Articole dupa tagul:
ue
-
Adrian Severin se vrea Înalt Reprezentant al UE
Adrian Severin, un europarlamentar român de centru-stânga, se pregăteşte să candideze pentru postul de Înalt Reprezentant al UE pentru Politica Externă, care va fi creat după ratificarea Tratatului de la Lisabona, potrivit unor surse de la Bruxelles şi Bucureşti, citate de site-ul Euractiv. În timp ce vechile state membre ale UE au divergenţe cu privire la desemnarea fostului premier britanic Tony Blair pentru postul de... -
EXCLUSIV - Adrian Mutu: „Să fie ca la Liberec!”
Toate privirile se îndreaptă în această seară către Dinamo, echipă care joacă ultima carte de calificare la Atena, cu Panathinaikos. Alături cu sufletul de “câini”, Adi Mutu va fi atent la confruntarea lor, le ţine pumnii strânşi şi crede într-un miracol, aşa cum a fost şi la Liberec. “Câinii” au nevoie de o victorie la limită în care să marcheze cel puţin două goluri. Este condiţia care i-ar trimite în... -
“Câinii” - executaţi în Grecia
Dinamo a jucat cu Panathinaikos un meci crucial, după cum arăta clasamentul grupei F al Europei League. Toată suflarea dinamovistă a sperat într-o minune: cel puţin două goluri marcate de “câini” şi rezultatul final în favoarea lor. Nu a fost să fie ca la Liberec. Grecii au ştiut ce au de făcut, iar Dinamo a fost executată cu un sec 3-0. Toate golurile au fost marcate în repriza secundă: în minutul 54, Rukavina a... -
Mărturii inedite despre Ceauşescu
Ieri a fost lansat volumul „În sfârşit, adevărul… Generalul Victor Atanasie Stănculescu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu”. Cartea cuprinde mărturiile inedite ale generalului Stănculescu despre colaborarea sa cu serviciile secrete şi despre Nicolae Ceauşescu. Lansarea a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“. -
Şpagă pentru John Terry
Incredibil, dar adevărat! John Terry a fost surprins în timp ce pretindea şi obţinea suma de 10.000 de lire sterline de la un necunoscut care s-a dovedit a fi un reporter „under-cover” al publicaţiei britanice „News of the World”. Căpitanul lui Chelsea i-a solicitat această sumă pentru a-l ajuta să facă un tur al bazei sportive a clubului londonez fără acordul superiorilor. Fundaşul londonez câştigă suma obţinută... -
Wenger e încrezător
Antrenorul lui Arsenal, Arsene Wenger, crede că Manchester United nu va profita în campionat de eliminarea din Cupa Angliei, după 0-1 cu Leeds, din liga a treia. “Manchester United nu va fi avantajată în campionat, ci le va fi mai uşor în Liga Campionilor. Turul al cincilea era chiar înainte de un meci din ligă, iar înainte sunt unele partide programate în mijlocul săptămânii. În acest moment, nu cred că Manchester United va... -
Del Bosque, cel mai bun
Selecţionerul Spaniei, Vicente del Bosque, este cel mai bun selecţioner din 2009, conform ierarhiei stabilite de IFFHS. El se află pe primul loc, cu 185 de puncte, în timp ce pe doi, cu 151 de puncte, este selecţionerul Angliei, Fabio Capello. Podiumul este completat de brazilianul Carlos Dunga, cu 149 de puncte. În Top 10 selecţioneri pe 2009 mai apar Marcelo Bielsa (Chile), Robert Bradley (SUA), Bert van Marwick (Olanda), Ottmar... -
Eto'o, supărat
Căpitanul naţionalei Camerunului, Samuel Eto'o, crede că există “unele persoane care încearcă să murdărească imaginea Africii”, făcând referire la mitralierea autocarului delegaţiei togoleze. “Am înţeles şi împărtăşesc durerea neamului din Togo. Am vorbit cu căpitanul naţionalei togoleze (n.r. - Emmanuel Adebayor) la telefon şi i-am prezentat sprijinul nostru. Fotbalul e mai presus de toate, chiar şi de... -
Amendă pentru Bayern
Bayern Munchen a acceptat să plătească despăgubiri de 1.000 de euro unei poete germane care s-a plâns că unul dintre textele sale a fost folosit de preşedintele Karl-Heinz Rummenigge pentru a-i aduce un omagiu lui Franz Beckenbauer, la sfârşitul lunii noiembrie. Potrivit avocatului poetei Anette Pfeiffer-Klarle, aceasta avea depusă o plângere pentru plagiat împotriva clubului din Munchen. Preşedintele grupării Bayern Munchen a... -
E liber, femeile se bat
La doar 18 ani, Mario Balotelli este o partidă excelentă pentru frumuseţile din Italia. Modelele Barbara Guerra şi Carla Velli şi-au declarat război pentru atacantul lui Inter. Mario s-a afişat deja cu Barbara, dar fosta prietenă, Carla, vrea să-i intre din nou în graţii. “Prietenia mea cu Carla s-a terminat. Îi trimite sms-uri non-stop lui Mario în care îl roagă să se despartă de mine”, a declarat supărată Barbara. -
Clujul, amendat de UEFA
În urma incidentelor de pe 5 noiembrie 2009, din timpul partidei cu Sparta Praga, contând pentru grupele Europa League, Clubul CFR Cluj a fost obligat de către UEFA să plătească o amendă de 20.000 de euro. Atunci, în minutul 88 al partidei, imediat după eliminarea lui Mara, din tribune au fost aruncate în teren două brichete, dintre care una l-a lovit pe arbitrul întâlnirii. Sancţiunea a fost mai puţin severă pentru că a fost... -
Taximetrist în Suedia
Salarii de până la 2.500 de euro pe lună, cursuri de limbă suedeză, programe de pregătire pentru obţinerea licenţei de taximetrist şi un job asigurat la terminarea acestora, aşa arată oferta de angajare a companiilor de taxi din Suedia. Aşadar, românii care deţin un permis de conducere categoria B, valabil de minimum 2 ani, au peste 21 de ani şi nu au cazier pot aplica pentru un astfel de job, potrivit unui anunţ postat pe... -
Aulas se teme de falimentul fotbalului
Preşedintele clubului Olympique Lyon, Jean-Michel Aulas, a declarat, într-un interviu publicat de El Pais, că fotbalul european “trăieşte într-o bulă speculativă, care este pe cale să se spargă” şi trebuie făcut ceva “pentru a se evita crahul”. Conducătorul echipei franceze s-a plâns de inflaţia de efectiv a cluburilor, de salariile jucătorilor şi de comisioanele “intermediarilor”, finanţate din averi personale... -
Cowboy-ul Quentin Tarantino
A câştigat admiraţia a milioane de fani prin numeroasele producţii cinematografice de succes precum „Pulp Fiction” sau “Inglorious Bastards”. Acum, Quentin Tarantino pregăteşte proiectul unui film western. „Ceea ce mă încântă la acest proiect este că toată lumea se fereşte de genul western” - Quentin Tarantino -
Kiefer Sutherland a ajuns la bisturiu
A oprit celule teroriste, atacuri nucleare şi biologice şi a fost închis timp de doi ani în cea mai dură închisoare din China. Acum, cel mai dur luptător din SUA, agentul Jack Bauer, interpretat de Kiefer Sutherland, este nevoit să părăsească scena pentru a se lupta cu o afecţiune gravă. Actorul a fost nevoit să părăsească platourile de filmare ale serialului „24”, unde îl interpretează, de aproape nouă ani, pe... -
Să n-audă de străini
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a anunţat că niciun arbitru străin nu va mai oficia în Liga I. “Preşedintele Comisiei de Arbitri UEFA a declarat că are încredere în arbitrii români, că vor fi promovaţi în funcţie de prestaţiile lor din partidele internaţionale şi din campionat şi că este împotriva solicitărilor de arbitri din alte ţări. Indiferent ce spun unul sau altul dintre conducători, decizia a fost luată şi... -
Comision la plata anticipată de 0-1%
Băncile vor modifica până în septembrie aproape toate contractele de credit încheiate cu populaţia pentru a le adapta noilor reglementări UE şi nu vor mai putea încasa comisioane la rambursările anticipate pentru împrumutrile cu dobândă variabilă. La cele cu alte tipuri, comisioanele sunt limitate la 1%. Băncile vor avea obligaţia să evalueze bonitatea consumatorilor şi pentru a se evita supraîndatorarea. -
Să fie un blestem?
Manuel Pellegrini, tehnicianul lui Real Madrid, nu crede că echipa sa e sub semnul blestemului eliminării din Ligă, după înfrângerea, 0-1, la Lyon. “Ştiam că vom avea un adversar puternic din punct de vedere fizic şi că acesta ne va împiedica să ne facem jocul. Nu cred că stăm din nou sub blestemul eliminării încă din optimi, aşa cum a fost în ultimele cinci sezoane”, a afirmat Pellegrini. Golul francezilor a fost... -
La Teatrul Naţional are loc “Un duel”
Spectacolul pune în discuţie unele dintre marile teme cehoviene, citite într-o cheie modernă şi aduse în scenă într-o viziune deschisă contemporaneităţii, în prim-plan aflându-se, aşa după cum spune regizorul, "analizarea unui fel de deteriorare a relaţiilor umane". Alexandru Dabija foloseşte această nuvelă cehoviană pentru a crea un spectacol captivant pentru omul contemporan în atmosfera intimă creată de scenografia... -
Liverpool vrea Europa League
Rafa Benitez, tehnicianul lui Liverpool, se gândeşte la câştigarea Ligii Europa. „Gerrard şi Carragher au experienţa câştigării trofeului, eu, la fel, cu Valencia. Trebuie să dăm totul în Liga Europa şi să cucerim trofeul pentru fanii noştri. Mai întâi însă vom juca, mâine, în compania unei echipe bune. Românii sunt foarte bine organizaţi, compacţi şi au arătat la Liverpool de ce s-au descurcat bine în grupele... -
Acuză suprafaţa sintetică
Manuel Jimenez (foto), antrenorul lui FC Sevilla, crede că rezultatul înregistrat la Moscova în faţa lui ŢSKA putea fi mai bun pentru echipa sa dacă gazonul era natural. “Am reuşit să obţinem un rezultat bun la Moscova, deşi nu au fost cele mai bune condiţii de joc. Am fost nevoiţi să ne adaptăm suprafeţei sintetice. O remiză în deplasare înseamnă mult, însă în retur trebuie să fim decisivi”, a spus Jimenez. -
Sub umbrela UE, cu politica… la bal
An de an, politicienii adevăraţi sunt văzuţi nu numai în prim-planul arenei dezbaterilor de orice fel, ci şi în ringul de dans al unor petreceri mai mult sau mai puţin… galante. Sâmbătă seară, câţiva dintre ei, însoţiţi de frumoase doamne în ţinute de gală, au participat la un mare bal mare. Este vorba despre a cincea ediţie a tradiţionalului Bal vienez de la Palatul Parlamentului. Potrivit organizatorilor,... -
A căzut cortina peste Vancouver
Cea de-a 21-a ediţie a Olimpiadei de Iarnă s-a încheiat. După două săptămâni de competiţii, sportivii celor 82 de ţări participante părăsesc acum Vancouverul şi încep pregătirea pentru următoarea ediţie, ce se va desfăşura în oraşul rusesc Soci. În faţa a 60.000 de persoane, a 21-a ediţie a olimpiadei a fost oficial închisă, într-o ceremonie la fel de spectaculoasă ca la deschidere, acum două săptămâni, de... -
Cadou sângeros de 1 Martie
Fostul fochist Ion Gheorghe Vânt, pensionat de doi ani pe caz de boală, a venit luni, seară, la ambulatoriul Cotroceni, pentru un consult psihiatric, la doctorul Manuela Tecuţă. A intrat în cabinetul doctoriţei, a încuiat uşa pe dinăuntru, a scos un ditamai cuţitul şi a lovit-o în cap şi pe mâini pe femeie. A fost scăpată de ceilalţi pacienţi care au spart uşa. Are 47 de ani şi a mai fost internat la spitalul de nebuni.... -
Fochistul psihopat ar putea fi eliberat
Procurorii au audiat-o pe doctoriţa Manuela Tecuţă şi au început să lucreze serios la dosarul lui Vânt. De cealaltă parte, medicii i-au cerut Codruţei Kovesi să-i clarifice urgent statutul fochistului, pentru că altfel există posibilitatea să ajungă din nou în libertate. Orice naş îşi are naşul. Atacurile lui Vânt bazate pe obsesia sexuală, pentru care a înjunghiat-o şi pe doctoriţa de la Spitalul Universitar, nu i-au... -
Reduceri la Oscar: 1,7 milioane $ statueta
Mult dezbătuta bătălie dintre „Avatar“ şi „The Hurt Locker“ s-a încheiat. Superproducţia „Avatar”, ce a costat aproximativ 500 milioane de dolari, a obţinut doar trei premii, fiecare la un preţ de 170 de milioane. Mai „ieftin” a scăpat Kathryn Bigelow, al cărei film, „The Hurt Locker”, a „scos din buzunar” doar 1,7 milioane pentru un Oscar. Ediţia de anul acesta a premiilor Oscar a fost considerată de... -
Duel fratricid
HCM Constanţa va întâlni echipa maghiară MKB Veszprem (unde a evoluat şi Marian Cozma), în optimile de finală ale Ligii Campionilor la handbal masculin. “Se întâlnesc două echipe care sunt cam la acelaşi nivel, dar Veszprem are mai multă experienţă. Ambele partide vor fi speciale, pentru că acolo a jucat şi Marian. Vom juca şi pentru el, aşa cum şi Vezsprem va juca pentru el", a declarat portarul Mihai Popescu. -
