilor români. Eliminarea unor medicamente de pe lista de compensate şi gratuite, neacoperirea tratamentului pacienţilor nou diagnosticaţi sunt doar câteva dintre consecinţele noului mecanism clawback aprobat de Guvern, în data de 26 septembrie. ,,Scopul declarat al noii taxe clawback, care va fi... -
Steve Jobs a murit
Cofondatorul Apple şi fost director general al companiei, Steve Jobs, a murit miercuri la vârsta de 56 de ani, după o lungă suferinţă. ,,Suntem profund întristaţi să anunţăm că Steve Jobs a decedat astăzi", se arată într-un scurt comunicat al consiliului de administraţie al societăţii. Moartea lui Jobs a fost neaşteptată, acesta luptându-se cu cancerul mai mulţi ani. El a suferit o... -
Luptă împotriva bolii prin dans
Mâine, la ora 12.00, în atriumul Sun Plaza va avea loc o acţiune-surpriză pentru a susţine lupta împotriva cancerului la sân. Evenimentul, cu scop caritabil, organizat de asociaţia Casiopeea în parteneriat cu ziarul „ring”, având sprijinul Şcolii Moty Dance, va fi o premieră în România. Sunteţi aşteptaţi, cu mic, cu mare, pentru a lua parte la o activitate plăcută şi a promova sportul şi dansul ca bază a unei vieţi... -
Lupta impotriva cancerului la san in pasi de dans!
Astazi, ziarul Ring, in parteneriat cu ONG-ul Casiopeea a organizat primul flash mob pentru a sustine lupta impotriva cancerului la san. Evenimentul, care a avut loc la Sun Plaza, la orele 12:00, a vrut sa fie un reminder pentru o boala care poate aparea atunci cand te astepti mai putin. Corina Dragotescu a fost alaturi de noi, impreuna cu dansatorii trupei Moty Dance pentru a ne sustine initiativa si pentru a promova un stil de viata sanatos. -
Învinge cancerul la sân! Consultaţii la 50% din preţ
Depistarea precoce a cancerului mamar poate salva vieţi. Donna Medical Center, o clinică dedicată femeilor şi inaugurată ieri, are, în această lună, o campanie de reduceri de preţ pentru ecografii şi consultaţii mamare. În România, cancerul de sân este diagnosticat cel mai frecvent şi constituie principala cauză de mortalitate la femei. ,,Am iniţiat campania pentru a educa femeile cu privire la... -
Inedit! Dans împotriva cancerului de sân
Prima acţiune din ţară de tip flashmob dance împotriva cancerului la sân a avut loc, în weekend, în Capitală. La evenimentul organizat în parteneriat cu ziarul „ring” a dansat şi jurnalista Corina Drăgotescu. Centrul comercial Sun Plaza a găzduit, sâmbătă, prima acţiune flashmob dance dedicată unui proiect caritabil. Un grup de tineri de la Moty Dance School, împreună... -
Autismul, mai des întâlnit decât cancerul
Numărul românilor care suferă de tulburări din spectrul autismului este de aproximativ 30.000, potrivit asociaţiilor neguvernamentale din domeniu. Acestea susţin că autismul nu este o boală rară, nici una psihică, ci o tulburare neurobiologică. La nivel mondial, un copil din 150 este afectat de o tulburare din spectrul autismului, boală mai des întâlnită decât cancerul, diabetul, SIDA sau sindromul Down. -
Morcovul previne cancerul
O excelentă sursă de antioxidanţi, morcovii scad riscul apariţiei cancerului mamar după menopauză, a celui ovarian, al vezicii urinare, cervixului, prostatei, colonului, laringelui şi esofagului. În plus, o dietă săracă în antioxidanţi favorizează bolile cronice. Cercetările arată că un morcov pe zi reduce cu 50% şi riscul de cancer pulmonar. -
Larry Hagman, diagnosticat cu cancer
Starul celebrului serial „Dallas” a aflat recent că suferă de această boală. Din fericire, tipul de cancer diagnosticat se poate vindeca, actorul fiind deja suspus unui tratament. Acest lucru nu va afecta însă filmările pentru remake-ul filmului „Dallas”, artistul menţionând că nu va renunţa şi îl va interpreta în continuare pe J.R. Ewing. „Vreau ca toată lumea să ştie că este o formă de cancer foarte comună şi... -
Cros împotriva cancerului în Parcul Tineretului
În Parcul Tineretului, bucureştenii s-au strâns, ieri-dimineaţă, în număr mare pentru a lua parte la Crosul împotriva cancerului la sân. Printre ei s-au numărat şi vedete, la linia de start aliniindu-se şi actriţa Medeea Marinescu, dar şi sportiva Laura Badea şi jurnalista Corina Drăgotescu. De asemenea, toţi cei care au participat la cros au fost informaţi cu privire la importanţa sportului şi a unei vieţi active. Acesta... -
CAMPANIE RING: Ajutaţi un tânăr medic să salveze vieţi!
