AUDIO - Interviu Andrei Gheorghe Se ştie că, de pe 26 februarie, Andrei Gheorghe nu mai este consilierul pe probleme de comunicare al ministrului finanţelor, Sebastian Vlădescu. După două săptămâni, în care nu a dorit să comenteze asupra acestei decizii, Gheorghe rupe tăcerea, în „ring”, şi explică motivelor plecării sale de la minister.
Încă un deces îndoliază fotbalul de la noi! Fost golgheter al României, “profesorul” Gheorghe Constantin a încetat din viaţă, ieri, la 77 de ani. Fost campion al României de patru ori, cu tot atâtea Cupe câştigate, şi având trei titluri de golgheter, Constantin a jucat în cariera sa la Venus Bucureşti, Avântul Reghin, CF Iaşi, Steaua şi Kayserispor. A fost “secund” la Steaua între 1971 şi 1973 şi...
După ce, în interviul publicat ieri în “ring”, Andrei Gheorghe a spus că purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei nu are capacitatea intelectuală de a-şi depăşi mediocritatea, Christian Ciocan îi dă o replică vedetei TV. “Mie, Andrei Gheorghe nu mi-a spus în faţă acele lucruri. Unul dintre colegi mi-a arătat ziarul, ceea ce dovedeşte că lucrez într-o echipă. Nu sunt nici deştept, nici mai puţin deştept, nu...
Pregătirile pentru construirea celor două noi linii de metrou a intrat, în această săptămână, în linie dreaptă. Peste o lună, Metrorex va demara lucrările pentru tronsonul Drumul Taberei, iar guvernul japonez a acceptat să ofere un împrumut substanţial pentru linia către Aeroportul „Henri Coandă”. Anul 2014 le-ar putea aduce bucureştenilor atât un nou tronson de metrou, ce va racorda la reţea şi Cartierul Drumul...
Lanţul seismelor pare că nu se mai opreşte. După dezastrele din Haiti, Chile şi Turcia, a venit şi rândul Indoneziei. Un cutremur cu magnitudinea de 7 grade pe scara Richter s-a produs, duminică, în Arhipelagul Molucelor, la o adâncime de 65 de kilometri. Cât despre posibilitatea unui viitor cutremur de proporţii în România, seismologii şi geologii au început războiul contrazicerilor. „Acum, trebuie să dezmint...
Oana Zăvoranu poartă genele unui important personaj din Partidul Comunist Român. Tatăl natural al vedetei, Nelu Bănicioiu, s-a născut în urma unei aventuri extraconjugale cu acest bărbat misterios. Dezvăluirea a fost făcută, în exclusivitate pentru „ring”, de Gheorghe Florescu, colegul de celulă al lui Bănicioiu şi autorul celebrei lucrări „Confesiunile unui cafegiu”. Din „Celula Morţii”, Gheorghe Florescu este...
Scandalul dintre Oana Zăvoranu şi mama ei, Marioara, ia o incredibilă turnură. Soţia lui Pepe are de recuperat peste 125.000 de euro de la un personaj-cheie în Securitatea de dinainte de ’89, actualmente om de afaceri foarte important în regiune, cu un imperiu financiar care se întinde în România, Germania, Siria şi Federaţia Rusă. În schimbul libertăţii sale, tatăl natural al Oanei Zăvoranu, Nelu Bănicioiu, a acceptat...
Sute de mii de bucureşteni au aşteptat degeaba, ieri-dimineaţă, în staţii, pentru că şoferii RATB au intrat într-o grevă spontană. Protestul a generat situaţii incredibil de tensionate: oamenii s-au înjurat şi s-au bătut pentru taxiuri, un şofer l-a împuşcat pe un altul care i-a aruncat o cărămidă în parbriz. Spre seară, autorităţile au reuşit să dezamorseze conflictul de muncă şi autobuzele au revenit pe trasee....
Bucureştenii care circulau ieri pe Calea Moşilor au rămas şocaţi când peretele unei clădiri s-a prăbuşit pur şi simplu în stradă. Din fericire nu au fost victime, dar autorităţile i-au amendat drastic pe proprietari. „ring” vă prezintă şi alte imobile din Capitală care ar putea, în orice moment, să se prăbuşească peste trecători. Traficul rutier în zonă a fost restricţionat, câteva ore. Casa avea bulină...
„Sunt blondă, dar nu-s deloc proastă. Am câte o replică pentru absolut orice. Sunt MC la diferite evenimente prin ţară, am mai multe joburi”, se descrie Gina Pistol, fosta asistentă a lui Andrei Gheorghe la Pro TV. De atunci, a evoluat. A avut propria emisiune la Prima TV şi vrea să revină pe sticlă alături de matinalii Radio Guerrilla, Mihai Dobrovolschi şi Vlad Craioveanu. Despre debutul său în televiziune îşi aduce...
Cutremurul din Indonezia, de ieri-dimineaţă, i-a alarmat pe seismologii noştri. Cu toate că se află la mii de kilometri distanţă, România este în directă legătură cu falia tectonică indoneziană. Cunoscut pentru declaraţiile precaute furnizate presei, Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului pentru Fizica Pământului, a dezvăluit pentru „ring” că putem intra în aria cutremurelor, însă nu a celor devastatoare....
Transferul vacanţei de la finalul acestui campionat ar putea fi la nivelul conducătorilor, şi nu în rândul jucătorilor. Dinu Gheorghe nu este dorit doar de Steaua, ci şi de fosta sa echipă, Rapid. Preşedinte de succes atât în Giuleşti, cât şi la Braşov, „Vamă” are planul bine stabilit pentru la vară. Dinu Gheorghe - la Steaua, este ştirea care circulă în presa de sport din România în ultimele zile. Dacă...
Scandalul a pornit odată cu transferul fotbaliştilor Varga şi Bălan de la Sportul la Rapid, imediat după victoria giuleştenilor asupra Timişoarei. După ce LPF a dat câştig de cauză Timişoarei, cea care va primi punctele pierdute în Giuleşti, evenimentele au degenerat şi stau să explodeze. În acest moment, fotbalul românesc este împărţit în patru tabere: tabăra îndreptată împotriva preşedintelui Ligii, cea a...
Limba română uşor pocită cu accent dulce spaniol, aspectul cochet-fâşneţ şi frăgezimea Margaritei Valenciano l-au făcut pe interpretul de muzică populară Ion Dolănescu, aflat în plină glorie într-o Românie comunistă, să-şi pună inima şi portofelul la picioarele ei. Cafegiul Gheorghe-Ilie Florescu, autorul celebrei cărţi „Confesiunile unui cafegiu” şi deţinătorul unor secrete uriaşe acoperite de negura timpului,...
Antrenorul Mircea Rednic a declarat, că a refuzat oferta făcută de primarul oraşului Iaşi, Gheorghe Nichita, de a prelua conducerea tehnică a formaţiei Poli Iaşi, având o propunere din Rusia. "Am discutat cu domnul primar Nichita şi aş fi fost tentat să vin la Poli Iaşi datorită insistenţei acestuia, care este un iubitor al fotbalului şi pe care îl apreciez mult. Iaşiul este al doilea oraş al ţării, care merită mai...
În România comunistă, anii ’70 i-au adus lui Ion Dolănescu faima dorită, însă nu l-au scutit de şicanele Securităţii. După cum aţi citit deja în episodul trecut, cântăreţul de muzică populară a reuşit să atragă şi mai mult atenţia agenţilor după ce a dat frâu liber relaţiei cu Margarita Valenciano, tânăra studentă din Costa Rica, femeia care i-a dăruit un copil, pe Dragoş. Dar asta nu era singura problemă....
„ring” vă recomandă astăzi o apariţie la Editura Humanitas: audiobookul „Confesiunile unui cafegiu”, de Gheorghe Florescu. Citită de Victor Rebengiuc, opera este menită să introducă ascultătorul în universul ceauşist cu tot cu ascunzişurile sale. Gheorghe Florescu a învăţat arta pregătirii cafelei de la Avedis Carabelaian, unul dintre celebrii cafegii armeni care mai existau în Bucureşti la sfârşitul anilor ’60....
Cel de-al doilea interviu pe care Dana Rogoz l-a realizat pentru emisiunea portret „Români de 10”, cu ocazia aniversării a 10 ani de ProTv Internaţional l-a avut ca protagonist pe Gheorghe Hagi. Cel mai mare jucător român de fotbal din toate timpurile a povestit ce înseamnă pentru el sportul de performanţă, despre fiul său Ianis dar şi despre cît de greu i-a fost să se adapteze în străinătate şi ce i-a lipsit cel mai...
De când era licean ştia că visul de a ajunge medic va deveni realitate. Prof. Gheorghe Burnei, şeful Clinicii de Ortopedie a Spitalului „Marie Curie”, are la activ două premiere chirurgicale mondiale şi peste 50 naţionale. Îşi iubeşte meseria, nu a făcut averi, locuieşte la bloc, vine pe jos la spital şi munceşte 12-14 ore pe zi pentru un salariu de 2.500 de lei. Deseori a realizat operaţii considerate imposibile, a pus pe...
Începutul verii va aduce o bucurie bicicliştilor din Capitală. După îndelungi dezbateri, conducerea Metrorex a decis să răspundă pozitiv sutelor de pasionaţi de ciclism care au cerut să poată transporta bicicleta cu metroul. Orice posesor de bicicletă ştie cât de greu se poate ajunge pe două roţi într-un parc prin traficul supraaglomerat din Bucureşti. Metroul este pentru mulţi cel mai convenabil mijloc prin care pot...
În cele două ore de program difuzate seară de seară de TVR, unica televiziune de dinainte de ’89, Ion Dolănescu avea mereu asigurat un loc de cinste. Potrivit lui Gheorghe Florescu, autorul cărţii „Confesiunile unui cafegiu”, înainte de revoluţie, rapsodul era impus de Securitate realizatorilor de emisiuni folclorice, prin intermediul oamenilor aflaţi în structurile de conducere a instituţiei din Calea Dorobanţilor. Faptul...
Profesia asta nu e tradiţie de familie, dar, în copilărie, era fascinat de meseria unchiului: medic militar. Aşa a ajuns Dan Hodorogea să se facă doctor. Câştigă 1.500 de lei pe lună, este în penultimul an de rezidenţiat şi conştient că, după această etapă, îl aşteaptă… şomajul. El este ultimul rezident din România care se specializează în chirurgie şi ortopedie pediatrică. Îi place meseria pe care şi-a ales-o...
Fratele rapsodului confirmă afirmaţiile cafegiului Gheorghe Florescu despre câştigurile lui Ion Dolănescu de dinainte de revoluţie. Invitat la emisiunea „Acces Direct”, de la Antena 1, Nicolae Dolănescu a declarat: „Nu l-am cunoscut pe Florescu, dar aş vrea să vorbim faţă în faţă. (...) Dolănescu trimitea ţăranul să plătească la Fisc. Eu mergeam, lună de lună, să plătesc la Fisc. Nu era nuntă să nu fie...
Prin activitatea ei, Agenţia Naţională de Transplant (ANT) a contribuit la salvarea vieţii a mii de români, iar semnele că se află în pericol de desfiinţare au născut îngrijorare. „Pe 29 decembrie 2009, noi am depus un memoriu la Ministerul Sănătăţii şi am cerut aprobarea bugetului pentru agenţie. Numărul angajaţilor a scăzut considerabil. O singură persoană, care lucrează cu jumătate de normă, se ocupă de partea...
Fosta reprezentantă a României la Eurovisionul de anul trecut a filmat, în urmă cu trei săptămâni, un nou clip la piesa „Disco Romancing”. Filmările pentru videoclip au durat circa 16 ore, timp în care Elena Gheorghe s-a lăsat „chinuită” de regizorul Dragoş Buliga. Pentru o anumită secvenţă, a fost legată la picioare. Locurile alese pentru clip au fost un câmp şi o benzinărie, aflate pe Autostrada Soarelui. Pe...