Mănâncă foci în semn de protest
Masacrarea focilor reprezintă o activitate obişnuită pentru canadieni, care îşi alocă în fiecare an timp pentru sezonul de vânătoare. Dar, după cum era de aşteptat, acest lucru a stârnit mânia multora. Organizaţii de protecţie a animalelor şi chiar Uniunea Europenă au luat nenumărate măsuri pentru a opri „genocidul”. Mai mult, UE a interzis importul de produse din focă. Din „respect” pentru această decizie,... -
Crin şi Ponta, ca Fidel şi Che Guevara
La “Vorbe Grele”, la Antena 2, tinerii politicieni proaspăt aleşi lideri ai opoziţiei, Victor Ponta şi Crin Antonescu, s-au amuzat jucându-se de-a „Fidel Castro, Che Guevara şi… dictatorul cel rău“. Evident, s-au jucat… ”din vorbe”. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat la emisiunea lui Ciutacu, miercuri seara, că, pe tabla de şah a istoriei recente, el şi Crin Antonescu, preşedintele PNL, sunt precum Fidel... -
Unul din trei şomeri nu munceşte de peste un an
Unul din trei şomeri din România nu are loc de muncă de mai mult de un an, situaţie similară cu cea din UE, unde riscul ca un mare număr de persoane să rămână în şomaj peste 12 luni este semnificativ, ceea ce poate duce la majorarea gradului de excludere socială şi sărăcie, potrivit Eurostat. În România, 32,3% dintre persoanele care în intervalul iulie-septembrie 2009 nu aveau loc de muncă erau şomere timp de peste un... -
Charlie Sheen a ajuns la tribunal
Actorul american Charlie Sheen a pledat nevinovat, luni, în faţa unui tribunal din oraşul american Aspen, la acuzaţia de agresiune asupra soţiei sale, Brooke Mueller, cu care a avut o altercaţie în decembrie 2009. Actorul în vârstă de 44 de ani, care nu a rostit niciun cuvânt în timpul audierii, va fi judecat în cadrul unui proces ce va începe pe 21 iulie. -
Maria, din nou mămică
Există poveşti de dragoste ce trec testul timpului şi între sportivi şi supermodele. Maria Vasquez este împreună cu poloistul Adolfo Cambiaso de 14 ani, căruia i-a dăruit doi copii, iar al treilea este pe drum. Potrivit presei argentiniene, frumoasa sud-americancă este însărcinată, vestea fiind confirmată chiar de viitoarea mămică. „Da, sunt gravidă! Suntem amândoi foarte fericiţi şi aşteptăm cu nerăbdare ziua cea... -
Zâna & Bănică lucrează la un „somnifer” pentru copii
Andreea Marin i-a zis „Da” lui Ştefan Bănică jr pentru un al doilea duet muzical, după „Te iubesc, femeie”, varianta el şi ea. „El este artizanul unui cântec de leagăn foarte sensibil pe care l-a făcut pentru campania Pampers UNICEF şi pe care îl cântăm împreună. Cu toate astea, n-am niciun gând de a debuta într-o carieră muzicală”, a declarat Andreea la Europa FM. Mai mult, Zâna a dezvăluit că a premeditat... -
Mutu - Paşte de mii de euro la Marbella
Aşteptarea este din ce în ce mai grea pentru Adrian Mutu până la aflarea verdictului în cazul său de dopaj ce va fi dat, se pare, imediat după Sărbătorile de Paşte. Până la aflarea deciziei, Mutu şi-a programat un miniconcediu cu soţia în superba staţiune spaniolă Marbella, alături de prietenii Ana Maria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Marbella este destinaţia aleasă pentru Sfintele Sărbători de Paşte pentru... -
Petit, în locul lui Domenech
Înainte de anunţul oficial, care urmează să fie făcut azi, presa franceză a aflat numele selecţionerului care îi va succede lui Raymond Domenech la conducerea naţionalei „cocoşului galic“, după Cupa Mondială. Acesta este Emmanuel Petit, campion mondial în 1998 şi european în 2000, cu echipa Franţei. Petit nu se afla pe lista oficială de candidaţi, unde figurau Deschamps, Blanc, Tigana şi Giresse. -
Amendă-record pentru Guerrero
Atacantul peruan al echipei Hamburger SV, Paolo Guerrero, a primit, luni, cea mai mare amendă dictată vreodată de conducerea clubului german pentru că, duminică, a aruncat o sticlă în capul unui suporter care l-a insultat. Valoarea amenzii nu a fost specificată, dar e cuprinsă între 50.000 şi 100.000 de euro, bani destinaţi unor proiecte sociale. -
Duel pe viaţă şi pe moarte în Ardeal
Elevii lui Stoichiţă au o sarcină dificilă în meciul de diseară de la Bistriţa. Cu toate că Gloria a pierdut ultima partidă în compania celor de la CFR, echipa antrenată de Şumudică e mai motivată ca niciodată şi nu vrea să cedeze nici un punct pe teren propriu. Sarcina roş-albaştrilor este cu atât mai grea cu cât echipa din Ghencea este decimată de accidentări, Szekely, Art. Karamyan şi Bicfalvi lipsind din această... -
Lyon, semifinale în premieră
Olympique Lyon a eliminat pe Bordeaux, cu 3-2 la general, în sferturile Ligii şi a prins pentru prima dată în istorie semifinalele. “A fost superb şi îmi felicit jucătorii. Hugo Lloris a fost determinant. Este un portar cu care se poate merge la drum, poate merge la Mondiale”, a spus antrenorul Claude Puel (foto). În semifinale, programate pe 20/21 şi 27/28 aprilie (tur-retur), Lyon întâlneşte Bayern, iar Barcelona pe Inter... -
Repetiţie pentru finala CL
Barcelona a făcut repetiţia generală pentru finala Champions League ce se va juca, în acest an, pe Santiago Bernabeu. Barca a câştigat El Clasico, pe terenul marii rivale, cu 2-0, Messi şi Pedro fiind marcatorii. Xavi (foto) a fost desemnat de cei de la AS cel mai bun jucător al meciului. “Cele două goluri ale Barcelonei au pornit din ghetele lui. De neoprit”, a scris “AS”. -
Se caută înlocuitor
Şefii de la Real Madrid caută înlocuitor pentru tehnicianul Manuel Pellegrini. “Are zilele numărate. După ce, înaintea jocului cu FC Barcelona, Manuel Pellegrini avea puţine şanse să continue pe banca tehnică a echipei Real Madrid sezonul următor, astăzi nu mai are nicio şansă”, a scris “Marca”. Variantele vehiculate în locul chilianului sunt Mourinho, Capello, Ancelotti, Scolari şi Rafa Benitez. -
Adebayor s-a retras
Atacant al lui Manchester City, Emmanuel Adebayor se retrage din naţionala statului Togo. “Ca urmare a evenimentelor tragice din ianuarie, în care doi compatrioţi ai mei au fost ucişi de terorişti, în Angola, am luat dificila decizie de a mă retrage din naţională. Sunt în continuare afectat”, a spus Adebayor, fotbalist cu 38 de selecţii. În evenimentele din Angola a fost rănit şi fundaşul Vasluiului, Serge Akakpo. -
Socializare copii cu dizabilităţi
Primăria Sectorului 3 continuă proiectul “Centrul Samuel” adresat micuţilor cu dizabilităţi. Astfel, 15 copii cu nevoi speciale beneficiază de terapii şi stimulare în funcţie de afecţiunea pe care o prezintă în cadrul Compartimentului de Recuperare “Samuel”, iar alţi cinci vin aici doar pentru socializare. -
Indisponibil la derby
David Trezeguet nu va juca în meciul lui Juve cu Inter, diseară, de pe “Meazza”. Fostul internaţional a suferit o contractură la o coapsă şi este indisponibil o săptămână. Conducerea lui Juventus nu a precizat însă durata absenţei lui Trezeguet de pe gazon, dar a anunţat că, tot din cauza unei probleme de natură musculară, la o coapsă, fundaşul Zdenek Grygera este indisponibil trei săptămâni. -
„Briliantul” îşi apără soţia cu pumnul
Consuelo şi Adrian Mutu au petrecut joi noapte alături de doi amici, bijutierul libanez Gruosi Fawaz şi omul de afaceri Buti Tommaso. În jurul orei 2.00, au părăsit localul din Florenţa şi se îndreptau către maşinile ce erau parcate în Piazza del Carmine, moment în care au fost abordaţi de doi necunoscuţi care i-au făcut avansuri soţiei atacantului român. „Noapte de uitat pentru Adrian Mutu şi soţia lui, Consuelo.... -
Silvia şi Petre duet romantic
Petrecerea a început imediat după slujba de creştinare a lui Petrus Roman. Invitaţii au plecat de la Biserica Sf. Silvestru spre Casa Oamenilor de Ştiinţă, acolo unde totul s-a desfăşurat în ceea mai mare discreţie. “ring” vă dezvăluie, în exclusivitate, cum a decurs evenimentul. La început, invitaţii au socializat mai mult pe terasa localului odată cu debutul momentelor artistice susţinute de Mirabela Dauer şi Ovidiu... -
„Crimă la Howard Johnson”, reconstituită la Metropolis
Teatrul Metropolis are plăcerea să vă invite duminică seară, începând cu ora 19.00, la piesa de teatru “Crimă la Howard Johnson”, cu Emanuel Pârvu, care semnează şi regia spectacolului. Din distribuţia piesei mai fac parte Marius Galea şi Alexandra Ioniţă. Piesa, scrisă de Ron Clark şi Sam Bobrick, îi are drept personaje pe Mitchell Lovell, interpretat de Emanuel Pârvu, Arlene Miller (Alexandra Ioniţă) şi Paul... -
Exclusiv: Inventatoarea Andreea Marin, fără bilet în trenul de Geneva
Surprize, surprize! Body-ul cu chiloţel extensibil pentru nou-născuţi creat de Andreea Marin Bănică e nominalizat pentru Târgul de Invenţii desfăşurat, zilele acestea, la Geneva. Fosta realizatoare TV a reuşit să ajungă în Elveţia după un drum plin de peripeţii. „A fost o aventură să ajung din Bucureşti la Geneva ieri (marţi – n.r.), jumătate de drum, până la Roma. Am avut noroc să prind o cursă cu avionul, alta... -
Sonique a scăpat de cancer
Cântăreaţa britanică Sonique, cunoscută şi pentru cariera ei de DJ, a ieşit învingătoare din lupta cu cancerul mamar, medicii britanici declarând că artista este complet vindecată. După trei operaţii de extirpare a tumorilor, numeroase şedinţe de chimioterapie intensivă, dar şi de radioterapie preventivă, Sonique a învins această maladie. -
Niculae şi Varga, doriţi în Premier League
Satisfăcuţi de evoluţia lui Gabriel Tamaş, West Bromwich Albion îşi doreşte şi alţi români în lot. Ca şi promovată în Premier League, WBA vrea ca, de la anul, să-i înregimenteze pe Daniel Niculae (foto) şi Dacian Varga. Pentru ultimul, transferul ar fi o mană cerească, în condiţiile eşecului mutării la Rapid Bucureşti. Aflat la final de contract cu Auxerre, „Nico” mai este dorit, conform presei franceze, şi de... -
Ironii la Madrid
Atletico Madrid râde de Real după ce galacticii au declarat că-l vor pe Kun Aguero (foto). Presa spaniolă a ironizat schimbul secolului propus de Enrique Cerezo, preşedintele lui Atletico, care le-a spus că preţul argentinianului este cam piperat! “Le-am transmis celor de la Real că îi vrem, în schimbul lui Aguero, pe Ronaldo, Kaka, Higuain şi ceva bani!”, a afirmat Cerezo. -
Ce reguli impun ţările din UE
Cu toate că au trecut trei ani de când România a aderat la Uniunea Europeană, există nouă state membre care încă le mai impun românilor restricţii pe piaţa muncii. De exemplu, dacă doriţi să munciţi în Belgia, trebuie să ştiţi că puteţi obţine permis de muncă dacă un angajator local îl solicită autorităţilor competente. Procedura durează cinci zile şi este viabilă în cazul în care nu există candidaţi... -
Inter, revenire triumfală
Aproximativ 5.000 de “tiffosi” au aşteptat miercuri noaptea delegaţia milaneză la aeroport, după calificarea senzaţională în finala UEFA Champions League. Timp de două ore, în aşteptarea avionului, fanii au afişat un banner imens pe care scria: “Bine aţi revenit, eroilor!” şi au scandat: “Mergem la Madrid!”. Suporterii au explodat însă la ora locală 2.28, când pe tabela electronică a aeroportului s-a afişat că... -
Ceaiul verde, secretul siluetei
Este recunoscut pentru puterea de a accelera activitatea metabolismului şi procesul de slăbire, dar şi pentru acţiunea sa detoxifiantă, diuretică şi laxativă. Într-un litru de apă se fierbe o lingură de frunze de ceai verde. Se lasă acoperit 10 minute, se strecoară şi se beau zilnic două-trei căni. -
Mutu , “hatrick” la Consuelo
Adi Mutu şi soţia lui, Consuelo, au venit în ţară pentru câteva zile. După ce au petrecut în jur de două săptămâni la Cannes, cei doi vor sta împreună cu părinţii fotbalistului la Piteşti. Sursele noastre ne-au declarat că Adi vrea să profite din plin de „timpul liber” datorat suspendării şi „lucrează” de zor la pentru un al treilea copil. Până la sfârşitul lunii octombrie, Mutu este liber. Fotbalul nu va... -
Puteţi realiza minunea!