Bucureşteanul Cătălin Sandu are doar 25 de ani, a absolvit în acest an Medicina cu 9,60 şi fusese acceptat la o clinică din Germania şi părea că viaţa lui merge pe un drum frumos. Până când a primit o lovitură greu de suportat: a fost diagnosticat cu sarcom intraabdominal - tumoare desmoplazică. La festivitatea de absolvire a facultăţii, Cătălin nu ştia verdictul nemilos, aşa că a reuşit să-şi... -
Ajutaţi un tânăr medic să salveze vieţi!
Bucureşteanul Cătălin Sandu, absolvent de Medicină, promoţia 2011, a primit o lovitură greu de suportat: sarcom intraabdominal – tumoare desmoplazică. Însă tânărul medic, care a împlinit acum două zile 25 de ani, şi-a luat viaţa în mâini, la propriu, şi, ieri-dimineaţă, a plecat la tratament în Germania. Sala de aşteptare a Aeroportului Băneasa putea fi uşor confundată, ieri,... -
Ajutati un tanar medic sa salveze vieti
Cătălin Sandu, bucureşteanul de 25 de ani, proaspăt absolvent de Medicină, diagnosticat cu sarcom desmoplazic, va fi internat marţi la o clinică din Germania. În acest moment, pentru a începe lupta cu boala, tânărul medic are nevoie urgentă de 150.000 de euro. După examenul de licenţă, Cătălin a primit o veste înfiorătoare: a fost diagnosticat cu o tumoare rară şi agresivă, sarcom desmoplazic... -
Paula Herlo şi Amalia Enache tot mai aproape de Premiul european pentru jurnalism în domeniul sănătăţii 2001
Ştirile ProTv sunt cu un pas mai aproape de încă un premiu. Corespondentul Ştirilor ProTV, Paula Herlo, şi prezentatoarea Ştirilor Nopţii, Amalia Enache, sunt finaliste în competiţia pentru premiul special pentru cel mai bun articol pe tema renunţării la fumat oferit de Comisia Europeană în cadrul concursului Premiul european pentru jurnalism în domeniul sănătăţii 2001. Ştiristele au intrat în competiţie cu articolul... -
Dietă ideală pentru toamnă
Sezon în care răcelile şi gripele sunt frecvente, iar vremea rece accentuează unele boli cronice, toamna ne aduce la îndemână şi o serie de alimente cu proprietăţi terapeutice. O dietă echilibrată poate ţine la distanţă toate aceste pericole. Vinetele sunt legume ce se recomandă a fi incluse în meniu nu doar pentru că au gust bun, ci şi pentru proprietăţile lor curative. ”Vinetele au... -
Ajutaţi un tânăr medic să salveze vieţi
Cătălin Sandu are 25 de ani, a absolvit în acest an Medicina, cu media 9,60. După examenul de licenţă a fost diagnosticat cu o tumoare rară şi agresivă, sarcom desmoplazic cu celule mici, rotunde, tumoare pentru care a fost operat şi care a recidivat la doar trei săptămâni, cu infiltrarea aripii osului iliac. Costul acestor proceduri se ridică la peste 150.000 de euro. Din acest motiv, dr. Cătălin Sandu are... -
Frazier are cancer
MALADIE. Fostul campion mondial la categoria grea, americanul Joe Frazier, în vârstă de 66 de ani, suferă de cancer la ficat, stadiul fiind avansat. Joe Frazier a devenit campion olimpic în 1964. La profesionişti, a câştigat titlul mondial în 1970, în faţa lui Jimmy Ellis. În 1973, a pierdut centura în faţa lui George Foreman. Frazier a devenit o legendă în urma celor trei meciuri disputate în compania lui Muhammad Ali. El a... -
Mişcarea ne fereşte de cancer
STUDIU. Cercetătorii canadieni au descoperit că persoanele care stau mult pe scaun riscă să dezvolte cancer de sân sau de colon. Conform specialiştilor, cine merge pe jos minimum 30 de minute pe zi îşi reduce cu 30% riscul de a dezvolta aceste tipuri de cancer. -
Cafeaua întreţine prostata
REMEDIU. Cercetătorii susţin că bărbaţii care beau până la şase ceşti de cafea pe zi îşi reduc riscul de cancer de prostată, iar femeile care beau cinci ceşti şi-l reduc pe cel de cancer la sân. În plus, cercetătorii de la Universitatea Harvard spun că şi diabetul, şi calculii biliari pot fi ţinuţi la distanţă cu ajutorul cafelei. -