Sala Palatului va găzdui, vineri seara, un nou spectacol marca Tudor Gheorghe, intitulat “Chemarea păsării de acasă”. Show-ul va cuprinde opere însemnate ale poetului şi prozatorului Mircea Micu, ale cărui volume au cunoscut o largă audienţă în rândul cititorilor, fiind publicate într-un tiraj de peste un milion de exemplare. După “Stagiunea permanentelor frumuseţi” ce s-a bucurat de un succes enorm, iată că Tudor...
Un bucureştean a adresat o solicitare Primăriei Capitalei prin care cere oprirea imediată a pasajului suprateran Basarab pe motivul nesiguranţei contrucţiei. Cetăţeanul, Gheorghe Hudrea, a precizat că in punct de vedere tehnic, construcţia prezintă numeroase riscuri din cauza faptului că podurile suspendate pe cabluri.
Bucureştenii au acum posibilitatea să schimbe metroul de la Piaţa Victoriei 1 la 2 mult mai uşor. Metrorex a dat ieri în folosinţă o nouă cale de acces prin care călătorii vor ajunge mult mai repede de la o staţie la alta. Dacă până acum transbordarea se făcea pe o scară fixă, prin noul pasaj se va ajunge cu ajutorul a opt scări rulante. “Noua cale de acces face parte dintr-un proiect de modernizare ce trebuia să dureze...
Gheorghe Chivorchian, directorul general al Timişoarei, spune că rezultatul înregistrat de violeţi la Târgu Jiu, scor 0-0, este ca un eşec. “Un rezultat de egalitate cât o înfrângere pentru noi. În mod normal, trebuia să câştigăm, ca să ne menţinem şansele la locul al treilea. Ne-a lipsit clarviziunea. Am ajuns în faţa porţii, dar acolo nu s-a găsit jucătorul care să bage mingea în poartă”, a spus Chivorchian.
Viorel Moldovan abia aşteaptă vacanţa de vară şi nu se gândeşte la nicio ofertă. “La ce oferte să mă gândesc? Singura ofertă este să mă duc la pescuit de tarpon în Caraibe. E un peşte mai special şi abia aştept să ajung acolo. Nu mai vreau să mă gândesc la nimic acum. Ce o fi, o fi”, a spus tehnicianul Braşovului. Înaintea partidei de la Timişoara, Viorel Moldovan se aşteaptă ca, după victoria de pe teren...
Celebrul cafegiu Gheorghe Florescu rupe, în sfârşit, tăcerea în privinţa „bunicului secret” al Oanei Zăvoranu: mama lui Nelu Băniciou şi Gheorghe Maurer au avut o aventură şi, în 1940, s-a născut tatăl vedetei. Autor al cărţii „Confesiunile unui cafegiu”, Florescu povesteşte, pentru „ring”, cum, în „Celula Morţii”, unde s-a aflat la un moment dat cu Nelu Bănicioiu, acesta i-ar fi făcut zguduitoarea...
Fostul selecţioner Gheorghe Hagi crede că la echipa naţională trebuie să se vorbească mai puţin şi să se arate mai mult. “M-a surprins declaraţia lui Răzvan, care a spus că România este din lumea a treia la fotbal. Eu, personal, nu vreau să cred că suntem din lumea a treia. Nu cred că vom fi niciodată acolo. Este o greşeală făcută de cei care au spus, pentru că România nu va ajunge acolo. Mi-e greu să cred că nu...
„Vreţi să aflaţi cine l-a dezvirginat pe Gigi Becali? Vă spun eu, chiar una dintre nepoatele lui Dej!” Stupefianta declaraţie îi aparţine celebrului cafegiu Gheorghe Florescu. Nu a fost infirmată categoric de doamna în cauză şi, culmea, a fost confirmată parţial şi de Gigi Becali. Renumitul cafegiu-cronicar Gheorghe Florescu „loveşte“ din nou! În cursul zilei de ieri, acesta a făcut pentru reporterii ”ring” o...
Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a V-a, îşi deschide porţile astăzi, de la ora 10.00, la Complexul Expoziţional Romexpo Bucureşti. În cadrul manifestărilor culturale, cunoscutul scriitor-cafegiu Gheorghe Florescu va fi prezent azi, între orele 10.00 şi 18.00, la standul Editurii Humanitas, pentru a da autografe pe cartea „Confesiunile unui cafegiu”. Cunoscutul autor îşi va lansa cu această ocazie, la ora...
Un cutremur de 4,8 grade pe scara Richter s-a produs, ieri-seară, în zona Vrancea, la o adâncime de 120 de kilometri. Seismul s-a produs la ora 18.16 şi a fost resimţit şi în Bucureşti. Cutremurul s-a simţit mai puternic la Buzău şi Bucureşti, după cum a declarat Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului Naţional de Fizica Pământului, precizând că nu vor urma replici mai puternice.
Astfel justifica domnitorul Gheorghe Bibescu necesitatea construirii unui teatru naţional, construcţie ce ar fi adus cu ea, la vremea respectivă, o consolidare şi o dezvoltare a limbii şi literaturii româneşti. Proiectul a fost dus la bun sfârşit în 1852, după ce a trecut prin dese modificări de buget şi prin evenimentele de la 1848. Puţini bucureşteni cunosc faptul că actualul Teatru Naţional nu are decât o legătură de...
La solicitarea Inspectoratului Şcolar Bucureşti, Tribunalul Bucureşti a declarat ilegală greva celor trei profesori din Capitală care au refuzat încheierea mediilor. Ieri, aceştia au fost obligaţi să îşi reia activitatea. Începând cu 31 mai, Rodica Neagu şi Paula Reigler, de la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai“ şi Corneliu Reigler, de la Colegiul „George Coşbuc“, au intrat în grevă generală fără să anunţe.
De ziua ei, Oana Zăvoranu îşi doreşte drept „cadou“ moştenirea. Şansele vedetei de a intra în posesia averii pe care o are de primit, prin intermediul mamei sale, Mărioara, de la Nelu Bănicioiu (tatăl natural) şi Nicolae Zăvoranu (tatăl adoptiv) sunt puse însă sub semnul întrebării de renumitul cafegiu-scriitor Gheorghe Florescu. „Iubirea Mărioarei pentru Oana e imensă, dar dacă ea nu poate să-i dea bani sau altceva...
România va face faţă cu brio atât secetei, cât şi grindinei, iar acest merit se datorează întru totul reprezentanţilor Administraţiei Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, care lansează la foc continuu rachete antigrindină şi asigură că din 2012 vom avea ploi artificiale. Asta în ciuda faptului că bugetul instituţiei este limitat, angajaţii nu au treabă cu meteorologia, iar banii se duc pe achiziţii,...
Este poate cel mai mediatizat politician al momentului deşi este de numai câteva luni în politică. Este vorba despre Teo Trandafir, a cărei declaraţie din “ring”, de acum două zile, a făcut înconjurul redacţiilor. Tot în legătură cu Teo, ”ring” vă prezintă câteva ”instantanee în bocanci” şi o ipoteză-întrebare: este Teo aşteptată în PSD? Partidul Social Democrat le deschide uşa unora dintre parlamentarii...
Desfiinţată în 2006, prin ordin al ministrului sănătăţii din acea vreme Eugen Nicolăescu, asociaţia de ortopedie şi chirurgie pediatrică a fost repusă în drepturi, de instanţă, pe 18 iunie. Ministerul Sănătăţii a pierdut procesul, dar este foarte probabil să facă recurs, în termenul legal de 17 zile. Opt luni a durat procesul intentat Ministerului Sănătăţii de Asociaţia Română a Traumatologilor şi Ortopezilor...
Aula Muzeului Literaturii Române este, astăzi, gazda conferinţei „Cafeaua culturii şi cultura cafelei”, la care vor participa, alături de Gheorghe Florescu, importante personalităţi ale culturii şi politicii româneşti contemporane. Autorul bestsellerului „Confesiunile unui cafegiu”, Gheorghe Florescu, va discuta cu publicul despre cafea ca… esenţă a inteligenţei. „Prin intermediul ziarului «ring», prietenul...
Aula Muzeului Literaturii Române este, astăzi, gazda conferinţei „Cafeaua culturii şi cultura cafelei”, la care vor participa, alături de Gheorghe Florescu, importante personalităţi ale culturii şi politicii româneşti contemporane. Autorul bestsellerului „Confesiunile unui cafegiu”, Gheorghe Florescu, va discuta cu publicul despre cafea ca… esenţă a inteligenţei. „Prin intermediul ziarului «ring», prietenul...
Atmosferă relaxată ieri în Rotonda Muzeului Literaturii Române, acolo unde a avut loc dezbaterea cu tema „Cultura cafelei – Cafeaua culturii”. Aroma de cafea bună s-a îmbinat cu farmecul prezenţei unor oaspeţi de seamă, care au răspuns invitaţiei „cafegiului” Florescu. În cea mai bună tradiţie dâmboviţeană, dezbaterea propusă de Gheorghe Florescu s-a transformat rapid în taifas. Printre oaspeţii nerăbdători...
Creatoarea de modă Clara Rotescu şi-a prezentat, vineri seară, la restaurantul The Brick, cea mai nouă colecţie a sa, intitulată „English Garden”. Desfăşurată într-un cadru inedit, pe marginea piscinei, în acordurile muzicii live de saxofon, modelele au pus în valoare creaţiile vestimentare. Numeroase persoane publice din showbiz prezente la eveniment au apreciat modelele expuse, iar apariţia Elenei Gheorghe printre...
Ministrul agriculturii, Mihail Dumitru, a dat verdictul: instituţia care se joacă de-a Dumnezeu, având un buget anual de aproximativ trei milioane de euro, va trage pe dreapta. Înfiinţată de guvern în 2009 pentru a aduce ploaia şi a combate grindina, Administraţia Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (ASNACP) va pune lacătul pe uşă în scurt timp. „ring” a scris de curând despre această...
Interpretul de muzică populară Gheorghe Turda îşi doreşte oficializarea relaţiei cu fosta iubită din tinereţe Teodora Renel, alături de care plănuieşte în toamna acestui an o vacanţă în Europa. În primăvară s-au logodit, iar recent, Gheorghe Turda a prezentat-o pe cea care îi va fi alături pentru restul vieţii celor două fiice ale lui. „Fetele mele au îndrăgit-o şi au acceptat-o, fiind încântate de hotărârea...
Prezentatoarea Antenei 1 mărturiseşte că nu se dă în vânt după cumpărături, încercând să ţină cât mai mulţi bani la bugetul familiei. Drept răsplată că încearcă să nu fie cheltuitoare, soţul său, Laurenţiu Gheorghe, este cel care are grijă de imaginea ei. „În ciuda faptului că am câteva lucruri drăguţe, sunt destul de zgârcită cu mine, iar lucrurile drăguţe despre care vorbeam sunt în mare parte...
Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a anunţat, ieri, că preşedinţii organizaţiilor judeţene ale PDL şi primarii de municipii ai partidului se vor reuni în prima decadă a lunii septembrie pentru a stabili un calendar şi o strategie pentru alegerile locale din 2012. „Eu, împreună cu domnul Blaga şi conducerea partidului vom avea această întâlnire cu aleşii locali şi vom stabili un calendar şi o strategie pentru alegerile...
Artista îşi sărbătoreşte, astăzi, pe litoral, împlinirea celor 25 de ani. Cu toate că are un program foarte încărcat, după terminarea aranjamentelor, Elena va petrece cu iubitul Cornel şi cu echipa ei. „Am plecat la mare. Am două evenimente astăzi la care trebuie să particip, unul la Mamaia şi altul la Neptun. Vom sărbători seara, după terminarea spectacolului. Voi fi împreună cu echipa mea. Am foarte multă treabă,...