Învinse la şapte goluri diferenţă în prima manşă a finalei EHF Champions League, campioanele României la handbal feminin au ajuns în Bucureşti şi şi-au stabilit „comandamentul” la RIN Grand Hotel. În ciuda înfrângerii grele, Oltchim poate întoarce rezultatul, la Polivalentă. Este de datoria sportivelor să-şi demonstreze adevărata valoare, cum e de datoria noastră să le susţinem necondiţionat. Delegaţia... -
Oana Roman a rămas fără maşină chiar în faţa biroului
O altă vedetă pică în plasa firmelor de ridicat maşini parcate neregulamentar. După ce Oana Zăvoranu s-a trezit, săptămâna trecută, fără „bijuteria” ei, lăsată foarte aproape de vila unde locuieşte, ieri a fost rândul Oanei Roman să treacă prin acelaşi calvar. Fiica fostului premier, care este consilier de imagine la Blue Air, şi-a dat seama că a rămas fără automobil seara, când pleca de la birou, grăbită să... -
“Gila” vrea atac alături de Mutu
Alberto Gilardino, jucătorul Fiorentinei, a declarat într-un interviu acordat revistei “Guerin Sportivo” că şi-ar dori ca anul viitor să joace în atac alături Adrian Mutu şi Stevan Jovetici. “Adrian este foarte bun în poziţia de al doilea atacant. Ne-a lipsit foarte mult. Anul viitor mi-ar plăcea să joc în atac alături de Mutu şi Jovetici”, a spus atacantul italian. Declaraţia lui Gilardino vine după ce şi... -
Fericită pentru Newcastle
Cântăreaţă şi model, Tanya Robinson este extrem de bucuroasă pentru revenirea lui Newcastle în Premier League, la doar un an după retrogradarea în eşalonul secund. Dragostea britanicei de 29 de ani pentru acest club datează încă de pe vremea când ea avea o relaţie cu Steven Taylor, fotbalistul de la Newcastle aflat în vizorul campioanei Europei, FC Barcelona. -
Daniela Crudu, la ŞUETĂ cu bodyguarzii
Colega de studio a lui Răzvan Simion şi Dani Oţil este o apariţie plină de şarm chiar şi în lipsa unui decolteu generos şi a unei fustiţe cu vedere la talie. Bruneta care îşi joacă excelent rolul de asistentă cu noaptea în cap a fost surprinsă recent de paparazzii „ring” într-o vizită de lucru fulger la sediul din Băneasa al Antenei 1. În acea zi, s-a râs cu lacrimi... Acum înţelegeţi de ce i s-a interzis... -
Radio Guerrilla se vede HD
In premiera absoluta in FM-ul romanesc, Radio Guerrilla face pasul inainte si din punct de vedere tehnologic, emitand, incepand de astazi, 13 mai 2010, atat analogic cat si digital HD Radio™. Dupa 6 luni de implementare, probe si teste, Radio Guerrilla a trecut, incepand de astazi, 13 mai 2010, de la tehnologia de emisie analogica la cea digitala HD, Radio™, deocamdata in Bucuresti, in curand in toata reteaua, fiind primul post de... -
Suelyn susţine Brazilia
Model şi actriţă, Suelyn Medeiros nu-şi uită originile „cariocas”. Deşi viaţa ei se împarte între New York şi Rio de Janeiro, oraşe unde a participat la diferite prezentări de modă, dar şi la şedinţe foto pentru numeroasele reviste la care a apărut pe copertă, Suelyn şi-a găsit timp pentru a însoţi în Africa de Sud naţionala pregătită de Dunga. -
Gata, Tamaş e de... Premier League
Gabi Tamaş are toate motivele să fie bucuros. West Bromwich Albion l-a transferat definitiv pentru 800.000 de lire sterline de la Auxerre, fundaşul urmând să evolueze în cel mai tare campionat din lume. “WBA şi-a exercitat opţiunea de a-l achiziţiona pe Gabriel Tamaş de la Auxerre. Internaţionalul român va fi înregistrat oficial ca jucător al clubului West Bromwich din data de 1 iulie”, a anunţat grupărea proaspăt... -
Seară cubaneză, alături de orchestra Buena Vista Social
Luni, 24 mai, la Sala Palatului, orchestra Buena Vista Social va susţine un concert pentru publicul român. Începând cu ora 20.00, fanii sunt invitaţi să asculte interpretarea măiastră a unor instrumentişti de primă clasă. La patru ani de la prima vizită în România, orchestra Buena Vista Social revine la Bucureşti pentru a readuce pe scenă stiluri precum son, bolero, danzón şi guajiro. Grupul de muzicieni talentaţi alături... -
„Pumele”, în formă maximă
Argentina a învins cu 5-0 Canada într-un amical disputat la Buenos Aires. Golurile formaţiei antrenate de Diego Armando Maradona au fost reuşite de M. Rodriguez (2), Di Maria, Carlos Tevez şi Sergio Aguero. Din echipa „pumelor”, care vor evolua la Cupa Mondială în Grupa B, alături de Nigeria, Coreea de Sud şi Grecia, a lipsit Lionel Messi, care se recuperează după o uşoară accidentare. -
Horia Brenciu, „duet” cu Paul Anka
Cântăreţul şi compozitorul Paul Anka a susţinut primul său concert pentru publicul român, marţi seară, la Sala Palatului, în faţa a circa 4.000 de persoane. Spectacolul a fost unul plin de surprize şi de haz, începând de la modul în care cântăreţul şi-a făcut apariţia. Interpretul şi-a început concertul chiar din mijlocul sălii, cu celebrul hit „Diana”, pe care l-a cântat alături de public. Printre cei care au... -
Cârnaţii de Pleşcoi au dosar la UE
Printre produsele ce doresc să obţină denumirea de origine geografică şi indicaţia geografică sunt cârnaţii de Pleşcoi şi păstrăvul afumat din zona Braşovului. Ministerul Agriculturii şi Oficiul Naţional al Produselor Ecologice şi Tradiţionale Româneşti lucrează în prezent la întocmirea documentaţiei necesare pentru 16 produse alimentare pentru care vor să obţină recunoaşterea europeană de produse tradiţionale. -
„Locul potrivit” este la Turabo Society Club
Astăzi, fanii hip-hopului şi nu numai sunt aşteptaţi în Turabo Society Club pentru un concert exploziv cu unii dintre cei mai populari artişti ai acestui gen. Guess Who şi Spike vor încinge atmosfera. Cunoscuţi pentru piesele lor nonconformiste, atât Guess Who, cât şi Spike au reuşit să câştige admiraţia publicului larg din România. Laurenţiu Mocanu alias Guess Who a fost propulsat pe treptele succesului încă de la... -
Muzeul lenjeriei de vedetă
În cazul în care alegi să mergi în Belgia, nu rata “Musee du Slip”. Aici vei avea ocazia să vezi lenjerie intimă purtată de vedete. Colecţia conţine, printre altele, un chilot tip tanga ce a fost purtat de porno-starul Brigitte Lahaie, dar şi o pereche de boxeri ce au aparţinut ministrului belgian de finanţe Didier Reynders. Piesa de rezistenţă este însă un portret al lui Nicholas Sarkozy îmbrăcat ca Napoleon, dar cu o... -
Avem o singură plajă la standarde UE
Litoralul românesc are o singură plajă care respectă standardele europene: cea din nordul staţiunii Mamaia. Bulgaria are şapte plaje marcate cu steagul albastru, ce presupune o demarcare între zonele cu şezlonguri şi cele pentru cei persoanele folosesc prosopul. În plus, o plajă conformă cu normele UE presupune un anumit număr de coşuri de gunoi raportat la suprafaţă şi o anumită calitate a nisipului. -
Monica Anghel lansează primul album în duet cu fratele pictor
Vrea să demonstreze că talentul muzical se moşteneşte în familie şi va lansa un album împreună cu fratele ei, Alex, în vârstă de 25 de ani. Monica Anghel a fost încurajată în acest demers şi de faptul că mezinul activează tot în domeniul artistic... Alexandru Anghel a terminat Artele Plastice şi este pictor cu acte în regulă. El a mai avut tangenţe cu showbiz-ul pe vremea când se bucura de statutul de iubit al... -
Vino să o vezi pe Monica Davidescu în “Pijamale”
Mâine, de la ora 20.00, Teatrul Metropolis vă invită la piesa „Pijamale”. Comedia de bulevard ce făcea furori în anii ‘80 este pusă din nou în scenă de regizorul Emanuel Pârvu. Cu o distribuţie de succes, piesa aduce pe scenă actori precum Adrian Titieni, Monica Davidescu, Anca Sigartău, Silviu Biriş, Romeo Pop şi Alexandra Velniciuc. Spectacolul a trecut proba succesului de public într-o istorie veche de peste 60 de... -
Oprescu, la pedale
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, va da startul, astăzi, de la ora 18, marşului Cicloteque, la intrarea Şincai din Parcul Tineretului. Vor fi deschise două noi centre de închiriat biciclete în parcurile Herăstrău şi Tineretului şi va fi inaugurată o pistă pentru biciclişti între cele două parcuri, ocazie cu care edilul-şef va pedala alături de alte personalităţi ale vieţii publice. -
„Avem nevoie de o sală plină!”