Foile de ceapă consolidează muşchii inimii
DESCOPERIRE. Cercetători spanioli şi britanici au demonstrat că foile de ceapă au efect terapeutic. Ei susţin că în coaja de ceapă există o mare varietate de substanţe biologice active care întăresc inima, au proprietăţi antioxidante şi ajută în lupta împotriva cancerului. Conform unor statistici furnizate de RIA Novosti, 500.000 de coji de ceapă sunt aruncate anual de gos -
Moartea unui campion
SUFERINŢĂ. Fost campion mondial la categoria grea, americanul Joe Frazier a decedat, la vârsta de 67 de ani. Fostul pugilist a fost diagnosticat cu cancer în luna septembrie. „Smokin Joe“ a fost primul boxer care l-a învins pe legendarul Muhammad Ali, după 15 runde, în 1971, la „Madison Square Garden“ din New York, partidă care a fost considerată „meciul -
Migdalele reglează glicemia
TERAPIE. Bogate în antioxidanţi, migdalele previn apariţia cancerului şi a bolilor de inimă. De asemenea, sunt bogate în vitamina E şi contribuie la menţinerea elasticităţii pielii. În plus, cercetătorii canadieni susţin că migdalele calmează durerile de stomac şi reglează glicemia. -
Evelyn Lauder, creatoarea panglicii roz care simbolizează lupta contra cancerului mamar, a murit
Evelyn Lauder, creatoarea panglicii roz care simbolizează lupta contra cancerului mamar, a murit sâmbătă, în reşedinţa ei din New York, la vârsta de 75 de ani, informează hollywoodreporter.com.Nora celebrei Estée Lauder, a fost diagnosticată cu cancer ovarian în 2007, dar a continuat să lucreze pentru compania de produse cosmetice Lauder şi să promoveze campaniile de conştientizare în... -
Bolnavii îi scriu lui Băsescu: ”Vrem dezbatere pe Legea sănătăţii!”
Viaţa bolnavilor de cancer este, în continuare, pusă sub semnul întrebării din pricina sincopelor apărute în asigurarea tratamentului. ”Ministrul sănătăţii, Ladislau Ritli, mi-a promis că va revizui lista de medicamente C2 pentru că se percepe coplată la medicamente generice care nu există pe piaţă”, ne-a declarat Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Bolnavilor de Cancer. În plus, pacienţii îi vor cere... -
Ceaiul alb scade apetitul
RECOMANDARE. Ceaiul alb ajută la arderea grăsimilor din organism. De asemenea, el scade colesterolul, întreţine inima, previne apariţia unor tipuri de cancer, diabet şi maladia Alzheimer. În plus, ceaiul alb scade pofta de mâncare, aşa că se recomandă să beţi minimum trei căni pe zi. -
Pericolul din... estrogen
PERICOL. Hormon feminin, estrogenul activează o enzimă ce favorizează deplasarea prin organism şi divizarea celulelor precanceroase. De aceea, potrivit oamenilor de ştiinţă americani, acest hormon este incriminat drept factor favorizant al cancerului, în zona capului şi gâtului, la femeile tinere. -
Ce să mănânci ca să nu faci cancer la sân
După ani de cercetări, nutriţionistul american Mary Flynn a elaborat o dietă ce ajută atât la prevenirea, cât şi la tratarea cancerului la sân. Alimentele care conţin aşa-numitele grăsimi sănătoase - uleiul de măsline, legumele şi fructele colorate, cerealele şi brânza - ajută organismul în lupta dusă împotriva cancerului la sân. Slăbirea, primul pas În opinia dr. Flynn, primul pas în prevenirea sau vindecarea... -
Aspartamul nu este dăunător
VESTE. Autoritatea europeană pentru siguranţa alimentelor vine cu o veste bună: aspartamul – un îndulcitor artificial foarte popular – nu este dăunător sănătăţii. În opinia specialiştilor, zvonurile privind potenţialul cancerigen şi toxic nu se confirmă, aşa că puteţi consuma în continuare maximum 40 mg de aspartam/kg/corp. -
Sucul de rodie previne cancerul