Fiscul francez i-a confiscat munca de-o viaţă, iar de atunci, necazurile s-au ţinut scai de viaţa naistului Gheorghe Zamfir. Nu s-a mai înţeles cu soţia, a căutat alinare în alte braţe, dar şi aici fericirea a fost, se pare, de scurtă durată. Artistul care a uimit lumea cu un simplu nai a fost surprins recent de paparazzii „ring” prin Bucureşti. Singur, îngândurat şi indiferent la agitaţia din jur.
Clujeanca de 23 de ani a revenit în România şi se antrenează sub comanda lui Gheorghe Mandache pentru campania de calificare la Europene. Gabriela Mărginean va bifa prima prezenţă la naţionala de senioare joi, în amicalul contra Germaniei. După anii plini de succese petrecuţi peste Ocean, Gabriela Mărginean a revenit în Europa. Oficialii FR Baschet o monitorizau de ceva vreme, dar se vedeau nevoiţi să mai aştepte pentru a o...
Din 15 august a.c., Anca Gheorghe părăseşte funcţia de director de marketing al Kanal D şi va fi consilier pe probleme de marketing al lui Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al TVR. „Eu am mai fost în TVR şi e ca şi când mă întorc acasă”, a declarat Anca Gheorghe. Ea a precizat că în acest moment nu există un înlocuitor pentru funcţia de director de marketing al Kanal D. Anca Gheorghe a ocupat funcţia de...
Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a precizat ieri, după BPN al PDL, că membrii Comisiei de etică şi litigii au decis să anuleze Consiliul de Coordonare judeţean şi pe cel local care au avut loc la PDL Constanţa, conducerea organizaţiei municipale urmând să revină fostei echipe. "Am fost informaţi că, astăzi, Comisia de etică şi litigii a dat o decizie care este definitivă şi care trebuie pusă în aplicare. Din...
Preşedintele Traian Băsescu i-a spus, ieri, primarului din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, că parlamentarii sunt bronzaţi şi s-au supărat că li s-au luat 25% din salariu, deşi nu sunt prezenţi la şedinţe. Gheorghe Ştefan l-a întâmpinat pe Traian Băsescu, în localitatea Rotunda, din judeţul Neamţ, unde a făcut o vizită pentru a inspecta stadiul lucrărilor de îndiguire. Traian Băsescu i-a spus lui Gheorghe Ştefan:...
Neobositul cafegiu-cărturar Gheorghe Florescu doreşte să lanseze pe piaţă, după o reţetă străveche, o cafea care este numită de el… „dumnezeiască”! Şi asta nu este totul. Cafeaua cu pretenţii la nemurire ar trebui să poarte şi un nume pe măsură, nobil şi demn de Nobel: Herta Müller! Condiţia este una singură: să-şi dea acordul şi vestita scriitoare „înnobilată” anul trecut cu Premiul Nobel pentru...
Mereu surprinzătorul cafegiu Gheorghe Florescu susţine că sufletele lui Nicolae şi Elena Ceauşescu s-ar afla în… Rai. Nici mai mult, nici mai puţin. Cei mai mulţi cred că “dictatorul” şi “odioasa lui soţie” au ajuns de-a dreptul… în Iad. Şi asta după ce românii au îndurat pe pielea lor şi dărâmarea bisericilor, şi frigul, şi întunericul, şi câte şi mai câte “binefaceri” ale “epocii de aur”. „Am...
La iniţiativa Fundaţiei „Salvaţi-vă îngerii”, patronată de Liana Stanciu, şi a Fundaţiei „Gheorghe Hagi”, miercuri seară a avut loc un meci de fotbal în scop caritabil, cu scopul strângerii de fonduri pentru extinderea Spitalului de Pediatrie „Marie Curie” din Bucureşti. Partida a fost transmisă în direct la TVR 2. Evenimentul, denumit „Fotbal pentru viaţă”, ce a avut loc pe Stadionul Dinamo, a reuşit...
În scandalul iscat între părinţii Mădălinei Manole şi Petru Mircea intervine Gheorghe Gheorghiu. Cântăreţul, fără să ascundă că e de partea lui Puiu, îşi propune să facă pace între cele două tabere înainte ca ancheta să înceapă să semene cu dezvăluirile din cazul Elodia. „Puiu e marcat acum, merge în fiecare zi la cimitir... Dacă atacurile vor continua aşa, se poate întâmpla ceva şi mai rău. Poate îşi ia...
Austeritatea în România se aplică doar celor fraieri. Cel puţin aşa reiese din modul în care deputaţii au cheltuit anul trecut un buget impresionant. Astfel, deşi suma alocată anul trecut a fost mai mică decât în 2008, veţi vedea în cele ce urmează că, de fapt, aleşii neamului au cheltuit mai mult. Nevoia de a restrânge cheltuielile în anul de criză 2009 a fost doar o vorbă goală pentru cei care administrează bugetul...
Magistraţii l-au pus, în sfârşit, în libertate pe fostul primar al Craiovei! Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au decis să înlocuiască măsura arestării cu obligaţia de a nu părăsi municipiul Craiova. Potrivit realitatea.net, decizia instanţei este definitivă şi pusă în aplicare. Antonie Solomon a fost eliberat, ieri după-amiază, din Penitenciarul Galaţi, după şase luni de la încarcerarea sa. Departamentul Naţional...
Gheorghe Hagi, patronul Viitorului Constanţa, spune că partida cu Pandurii, din Cupa României, scor 2-3, a fost importantă pentru jucătorii săi. “A fost un meci important pentru noi, pentru că sunt tineri şi au avut şansa şi ocazia să demonstreze calităţile pe care le au. Am pierdut un meci, dar asta e, Pandurii sunt o echipă de Divizia A, sunt mult mai experimentaţi ca noi şi mult mai valoroşi”, a spus Hagi, care a fost...
Oficialii lui Dinamo vor depune memoriu împotriva preşedintelui rapidist, Dinu Gheorghe, pentru declaraţiile făcute după victoria din Cupă a “câinilor”, 2-0 cu Ceahlăul. “Vamă” a acuzat arbitrajul centralului Mugurel Drăgănescu, care, în opinia sa, a anulat un gol valabil moldovenilor. Şi Marin Barbu, tehnicianul Ceahlăului, este nemulţumit. “E prea mult şi gol anulat, şi om eliminat!”, a spus “Magiun”.
Sud-vestul României, chiar pe malul Dunării. Localitate celebră după ce poetul Mircea Dinescu şi-a stabilit reşedinţa aici, cumpărând un conac vechi boieresc, pe care l-a restaurat din temelii. S-a apucat acolo de turism. Dar nu despre asta vrem să vorbim în cele ce urmează. Plecat din centrul Bucureştiului, fostul acţionar dinamovist face agricultură la standarde europene în localitatea doljeană Cetate. De la Bucureşti la...
Ucrainenii ne-au băgat spaima în suflet anunţând un iminent cutremur în Vrancea, iar angajaţii Institutului de Seismologie Aplicată (ISA) au confirmat teoria vecinilor şi au spus că până mâine ne loveşte sigur cataclismul. Prof. Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului Naţional de Fizica Pământului (INFP), infirmă vehement aceste zvonuri pe care le consideră o simplă strategie de marketing, menită să aducă bani...
Marius Şumudică a dedicat succesul echipei sale, Rapid, scor 7-1 cu Victoria Brăneşti, preşedintelui clubului, Dinu Gheorghe, absent de la meci. “Îi dedic victoria preşedintelui Dinu Gheorghe, care a avut astăzi unele probleme şi nu a fost la meci. Sper să nu fie probleme conflictuale, probleme interne. Sunt alături de el şi îl vreau aproape, pentru că am nevoie de el lângă echipă”, a spus Şumudică. Se pare că Dinu...
Ieri, Bogdan Mara a împlinit 33 de ani. Este o vârstă la care cei mai mulţi fotbalişti se gândesc să îşi pună ghetele în cui, dacă nu au făcut-o deja. Mijlocaşul lui Iraklis Salonic nu are nici cea mai mică intenţie în acest sens. Într-un interviu acordat ziarului “ring”, Bogdan ne-a povestit cum stau lucrurile în ce priveşte cariera, şi nu numai. Cum te simţi la 33 de ani ca fotbalist? Împlinit, pot spune, şi cu...
Deputatul PDL de Timiş Gheorghe Ciobanu a declarat, ieri, că i-a propus preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, impozitarea nunţilor, botezurilor şi a banchetelor. Acesta i-a spus şefului Fiscului că evaziunea fiscală în acest domeniu este "fantastică". "Ministrul de finanţe are un target de o lună să lucreze împreună cu specialiştii din minister, cu propunerile noastre, la introducerea unui...
Îşi iubeşte meseria, nu a făcut averi, locuieşte la bloc, vine pe jos la spital şi munceşte 12-14 ore pe zi pentru un salariu de 2.700 de lei. A realizat operaţii considerate imposibile, a pus pe picioare copii care nu au mers niciodată, însă, acum, prof. Gheorghe Burnei, şeful Clinicii de Ortopedie de la Budimex, este la un pas de a părăsi România. Orice caz dificil a fost o provocare. Pacienţi refuzaţi de alţii au ajuns...
Neputinţă, ghinion, lipsă de valoare sunt idei spuse după înfrângerea din Franţa la adresa echipei naţionale. Trioul neproductiv de pe „Stade de France” sunt: Cociş, Niculae şi Zicu. Cu toate acestea, Răzvan Lucescu are asigurată o prelungire a mandatului de selecţioner până în 2014. El nu a putut spune „Nu” ofertei venite din partea Federaţiei Române de Fotbal. Fostul internaţional Gheorghe Popescu a declarat că...
Dublă lansare de carte, ieri, la Sala Palatului din Bucureşti. Maestrul Tudor Gheorghe şi soţia lui, Georgeta, au ales să îşi lanseze cărţile în aceeaşi zi. Dacă primul volum este unul biografic, ce ilustrează viaţa marelui artist, cea de-a doua, scrisă de soţia maestrului, este un volum de poezii dedicat tuturor femeilor. “Tudor Gheorghe, în umbra menestrelului” se intitulează cartea biografică a maestrului. Lucrarea...
Gheorghe Chivorchian va solicita FRF ca până azi să se ia o decizie în privinţa locului de desfăşurare a meciului Timişoarei cu Voinţa Sibiu din Cupa României. “Trebuie să se spună clar dacă jucăm sau nu la Timişoara. Într-un fel pregăteşti un meci acasă şi altfel o partidă din deplasare”, a explicat oficialul bănăţenilor. Şefii de la Voinţa Sibiu declaraseră că vor închiria o instalaţie de nocturnă pentru a...
Pentru prima dată în istoria Ministerului Finanţelor, angajaţii au organizat un protest spontan la locul de muncă şi au blocat holurile instituţiei. La puţin timp după ce ştirea a făcut înconjurul României, în mai multe judeţe, angajaţii ministerului au intrat, rând pe rând, în grevă. După câteva ore de scandări şi forţări ale uşii ministrului, mai mulţi lideri sindicali din toate domeniile au venit la Ministerul...
Nervi, înjurături, emoţii şi oboseală… Aceasta a fost atmosfera în care sute de oameni au jurat, ieri-noapte, că nu vor părăsi Ministerul Finanţelor până nu îşi vor recăpăta stimulentele. Nici foamea, nici negocierile cu final tragic din toiul nopţii nu i-au determinat pe salariaţii din Finanţe să renunţe la gândul că vor câştiga într-un final lupta cu ministrul Gheorghe Ialomiţianu. Au avut dreptate. După o zi...