După ce a terminat grupa preliminară fără înfrângere, naţionala masculină de handbal mai are un singur obstacol de trecut pentru a se califica la Campionatul Mondial din Suedia: dubla manşă cu Rusia. Tricolorii joacă primul meci duminică, la Sala Polivalentă. Medaliat olimpic cu bronz la Moscova şi Los Angeles, cu echipa României, Vasile Stângă este cel de care se leagă speranţele handbalului masculin autohton în... -
Amy Winehouse, la cuţite cu Enrique Iglesias
Ca şi cum nu ar fi fost destul în atenţia presei, cântăreaţa Amy Winehouse a reuşit, şi de data aceasta, să se dea în stambă. În timpul unui concert privat pe care artistul Enrique Iglesias îl susţinea la Londra, Amy Winehouse şi iubitul ei, Reg Traviss, au început să-l ironizeze pe latino-lover. În acel moment, Enrique Iglesias interpreta unul dintre hiturile sale, “Hero”, când, enervat la culme de gesturile... -
Nuntă regală la Stockholm
Sâmbătă a avut loc, în Suedia, cea mai mare nuntă regală din Europa ultimilor ani. Prinţesa Victoria şi fostul ei antrenor Daniel Westling şi-au pus pirostriile în cadrul uneia dintre cele mai somptuoase ceremonii de acest gen. Evenimentul s-a desfăşurat la Casa Regală a Suediei. Printre cei 1.100 de invitaţi s-au numărat regina Margrethe a II-a a Danemarcei şi prinţul consort Henrik, dar şi principesa Margareta şi... -
Dinamo, lejer în Europa League
În urma tragerii la sorţi ce a avut loc ieri, la sediul UEFA de la Nyon, în turul II preliminar al Europa League, echipa Dinamo Bucureşti va întâlni învingătoarea dublei manşe dintre Khazar Lankaran (Azerbaidjan) şi Olimpia Bălţi (Moldova). “Câinii roşii” vor juca prima manşă în deplasare, în data de 15 iulie, în vreme ce returul este programat o săptămână mai târziu, la Bucureşti. -
Kylie Minogue, sărut lesbian pe scenă
Artista australiană şi-a şocat fanii în acest weekend, în timp ce se afla pe scenă la celebrul Festival de la Glastonbury. După Madonna, Britney Spears, Sandra Bullock şi Meryl Streep, acum i-a venit şi rândul lui Kylie să se sărute cu o femeie. Sărutul pasional al artistei australiene s-a consumat pe scena celebrului festival de la Glastonbury, din Marea Britanie. Aici, Kylie a cântat, în acest weekend, pentru prima oară... -
Maradona recunoaşte
Diego Maradona a fost fairplay după victoria elevilor săi, 3-1 cu Mexic, în optimile CM. “Arbitrul a influenţat meciul. Rosetti a greşit grav, dar nu se poate spune că Argentina a câştigat datorită acelei erori de arbitraj”, a spus tehnicianul Argentinei despre primul gol al lui Tevez. Maradona a explicat şi de ce Messi nu a înscris. “A fost lovit de la început şi până la sfârşit. Omul său de marcaj, Torrado, trebuia... -
PETRE şi PETRUS Roman au petrecut pe malul Dunării
Cu prilejul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ieri, persoane publice importante şi-au sărbătorit onomastica. Soţii Roman s-au aflat, ieri, într-o scurtă vacanţă pe malul Dunării, unde, în prezenţa prietenilor apropiaţi, l-au sărbătorit pe micuţul Petrus. Încă de dimineaţă, mezinul familiei Roman a fost în centrul atenţiei, fiind pupat şi felicitat de cei dragi. Cu toate că a fost şi onomastica lui, fostul... -
Eliminat, dar mulţumit
Carlos Queiroz, selecţionerul Portugaliei, crede că elevii săi au jucat cu ambiţie şi dorinţă contra Spaniei deşi au fost eliminaţi. “Spania a fost foarte eficientă în privinţa posesiei balonului. Cine ţine mingea şi o face să circule mai bine are şanse mai mari să câştige. Am avut ocazii, dar nu am înscris. La final, Spania, prin oportunităţile pe care şi le-a creat şi o bună posesie, a învins. Jucătorii mei... -
Vinovaţi? Antrenorul şi căpitanul!
Presa lusitană condamnă greşelile făcute de antrenorul Carlos Queiroz şi evoluţia slabă a vedetei Cristiano Ronaldo. “Portugalia, eliminată după o greşeală a lui Queiroz”, scrie “Diario de Noticias”. “Greşeala enormă de a-l scoate pe atacantul Hugo Almeida în minutul 58 a deschis calea spre eliminarea în faţa Spaniei”, scrie “Correio da Manha”, pentru care “Ronaldo a făcut unul dintre cele mai slabe meciuri... -
Bitterul suedez, tratament-minune
În scop profilactic, se ia dimineaţa şi seara, înainte de masă, câte o linguriţă de bitter suedez, diluat într-un pahar de apă. Miraculoasa licoare are efecte benefice în eczeme şi afte, îmbunătăţeşte vederea şi calmează durerile de stomac. De asemenea, bitterul suedez este folosit şi pentru combaterea constipaţiei, a hemoroizilor şi a paraziţilor intestinali, a durerilor în gât sau migrenelor. Icterul se vindecă... -
Larisa îl încurajează
Suferinţa lui Oscar Cardozo, paraguayanul care a ratat un penalty în meciul cu Spania, a impresionat-o pe frumoasa Larissa Riquelme. Modelul care prezintă lenjerie intimă promisese că se dezbracă pentru sud-americani dacă trec de Spania. “Băieţii au luptat extraordinar. Au jucat de la egal la egal cu Spania. Merită un premiu special. Mă voi dezbrăca pentru ei, chiar dacă nu au câştigat”, a declarat cea mai sexy... -
Andreea Bănică, duş „fierbinte“ la malul mării
Dorinţa de a avea succes la cei 32 de ani ai săi şi pe scenele muzicale internaţionale o determină pe Andreea Bănică să renunţe la prejudecăţi şi haine şi să filmeze pentru prima dată doar în costum de baie. Clipul melodiei „Love in Brasil” va dezvălui formele cântăreţei la un an de când a devenit mamă şi va apărea în următoarele zile pe site-ul oficial al vedetei, andreeabanica.com. „Am filmat cel mai mult... -
“Furia roja” mizează pe Torres!
N-a marcat şi nici nu a avut realizări deosebite. S-a zbătut până acum într-un anonimat total, eclipsat fiind de celălalt vârf al Spaniei, David Villa. Şi totuşi, Fernando Torres are un sprijin important. Vicente del Bosque simte că vârful lui Liverpool va face meciul vieţii, mâine, cu Germania. Vicente del Bosque este încrezător în forţa echipei sale înaintea celui mai tare meci din semifinale, Spania-Germania.... -
Mândrie europeană
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a salutat performanţa fotbalului european la Cupa Mondială, subliniind că echipele din Europa au reuşit să-i reducă la tăcere pe cei care le anunţau declinul. „La începutul CM, un jurnal american foarte important a anunţat finalul fotbalului european, ca urmare a eliminării rapide a unor echipe renumite precum Italia sau Franţa. În realitate, noi am văzut că, printre cele... -
Guess Who şi Grasu XXL, live în Maxx
Vino astăzi la deschiderea Maxx Summer Club din ştrandul Crângaşi pentru un show de excepţie. Grasu XXL şi Guess Who vor încinge atmosfera în cadrul unui concert de zile mari. Nichifor Dragoş, sau Grasu XXL, a „testat” microfonul încă de la vârsta de 14 ani. De-a lungul timpului a colaborat cu nenumăraţi artişti precum B.U.G. Mafia sau Bitza. Printre cele mai cunoscute melodii ale sale se numără „Maria Ioana” sau... -
A ţinut cu Spania
Deja faimoasa Larissa Riquelme, înfocata susţinătoare a Paraguayului, a ţinut cu Spania în finală şi a arătat acest lucru pozând cu tricoul campioanei mondiale. „Îmi plac Torres şi Casillas, pentru că par extrem de virili”, a declarat Larissa. -
Cristea, în Premier League?
Newcastle este aproape de a-l transfera pe Andrei Cristea - anunţă ziarul britanic „Daily Mail“, care prezintă şi motivele pentru care golgheterul României este dorit în Premier League. „Daily Mail“ scrie că Dinamo şi Newcastle negociază o mutare de două milioane de euro. Antrenorul „coţofenelor”, Chris Hughton, încearcă să scoată o sumă ceva mai mică, aproximativ 1,7 milioane, spune presa. Şi Roy Keane îl vrea... -
Pique, “flegmatic” cu un fost preşedinte al Valenciei
Spania este uluită de “gluma” unui campion mondial! Fotbalistul formaţiei FC Barcelona, Gerard Pique, a scuipat un delegat al naţionalei spaniole şi fost preşedinte al FC Valencia, în autocarul descoperit în care se aflau jucătorii Spaniei, în timpul celebrării la Madrid a primului titlu mondial. Pique l-a scuipat pe Pedro Cortes, în autocar, după o discuţie complice şi între râsete cu un alt coechipier al său din... -
Tablou din 200.000 de furnici
Un artist american a reuşit să creeze o operă de artă neobişnuită. Chris Trueman, din California, a realizat o copie fidelă a unei fotografii a sa din copilărie folosind doar furnici. Pentru a crea opera de artă, el a fost nevoit să folosească 200.000 de furnici. Bărbatul a plătit 2.500 de dolari pentru a achiziţiona micile insecte. „Realizarea tabloului a durat câţiva ani. După un timp, mi-a părut rău pentru insecte,... -
Balint: “Moldovenii vor miza pe contraatac”
Astăzi, Dinamo începe cursa pentru a se califica în grupele Europa League. Primul hop este Olimpia Bălţi. Gabi Balint este cunoscător al fotbalului de peste Prut. El antrenează selecţionata Moldovei, iar între 2002-2003 a fost pe banca tehnică a celor de la Sheriff Tiraspol. Tehnicianul a dezvăluit, pentru „ring”, care sunt secretele moldovenilor. Cunoaşteţi fotbalul moldovean, cum vi se par cei de la Olimpia? Îi cunosc... -
Se dezbracă pentru Spania
Enrique Iglesias a declarat că va face schi nautic, gol, la Miami, aşa cum a promis, pe 23 iunie, dacă Spania devine campioană mondială la fotbal. Enrique Iglesias a făcut acest pariu după înfrângerea Spaniei în faţa Elveţiei, în primul ei meci la Cupa Mondială din Africa de Sud. „Un pariu este un pariu. Aşa după cum am promis, mă voi îmbăta şi voi face schi nautic, gol, în golful Biscayne din Miami”, a declarat... -
O mare de bani pentru Paul
O firmă rusă de pariuri on-line a oferit suma de 100.000 de dolari pentru a cumpăra şi a anjaga celebra caracatiţă Paul, care a prezis fără greşeală rezultatele naţionalei Germaniei la Cupa Mondială din Africa de Sud, precum şi câştigătoarea turneului. ”Caracatiţa va fi unul dintre cei 120 de angajaţi. Specialiştii noştri au un salariu lunar de aproximativ 3.000 de dolari. Astfel că Paul va primi 5.000 de dolari”, a... -
Carmen Brumă: ”Am influenţat-o pe Monica Columbeanu”
Vedeta Realitatea TV a avut un mare impact asupra soţiei lui Irinel Columbeanu. Graţie stilului sănătos de viaţă pe care îl duce, Carmen Brumă a determinat-o pe Monica să recurgă la sport. Dacă înainte mărturisea că suferă de sedentarism, acum Moni se poate lăuda că aleargă, zilnic, pe bandă, kilometri. „Am vorbit cu Monica Columbeanu o singură dată în viaţa mea, la lansarea filmului lui Dan Chişu, când mi-a făcut... -
Geoană pleacă în State
Preşedintele Senatului pleacă într-o vizită în SUA, acolo unde se va întâlni, printre alţii, cu şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn, cu liderul Senatului american, Harry Reid, precum şi cu senatorul John McCain, cel învins în finala pentru Casa Albă de Barack Obama. Şeful Senatului efectuează vizita în perioada 20 – 30 iulie. -
Băsescu se zburleşte la Comisia Europeană
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, ieri, că România va face un raport care “să clarifice” îndeplinirea de către ţara noastră a angajamentelor asumate la aderarea la UE, pe care îl va trimite statelor membre şi Comisiei Europene. “Este un raport care să clarifice că ne respectăm angajamentele", a precizat Traian Băsescu într-o conferinţă de presă organizată la Palatul Cotroceni. Întrebat dacă un astfel de... -
S-a săturat să viseze la Champions League
Atacantul Claudiu Niculescu s-a despărţit ieri de Dinamo, el semnând un contract pentru două sezoane cu nou-promovata Universitatea Cluj. Ieri, „Clau-gol” a fost prezent pentru ultima dată într-o conferinţă de presă a clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare. La momentul despărţirii de unul dintre cei mai prolifici atacanţi din istorie, Dinamo a fost reprezentată de preşedintele Nicolae Badea şi de antrenorul Ioan Andone.... -
Cum te influenţează culoarea pereţilor
Te-ai hotărât să zugrăveşti şi nu ştii pentru ce culori să optezi? Cei mai mulţi aleg nuanţele în funcţie de destinaţia camerei, dar şi de dimensiunile acesteia. Puţini sunt aceia care ştiu şi ţin cont că nuanţele de pe perete pot influenţa starea de sănătate. „ring” îţi arată care culori sunt cele mai benefice. Cromoterapia, tehnica de vindecare prin culoare, a luat naştere cu mii de ani în urmă în ţările... -
Până pe 10 august, liber la detoxifiere
Fazele Lunii şi voinţa te pot ajuta, urmând câţiva paşi simpli, dar foarte eficienţi, să te menţii sănătos. Florentina Opriş, realizatoare de emisiuni de sănătate şi mişcare la PrimaTV şi preşedinte al Asociaţiei “Pentru O Viaţă Sănătoasă”, susţine că până pe 10 august este perioada perfectă pentru o cură de detoxifiere a organismului. Se ştie că detoxifierea este o modalitate simplă şi la îndemână... -
24 de milioane de euro, cheltuiţi pentru “absorbţie”
Statul român e codaş la absorbţia fondurilor europene. Guvernanţii se plâng că românii nu vin cu proiecte viabile, iar preşedintele dă vina pe beneficiarii ţepari. Realitatea este însă că ne împrumutăm la FMI în condiţiile în care avem o armată de funcţionari plătiţi cu milioane de euro care au reuşit din 2007 să atragă doar 10% din banii nerambursabili oferiţi de UE. Preşedintele Traian Băsescu s-a arătat... -
Românii, cei mai muncitori din UE
Potrivit celei mai recente monitorizări realizate de European Industrial Relations Observatory, dintre toţi cetăţenii ţărilor membre ale Uniunii Europene, angajaţii români muncesc cele mai multe ore pe săptămână şi au cele mai puţine zile de concediu. Mai precis, numărul orelor muncite de români este de 41,2 pe săptămână. În clasament suntem urmaţi de Malta - 40,7 ore, Marea Britanie şi Luxemburg - 40,6 ore, Bulgaria... -
Încă o frumuseţe latino
Paraguayul nu o are numai pe Larisa Riquelme. O atletă de 28 de ani, aruncătoare cu suliţa, are cei mai frumoşi sâni. Frumoasa Leryn Franco a urcat pe podium la Miss Univers Paraguay 2006 şi a fost aleasă în Top 99 frumuseţi ale lumii. -
Funcţionar în instituţiile europene
Ministerul Afacerilor Externe invită cetăţenii români care doresc o carieră de funcţionar în cadrul instituţiilor europene să se înscrie la concursul lansat de Oficiul European pentru Selecţia Personalului pentru ocuparea de posturi de interpreţi de limba română. Termenul-limită pentru transmiterea aplicaţiilor este 19 august 2010. Pentru mai multe detalii, accesează http://europa.eu/epso/apply/contact/details/index_en.htm.... -
România, tomberonul de serviciu al Europei?