TRATAMENT. Sucul de rodie are proprietatea de a stopa evoluţia cancerului de prostată sau de a preveni apariţia lui. Un studiu al oamenilor de ştiinţă americani a demonstrat că acizii graşi din acest fruct au proprietăţi curative şi împotriva altor tipuri de cancer, nu doar al celui de prostată. -
Refluxul gastroesofagian, lecuit prin dietă
Boala se manifestă prin durere cu caracter de arsură în epigastru şi în spatele osului stern. Pe lângă arsuri mai pot apăre eructaţii, adică eliminarea aerului pe gură, şi regurgitaţii, cauzate de fluidul gastric ce ajunge până în faringe. Vestea bună este că toate problemele pot fi rezolvate cu dietă şi tratament medical. Afecţiunea este cauzată de incompetenţa sfincterului esofagian... -
Mencinicopschi: E-urile din unele medicamentele pot favoriza aparitia cancerului
Fiecare dintre noi, când are o problemă de sănătate, îşi pune toate speranţele în medicamente, iar pentru creşterea imunităţii ne îndopăm cu suplimente nutritive. Vestea proastă este că toate sunt pline de E-uri şi, din acest motiv, devin nocive pentru organism. Pilulele pe care le înghiţim când ne simţim rău nu conţin doar substanţa activă „tămăduitoare”, ci şi o... -
Vinul roşu şi ciocolata neagră previn cancerul
REMEDIU. Bogat în polifenoli, vinul roşu constituie un veritabil remediu anticancer. El protejează celulele sănătoase şi le ajută să lupte cu procesul de îmbătrânire. De asemenea, nu doar previne, ci şi încetineşte evoluţia cancerului. Se recomandă să consumaţi un pahar pe zi, depăşirea acestei cantităţi fiind dăunătoare. Şi ciocolata neagră este bogată în poli -
Ciupercile reglează estrogenul
RECOMANDARE. Foarte săţioase, ciupercile nu sunt doar gustoase, ci ajută şi la prevenirea cancerului şi reglarea hormonului feminin - estrogen. Acestea nu-şi pierd proprietăţile indiferent dacă le consumaţi fierte sau fripte. -
Migdalele, bune pentru piele
TRUC. Pentru a vă menţine frumuseţea şi sănătatea pielii, consumaţi migdale. Bogate în antioxidanţi, întreţin inima şi pielea şi previn cancerul. În plus, migdalele au şi proprietatea de a reduce nivelul colesterolului. -
Eva Ekvall a murit răpusă de cancer la numai 28 de ani
În ciuda eforturilor sale de a supravieţui, Eva Ekvall, regină a frumuseţii, care a câştigat titlul de Miss Venezuela în 2000 se odihneşte acum în pace după o luptă cruntă cu un cancer mamar. Eva a fost diagnosticată în 2010, iar numai într-un an de zile, în ciuda şedinţelor de chimioterapie şi a dublei masectomii, s-a stins la prea tânăra varstă de 28 de ani, informează... -
Varza, inamicul cancerului
Bogată în vitaminele B şi C, varza este o legumă ce ajută la eliminarea toxinelor din organism. De asemenea, este recunoscută drept aliat în lupta cu diverse forme de cancer. Condiţia este să o consumaţi crudă pentru că glucozinolaţii, substanţele "responsabile" de efectele anticancerigene ale acesteia, se distrug prin preparare. -
O sută de mii de români au cancer şi două milioane, hepatită
România lui 2012 este una bolnavă şi nici nu se întrevăd semne de vindecare prea curând. În ultimii doi ani, numărul celor care suferă de boli cronice s-a dublat, iar statisticile Ministerului Sănătăţii sunt îngrijorătoare. Nici sistemul sanitar nu se simte mai bine - bugetul este tot mai sărac de la un an la altul. Statisticile recente arată că, în prezent, în România avem aproape... -
Pacienţii acuză: „Asigurările private, o cacealma. Nu există fond de garantare”
Nouă Lege a sănătăţii, pusă în dezbatere publică pe 28 decembrie 2011, când tot românul era ocupat cu sarmalele şi caltaboşii, continuă să genereze controverse. Pacienţii susţin că noile prevederi sunt anticonstituţionale, bolnavii cronici sunt condamnaţi la moarte, iar asigurările private de sănătate sunt bani aruncaţi pe apa sâmbetei. Controversata Lege a sănătăţii, „clocită... -
Larry Hagman luptă cu cancerul prin veganism