Finanţiştii au plecat acasă fericiţi. Se va înfiinţa o comisie ce va stabili criteriile pentru plata bonusurilor în funcţie de performanţe. Cu buza umflată rămân restul bugetarilor, care anunţă că vor urma exemplul celor de la Finanţe. O zi şi câteva ore de blocare a sediului Ministerului Finanţelor şi a majorităţii instituţiilor din ţară subordonate lui Gheorghe Ialomiţianu au fost de ajuns pentru ca guvernul să...
Vicepreşedintele democrat-liberal Gheorghe Flutur a declarat, ieri, că PDL doreşte ca Biserica să aibă un rol social, de educaţie şi filantropic "mai activ" în relaţia cu statul. "Dorim un rol activ sau mai activ, există şi o iniţiativă legislativă în acest sens, al Bisericii în relaţia cu statul şi aici ne referim la rolul social, rolul de educaţie, rolul filantropic şi sigur că parteneriatul ar presupune o colaborare...
Piesa „Slap Me With The Bass”, lansată luni de Delia Matache şi DJ Boier Bibescu, e suspectată că ar fi un plagiat după hitul Elenei Gheorghe „Disco Romancing”. Contactată de „ring”, Elena a recunoscut că n-a auzit melodia Deliei: „Sunt doar şapte note muzicale, piesele muzicale mai seamănă între ele, dar sunt convinsă că n-a fost cu intenţie. Fiind un real succes, piesa mea a creat un trend. Laurenţiu Duţă a...
Numele lui Gheorghe Hagi este din nou în prim-plan la Istanbul. Conducerea grupării “Cim-Bom” a hotărât, după înfrângerea din ultima etapă, 2-4 cu Ankaragucu, să renunţe la serviciile lui Frank Rijkaard. Printre primele opţiuni pentru un eventual succesor se află Fatih Terim şi un tandem Gheorghe Hagi-Tugay Kerimoglu, scrie presa turcă. Oficialii clubului din Istanbul s-au întrunit într-o şedinţă extraordinară după ce...
O glumă deplasată pe seama Elenei Gheorghe rostită pe scena unui eveniment unde artista a cântat i-a fost de ajuns iubitului Cornel Ene pentru a interveni în echilibrarea situaţiei. Autoarea „vorbelor de duh” e nimeni alta decât „recidivista” Elena Voineag, coprezentatoarea emisiunii „Vizor Monden” de la TVR1, care a mai intrat în conflict şi cu Dan Negru atunci când acesta a sărit în apărarea Andreei Marin Bănică....
Rapid s-a impus în Regie cu 2-0, reuşind să îşi păstreze parcursul excelent în Liga I. Echipa feroviară este pe locul 2 în clasament, la patru puncte de liderul Oţelul Galaţi. În ciuda acestor aspecte, patronul echipei nu şi-a plătit jucătorii la zi, fapt care a generat ieri un protest spontan al fotbaliştilor. Echipa lui joacă foarte bine, dar George Copos, din dorinţa de a-şi justifica amânarea remunerării propriilor...
Naistul Gheorghe Zamfir (69 de ani) divorţează de Marie Noelle (62 de ani) după un mariaj de 16 de ani. Ieri, la primul termen al procesului de la Judecătoria Sectorului 1, avocaţii acesteia au anunţat că o instanţă din Franţa a luat în discuţie cererea de divorţ pe 27 septembrie şi a stabilit ca dosarul să fie judecat acolo. Artistul n-a dorit să participe la discuţiile din sala de judecată, fără să precizeze însă...
Conform tragerii la sorţi de ieri, echipele româneşti angrenate în turul trei al EHF vor avea următoarele adversare: U Jolidon Cluj-Vfl Oldenburg (Germania), HC Zalău-RK Zajecar (Serbia) şi A.C. Ormi-Loux Patras (Grecia)-Dunărea Brăila. Manşa tur este programată în 13-14 noiembrie, iar cea retur, o săptămână mai târziu, câştigătoarele dublei manşe urmând a se califica în optimile de finală ale Cupei EHF. Managerul lui...
Ultima partidă jucată de Dinamo, cea împotriva Gazului Metan, scor 3-2, a aprins iarăşi spiritele în Liga I. Mai mulţi conducători de club, printre care Arpad Paszkany şi Dinu Gheorghe, au aruncat cuvinte grele la adresa prestaţiei arbitrului Balaci, cel care a eliminat un jucător de la Gaz şi a dat un penalty pentru Dinamo. Chiar dacă arbitrul de centru al partidei Dinamo - Gaz Metan a greşit şi în favoarea oaspeţilor, mai...
Fotbalistul de la Antalyaspor Necati Ateş, fost elev al lui Gheorghe Hagi la Galatasaray, este convins că antrenorul român va obţine succese cu “Cim Bom”. “M-am bucurat foarte mult că Hagi a revenit la Galatasaray. Noi am trăit momente frumoase alături de el. Hagi a dat multe echipei Galatasaray şi ca antrenor, nu numai ca fotbalist. Am câştigat cu el Cupa Turciei şi am obţinut victorii importante în campionat. Sunt sută...
La Palatul Ghika din Bucureşti, a avut loc, marţi seară, petrecerea de lansare a celei mai noi emisiuni Prima TV, “Clubul de poker”. Amfitrionul serii a fost Andrei Gheorghe, cel care va fi şi gazda reality show-ului ce va putea fi urmărit în fiecare duminică. Cunoscut mai mult pentru comentariile acide decât pentru abilităţile de cartofor, Andrei le-a povestit reporterilor „ring” cum ar arăta o masă ideală de poker....
Fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a acceptat propunerea venită din partea grupării FC Piatra Olt pentru ocuparea postului de preşedinte al grupării din Liga a III-a. „Mi-era dor de fotbal şi de aceea am acceptat această ofertă. Deocamdată, trebuie să facem o echipă competitivă pentru acest nivel, iar în viitor, dacă patronul va fi mulţumit, atunci va avea gânduri mari“, a spus...
Celebrul cafegiu-scriitor Gheorghe Florescu reacţionează dur la ameninţarea cu judecata lansată în „ring” de Ionuţ Dolănescu. El contraatacă cu relatări despre „Sodoma şi Gomora Securităţii” din strada Caimatei şi, de asemenea, apelând la comparaţia procesului din care Dolănescu a scăpat în 1985 cu cel al celebrului vinar Ştefănescu, condamnat... la moarte. Ca în multe dispute cu iz de telenovelă în care...
Gheorghe Hagi este nemulţumit de înfrângerea suferită, scor 0-2, în meciul cu Trabzonspor. “Ăsta este fotbalul, nu poţi să câştigi mereu. Am avut o evoluţie bună. Nu pot să diger înfrângerea, dar pot spune că sunt mulţumit de joc. Prima repriză a fost echilibrată, dar în a doua am dominat. Din nefericire, am ratat ocaziile clare pe care le-am avut. Am fi meritat cel puţin un egal”, a spus Hagi.
Primit cu urale la Galatasaray, Hagi nu se mai bucură de aceeaşi apreciere după înfrângerea din campionat, 1-2 cu Manisaspor, pe teren propriu. „Hagi nu este un antrenor bun. De la Galata a fost demis, de la naţionala României, la fel. Unde a făcut treabă? Crede cineva că Hagi este un nume ca antrenor? A jucat fotbal în Italia şi Spania şi şi-a creat un nume acolo. Însă a avut vreo ofertă din aceste ţări? Ce a făcut...
Un sfert de veac de... singurătate fără Gheorghe Ursu, poet, inginer şi disident asasinat în mod bestial, în noiembrie 1985, în beciurile Miliţiei şi Securităţii, şi fără enigmaticul său jurnal „arestat“ în orwellianul an 1984 şi dispărut... fără urmă. Stupefiant este că, la fix 25 de ani de la moartea tragică a celui mai cunoscut disident român, Gheorghe Ursu, cei care au comandat asasinarea acestuia sunt, bine...
Gheorghe Hagi începe curăţenia la Galatasaray. Tehnicianul îşi va expune mâine doleanţele în cadrul adunării generale a clubului „Cim Bom“, urmând să le înainteze şefilor atât lista cu jucătorii de care are nevoie, cât şi pe a celor de care doreşte să se despartă. „Antrenorul nostru trebuie să aibă parte numai de jucătorii pe care şi-i doreşte şi pe care îi poate folosi în sistemul gândit de el”, au spus...
Prima şedinţă foto realizată de Elena Gheorghe şi sora ei, Ana, a fost pentru „Butterfly by Clara Rotescu III”, o colecţie dedicată sărbătorilor de iarnă, care se va lansa, astăzi, în cadrul Fashion Days. Stilul vestimentar pendulează între un minimal mood cu black dressess şi curentul etno-chic, având accente de antique charm de inspiraţie vintage. Colecţia cuprinde 31 de modele care pot fi găsite într-un număr...
Un bărbat a pus pe jar, ieri-dimineaţă, autorităţile după ce a sunat la 112 şi a anunţat că în zona staţiei de metrou Obor s-ar afla o bombă. Alarma s-a dovedit a fi falsă, iar acum poliţiştii sunt pe urmele celui care i-a alertat şi care ar putea sta chiar şi 15 ani în puşcărie dacă se dovedeşte că avut intenţii teroriste. Mai multe echipe de pirotehnişti au luat la puricat, ieri, zona Obor, după ce, în jurul...
Ultimul eşec al Galatei, cu Beşiktaş, a determinat presa turcă să se dezlănţuie la adresa antrenorului român care, acum doar o lună, era privit ca un salvator al roş-galbenilor. Pe „Ali Sami Yen”, băieţii lui Hagi nu au mişcat în faţa lui Beşiktaş, care a condus din minutul 8 şi şi-a majorat avantajul în minutul 79. Onoarea Galatei a fost salvată de Kewell, care a înscris mult prea târziu, în prelungirile...
Descoperirea necropolei de la Universitate continuă să ridice, pe zi ce trece, tot mai multe semne de întrebare. Lucrările arheologice sunt de-abia la început, fiind posibil să apară mai multe morminte şi vestigii ale Bucureştiului de odinioară. Lucrările la parcarea subterană din zona Pieţei Universităţii au scos la iveală un adevărat sit arheologic. Pe lângă mormintele descoperite se află şi porţiuni de ziduri care...
Preşedintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, a declarat că Gheorghe Hagi are responsabilitate deplină în ceea ce priveşte transferurile şi că, în cazul în care nu vor veni succesele, el nu va rămâne la echipă, la fel ca şi directorul sportiv Adnan Sezgin, informează presa turcă. “Adnan Sezgin merge la negocieri şi în ultima fază vine să ne prezinte situaţia, iar noi îl întrebăm încă o dată pe antrenor şi facem...
Gheorghe Hagi este fericit că echipa sa, Galatasaray, este pe drumul cel bun după victoria cu 3-0 obţinută contra lui Kasimpaşa. “A fost un meci foarte greu, dar sunt fericit pentru că suntem pe calea cea bună. Meritam cu 5-6 puncte mai mult decât am obţinut în meciurile de până acum, dar nu am reuşit să le luăm. Evoluţia echipei este mai bună acum”, a spus Hagi. Tehnicianul român a precizat că nu se teme de...
Gheorghe Chivorchian, preşedintele Timişoarei, a anunţat că fostul internaţional Cosmin Contra, care a pregătit echipa în ultimele etape, a participat la antrenament în calitate de jucător. "Cosmin Contra a fost prezent la antrenamentul echipei, în calitate de jucător, pentru că înţelegerea sa cu noi va expira la data de 31 decembrie şi deocamdată este jucătorul nostru. Vom analiza situaţia sa şi vom lua o hotărâre în...
Ne-am obişnuit ca, aproape zilnic, în zona Vrancei să se producă cel puţin un seism cu o magnitudine apropiată de 4 grade pe scara Richter. Pentru unii, aceste mici cutremure sunt semne clare ale unui cataclism ce va lovi România. Pentru şeful Institutului Naţional de Fizica Pământului (INFA), Gheorghe Mărmureanu, pericolul nu vine de la aceste mişcări normale, ci de la modul în care clădirile răspund mişcării tectonice....