Va fi sau nu va fi România groapa de gunoi a Europei? Va ajunge sau nu va ajunge Bucureştiul o „Mecca” a gunoaielor din Balcani? Sunt întrebări care, deocamdată, rămân fără răspuns până în 2012, când ţara noastră va fi obligată să accepte deşeuri din toate ţările UE. „Transportul transfrontalier de deşeuri reprezintă o problemă majoră în Uniunea Europeană. Din 2012, vom fi obligaţi să acceptăm deşeuri”.... -
Dinamo, elimintă din Europa League
Dinamo părăseşte Europa League încă din faza preliminariilor după un meci în care croaţii din Split au arătat că o dublă manşă se încheie după 180 de minute. Hajduk ne-a demonstrat ce înseamnă voinţa şi puterea de a reveni. Elevii lui Ioan Andone nu au jucat mai nimic în prima repriză şi au fost executaţi de croaţii de la Hajduk. De trei ori au punctat cei din Split. Mai întâi Vukusic, în mintul 12, apoi Brkljaca,... -
SEuroii lui Boc
Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că în 2012, an electoral, cetăţeanul va fi evaluatorul modului în care autorităţile cheltuiesc banii europeni. El a adăugat că "toţi cei care nu se vor mişca bine vor suporta rigorile politice". Boc a precizat că fondurile europene reprezintă calea cea mai simplă şi sigură ca România să iasă din recesiune. -
Mondialul a fost doar începutul
Când s-a hotărât să meargă la Mondial, Larissa Riquelme a luat cea mai bună decizie din viaţa ei. După ce a pozat goală pentru performanţa Paraguayului în Africa de Sud, ofertele curg pentru frumoasa sud-americană. Larissa a devenit peste noapte cea mai sexy fană a Paraguayului, iar acum pozează dezbrăcată aproape zilnic. -
Iubeşte un fotbalist şi… înotul
S-a născut în Franţa, dar s-a mutat în Mexic, unde a devenit celebră. După ce a jucat în telenovela “Rebelde”, Angelique Boyer a pozat de mai multe ori pentru revista “Maxim”, a cărei imagine a devenit. Frumoasa franţuzoaică are o relaţie stabilă cu portarul mexican Guillermo Ochoa, de la Club America, dar n-o interesează fotbalul, ci înotul. -
Pagube de milioane după inundaţii
Viiturile din acest an au produs pagube de aproximativ 870 milioane de euro, după ultimele calcule ale guvernului, relatează Mediafax. Solicitarea României către Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru acordarea unui sprijin financiar trebuie depusă în 10 săptămâni, începând din 23 iunie, de când s-au produs primele inundaţii. -
Culisele primei zile a Festivalului Mangalia
Prima ediţie a Festivalului Mangalia a debutat miercuri seară cu stângul Mirabelei Dauer, care a avut nevoie de puţin masaj înainte de intrarea în scenă a artistei. Celebra cântăreaţă a profitat de pana de curent, care a durat vreo jumătate de oră, pentru a savura în culise un masaj de relaxare la tălpi. Implicată trup şi suflet în organizarea evenimentului, Luminiţa Anghel n-a reuşit să-i satisfacă însă pretenţiile... -
Şi România expulzează spioni
Un presupus spion român a fost prins în Rusia în timp ce obţinea informaţii secrete, însă modul „neortodox” prin care ruşii au decis să procedeze ulterior va fi taxat dur de autorităţile române. Analistul Bogdan Chireac ne-a dezvăluit că mai mulţi diplomaţi din ţările UE au fost prinşi de serviciile secrete româneşti spionând, dar felul în care s-a acţionat a fost cu totul diferit decât cel de la Moscova.... -
Misiune imposibilă!
Cel mai bogat club din Premier League - cel mai bogat fotbal al lumii - joacă în această seară la Timişoara. Specialiştii nu le dau nicio şansă bănăţenilor, dar, aşa cum a fost anul trecut când Şahtior Doneţk a fost eliminat, surprizele pot apărea. Timişorenii îşi freacă totuşi mâinile - încasează peste un sfert de milion de euro doar din bilete! “Sold out”! Aşa ar fi scris la casele de bilete dacă meciul s-ar... -
Cine ne salvează onoarea în Liga Europa
FC Vaslui a remizat alb, pe teren propriu, în faţa francezilor de la Lille OSC şi păstrează şanse de accedere în grupele Europa League, în vreme ce Timişoara şi Unirea sunt ca şi eliminate. Fostul antrenor al Realului madrilen, adus cu surle şi trâmbiţe de Adrian Porumboiu la Vaslui la începutul sezonului, nu reuşise vreo minune până acum. Mai mult, finalista Cupei României părea că începe sezonul cu frâna de mână... -
Nuntă între… vampiri
Starurile serialului “True Blood” Anna Paquin şi Stephen Moyer s-au căsătorit sâmbătă seară în Malibu, California. Paquin, în vârstă de 28 de ani, şi Moyer, în vârstă de 40 de ani, şi-au anunţat logodna în august 2009, relaţia lor debutând la câteva luni de la începerea filmărilor pentru serial, în 2008. -
Iată cum slăbeşti 4 kg în 7 zile
Bazată pe principiul că nu alimentele în sine îngraşă, ci combinaţia lor, dieta disociată garantează recăpătarea rapidă a siluetei. Mai mult, se pare că senzaţia de saţietate se instalează mai repede dacă ne limităm la un singur aliment ori grupă de alimente la o masă sau chiar pe toată durata zilei. Există mai multe variante ale dietei disociate, însă cea prezentată mai jos, urmată cu stricteţe, garantează... -
Lyon, lovitura verii în Hexagon
Yoann Gourcuff a devenit jucătorul lui Olympique Lyon, echipă care a ajuns la un acord cu Girondins Bordeaux pentru transferul talentatului mijlocaş. Lyon va achita 22 de milioane de euro în trei tranşe, până la 31 decembrie 2012, şi 4,5 milioane de euro dacă jucătorul este transferat. “Olympique Lyon se bucură de venirea lui Yoann Gourcuff, principalul obiectiv al clubului şi al managerului general Claude Puel pentru a oferi o... -
Oprescu: "Anul viitor va fi gata stadionul"
Structura stadionului „Lia Manoliu“ este finalizată cam 90 la sută şi avem speranţe că arena va fi gata la termen, iar finala Europa League din 2012 va ave loc la Bucureşti. Dacă Primăria Bucureşti îşi ţine promisiunea, guvernul este restanţier, cele 560 de milioane de lei pentru Naţional Arena rămânând la stadiul de vorbe. Sorin Oprescu a fost, ieri, la Naţional Arena martor la montarea ultimei gradene. “Structura... -
Trezeguet, în locul lui Danciu-gol
Atacantul lui Juventus Torino David Trezeguet ar putea fi cedat la Hercules Alicante, care a renunţat la românul Ionel Dănciulescu, dar l-a adus pe Cristi Pulhac. Plecarea francezului în vârstă de 32 de ani i-ar permite lui Juve să-l achiziţioneze pe Antonio Di Natale, cel mai bun marcator din Serie A în sezonul trecut, când a înscris 29 de goluri pentru Udinese. Trezeguet a jucat puţin în ultimele două sezoane. -
Încă 100 de romi, din nou acasă
Un avion al companiei româneşti Blue Air, care transportă aproximativ 100 de romi expulzaţi din Franţa, a decolat ieri de pe aeroportul din Lyon, în centrul Franţei, cu destinaţia Bucureşti. Aproximativ 8.313 români şi bulgari au fost repatriaţi de la începutul anului, potrivit autorităţilor franceze, în timp ce în 2009 numărul acestora a fost de 9.875 de persoane. -
Incapabili să atragem fonduri UE
Deşi UE ne dă bani pentru autostrăzi, autorităţile în domeniul transportului au atras până acum doar 10% din cele peste patru miliarde de euro alocate ţării noastre în perioada 2007-2013. Potrivit unui raport al Comisiei Europene prezentat în primăvară, România este pe penultimul loc în Europa la atragerea de fonduri europene, reuşind să ia doar 14% din valoarea totală. -
Mai puţine curse Blue Air
Compania aeriană a anunţat că va reduce flota din cauza crizei şi va renunţa la mai multe rute. Blue Air şi-a anulat deja luna aceasta cursele interne către Timişoara, Arad şi Cluj-Napoca, iar din noiembrie va renunţa la alte şapte rute, majoritatea externe. -
De ce trebuie să vezi Bruxelles
Considerat capitală a Uniunii Europene, Bruxelles este unul dintre cele mai atrăgătoare oraşe ale Europei. Printre cele mai importante atracţii se numără Mini-Europe, un parc format dintr-un ansamblu de machete în miniatură ale celor mai reprezentative monumente din ţările membre UE. Foarte importante sunt şi muzeele din oraş, dedicate istoriei Africii, picturii suprarealiste, dar şi istoriei automobilistice. -
Recalcitrantul Queiroz, aut!
Autoritatea Antidoping din Portugalia l-a declarat vinovat pe antrenorul echipei naţionale, Carlos Queiroz, pentru că “a perturbat” un control efectuat în data de 16 mai, în timpul stagiului de pregătire pentru CM 2010, şi a confirmat suspendarea pentru şase luni a tehnicianului. „Carlos Queiroz a perturbat prelevarea de eşantioane prin crearea unui mediu ostil în jurul operaţiunii”, a fost concluzia Autorităţii... -
Adi, e gravidă Consuelo?!