Interpretul personajului J.R. Ewing din celebrul serial "Dallas" a mărturisit, în cadrul unui interviu, că a decis să devină vegan, după ce a fost diagnosticat cu un tip cancer, în urmă cu câteva luni. Larry a adăugat că noul stil de viaţă i-a îmbunătăţit simţitor viaţa şi este ferm convins că va învinge cancerul prin veganismul. „Primul lucru pe care l-am făcut, după ce am fost diagnosticat cu cancer, a fost să... -
Totul despre analizele la sân
În lume, la fiecare trei minute, o femeie este diagnosticată cu cancer mamar, iar 180.000 de cazuri sunt diagnosticate anual. Mai mult, la nivel mondial, 40.000 de femei mor anual ca urmare a acestei afecţiuni. Din acest motiv, analizele periodice la sân sunt singurele ce pot face o diagnosticare precoce şi ajută la salvarea vieţilor. Elastografia (RTE) este o metodă relativ recentă de diagnostic, noninvazivă,... -
Mezelurile dau cancer pancreatic
PERICOL. Specialiştii suedezi susţin că persoanele care consumă multe mezeluri au risc crescut de cancer pancreatic. Cine mănâncă, pe zi, mai mult de 70 g de carne procesată are un risc cu 19% mai mare decât persoanele care nu face un astfel de exces. Studiile arată că una din 78 de persoane prezintă risc de cancer pancreatic. -
Control dermatologic gratuit
Până pe data de 18 martie, în farmaciile Centrofarm din AFI Cotroceni, Galeriile Feeria sau Bucureşti Mall puteţi beneficia de un screening vizual al pielii şi de analiză dermatoscopică realizată de specialişti dermatologi. Serviciul medical este gratuit şi are ca obiectiv identificarea leziunilor pigmentare cu risc cancerigen şi a cancerului de piele. -
Uleiul de măsline, anticancerigen
PONT. Datorită efectului antiinflamator, uleiul de măsline reduce riscul apariţiei bolilor de inimă şi a accidentelor vasculare cerebrale. De asemenea, graţie proprietăţilor sale antioxidante, previne apariţia cancerului de sân. -
Leo Iorga, despre lupta sa cu cancerul: „La un moment dat am vrut să renunţ!”
Fostul component al formaţiei Compact din perioada 1988-1996, Leo Iorga, a trecut, în 2011, printr-un examen extrem de dificil: lupta cu cancerul. Slăbit din cauza operaţiei şi a tratamentului dur cu citostatice, artistul a fost chiar pe punctul de a abandona. Cu toate acestea, Leo Iorga a găsit resursele necesare pentru a continua şi, mai ales, pentru a reveni pe scenă. Domnule Leo I -
Fii sigură că eşti bine! Controlează-ţi sânii!
Cancerul mamar este o boală de care femeilor le este mai frică decât de oricare alta. De ce? Pentru că sânii sunt un atribut al feminităţii ce le-ar putea fi răpit de această afecţiune, tot mai frecventă şi mai devreme. Cancerul de sân este cel mai întâlnit tip de cancer la femei (o femeie din opt ar putea dezvolta această boală de-a lungul vieţii). „Vestea bună este că afecţiunea are... -
Micuţul Mina are dreptul la viaţă. Ajutaţi-l să trăiască!
Venirea lui pe lume, pe 2 octombrie 2010, a fost un dar şi a umplut inimile părinţilor lui, Rodica şi Claudiu. Din păcate, fericirea lor a fost umbrită de un diagnostic nemilos: cancer. Pentru a putea fi salvat, micuţul Mina Alexandru Ionescu are nevoie de tratament în străinătate. Este un copil dorit şi aşteptat. Mina, la doar un an şi trei luni, din păcate, a cunoscut deja ce înseamnă durerea. Cu puţine... -
Micuţul Mina are dreptul la viaţă. Ajutaţi-l să trăiască!
Mina Alexandru Ionescu, un băieţel de un an şi trei luni, diagnosticat cu sarcom renal cu celule clare, are nevoie urgentă de tratament în Germania. Internarea, investigaţiile şi intervenţia costă circa 100.000 de euro. Pentru a-l ajuta, puteţi dona în conturile deschise pe numele de Ionescu Mina Alexandru - la Banca Millennium, Sucursala Dristor (Bucureşti): Ron – RO04MILB0000000002948361 Eur –...