Curtea Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din centrul Capitalei s-a dovedit neîncăpătoare pentru mulţimea de credincioşi veniţi ieri să se închine la racla Sfântului Nicolae, care a fost expusă în pridvorul lăcaşului de cult. Ore în şir, oamenii au îndurat frigul, aşteptând la coada care se întindea până spre Bulevardul Brătianu. Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Nicolae va fi expusă şi în cursul zilei de azi în...
Gheorghe Hagi le-a cerut scuze suporterilor pentru prestaţia jucătorilor săi la meciul de pe teren propriu cu Genclerbirligi, scor 0-2, ultimul de pe Stadionul “Ali Sami Yen”. “Am intrat în istorie cu un rezultat prost. Echipa a jucat atât de slab încât le cer scuze suporterilor”, a spus tehnicianul. Căpitanul echipei Galatasaray, Arda Turan, a declarat că îl apreciază foarte mult pe Gheorghe Hagi atât ca om, cât şi ca...
Rămăşiţele pământeşti vechi de aproximativ 300 de ani descoperite în centrul Bucureştilor, pe locul fostei Mănăstiri Sfântul Sava, fac în continuare obiectul cercetărilor arheologilor de la Muzeul Municipiului Bucureşti. Lucrările din perimetrul aflat în imediata apropiere a Universităţii vor mai dura cel puţin o săptămână. Presupunerile conform cărora necropola de la Universitate ar ascunde mult mai multe morminte...
Gheorghe Hagi şi-a certat jucătorii după înfrângerea de pe “Ali Sami Yen”, 0-2 cu Genclerbirligi, spunându-le că sunt ca nişte fantome pe teren. “Sunteţi ca nişte fantome pe teren. Să nu credeţi că aveţi locul garantat. Vor exista surprize foarte mari”, le-a spus Hagi fotbaliştilor, conform cotidianului “Hurriyet”. Potrivit jurnalului “Milliyet”, Hagi a avut un discurs de 15 minute înaintea antrenamentului de...
Dinu Gheorghe se arată surprins de zvonurile conform cărora portarul Mircea Bornescu ar fi negociat cu Dinamo, având în vedere că goalkeeperul nu a primit niciun acord din partea conducerii giuleştenilor de a discuta cu un alt club: „Dinamo nu are niciun drept să vorbească cu Mircea Bornescu. Dinamo ne-a trimis o adresă în acest sens, dar noi nu le-am dat niciun răspuns. Este treaba lor dacă au făcut asta şi vor răspunde. O...
Actorii şi prezentatorii Acasă TV aşteaptă în acest an de la Moş Crăciun cadouri practice şi accesibile: telefon mobil, DVD player, cărţi, îmbrăcăminte, geantă etc. Pentru a fi sigură că toţi cei din familia sa vor primi ce au nevoie şi abia apoi ce şi-ar dori, Ioana Ginghină s-a ocupat personal de cumpărături. „Port lenjerie nouă, roşie şi îmi pun trei dorinţe” În fiecare an, Ioana Ginghină „îl ajută”...
Taxarea averilor mari nu va viza şi banii din conturi, întrucât bancherii au avertizat că există riscul unor retrageri masive din depozite, spune ministrul finanţelor. "Vom susţine în coaliţie impozitarea marilor averi. (...) E vorba de fapt despre o taxă de solidaritate care se va aplica pe activele deţinute: case, iahturi, averi în general. Nu şi asupra conturilor bancare", a declarat Gheorghe Ialomiţianu pentru Hotnews.ro,...
Primarii Capitalei, prefectul, precum şi directorii instituţiilor municipalităţii au ţinut să le ureze bucureştenilor, prin intermediul ziarului „ring”, un Crăciun cât se poate de fericit şi un An Nou plin de împliniri. Sorin Oprescu îşi va petrece Sărbătorile alături de nepoatele sale şi ne-a spus că vor merge la munte. „Le doresc multă sănătate bucureştenilor şi multă putere de a rezista în această...
Si-au tocit coatele pe bancile scolilor manati de dorinta de a salva vieti. Medicina cere atata daruire, ca nu poate fi facuta fara pasiune. Doar ca facturile nu stiu asta si se aduna cerand sa fie platite. Asa se face ca multi ortopezi carora prof. Burnei, de la Budimex, le-a fost dascal, nu au avut de ales si au plecat in straintate. In urma cu trei saptamani ei s-au adunat la spital pentru a-si ajuta profesorul ca realizeze o noua premiera...
Bogaţii care nu şi-au declarat veniturile la Fisc au scăpat de prevederile ordonanţei averilor nedeclarate. Legea nu vizează decât veniturile obţinute în acest an. "Se compară cheltuiala cu venitul obţinut şi impozitat. Dacă sunt diferenţe, se trece la impozitare, care va fi de 16%", a declarat Gheorghe Ialomiţianu, ministrul finanţelor.
Update 07.01.2001 | 14:00 S-a ţinut de cuvânt! Cafegiul Florescu a fost punctual la întâlnirea cu spiritul prietenului său din ”celula morţii” şi, azi, la ora 13.00, a aprins o lumânare şi a împărţit cafea caldă, aşa cum a promis, chiar la mormântul lui Ion Bănicioiu, tatăl natural al Oanei Zăvoranu. Dacă au ieşit sau nu scântei, pe cine a văzu
S-a ţinut de cuvânt! Cafegiul-scriitor Gheorghe Florescu a fost punctual, de Sf. Ioan, la întâlnirea cu spiritul prietenului său din ”celula morţii”, Nelu Bănicioiu, nimeni altul decât tatăl natural al Oanei Zăvoranu. După cum au constatat reporterii „ring”, aflaţi la faţa locului, deşi cafegiului îi era cam teamă ca gestul său de bun creştin să nu fie interpretat greşit, totul a decurs în spiritul epifanic al...
Gheorghe Hagi a declarat, după ultimul meci disputat pe “Ali Sami Yen”, că va contribui la formarea unei mari echipe Galatasaray, care să obţină performanţe importante. “Cred că am o energie pozitivă. Lucrez în cadrul unui club pe care îl iubesc, mi s-a dat o astfel de şansă. Ştiu că am o responsabilitate foarte mare. Încerc să fac tot ce pot. Cred că voi lua decizii bune. Muncim la construirea viitorului echipei...
Gheorghe Hagi a declarat, după meciul amical cu Ajax Amsterdam, scor 0-0, că este mulţumit şi că noul stadion al formaţiei sale, „Turk Telekom Arena”, este deosebit. „Este un stadion minunat. Este foarte frumos cu suporterii în tribune. Le mulţumesc tuturor. Consider că am arătat un fotbal frumos. A fost un amical, am făcut multe schimbări, însă nu am reuşit să înscriem. Am avut şi noi, au avut şi ei ocazii clare....
Liderul PSD Iaşi, Gheorghe Nichita, a declarat că social-democraţii ieşeni susţin ca PSD, PNL şi PC să meargă pe liste comune doar la alegerile parlamentare, nu şi la cele locale, motivând că, separat, cele trei partide ar lua mai multe voturi. Gheorghe Nichita a precizat că a avut loc o întâlnire a Ligii Aleşilor Locali ai partidului din judeţ şi că majoritatea reprezentanţilor au susţinut varianta ca PSD să meargă...
Despre Ciprian Marica s-a tot vorbit în ultima vreme că n-ar duce lipsă de oferte. Românul de la Stuttgart ar fi fost dorit la finele anului trecut de Mircea Lucescu înapoi la Şahtior. Acum, pe urmele sale este Galatasaray-ul lui Gică Hagi, însă atacantul nu vrea să audă de o plecare în Turcia. Ciprian Marica a răspuns pe chatul site-ului său la câteva întrebări puse de fani. Românul a mărturisit că încă îl doare...
Galatasaray Istanbul a pregătit un grandios spectacol la inaugurarea noului său stadion. 50.000 de turci s-au înghesuit, weekendul trecut, la inaugurare, pentru a urmări întâlnirea dintre “Cim Bom” şi Ajax. În tribune, invitatul personal al lui Gheorghe Hagi a fost preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan, care a fost impresionat de tot ce a văzut. Primul meci disputat pe “Turk Telecom Arena”, noul stadion al lui Galatasaray...
Prezentatoarea rubricii “Vremea” de la Acasă tv si-a facut o traditie din a merge, de Craciun, la Targul de la Viena. “In luna decembrie a fiecarui an merg la piata de Craciun din Viena. Anul acesta am petrecut in acest oras de vis, impreuna cu iubitul meu, 4 zile minunate. Am mers foarte mult pe jos si am folosit metroul lucru pe care acasa il fac foarte rar, am colindat magazinele si, pentru prima data, nu mi-am cumparat decat o...
Relicvele descoperite în zona Universităţii certifică faptul că prima biserică ridicată aici, cea de dinaintea Bisericii Sf. Sava, este mai veche decât se arată în documente. Monedele ritualice scoase la lumină de echipa de arheologi condusă de Gheorghe Mănucu-Adameşteanu întăresc presupunerea că cimitirul din preajma fostului lăcaş de cult este unul dintre cele mai vechi din Bucureşti. O interesantă descoperire...
Crescătorii de porci susţin că este posibil ca în România să fi ajuns carne de porc din Germania contaminată cu dioxină, un produs cancerigen, şi cer interzicerea importurilor din această ţară, a declarat, ieri, Gheorghe Caruz, preşedintele patronatului din domeniu. El recomandă exclusiv consumul de carne din România şi susţine că produsele din import "pot avea dioxină". Ieftinire suspectă Caruz a afirmat că, în...
Ceaiurile verde şi alb oferă, pe lângă gustul special, şi un conţinut bogat în flavonoizi- fitonutrienţi recunoscuţi pentru beneficiile aduse sănătăţii organismului. ”Flavonoizii reprezintă o categorie importantă de fitonutrienţi (substanţe active din plante), care au efecte benefice pentru organism şi care este bine să facă parte din dieta noastră zilnică. Flavonoizii se găsesc în mod natural în afine, ceapă...
Exclus din lotul lui Galatasaray de către tehnicianul Gheorghe Hagi pentru indisciplină, bosniacului Zvjezdan Misimovici nu i-a rămas altceva de făcut decât să comenteze la adresa românului. “Nu avem ce să spunem în ceea ce-l priveşte pe Hagi ca fotbalist. Însă este imposibil să zicem acelaşi lucru despre felul în care antrenează. Consider că nu înţelege deloc meseria de antrenor. Aproape toţi colegii mei sunt de...
Transferul lui Bogdan Stancu la Galatasaray a fost cea mai impresionantă mutare din acest minimercato. Cele şase milioane de euro plătite de turci pentru vârful Stelei l-au propulsat pe ”Motan” în fruntea topului transferurilor din campionatul autohton. Dacă pe plan profesional totul merge bine pentru Bogdan, pe plan sentimental, lucrurile stau altfel. Iulia Oprescu, iubita fotbalistului din ultimii trei ani, i-a spus „la...
Gheorghe Hagi a avut o ieşire nervoasă în vestiar, în pauza meciului cu Bursaspor, pierdut de Galatasaray, cu scorul de 0-2, iar după partidă nu şi-a lăsat jucătorii să coboare din autocar pe durata călătoriei cu feribotul de la Bursa la Istanbul. Potrivit sursei citate, Hagi s-a enervat atât de tare după ce Galatasaray a primit două goluri în prima repriză a meciului de sâmbătă, încât a lovit cu picioarele scaunele din...