Adrian Mutu nu l-a uitat pe prietenul său de la FC Argeş, Neaga, căruia i-a botezat băieţelul duminică seara. Surpriza pentru toată lumea a fost că “Briliantul” a năşit fără soţia sa, Consuelo, având-o alături pe sora sa, iar faptul a fost comentat în fel şi chip. Gurile rele spun că Mutu s-ar afla într-un moment prost al căsniciei sale cu Consuelo şi că s-ar afla la un pas de divorţ. Apropiaţi ai cuplului susţin... -
Şomajul, stabil în Europa
În iulie 2010, conform datelor Eurostat, barometrul oficial de statistici al Comisiei Europene, rata şomajului în ţările membre ale Uniunii Europene (UE) a fost stabilă, situându-se în jurul valorii de 9,6%. O situaţie stabilă a fost înregistrată şi în ţările din zona euro, în care rata înregistrată era de 10%. În cifre, aproximativ 23 de milioane de cetăţeni ai UE sunt fără un loc de muncă. Din aceştia, 15,8... -
Ellie White a cântat în duet cu legendarii de la Compact
Elena Baltagan, alias Ellie White, a trăit, recent, o experienţă inedită cu ocazia unui recital susţinut la Dej. Cântăreaţa şi al său hit „One Love” au făcut furori în rândul publicului, chiar dacă fosta vocalistă a trupei DJ Project a lipsit de la radio şi de la televiziune aproape un an întreg. După ce a făcut show, Elena a revenit în public pentru a-i urmări pe cei de la grupul Compact. La ultimul bis, cei de la... -
Petrece alături de Jukebox şi Blue Motors în Coyote
Astă-seară, Coyote Cafe (Calea Victoriei nr. 40-50) sărbătoreşte şase ani de existenţă. Concertul care va începe la ora 22.30 îi are pe afiş pe Jukebox Band şi Blue Motors. Jukebox a apărut acum 10 ani, când cei cunoscuţi până atunci drept Atlantic Blue au ales să schimbe numele trupei. În această perioadă, ei au adunat numeroase apariţii în presă şi la TV şi peste 1.000 de concerte live. Până şi cei care nu sunt... -
Ce i-a scris Lavinia Şandru Carlei Bruni
Problema expulzării romilor pare să ia amploare atât pe plaiurile noastre, cât şi în Parlamenul European. Preşedinta PIN, Lavinia Şandru, a anunţat că va face un tur de forţă în Europa în căutarea solidarităţii pentru reintegrarea romilor în societate. Prima invitaţie la tratative a fost trimisă către Carla Bruni, care ar putea salva imaginea soţului său printr-o atitudine corectă. Reacţia dură pe care a avut-o... -
Laptopurile puşcăriaşilor, „suflate” de angajaţii penitenciarelor
Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) dă mii de euro pe laptopuri, în cadrul unor proiecte cu fonduri europene destinate puşcăriaşilor. De aceste echipamente IT nu se vor bucura însă cei de după gratii, aşa cum este prevăzut, ci specialiştii instituţiei. Europarlamentarul Norica Nicolai susţine că UE va cere socoteală pentru fiecare ban cheltuit, iar instituţia va plăti cu vârf şi îndesat. Instituţia care... -
Dosar pentru preşedintele CIO
Aflat într-o vizită de două zile în România, ocazie cu care s-a întâlnit şi cu Traian Băsescu, preşedintele CIO, Jacques Rogge, a fost abordat şi de şeful FR de Box, Rudel Obreja, care i-a înmânat un dosar unde sunt trecute mai multe abuzuri comise de AIBA. “I-am dat preşedintelui CIO câteva hârtii şi a zis că se va uita peste ele. Preşedintele Federaţiei Belgiene de Box, conaţionalul lui Rogge, i-a înaintat un dosar... -
Pique râde de Liverpool
Fotbalistul Barcelonei, Gerard Pique, a etichetat formaţia Liverpool drept o “echipă jenantă”. “Este, pur şi simplu, jenant ca Torres să joace într-o echipă de o calitate atât de scăzută. Nu-i vedeţi pe Messi sau Rooney să joace în Europa League, aşa că nici Fernando n-ar trebui să joace aici. Alături de David Villa, este cel mai bun atacant din lume. El trebuie să câştige şi la nivel de club aşa cum o face şi la... -
Nouvelle Vague revine la Bucureşti
Celebrul grup de muzicieni care a cucerit lumea cu ritmuri de bossa-nova revine toamna aceasta pentru a treia oară în România, pentru un concert la Sala Palatului, pe 22 noiembrie, informează organizatorul, Emagic. Alături de show-ul lui Herbie Hancock, concertul Nouvelle Vague se înscrie în seria evenimentelor Fusion Nights, ce vor avea loc toamna aceasta la Sala Palatului din Bucureşti. Nouvelle Vague reprezintă un grup de... -
Nick Cannon se va bate cu Eminem
Gazda show-ului “America’s Got Talent”, Nick Cannon, a decis să pună piciorul în prag şi să arate lumii întregi că este un bărbat adevărat. În consecinţă, l-a provocat la duel pe Eminem. Dacă tot s-au „înţepat“ în ultimele luni prin nenumărate replici usturătoare, iată că a venit momentul să se dea şi lupta finală. Iar când spunem luptă, ne referim la un meci în adevăratul sens al cuvântului. Nick Cannon... -
Măcelari pentru Suedia
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin intermediul programului EURES, oferă 15 poziţii de măcelar în Suedia. Programul de lucru este de opt ore pe zi, şase în linia de producţie şi alte două în diferite activităţi de întreţinere. Experienţa necesară este de minimum un an în domeniu, iar cunoştinţele de limbă străină nu sunt importante. De asemenea, aplicanţii nu trebuie să aibă probleme în a... -
Chivu s-a supărat pe toată lumea
Atacantul camerunez al lui Inter Milano, Samuel Eto'o, a declarat că fundaşul român Cristian Chivu a fost nervos pe toată echipa, nu doar pe el la meciul pierdut, 0-1 cu AS Roma. „Toată lumea a crezut că era supărat pe mine, pentru că nu reveneam să îl ajut în faza defensivă. După meci, i-am spus să-mi zică în faţă dacă are ceva să îmi reproşeze, dar el mi-a răspuns că izbucnirea din faţa lui Benitez era un reproş... -
Mutu: „Soţia mea nu e gravidă!”
Presa din Italia a anunţat un dublu eveniment care se va petrece, în această toamnă, în viaţa lui Adrian Mutu. Odată cu revenirea pe teren - care va avea loc la sfârşitul lunii, presa italiană speculează că soţia românului, Consuelo, va da naştere celui de-al treilea copil al cuplului. “În sfârşit, o veste bună pentru Adrian Mutu, deşi nu este una cu profil fotbalistic: atacantul român va deveni, în curând, tată... -
“Sfârşit de partidă”, la Metropolis
Una dintre cele mai importante piese semnate de Samuel Beckett se joacă la Teatrul Metropolis. “Sfârşit de partidă” a avut premiera la Londra, în 1957, şi este considerată, alături de “Aşteptându-l pe Godot”, ilustrarea perfectă a conceptului de absurd lansat de Albert Camus. Opera lui Beckett a fost catalogată ba ţinând de teatrul absurdului, ba de noul roman francez, în mod paradoxal însă, atât piesele, cât şi... -
Ministrul Apărării, acuzat de... tentativă de omor!
O acuzaţie şocantă la adresa ministrului apărării din România: tentativă de asasinat! Nici mai mult, nici mai puţin. Cel care-l acuză pe ministrul Oprea, respectiv cetăţeanul român domiciliat în Suedia Julian Rosengren, spune că-i va informa în scris şi pe ”cei care conduc ministerele apărării din celelalte state membre UE”. Dacă este doar o fumigenă sau o adevărată ”bombă cu napalm” pe obrazul MApN, vom afla... -
Platini nu vrea la FIFA
În urma unui acord cu actualul conducător al forului mondial, elveţianul Joseph Blatter, preşedintele UEFA, francezul Michele Platini, nu va candida la funcţia supremă de la FIFA, a anunţat “L'Equipe”. Blatter ar putea câştiga astfel al patrulea mandat în fruntea FIFA. Alegerile vor avea loc în iunie 2011, la Zurich. -
Courtney Cox divorţează de David Arquette
În urmă cu doi ani, declara, în presa americană, că urăşte noţiunea de divorţ, dar iată că actriţa Courtney Cox a decis să pună capăt căsniciei sale. După 11 ani alături de David Arquette, vrea să fie din nou singură. Cei doi actori s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei „Scream”, în 1995. După trei ani, şi-au anunţat logodna şi s-au căsătorit pe 12 iunie 1999. La aproape cinci ani de la nuntă... -
Platini e şocat
Preşedintele UEFA, Michel Platini, a anunţat “toleranţă zero” pentru evenimentele de la meciul Italia-Serbia. “Am fost şocat. Am prea multe amintiri urâte legate de violenţa pe stadioane. Reamintesc că UEFA promovează o toleranţă zero pentru violenţa pe stadioane”, a spus Platini care, pe vremea când era fotbalist la Juventus, a trăit pe viu incidentele de pe Heysel din finala CCE 1985 cu Liverpool, soldate cu 39 morţi. -
Fonduri UE, atrase „la comandă”
Economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, a declarat, ieri, că unele dintre proiectele realizate în scopul atragerii fondurilor UE sunt, probabil, făcute la comandă, inclusiv de angajaţii instituţiilor publice. Acesta a explicat că diferenţa dintre proiectele pentru care s-a semnat un contract (64%) şi cele efectiv plătite (12%) este prea mare. -
Războiul lui Băse cu presa este... antieuropean!
Încălcarea Convenţiei Drepturilor Omului! Încălcarea Tratatului Uniunii Europene! Acte... nedemocratice! Asta le reproşează politicienilor români reprezentanţii a trei alianţe din Parlamentul European. Motivul: includerea mass-mediei în Strategia Naţională de Apărare, la capitorul ”Vulnerabilităţi”, ca o ameninţare la adresa statului român. Zi de zi apar, la vedere, tot felul de stenograme cu discuţii particulare ale... -
Cum a "ţepuit" Funeriu o universitate europeană
A fost angajat cu normă întreagă în două locuri. Ca şef de proiect în Germania şi ca ministru în România. “ring” vă dezvăluie cum a reuşit ministrul Daniel Funeriu să „bea lapte de la două ţâţe“ bugetare, una a statului român şi una a Uniunii Europene. Cu doar 11 clase recunoscute în România, dar cu multe diplome în ţări străine, ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, a câştigat în urmă cu patru ani o... -
980 de joburi noi
În luna septembrie, în România au fost înfiinţate 980 de noi locuri de muncă, dintr-un total de 14.600, la nivelul întregii UE, potrivit unui raport al Comisiei Europene. Cu toate acestea, în aceeaşi lună, la nivel european, au fost disponibilizate peste 21.000 de persoane. -
În căutarea primei victorii europene
După semieşecul cu Napoli şi înfrângerea din Ştefan cel Mare, elevii lui Marius Lăcătuş speră să predea „lanterna roşie” a Grupei K la finalul jocului din această seară. FC Utrecht – Steaua Ora 20.00, PRO TV, PRO TV HD (cu logo+uri) De la revenirea în Ghencea, „Fiara” Lăcătuş are la activ o singură victorie – cu Sportul – şi două ratări stupide. Cu Napoli a ratat victoria în minutul 98, iar cu Dinamo a... -
Chiliman are bani de la UE
Primarul Andrei Chiliman a reuşit să atragă 50.000 de euro de la Uniunea Europeană pentru realizarea proiectului „Fă-i să zâmbească!”, derulat de Direcţia de Asistenţă Socială Sector 1, în parteneriat cu cinci organizaţii din Spania, Germania şi Turcia. Timp de 10 luni, copiii din centrele de protecţie vor avea ocazia să participe la un schimb intercultural cu tineri voluntari din Europa. -
Sârbii pot pierde la masa verde
Procurorul UEFA, Jean-Manuel Leuba, a cerut Comisiei de Disciplină a forului european să acorde echipei naţionale a Italiei victoria la masa verde, scor 3-0, în partida cu reprezentativa Serbiei, din preliminariile Euro 2012. În afara acestei decizii, Leuba a cerut ca sârbii să evolueze trei partide cu porţile închise, iar în caz de recidivă să fie excluşi timp de doi ani din competiţiile europene. De asemenea, Leuba a cerut ca... -
Seară autentică de jazz cu Manuela Cara
Iubitorii muzicii de jazz au ocazia să asculte, astăzi, de la ora 21.30, în Art Jazz Club, concertul de lansare a albumului "Let’s Fall In Love" (American and Romanian Gold Songs) al artistei Manuela Cara. Pe noul material discografic al artistei, fanii vor găsi amprenta “patriarhului” jazzului Jancy Korossy şi a tinerei pianiste Ramona Horvath. Cei doi au reuşit să creeze împreună o autentică punte între generaţii şi... -
Usturoiul menţine silueta
S-a folosit din cele mai vechi timpuri pentru tratarea afecţiunilor digestive, a problemelor circulatorii, a răcelii şi gripei. Specialiştii americani susţin că usturoiul reduce stresul, creşte imunitatea organismului, remediază problemele circulatorii, distruge bacteriile, face tenul frumos, scade colesterolul şi îi ajută pe obezi să slăbească. Un căţel de usturoi echivalează cu trei pastile împotriva tensiunii. -
Ajutoare de la UE în sectorul 3
Primăria Sectorului 3 a distribuit ajutoare constând în alimente, în cadrul programului PEAD 2010 (Planul European de Ajutoare pentru persoanele cele mai Defavorizate din România). Distribuirea produselor se face în cadrul Centrului de Zi pentru Persoane Vârstnice „Stejarul”, din aleea Râmnicu Sărat nr.1 de luni până joi între orele 9.00 şi 15.30 şi vineri - orele 9-13.00. -
Surkis a mituit Comitetul Executiv UEFA?