- Victor Rebengiuc: Nu înţeleg obsesia ONG-urilor pentru Hala Matache
- Garanţii de la ALPAB
- Bucuroasă pentru Giants
- Stresul afectează fertilitatea
- Cătălin Harnagea, fost şef al spionilor: Un director SIE premier nu a mai existat în UE
- Apa creşte imunitatea
- Restaurarea Arcului de Triumf, 31 de milioane de lei
- Două din trei femei suferă de insomnie
- Reeşalonarea datoriilor pentru asistaţii social
- Recital de excepţie la Mogoşoaia
- Nu scăpăm de zăpezi. Vârful codului portocaliu, azi, la prânz
- Lăzăroiu: „Protestele din Piaţa Universităţii au venit mănuşă. Parcă au fost puse la cale de PDL.“
- Mădălin Ionescu: „Amândoi copiii sunt la mine, nu pot spune mai mult”
- Gheorghe Turda: „O iubesc pe mama Alinei Puşcaş. Locuim deja împreună”
- Anca Boagiu, contract de 860.000 € cu o firmă de casă a PDL
- Ion Iliescu: „Ce e aia grevă parlamentară? Nu se părăseşte câmpul de luptă în acest fel”
- Simona Gherghe, protest în direct la Antena 1
- Andra: „Căsnicia se suprapune perfect cu maternitatea”
- Radu Banciu, atenţionat de CNA
- Tălmăcean, „dansatorul” din PDL, caftit de un pesedist
- „Mădălina Manole a fost TÂRÂTĂ pe scări”
- Carmen Harra: „Traian Băsescu RENUNŢĂ la preşedinţia României în 2011!”
- Fratele lui Şerban Huidu, actor în „Iubiri secrete”
- Incredibilul secret al Mihaelei Rădulescu
- Exclusiv - Irinel Columbeanu a depus actele de DIVORŢ
- Teo s-a îngrăşat 15 kilograme în şase luni
- Lucian Mândruţă se RĂZBUNĂ pe paparazzi
- Zăvoranca, dusă la Urgenţă cu Salvarea
- Moni are interzis la alcool
- Soţii Bănică se refugiază pe o insulă
INTREBAREA ZILEI
- BASESCU AFACUT O MISCARE GENIALA .SINT SIGURCA ...
- Procurorul Budai ar trebui sa-i "scaneze" intai...
- Deci asta nu e om care se lasa dus de povesti n...
- le-ar merge fulgii la amandoi, si lui si 'speci...
- oare ce 'sanse' ar avea sa pice pe mana domnulu...
- @ 21:12....In cazul Melaniei din Italia, pe baz...
- @02:07....Acuzatia directa de crima trebuia sa ...
- SI A MAI ZIS SI: '' NU E EA DE VINA...NU E EA D...
- eu cred ca primul beculet i s-a aprins la puiuc...
- II mai iese "fluturele"? Ma puteti ajuta sa iau...
- Tatăl Mădălinei: „Nu mai merg niciodată la casa crimei!”
- Surse judiciare: „Mălina Olinescu NU A CONFUNDAT BALUSTRADA BALCONULUI cu patul”
- Tatăl Mădălinei, în vizită la nepot: ”Câinii m-au recunoscut, Petru NU ne-a deschis”
- „Mădălin” tresare când vede poza Mădălinei: „Mami!”
- ”Petru Mircea a profanat mormântul Mădălinei!”
- Procuratura îi reaudiază peste nouă zile pe părinţii Mădălinei
- „Cine o dezgroapă pe Mădălina va plăti cu viaţa”
- Eugenia Manole: „Monştrii o forţau pe Mădălina să poarte bluza neagră de adio”
- Tribunalul Bucureşti decide peste o săptămână dacă părinţii Mădălinei Manole îşi vor putea vizita nepotul
- Verdict final în războiul pentru copilul Mădălinei! Victorie parţială a familiei Manole...
ARHIVA






















































































































