20 de cazuri medico-legale! Toate petrecute doar în... trei zile! Un număr impresionat de sinucideri, accidente şi alte cazuri grave. Tot atâtea drame. Toate morţi suspecte care, în acest weekend, i-a pus pe gânduri chiar şi pe medicii legişti. La începutul acestei săptămâni, la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” s-au efectuat 20 de autopsii, număr apreciat de specialişti ca fiind peste dublul...
Tehnicianul lui Galatasaray, Gheorghe Hagi, a fost condamnat la plata unor daune morale de 15.000 de lire turceşti (6.800 de euro), după finalizarea procesului intentat în 2001 împotriva sa de către arbitrul Erol Ersoy. Hagi a fost acuzat de Ersoy că l-a scuipat la un meci din Turcia, în perioada în care evolua la Galatasaray. Tehnicianul a negat acuzaţiile, dar procesul s-a finalizat la un tribunal din Izmir. “Regele” are drept...
Nici n-a ajuns bine la Galatasaray, că a şi devenit idolul tribunei pe “Turk Telecom Arena”. Bogdan Stancu are deja patru meciuri jucate pentru “Cim Bom”, dintre care ultimele două, titular. Şi ca să arate că Hagi n-a greşit când l-a ales să îmbrace tricoul galben-roşu, “Motanul” a şi marcat de două ori. Ultima dată, cu dedicaţie pentru “Rege”. De când a ajuns pe malul Bosforului, toată lumea
Galatasaray a plecat cu mâna goală din deplasarea de la Gaziantep după ce Zapata, zis “Gafata”, a gafat impardonabil la singurul gol al meciului. “Am început cu ambiţie, dar nu am reuşit mare lucru în atac. Gaziantepspor este o echipă foarte bună, iar noi am primit gol la prima greşeală făcută. După gol am arătat dorinţă, dar am avut probleme. Consider că am fi meritat o remiză. În repriza a doua am avut ocazii, am...
Presa din Turcia afirmă că tehnicianul Gheorghe Hagi va fi demis în cazul în care Galata va fi eliminată din Cupa Turciei, după manşa secundă a optimilor de finală, cu Gaziantepspor, programată pe 2 martie. „Star” scrie că, dacă Galatasaray va renunţa la serviciile lui Hagi, prima variantă pentru postul de antrenor ar fi fostul selecţioner al Turciei, Mustafa Denizli. Internethaber.com notează că Galatasaray nu joacă...
Adunarea Generală a LPF a amânat, pentru o săptămână, aprobarea caietului de sarcini al licitaţiei privind cesiunea drepturilor TV de difuzare a meciurilor de fotbal din cadrul Ligii I pentru următoarele trei sezoane. “S-a decis amânarea. E corect ca fiecare club să-şi spună o părere, o părere în scris. Deocamdată nu se ştie suma de pornire la licitaţie, când se va vota, vom şti”, a declarat preşedintele Comitetului...
Dinu Gheorghe, preşedintele Rapidului, a anunţat că gruparea giuleşteană are datorii faţă de FC Braşov şi faţă de trei jucători. “Sunt datorii la Braşov pentru Roman, ultima tranşă din contract, se va plăti săptămâna aceasta şi mai avem datorii la trei jucători care au fost legitimaţi la Rapid, Varga, Săpunaru şi Ionuţ Stancu, pe care le vom achita”, a spus Dinu Gheorghe.
Cimitirul de la Universitate nu este singurul descoperit de-a lungul timpului în Bucureşti. Cercetările arheologice efectuate în zona Centrului Istoric au scos la iveală mai multe necropole aflate în vecinătatea bisericilor. Astfel, în apropierea unor lăcaşe de cult precum Doamnei, Sf. Ionică şi Stejarul, Greci, Sărindar sau Colţea, cercetătorii au scos la iveală oseminte care certifică existen
Mâine, de la ora 13.00, Delicatese Florescu (str. Radu Cristian, nr 6) găzduieşte în spaţiul din apropierea Pieţei Rosetti o sesiune specială de autografe cu ocazia apariţiei volumului de poezie “Orice”, de Sorin Gherguţ. “Sunt perfect de acord cu ce spune domnul Sorin Gherguţ, mai ales cu ultimele două versuri de aici: «proprietatea e furăciune/ producţia, spurcăciune/ consumul însă dulce e, minune/ consumul însă-i...
Preşedintele clubului Galatasaray Istanbul, Adnan Polat, îl linişteşte pe antrenorul Gheorghe Hagi. Polat i-a spus lui Hagi că are încredere în capacitatea sa şi că va continua colaborarea cu el şi în sezonul viitor. “Eu am încredere în tine ca antrenor. Vom forma împreună şi echipa sezonului viitor”, i-ar fi spus preşedintele tehnicianului român, potrivit jurnalului “Guneş”. Cotidianul turc “Star” a anunţat,...
Gheorghe Hagi este bucuros că elevii săi au jucat aşa cum le-a spus în meciul cu Bucaspor câştigat cu 1-0 prin golul lui Culio. “Sunt bucuros, echipa a pus în aplicare tot ce am discutat în pauză. Am continuat fără să ne pierdem concentrarea şi până la urmă a venit şi golul. S-ar fi putut termina şi la egalitate. Şi adversarii noştri au avut ocazii. Sunt mulţumit de joc şi mi-am felicitat echipa”, a spus Hagi.
Rapid a rezolvat transferul bulgarului Pavel Vidanov, fotbalist propus giuleştenilor de fostul tehnician al “vişiniilor”, Ioan Andone. Preşedintele Dinu Gheorghe i-a mulţumit actualului antrenor al lui Dinamo. “Trebuie să-i mulţumesc lui Andone, care l-a dorit în vară. Noi l-am urmărit, are 23 de ani, poate acoperi două posturi, fundaş central şi fundaş dreapta, şi este deja un jucător de bază la echipa naţională a...
Şoferii care au fost victime ale firmelor de ridicări auto au şansa să se răzbune pentru sutele de lei pe care le-au plătit pentru a reintra în posesia propriilor maşini. Avocatul Gheorghe Piperea a prezentat câteva metode prin care „hingherii” de autoturisme pot fi acţionaţi în instanţă. Codul Rutier prevede că maşinile parcate ilegal pot fi ridicate şi depozitate în locuri speciale doar dacă poliţia consideră că...
Cunoscut ca un suporter al Rapidului, preşedintele României a pomenit numele lui Dinu Gheorghe, actualul boss din Giuleşti, în scandalul şpăgilor de la vămi. “Cangrena în privinţa a ceea ce se întâmplă în vămile din România e veche şi a fost tolerată de toate partidele care au fost la guvernare. Vă aduceţi cumva aminte de acuzaţiile de trafic de combustibil din timpul războiului din Iugoslavia? Nume precum cele ale lui...
Zvjezdan Misimovici, internaţionalul bosniac al lui Galatasaray, exclus din lot de Gheorghe Hagi pentru indisciplină, aşteaptă scuze de la tehnicianul român. “M-a supărat faptul că Hagi nu mi-a spus în faţă că sunt exclus din lot. În primul rând, Hagi trebuie să îşi ceară scuze, pentru că nu mi-a spus în faţă, privindu-mă în ochi, că nu mă vrea”, a spus Misimovici, care se pregăteşte cu echipa a doua a lui...
Preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat că Rapid nu riscă neprogramarea la meciul cu Oţelul din etapa a XX-a, deoarece va achita în timp util suma de aproximativ 250.000 de euro către FC Braşov, reprezentând ultima rată din transferul mijlocaşului Mihai Roman. Rapid are o înţelegere cu FC Braşov pentru amânarea până joi a plăţii datoriei. În cazul în care nu achită, formaţia giuleşteană riscă neprogramarea...
Viaţa nu e deloc uşoară la Galatasaray pentru Gică Hagi, Bogdan Vintilă şi Bogdan Stancu. Presa de la Istanbul scrie despre tehnicianul român că este “pe făraş”. Ultima înfrângere suferită de “Cim Bom” a fost picătura care a umplut paharul pentru preşedintele Adnan Polat, care a ţinut echipa aproape şapte ore într-o şedinţă cu scântei. Singura şansă a lui Hagi să continue este câştigarea Cupei Turciei....
Nicio zi fără Hagi şi Galatasaray în presa turcă! Parcursul dezastruos al grupării din Istanbul în „Superlig” umple paginile ziarelor de pe malurile Bosforului. Presa scrie că Hagi ar putea fi înlocuit chiar de Mircea Lucescu, tehnician care se află pe aceeaşi listă cu nume grele ale fotbalului din Turcia precum Fatih Terim şi Mustafa Denizli. Antrenorul lui Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, se numără printre variantele...
Şefii lui Galatasaray au amânat decizia în privinţa lui Gică Hagi pentru 27 martie, informează cotidianul “Milliyet”. “Operaţiunea s-a amânat”, a titrat jurnalul. Presa turcă scrie că Hagi poate fi demis în orice moment după 0-0 (2-3 în tur) cu Gaziantepspor. “Adversarii noştri nu au reuşit să intre în careu. Am avut un penalty clar, care n-a fost acordat”, a spus Hagi. Tehnicianul român recunoaşte că echipa...
Presa din Turcia anunţă că ruptura dintre Galatasaray şi Gică Hagi este iminentă, după 0-0 cu Karabukspor. “Dacă vreţi, renunţ”, i-ar fi spus Hagi preşedintelui Polat la telefon, potrivit “Fotomac”. “Sunt foarte nervos. Vom vedea”, i-ar fi răspuns Polat. Ziarul “Akşam” scrie că “noul antrenor al «Leului» este german”, anunţând numele lui Christoph Daum. Cotidianul “Fanatik” subliniază că ţinta...
Gheorghe Hagi e de părere că la Galatasaray trebuie să se vorbească mai puţin şi să se găsească soluţii pentru binele clubului. “Se vorbesc multe, am venit în ţară pentru noua ediţie a Cupei Danone, dar mă întorc la Istanbul, iar mâine dimineaţă avem antrenament. Atât pot să spun deocamdată, sunt foarte multe speculaţii, se spun multe, presa din România preia din presa turcă, la fel de aici se ia tot ce se...
Cel mai prost sezon din istoria lui Galatasaray a continuat şi ieri după-amiază. “Cim Bom” a condus în două rânduri, dar s-a văzut îngenuncheată într-un final dramatic. Presa din Turcia îl ia peste picior pe Gheorghe Hagi, iar preşedintele Adnan Polat ştie cum se poate remedia situaţia: îl vrea pe Mutu în galben-roşu. Evenimentele neplăcute se succed cu viteză în tabăra lui Galatasaray, iar în centrul lor se află...
Gheorghe Hagi şi-a pus pe toată lumea în cap după ultimul eşec din Turcia. Supărarea mare pleacă de la modalitatea în care „Regele” a gestionat echipa după ce a condus de două ori pe tabela de marcaj, iar în ultimele cinci minute gazdele au reuşit să întoarcă rezultatul. Preşedintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, l-a criticat dur pe Gheorghe Hagi după meciul din deplasare cu Ankaragucu, pierdut cu scorul de 2-3,...
Primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost audiat, ieri, la DNA într-un dosar privind o tranzacţie cu un teren de lângă fosta autogară din municipiu, în care se fac noi cercetări după ce DNA Bacău dispusese Neînceperea Urmăririi Penale, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.Gheorghe Ştefan, lider al PDL Neamţ, a fost citat la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a da declaraţii în acest dosar....
Directorul Institutului pentru Fizica Pământului din Moscova a lansat o teorie care l-a „cutremurat” pe seismologul român Gheorghe Mărmureanu. Aceştia susţin că, în curând, capitala Rusiei va fi zguduită de un cutremur puternic ce va veni din zona Vrancei. Replica lui Mărmureanu despre panica lansată de la Moscova a fost pe măsură: „Este a treia oară când fac chestia asta pentru că au nevoie de bani”. Seismologul...
Liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, vicepreşedinte al partidului, a declarat că a decis să susţină candidatura lui Emil Boc la funcţia de preşedinte al PDL la Convenţia Naţională ce se va desfăşura în luna mai. "Partidul are nevoie de consecvenţă, de solidaritate, de o echipă puternică, de înnoire, de dinamism şi iniţiativă", a motivat Gheorghe Flutur. Şi a adăugat: "Căruţa nu se lasă în mijlocul drumului, chiar...
Ultima şansă pentru Gică Hagi de a rămâne antrenor la Galatasaray este să învingă în această seară în marele derby din Superlig, contra rivalilor de la Fenerbahce. Conştient de importanţa jocului, tehnicianul a încercat să-şi sensibilizeze elevii înaintea jocului. Le-a cerut să câştige pentru el, a anunţat “Fotospor”.“Vom avea un meci foarte important. Trebuie să facem totul pentru a câştiga, dând dovadă de...
Timp de trei nopţi, Luna va fi mult mai mare şi mai strălucitoare, iar acest lucru, dacă ar fi să dăm crezare clarvăzătorilor, poate aduce pericole... apocaliptice. Astrul se va apropia de Pământ cu 27.822 de kilometri şi, potrivit astrologilor şi numerologilor consultaţi de „ring”, acest lucru va face ca toate nenorocirile să se abată asupra noastră. În schimb, seismologii ne liniştesc: nu vor fi... cutremure....
Directorul Institutului de Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu, a declarat, în cadrul unei emisiuni TV, că în zona Vrancea s-ar putea produce un cutremur de 7,5 grade pe scara Richter abia după 2040. Specialistul susţine că, între această dată şi 2066, există posibilitatea producerii unui nou cutremur periculos.
Directorul Institului de Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu, a declarat, ieri, în emisiunea "După 20 de ani", de la Pro TV, că l-a sunat pe preşedintele Traian Băsescu pentru a-l linişti în privinţa centralei de la Cernavodă, asigurându-l că a lucrat personal acolo şi nu sunt probleme. "Am vorbit cu preşedintele Băsescu şi i-am spus să stăm liniştiţi, pentru că la Cernavodă eu am făcut partea seismică, am...
Gheorghe Hagi le-a spus prietenilor săi că miercuri va reveni la baza de pregătire de la Florya, după trei zile petrecute în România, şi că oficialii clubului nu i-au spus nimic referitor la viitorul său, astfel că speră să îşi continue contractul, informează cotidianul “Milliyet”. Ziarul turc notează că preşedintele grupării din Istanbul, Adnan Polat, va face o analiză detaliată privind antrenorul şi transferurile...
Tehnicianul lui Galatasaray, Gheorghe Hagi, i-a trimis preşedintelui Adnan Polat demisia şi i-a transmis că vrea să se înţeleagă în privinţa termenilor pentru încheierea colaborării, dar oficialul a refuzat, a anunţat “Milliyet”. Jurnalul notează că Polat a discutat cu impresarul Victor Becali. “Hagi se consideră responsabil pentru această situaţie a echipei. În locul unei despărţiri la finalul sezonului, vrea să...
Fostul număr 10 al naţionalei s-a aflat din nou în centrul atenţiei presei din Turcia. Informaţiile au fost contradictorii şi s-au schimbat din oră în oră. Ba pleacă, ba este demis. În cele din urmă, „Regele” va rămâne pe banca tehnică a celor de la Galata. Nu se ştie până când. Cosmin Contra, care deja a cochetat cu meseria de antrenor, este de partea lui Hagi şi cere să i se acorde timp pentru a demonstra ceea ce...
Adrian Mutu a venit binedispus la conferinţa de presă care a avut loc la Mogoşoaia, dar şi cu o mică problemă: o buză tăiată de la bărbierit, motiv pentru care, pe toată durata evenimentului, s-a tamponat cu un şerveţel. Aproximativ o jumătate de oră, atacantul naţionalei a discutat pe larg despre şansele tricolorilor, relaţia cu selecţionerul şi acuzele aduse de Mircea Lucescu. „Briliantul” a afirmat că a purtat o...
Preşedintele Rapidului, Dinu Gheorghe, anunţă că se vor face investigaţii în cazul conflictului dintre fundaşul Marius Constantin şi antrenorul Marius Şumudică. Potrivit presei, tehnicianul ar fi făcut o remarcă deplasată la adresa soţiei fundaşului. “Vă asigur că toată lumea care a greşit va plăti. Din ce am înţeles eu, l-au afectat discuţiile cu Şumudică. Ştiu că şi o soţie este implicată, cu un mesaj, însă...
Gheorghe Hagi, care a încetat, săptămâna trecută, colaborarea cu gruparea Galatasaray, şi-a luat la revedere, miercuri, de la jucătorii echipei din Istanbul, la baza de pregătire din cartierul Florya. Hagi a sosit la baza de pregătire a echipei din Istanbul la ora 16.00 şi a participat, înainte de antrenamentul de seară, la sărbătorirea zilei de naştere a fotbaliştilor Juan Pablo Pino şi Hakan Balta. În locul lui Hagi, în...
Directorul tehnic al Sportului Studenţesc, Gheorghe Mulţescu, a declarat că formaţia sa va lupta până în ultimul moment pentru a evita retrogradarea şi că victoria din meciul cu Universitatea Craiova, scor 3-0, este meritată. „Avem de gând să ne batem până în ultimul moment. Moralul era destul de afectat, iar pregătirea precară din iarnă a făcut să avem aceste rezultate. Dar am reuşit să ne revenim în aceste două...
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur, pe care l-a catalogat drept "un trădător notoriu", ar fi primit 70 de milioane de euro pentru că l-a trădat pe Vasile Blaga şi a trecut în barca lui Emil Boc. "Noi vom demonstra - avem un grup de lucru care vă va prezenta toate datele - cum banii Ministerului Dezvoltării Regionale ajung nu doar la PDL, ci şi la...
Un proverb turcesc spune despre cafea că trebuie să fie neagră ca iadul, tare ca moartea şi dulce ca dragostea. „Licoarea neagră” poate fi servită în ziua de azi dintr-o multitudine de locuri, existând poate sute de reţete care mai de care mai extravagante. Totuşi, când este vorba despre cafea adevărată, servită după rigori care vin din timpuri imemoriale, lucrurile se schimbă radical. Prepararea acestei băuturi devine o...
Cristian Falău, bărbatul care l-a ucis pe Gheorghe Marău, pe 14 noiembrie 2010, a fost trimis miercuri, în judecată, în stare de arest preventiv pentru omor calificat, tentativă la omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Totodată, procurorii au dispus ca şi complicele său Ioan Dumitru Mironescu să fie judecat într-un dosar separat. Vedeţi rechizitoriul pe aici
La 11 ani după retragerea lui Gheorghe Mureşan, un nou român poate ajunge în cel mai puternic campionat de baschet din lume. Absolvent al American University, Vlad Moldoveanu face senzaţie în capitala Statelor Unite, acolo unde debuta în NBA şi „Big Ghitza”, în 1993. La 16 ani, după doar un an de liceu în România (la „Spiru Haret”), Vlad Moldoveanu primea o bursă baschetbalistică în Statele Unite şi pleca să...
Mijlocaşul Stelei, Bănel Nicoliţă, s-ar bucura să-l aibă din nou antrenor ori pe Cosmin Olăroiu, ori pe Gheorghe Hagi. “Pentru mine ar însemna foarte mult, m-a ajutat foarte mult în carieră (n.n. - Olăroiu) şi e un antrenor foarte bun. Cred că el îşi doreşte să ajungă şi la echipa naţională. Oriunde va ajunge cred că îşi va face treaba foarte bine”, a spus Nicoliţă. Jucătorul, care a mai menţionat că printre...
Aflat in plin turneu cu spectacolul “Al 5-lea anotimp”, Tudor Gheorghe a poposit pentru un concert special la Chisinau, unde a evoluat alaturi de Orchestra si Corul Radioteleviziunii Moldova. Si daca artistul este cel care de obicei face surprize cat se poate de placute publicului prin maiestria reprezentatiilor sale, iata ca de aceasta data el a fost cel pus in fata unei surprize de proportii. Astfel, după ce anul trecut a primit...
După „Disco Romancing”, piesă şi videoclip de succes, Elena Gheorghe va lansa în curând un nou clip la single-ul „Midnight Sun”. Filmările au fost realizate acum o săptămână, în regia lui Dragoş Buliga, cu care artista a colaborat şi în trecut. Cântăreaţa a slăbit pentru acest clip patru kilograme într-o săptămână printr-un regim strict.
Atunci când preşedintele ţării îţi cunună fata pare foarte simplu să câştigi contracte plătite din bani publici. Este cazul lui Gheorghe Seculici, preşedintele PDL Arad, care a pus mâna pe un contract generos cu Ministerul Educaţiei, condus tot de un portocaliu arădean, Daniel Funeriu. Reprezentanţii ministeriali spun că nu este nimic în neregulă în acest caz. Socrul cunoscutului primar al Aradului, Gheorghe Falcă, a...
Înfrângerea de pe teren propriu în faţa ultimei clasate, Sportul Studenţesc, l-a costat funcţia pe antrenorul Rapidului. Marius Şumudică a fost dat afară după 29 de etape. Gruparea giuleşteană caută încă soluţii pentru aducerea unui nou tehnician. Victoria „lanternei roşii” sub Grant a declanşat furia patronului George Copos. Imediat după meciul de marţi, acesta a tunat la adresa lui Marius Şumudică: „N-ai vrut...
La 25 de ani de la cea mai mare performanţă obţinută de o echipă românească, fostul ministru al apărării din perioada 1980-1985, general-colonel Constantin Olteanu, limpezeşte apele într-un interviu acordat în exclusivitate. Domnule general, ce semnificaţie are pentru dumneavoastră această aniversare? Este o victorie singulară până acum în fotbalul românesc. E vorba de un moment importa
Prezent pentru o sesiune de autografe pe CD-ul intitulat sugestiv „Vechituri”, în „templul cafelei Avedis” al cafegiului Gheorghe Florescu, Alexandru Andrieş s-a dovedit a fi, ca întotdeauna, o prezenţă tonică. Înconjurat în permanenţă de prieteni şi de admiratori, artistul şi-a făcut timp pentru a acorda un interviu, în exclusivitate, ziarului „ring”. Domnule Andrieş, spuneţi-mi, vă rog, câteva cuv
Ministrul finanţelor a afirmat, ieri, că în 2012 românii vor simţi cu adevărat ieşirea din criză. Gheorghe Ialomiţianu a declarat că, potrivit strategiei fiscal-bugetare, anul viitor va aduce pensii mai mari şi recuperarea diferenţei de 15% tăiată din salariile bugetarilor. „Ce trebuie să înţeleagă românii este că economia nu se mai duce în jos, economia creşte”, a afimat ministrul.
Şeful Metrorex, Gheorghe Udrişte, dezminte informaţiile apărute în presă potrivit cărora preţul biletelor de transport cu metroul s-ar putea majora în curând. “Nu avem deocamdată în vedere majorarea tarifelor. Lucrăm la un proiect şi abia după ce îl vom finaliza vom putea spune ce măsuri vom lua în acest sens. Oricum, noi suntem şi acum în urmă cu tarifele faţă de RATB”, ne-a explicat acesta. Zvonul majorării...
ARBITRUL Marius Avram va conduce la centru finala Cupei României, dintre Steaua şi Dinamo. Avram va fi ajutat de asistenţii Micloş Nagy şi Sebastian Gheorghe, arbitru de rezervă fiind desemnat Robert Dumitru. Observatorul întâlnirii va fi Nicolae Grigorescu. Finala Cupei României, dintre Steaua şi Dinamo, se va disputa miercuri, de la ora 21.15, pe Stadionul Tineretului din Braşov şi va fi transmisă în direct de Pro TV.