Pe 18 aprilie 2007, Campionatul European din 2012 a fost atribuit Ucrainei şi Poloniei, candidatura celor două ţări primind opt voturi faţă de cele patru atribuite candidaturii Italiei. A mai existat o candidatură comună, cea a Ungariei şi Croaţiei, care nu a primit niciun vot. România a fost pentru Ucraina şi Polonia. Spyros Marangos, fost trezorier al Federaţiei Cipriote de Fotbal, susţine că patru dintre cei opt care au... -
Secretul abdomenului perfect!
Există, oare, un antrenament-minune, o reţetă care, odată respectată, ne va ajuta să obţinem, într-adevăr, abdomenul perfect? Ar fi frumos să fie adevărat, nu? Din păcate, nu este! Să nu disperăm. Există totuşi un sâmbure de adevăr! Este vorba despre anumite principii şi elemente de bază pe care, dacă le respectăm, putem obţine un abdomen plat, bine definit! Reguli esenţiale pentru succes * Alocă trei luni pentru... -
Inna merge la Madrid doar dacă îl învinge pe Enrique Iglesias
Orgolii uriaşe la MTV European Music Awards de la Madrid, unde câştigătoarea Best Romanian Act a fost desemnată Inna. Artista nu le-a promis organizatorilor un moment muzical deoarece îşi condiţionează prezenţa de marele trofeu, Best European Act, categorie la care concurează şi Enrique Iglesias. Aflată în Franţa, unde şi-a programat ieri circa 300 de interviuri în 24 de ore, Inna a găsit câteva minute să răspundă,... -
Charlie Sheen s-a despărţit de Brooke Mueller
Controversatul actor Charlie Sheen a apărut din nou pe primele pagini ale revistelor americane. Artistul a decis să pună capăt mariajului cu agenta imobiliară Brooke Mueller. Starul din serialul de televiziune "Doi bărbaţi şi jumătate” („Two and a Half Men“) a depus actele pentru divorţ luni, punând capăt celei de-a treia căsnicii, marcată de o condamnare pentru agresiune comisă anul trecut asupra soţiei sale şi,... -
Preşedintele CE vine la Bucureşti
Jose Manuel Durao Barroso, preşedintele Comisiei Europene (CE), va sosi luni în Capitală, unde va lua parte, alături de şeful statului, Traian Băsescu, la deschiderea Summitului Dunării. În timpul vizitei, oficialul UE va primi titlul de doctor honoris causa din partea Universităţii Bucureşti. -
În sfârşit, victorie!
Steliştii au reuşit primul succes în grupele unei competiţii europene după patru ani şi păstrează şanse de calificare în primăvara europeană, în condiţiile în care Liverpool a învins pe Napoli cu 3-1, în celălalt meci al Grupei K. De pe 13 septembrie 2006, de la acel fabulos 4-1 la Kiev, Steaua nu mai cunoscuse gustul unei victorii în grupele unei cupe europene, fie ea Champions League sau Europa League. Etalând un joc... -
Trei perechi condamnate la duel
În premieră la „Dansez pentru tine”, vineri seară au fost condamnate la duelul din această săptămână trei perechi: pe ultimul loc - Răzvan Fodor şi Lena şi cele două aflate la egalitate pe penultimul loc, Octavian Strunilă cu Ela şi Nicola cu Ştefan. Momentul culminant al serii a fost duelul care i-a pus faţă în faţă pe Nicola, care a împlinit 42 de ani, şi pe Bogdan Vlădău alături de partenerii lor. În urma... -
Ultima aniversare – fotografii inedite
Anul acesta, pe 20 iulie, poetul-scriitor îşi aniversa cel de-al 67-lea an de viaţă. Şi-a invitat prietenii în curtea casei sale din Dionisie Lupu, nr. 84, unde preţ de câteva ceasuri şi o ploaie s-a cântat, s-au recitat versuri şi s-au depănat amintiri. „ring” vă prezintă câteva ipostaze inedite de la cea din urmă aniversare a maestrului. Ana Maria Păunescu, fratele ei, Andrei, şi tatăl lor drag, sub ultima ploaie de... -
Câţi bani aduc la buget porturile dunărene
Uniunea Europeană îşi mai îndreaptă o dată atenţia spre „copilul sărac” România. Summitul Dunării, care a reunit, ieri, la Bucureşti, 22 de delegaţii din 14 ţări, are ca scop stabilirea unei noi strategii de „exploatare” a fluviului care trebuie să devină o adevărată magistrală modernă, ajutând totodată şi la revenirea economică a ţării noastre. Principala problemă rămâne însă incapacitatea de... -
Ajutoarele UE, suspendate
Direcţia de Asistenţă Socială Sector 4 îi informează pe beneficiarii ajutoarelor acordate din stocurile comunitare că, astăzi şi mâine, activitatea de repartizare a pachetelor cu alimente, desfăşurată în incinta Centrului „Sfântul Spiridon”, va fi suspendată. Măsura vizează completarea stocurilor de alimente, distribuirea lor urmând a fi reluată luni, de la ora 8.30. -
Courtney Cox, „la cuţite” cu fostul ei soţ
În urmă cu două săptămâni, presa internaţională anunţa despărţirea actriţei americane Courtney Cox de soţul ei, David Arquette. Artista a declarat la momentul respectiv că, deşi au divorţat, au rămas în relaţii bune. Iată că lucrurile nu sunt chiar atât de „roz” pe cât susţinea Courtney. De câteva zile, în presă au apărut tot felul de declaraţii răutăcioase făcute de David cu privire la căsnicia lui cu... -
S-a dat cu… Milan
După ce s-a iubit cu fostul interist Mario Balotelli, frumoasa Barbara Guerra anunţă că are o relaţie cu un fotbalist al rivalilor de la Milan. “Este cel mai înalt din echipă şi nu este Ibrahimovic”, a spus vedeta, dând de înţeles că se iubeşte cu Oguchi Onyewu. -
Cinci ţări mai derulează „Rabla”
Opt ţări din UE au avut în acest an programe de tip „Rabla”, iar în acest moment doar cinci mai continuă: Franţa, care oferă o primă de 500 de euro pentru o maşină mai veche de 10 ani, Portugalia - 1.000 de euro pentru o maşină veche de 10 -15 ani, Cipru - 1.800 de euro pentru maşini mai vechi de 15 ani, Olanda - 1.000 de euro pentru maşini vechi de 13-19 ani şi România - cu un voucher de 3.800 de lei pentru o maşină mai... -
Fondatorul Cirque Du Soleil are steaua lui
Guy Laliberté va avea, începând din 22 noiembrie, o stea pe Hollywood Walk of Fame. Va fi steaua cu numărul 2.424 de pe bulevardul celebrităţilor şi va fi amplasată în faţa Teatrului Kodak din Los Angeles, unde compania Cirque Du Soleil va susţine o serie de spectacole începând din vara anului viitor. La ceremonia de inaugurare va participa şi cineastul canadian James Cameron. Cirque du Soleil a fost înfiinţată, în 1984, de... -
Nouvelle Vague cu Mareva Galanter!
După succesul înregistrat în 2008, Nouvelle Vague revine în faţa publicului român, într-o formulă distinctă, cu o nouă voce. Mareva Galanter este actriţă şi interpretă cu origini exotice, considerată una dintre cele mai frumoase femei de pe glob. Farmecul exotic al tinerei Mareva, nascută în Tahiti în 1979, i-a adus încă din adolescenţă admiraţia celor din jur, trecându-şi în palmares numeroase premii la concursuri... -
UE angajează secretare
A început ultima competiţie din acest an pentru joburi în instituţiile europene ce le oferă o şansă şi celor care nu au studii superioare. Deschisă pe 17 noiembrie, selecţia se derulează pe parcursul unei luni şi se adresează celor care vor să lucreze în secretariat. Pentru a avea şanse să te angajezi, trebuie să ştii una dintre cele trei limbi agreate de UE - engleză, franceză sau germană - şi trebuie să ai cel... -
Jumătate din copii, agresaţi
Peste 50 la sută din copiii români au fost, la un moment dat, agresaţi, iar 13 la sută au fost terorizaţi prin intermediul internetului, potrivit studiului UE Kids On-line II. Rezultatul plasează România pe primele locuri la nivel european în ceea ce priveşte pericolele la care sunt expuşi minorii. -
Lansare de carte la Muzeul Literaturii
Bucureştenii sunt aşteptaţi, mâine, de la ora 13.30, la Muzeul Naţional al Literaturii Române de pe Bulevardul Dacia 12, unde va avea loc lansarea volumului „Eugène Ionesco: mistic sau necredincios?”, de Margueritte Jean-Blain. La eveniment vor participa academicianul Eugen Simion şi filosoful Basarab Nicolescu. -
Te ajută să rămâi slab
Nu este obligatoriu să apelezi la pastile pentru a-ţi păstra sau recăpăta silueta. Poţi introduce în meniu somon, macrou, hering şi păstrăv. Acizii graşi omega 3 din aceste alimente îţi mai „taie” pofta de dulciuri. Pentru a avea succes garantat, poţi lua, vreme de o lună, pastile cu omega 3. -
Şanse mici de angajare
Numărul românilor care şi-au găsit un loc de muncă în ultimul an este cel mai mic din spaţiul UE, raportat la numărul de angajaţi, potrivit Comisiei Europene. În ultimele 12 luni, doar 7% din români au reuşit să-şi găsească un job, cu mult sub media UE de 23%. La coada clasamentului se mai află Olanda, cu 8%, Slovacia - 14%, Grecia şi Bulgaria - 14,5%. -
Daci şi romanii, promovaţi la Deva
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva a primit de la Comisia Europeană 20.000 de euro pentru o campanie de promovare a atracţiilor turistice din regiune. Fondurile distribuite fac parte dintr-un proiect internaţional privind promovarea moştenirii romane, finanţat de UE. -
România, codaşa UE la sănătate
Ţara noastră se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană privind ponderea cheltuielilor cu sănătatea din Produsul Intern Brut, potrivit raportului "Criză şi reformă în sistemul de sănătate", elaborat de Societatea Academică din România. În celelalte state europene, procentul alocat pentru sănătate este, în medie, de 8,8% din PIB, în timp ce România alocă doar jumătate din acest procent. -
Băsescu: Justiţia dăunează grav României
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că nici un sistem de justiţie din UE nu a făcut atâta rău vreunei ţări precum cel românesc, apreciind că Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) nu a funcţionat corespunzător în mandatul trecut şi “a adus România acolo unde a adus-o din punctul de vedere al credibilităţii”. Şeful statului a enumerat mai multe motive care consideră că stau la baza nefuncţionării... -
“Ne e la îndemână un egal”
Steaua are şansa, diseară, să şteargă cu buretele un sezon slab atât pentru e, cât şi pentru întregul fotbal românesc. O eventuală calificare, care la prima vedere pare dificilă, dar nu imposibilă, ar însemna o performanţă extraordinară pentru România în războiul coeficienţilor UEFA. Steliştii par mai degrabă rezervaţi înaintea partidei. Fără Tănase, Kapetanos şi Nicoliţă a ajuns, ieri după-amiază, Steaua la... -
Se tem că rămân şomeri
Un raport întocmit de Eurofound la nivelul UE arată că aproape un sfert din angajaţii români se tem că îşi vor pierde locul de muncă în următoarele şase luni. Totuşi, la nivel european, cei mai pesimişti dintre lucrătorii europeni sunt cei din Lituania, Estonia şi Bulgaria. În România, persoanele cu cea mai mare teamă de concediere o reprezintă tinerii sub 30 de ani. -
Nico şi Vlad Miriţă, duet de sărbători
Odată cu participarea la Eurovision, Nico şi Vlad Miriţă au rămas buni prieteni şi continuă colaborările profesionale. Marţi seară, cei doi artişti au urcat pe scena Teatrului Naţional şi au interpretat piesa „The Prayer” în cadrul spectacolului „All Stars Christmas”, organizat de Carmen Radoslav. Cu această ocazie, Nico a adoptat şi un nou stil vestimentar asigurat de creatoarea de modă Adriana Agostini. Alături de... -
Un sculptor român în colecţia lui Michael Jackson
Vi-l imaginaţi pe Michael Jackson părăsind România după megaconcertul din 1992 cu o statuetă în mână, strălucind în soare, pe scara avionului? E o imagine cât se poate de reală pe care mulţi fani, probabil, o au încă vie în memorie. Ceea ce însă mulţi nu ştiu e adevărata poveste a misterioasei statuete-trofeu: care nu era din aur, ci dintr-o sticlă specială şi care-l reprezenta, într-o viziune fantastic-abstractă,... -
Denise Richards se iubeşte cu un rocker
Potrivit tabloidului american „US Weekly”, Denise Richards, care are două fete - Sam, în vârstă de şase ani, şi Lola, cinci ani - cu fostul soţ, actorul Charlie Sheen, are o relaţie cu basistul trupei Motley Crue, Nikki Sixx. Prietenii celor doi susţin că legătura lor a început de curând şi că vedetele îşi doresc să nu se grăbească. Denise Richards, în vârstă de 39 de ani, şi Nikki Sixx, în vârstă de 52 de ani,... -
Cum a “crescut” noul “Lia Manoliu”
Stadionul Naţional din complexul sportiv „Lia Manoliu“, numit în perioada comunistă „23 August“, are o istorie de aproape 60 de ani. În anul 2007 a intrat într-un proces de reconstrucţie din temelii, de care s-a ocupat Primăria Capitalei. După demolarea în totalitate în septembrie 2008, au fost demarate lucrările de construcţie efectivă. În aceeaşi toamnă, o delegaţie UEFA în frunte cu preşedintele Michel Platini a... -
Bote, în „Biblia modei internaţionale”
Designerul se află acum la loc de cinste alături de Alexander McQueen sau Jean Paul Gaultier în Book Moda, după ce a stârnit interesul internaţional al criticilor de specialitate prin colecţia G.H. Mumm by Cătălin Botezatu. Linia de lenjerie intimă feminină este prezentată pe două pagini în cartea considerată Biblia modei internaţionale. Reportajul conţine 12 fotografii de catwalk reprezentând manechinele care au defilat în... -
Boc: ”România nu poate fi oaia neagră a UE”
Premierul Emil Boc a declarat că România trebuie să-şi convingă partenerii europeni că "nu poate fi oaia neagră a UE", adăugând că Bucureştiul cere doar "respectarea regulilor jocului în privinţa aderării la Schengen" şi aplicarea aceloraşi criterii care au fost folosite şi în cazul celorlalte state. "Am repetat de mai multe ori: România şi-a îndeplinit şi îşi va îndeplini toate angajamentele tehnice legate de... -
Mutu, înapoi în Anglia?!