FINAL. Ultima zi de filmare pentru „Moştenirea”, serialul care ajunge astăzi, de la ora 22.15, la final, a fost extrem de emoţionantă. După mai bine de patru ani în care au fost alături de State, Flacăra, Stiven şi Minodora, actorii care au dat viaţă personajelor au ajuns la momentul bilanţului. „Am trăit atât de multe momente aici încât aş putea scrie o carte. Mi-am format o «familie» de care nu mi-e uşor să mă...
MINISTRUL FINANŢELOR, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, ieri, că TVA nu va fi redusă. În schimb, guvernanţii analizează reducerea contribuţiilor sociale pentru care „trebuie să avem o stabilitate financiară. Am asigurat această consolidare fiscală şi nu am dori să ne întoarcem spre un deficit foarte mare", a explicat Ialomiţianu. El a mai precizat că există şanse ca, la anul, salariile bugetarilor să revină la nivelul...
În România nu sunt loturi de castraveţi din Spania de la care au apărut infecţiile cu E.coli, dar specialiştii ne sfătuiesc să respectăm cu sfinţenie regulile de igienă. În plus, ei susţin că astfel se previne şi transmiterea bolii de la om la om. Toate Direcţiile Sanitare Veterinare din România sunt în alertă şi monitorizează comerţul cu alimente, în special cu legume bio, crescute cu îngrăşământ natural,...
În România nu sunt loturi de castraveţi din Spania de la care au apărut infecţiile cu E.coli, dar specialiştii ne sfătuiesc să respectăm cu sfinţenie regulile de igienă. În plus, ei susţin că astfel se previne şi transmiterea bolii de la om la om. Toate Direcţiile Sanitare Veterinare din România sunt în alertă şi monitorizează comerţul cu alimente, în special cu legume bio, crescute cu îngrăşământ natural, pentru...
Incredibil, dar adevărat! Mircea Sandu vrea să le închidă gura cârcotaşilor şi să-l aducă pe Gică Popescu în locul lui Ionuţ Lupescu. Preţul cerut de Popescu este instalarea lui Gheorghe Hagi ca selecţioner Preşedintele FRF, Mircea Sandu, face primul pas spre împăcarea cu Gheorghe Popescu, fostul său contracandidat la şefia federaţiei şi-i oferă acestuia postul de director general deţinut de Ionuţ Lupescu. Surse...
Întrebată ce elemente fizice apreciază la un bărbat, cântăreaţa implicată în show-ul Prima TV „Mi-s băiatul de la ţară” a recunoscut că privirea îi este atrasă prima dată de musculatură. „Trebuie să aibă un corp atletic, să fie brunet şi să aibă ochi frumoşi. De altfel, se şi spune că ochii sunt oglinda sufletului. E foarte important să aibă un look îngrijit. Trebuie să fie sociabil, gospodar,...
ANTRENORUL Gheorghe Hagi a declarat, după o discuţie cu Mircea Sandu, că nu este dispus să preia în acest moment echipa naţională şi că nu ştie dacă oferta federaţiei rămâne valabilă la sfârşitul actualei campanii de calificare la turneul final al Campionatului European. „A fost doar o discuţie şi am zis că luni trebuie să ne mai vedem o dată să vedem în ce parte e decizia. Cu siguranţă nu voi prelua o echipă care...
Gheorghe Zamfir alături de alţi artişti români vor concerta, mâine, la Roma, în cadrul unui spectacol organizat cu ocazia vizitei primarului Bucureştiului, Sorin Oprescu, în capitala Italiei. Evenimentul, intitulat „Romani – Rumeni”, este organizat de Ramona Bădescu şi va fi difuzat pe postul italian Rai 1.
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a reacţionat la declaraţia făcută de Mircea Lucescu, cum că naţionala are 80% şanse să se califice, şi a anunţat că este dispus să plece de la federaţie dacă unul dintre Luceşti preia echipa şi o califică. “Văd că şi Mircea Lucescu crede că avem 80% şanse să ne calificăm la CE 2012. Dacă ei vor veni să califice echipa la Europeanul de la anul, eu mă retrag din funcţia de...
Astăzi este ultima zi în care demnitarii îşi mai pot depune declaraţiile de avere. Totuşi, oficialii nu prea s-au grăbit să-şi arate avuţia. Ieri, pe site-ul guvernului puteau fi consultate doar formularele completate de premierul Emil Boc şi de câţiva dintre miniştrii săi. Cu toate că, în 2010, premierul României a câştigat 65.074 lei, cu aproape 7.000 lei mai puţin faţă de 2009, Emil Boc a reuşit să pună...
Şocant sau nu, la solicitarea ”ring”, unul dintre cei mai experimentaţi medici legişti ai României, dr. Gheorghe Alexandrescu, analizează, ipotetic, cum ar putea avea loc exhumarea poetului naţional şi ce ar mai găsi specialiştii, la Bellu, dacă s-ar realiza intenţia lui Dan Diaconescu de a-l strămuta pe Eminescu într-o raclă ...a Catedralei Neamului. Că ar vrea telecreatorul ”Elodiei”, jurnalistul-mogul Dan...
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, îl va prezenta astăzi, într-o conferinţă de presă, pe noul selecţioner. Acesta va colabora cu Eugen Neagoe şi are mână liberă în reformarea naţionalei. Negocierile începute de şeful FRF după refuzul lui Gheorghe Hagi de a prelua naţionala au ajuns la un final fericit. Echipa reprezentativă are, începând de astăzi, un nou antrenor în persoana lui Victor Piţurcă. Acesta va fi prezentat...
Sorin Toader, directorul Imprimeriei Naţionale, fost şofer al deputatului Gheorghe Albu, fondator al PD, a câştigat peste 65.000 de euro dintr-o nuntă şi un botez. Vezi câţi bani au făcut şi alţi funcţionari şi demnitari anul trecut. Ieri a fost ultima zi în care trebuiau depuse declaraţiile de avere. Funeriu şi-a vândut casa de la Strasbourg Ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, a avut pa
PREŞEDINTELE DIRECTOR al FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a spus că manualul de licenţiere pentru sezoanele viitoare ar trebui să rămână neschimbat, fiind de părere că decizia FRF de a renunţa în următorul proces de licenţiere la datoriile cluburilor către stat nu este corectă. ”Din punctul meu de vedere, manualul de licenţiere ar trebui să rămână aşa cum este, fără alte schimbări. Am înţeles că din sezonul...
SIGURANŢĂ. Directorul Institutului pentru Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu, a declarat că sisteme de alarmă pentru seism, precum cel de la Pasajul Basarab, ar putea fi montate şi în sălile de operaţie din spitale. Sistemul instalat la pasaj îi avertizează pe şoferi cu aproximativ 40 de secunde înainte de a ajunge la ei unda seismică. Potrivit lui Mărmureanu, în caz de cutremur, ar putea fi pornit un generator, astfel...
FOSTUL INTERNAŢIONAL Gheorghe Popescu a infirmat zvonurile potrivit cărora ar investi la FC Timişoara. “Vreau să vă informez că nu am avut şi nu am nicio intenţie de a mă implica în niciun fel în activitatea echipei FC Timişoara şi a nici unei alte echipe din România, informaţiile apărute în presă pe acest subiect fiind total neadevărate”, a clarificat Popescu.
FOST selecţioner al naţionalei feminine, Gheorghe Tadici este acuzat că a terorizat o fostă elevă de la Zalău, pe care a făcut-o „alcoolică” şi „vampă”, apoi le-a cerut celorlalte jucătoare să o „articuleze”. Fosta golgheteră Adriana Holhoş a povestit pentru Mediafax cum a ajuns să fie trimisă să muncească la birou ca secretară de către Tadici, deoarece a refuzat să continue la HC Zalău. „Tadici le sugera...
La nici un an de la închiderea dosarului penal în care era acuzat de vătămare corporală, Andrei Gheorghe a fost cercetat din nou de oamenii legii. El a dezvăluit pentru „ring” motivele pentru care poliţiştii i-au deschis un nou dosar. Ce s-a întâmplat cu dosarul penal de la acel accident rutier de pe vremea când eraţi consilier la Ministerul de Finanţe? M-a oprit poliţia şi
Preşedintele Rapidului, Dinu Gheorghe, vrea să reînnoiască înţelegerea cu CS Rapid pentru ca echipa să evolueze şi în continuare pe Stadionul „Valentin Stănescu”. Steaua, Rapid şi Dinamo, odinioară echipe departamentale, nu au mai fost tolerate pe arenele tradiţionale de către ministerele care au în proprietate cele trei baze sportive. Steaua a ajuns pe poziţii ireconciliabile cu MApN şi a părăsit Ghencea. Dinamo...
Cântăreţul se pregăteşte să revină pe piaţa muzicală în toamnă cu un nou proiect. Până atunci îi va aniversa ziua de naştere fetiţei sale, Lorena, care pe 22 august împlineşte patru ani.
Laurenţiu Duţă a lăsat pentru la toamnă revenirea pe piaţa muzicală pentru a se ocupa mai mult de familie. Fetiţa lui, Lorena, împlineşte pe 22 august patru ani, iar cântăreţul vrea să...
Deputatul PDL Silviu Prigoană s-a lăudat în mai multe rânduri că instituţiile statului vor să beneficieze de curăţenie de la firma sa pentru că oferă servicii ireproşabile. Nu suntem specialişti în curăţenie, dar avem voie să credem că are şi politicul o legătură cu succesul “nebun” în afaceri, de vreme ce majoritatea instituţiilor sunt conduse de numiţi sau aleşi PDL.
Potenţial...
Gheorghe Hagi l-a uluit pe barmanul unui hotel de lux din Bucureşti când a renunţat să-şi comande o cafea după ce a aflat că trebuie să plătească pentru ea.Întâmplarea s-a petrecut cu ceva timp în urmă, dar este încă subiect de discuţie între angajaţii unui hotel din Capitală. Cazat împreună cu o echipă de copii şi juniori, fostul mare fotbalist a ieşit într-o dimineaţă din sala de mese, solicitând barmanului un...
Ancheta din judeţul Timiş, în care băieţii primarului din Deta au ieşit la măcelărit pentru taxa de protecţie, ar putea să-i reunească în arest şi pe atacatori, şi pe victime. Reporterii „ring” au aflat că tinerii înjunghiaţi fac parte dintr-un alt clan de infractori cercetaţi anterior de poliţişti pentru contrabandă şi violenţă.
Taxa de protecţie neplătită la timp a determinat o...
SUPĂRAT. Antrenorul Sportului Studenţesc, Gheorghe Mulţescu, nu înţelege de ce LPF a programat meciul echipei sale cu Ceahlăul la doar trei zile după partida cu Concordia. “Întâlnim o nou-promovată, o necunoscută şi riscăm să ne aruncăm în faţă. Nu am înţeles de ce jucăm la trei zile, am avut meci luni şi acum joi. Dacă sunt şase, şapte zile de pauză, o zi în plus nu contează, dar în condiţiile actuale...”,...
România, Turcia şi Ungaria intră din nou în război! De data aceasta nu e vorba de evenimente sângeroase, de independenţă sau de unire, ci de o aprigă confruntare sportivă pentru accederea la Cupa Mondială din 2014, găzduită de Brazilia.
În 1877, românii luptau cu turcii şi reuşeau să-şi câştige independenţa. În 1918, la finalul Primului Război Mondial, de pe harta istoriei...
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) va selecta, astăzi, prin licitaţie, o firmă care se va ocupa de înhumarea persoanelor decedate fără aparţinători, aşa-numitele ”cadavre cu identitate necunoscută”.
Dacă legiştii sunt pregătiţi de predarea cadavrelor şi bucuroşi că pot, în sfârşit, să mai golească frigiderele, pentru organizatorii licitaţiei,...