Adrian Mutu este aproape de o revenire în Premier League, fiind în vederile celor de la Queen’s Park Rangers, care doresc să se întărească pentru a uşura promovarea în acest sezon, anunţă „Daily Mail“. Singurul impediment în realizarea transferului ar fi salariul mare pe care românul l-ar cere, QPR nefiind într-o situaţie financiară prea grozavă. Managerul englezilor, Neil Warnock, nu a infirmat zvonul spunând că... -
Simona Gherghe, duet cu Mirabela Dauer
În Ajun de Crăciun, Simona Gherghe le pregăteşte telespectatorilor o ediţie specială Acces Direct, cu oameni frumoşi şi momente inedite. Anastasia şi Ileana Lazariuc vin împreună în platoul emisiunii, Corina – artista din tânăra generaţie cu cel mai curajos stil, va dansa la bară, iar Simona va cânta în duet cu Mirabela Dauer. „Se întâmpla în 1987, într-o vară, la mare. Era pe scenă, ma uitam fascinată la ea şi... -
Băsescu vrea OK-ul pentru regionalizarea României
Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut, ieri, miniştrilor să ia în considerare o posibilă reorganizare administrativă a României în cadrul procesului de reformă a statului. Şeful statului a argumentat că astfel s-ar reduce birocraţia şi s-ar eficientiza derularea proiectelor de dezvoltare. „Nu cred că nu ar trebui să luăm în consideraţie, în procesul de reformă a statului, şi o posibilă reorganizare administrativă... -
Del Bosque e cel mai bun
Antrenorul naţionalei Spaniei, Vicente del Bosque, care a cucerit titlul mondial în Africa de Sud, a fost desemnat cel mai bun selecţioner pe 2010 de IFFHS. Del Bosque a acumulat 298 de puncte şi a fost urmat de selecţionerul Germaniei, Joachim Low, cu 168 de puncte, şi tehnicianul reprezentativei Olandei, Bert van Maarwijk, cu 125 de puncte. -
Iubită cu trecut „murdar”
Jasmin, o actriţă de filme pentru adulţi din Germania, i-a luat minţile lui Jan Mauersberger, fundaşul celor de la Greuther Furth. Jan şi Jasmin s-au cunoscut pe Facebook, fotbalistul devenind celebru pentru relaţia sa cu superba blondă cu dimensiuni aproape perfecte: 92-64-89. Jan a declarat că nu este deranjat de trecutul “murdar” al fetei şi că nu are de gând să termine relaţia. -
”Adi nu s-a certat cu nimeni! Sunt fabulaţii!”
Violenţă cauzată de caracter sau regie bine pusă la punct? Incidentul în care Mutu şi-ar fi lovit antrenorul pare că ascunde un plan al clubului din Firenze. Asta spune şi impresarul Victor Becali, care crede că Mutu ar fi fost provocat. Scandalul izbucnit zilele acestea la Firenze a ţinut prima pagină a tuturor publicaţiilor sportive. Potrivit presei italiene, ”Briliantul” ar fi avut o altercaţie verbală cu antrenorul... -
Matei vrea cu Steaua în Champions League
A semnat un contract pe cinci sezoane cu Steaua, dar Gabriel Matei va îmbrăca tricoul roşu-albastru abia în vară. Până atunci, fundaşul de 20 de ani va evolua în continuare pentru fosta lui echipă, Pandurii, însă asta nu-l împiedică pe fotbalist să viseze la performanţe cu echipa din Ghencea. „Am ajuns să semnez cu Steaua datorită seriozităţii şi ambiţiei mele de la antrenamente şi de la meciuri. Mihai Stoica mi-a... -
Cuvinte şi gesturi pe scenă
Mâine, de la ora 20.30, la Teatrul Masca (Bdul Uverturii nr. 70-72) este anunţată inaugurarea Sălii “Jacques Lecoq”. “O sală de teatru înseamnă întotdeauna un început pentru că ori de câte ori intri într-o sală de teatru ceva se schimbă în organizarea întregii existenţe: lumea poate fi mai bună, viaţa poate fi mai fericită, moartea şi prostia par a fi exilate pe alte meleaguri şi chiar dacă totul nu este decât... -
Şi-a părăsit iubitul pentru un ”extraterestru”
Cunoscuta interpretă Shakira şi iubitul ei, argentinianul Antonio de la Rua, au decis să se despartă după o relaţie de aproape 11 ani, susţin surse citate de cotidianul spaniol „El Pais“. Potrivit jurnaliştilor, problemele în relaţie au început în ultimele luni. Mărul discordiei l-a constituit zvonul conform căruia Shakira ar fi avut, în paralel, o relaţie cu fotbalistul Gerard Piqué, de la FC Barcelona. Din câte se... -
Inginerii, doriţi în UE
Potrivit unei statistici Eures, de la începutul lunii ianuarie, cele mai mari şanse de angajare într-o ţară europeană, alta decât România, le au inginerii de sisteme şi programatorii. În lista celor mai cerute 10 profesii în Uniunea Europeană, mai figurează agenţii de vânzări, specialiştii în marketing şi toate calificările importante din IT. -
Aguero, la Real?!
Presa din Spania scrie că Real Madrid vrea să-l aducă din vară pe ginerele lui Maradona, Kun Aguero. Atletico Madrid i-a scăzut clauza de reziliere de la 60 de milioane de euro la 45 când Aguero a semnat prelungirea contractului până în 2014. Dar el s-a săturat să joace la Atletico şi vrea la un club mai mare. Real Madrid a mai semnat un acord şi cu atacantul lui Bilbao, Fernando Llorente. -
S-a combinat!
După ce s-a dezbrăcat pentru mai multe reviste, Larissa Riqulme şi-a împlinit visul: s-a cuplat cu un fotbalist! Norocosul este Walter Fretes, mijlocaşul celor de la Cerro Porteno. Internaţionalul paraguayan s-a îndrăgostit de Larissa după ce aceasta a pozat în „Playboy“. -
Showbiz între două vârste
Cher şi Christina Aguilera reprezintă două vremuri complet diferite ale industriei spectacolului. Pe de o parte avem o artistă care a rămas vedetă timp de decenii bune, pe de alta, o voce puternică pentru care ultimul deceniu se tot prelungeşte ca o aventură a ieşirii din ghearele imaginii de adolescentă talentată. De aici începe spectacolul filmului “Burlesque: vis împlinit”. Dacă ne gândim la ce ar trebui să însemne... -
„Regele” vrea în Europa League
Gheorghe Hagi a declarat, după meciul amical cu Ajax Amsterdam, scor 0-0, că este mulţumit şi că noul stadion al formaţiei sale, „Turk Telekom Arena”, este deosebit. „Este un stadion minunat. Este foarte frumos cu suporterii în tribune. Le mulţumesc tuturor. Consider că am arătat un fotbal frumos. A fost un amical, am făcut multe schimbări, însă nu am reuşit să înscriem. Am avut şi noi, au avut şi ei ocazii clare.... -
Owen Wilson a devenit tăticul unui băieţel
Actorul şi scenaristul american Owen Wilson, 42 de ani, este în culmea fericirii după ce iubita lui a născut, vineri dimineaţă, un băiat, la doar câteva zile după anunţarea sarcinii în presă. Săptămâna trecută, cuplul Wilson-Buell a declarat presei internaţionale că urmează să devină părinţi. La scurt timp după anunţ, a avut loc şi naşterea primului lor copil. Iubita lui, Jade Buell, 28 de ani, a adus pe lume un... -
România, aproape eliminată de la Mondiale
Visurile României la Campionatul Mondial din Suedia au fost frânte, aseară, de incomoda echipă a Algeriei. Tricolorii au eşuat lamentabil după ce, la fel ca în precedentele două partide din grupa C, începuseră extraordinar. Handbaliştii tricolori nu mai au decât o şansă infimă de calificare în grupele principale ale competiţiei. Sârbii declarau, după meciul cu africanii, că nu au mai întâlnit vreo echipă care să se... -
Ediţie mai dificilă
Românul Emanuel Gyenes, clasat pe locul 17 la Raliul Dakar, crede că ediţia din acest an a fost mai dificilă decât în 2007. “Atunci (n.n. - în 2007) nu aveam experienţa de acum, iar raliul a măsurat în total cu 1.000 de kilometri mai puţin decât cel din 2011. Cea mai grea zi a fost când eram în Atacama şi am avut 456 de kilometri de probă specială cu multe dune, piatră şi praf”, a spus Gyenes. -
Iată calea pentru a ne trata în UE
Serviciile medicale acordate unui asigurat român la o clinică europeană vor fi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate din România. Pentru asta, trebuie completat un formular (E 112). Trebuie să ştiţi însă că primiţi banii numai în anumite situaţii medicale. Cardul european de asigurat îi permite titularului să primească tratament medical în cazuri de urgenţă sau dacă serviciile solicitate nu se pot acorda în acel... -
Uleiul de peşte menţine silueta
Schimbările de dispoziţie pot duce la momente în care nu te simţi bine decât după ce ai înfulecat câteva prăjituri, ceea ce înseamnă că îţi pui silueta în pericol. Un ajutor de nădejde îl ai în acizii graşi Omega 3 prezenţi în uleiul de peşte. Ei previn apariţia unor astfel de episoade în care pierzi controlul şi simţi nevoia să mănânci dulciuri. Poţi include în dietă somon, macrou, păstrăv şi hering pentru... -
Codaşi la salariul minim
Anul trecut, salariul minim din majoritatea statelor membre UE a fost în creştere. România şi Letonia au fost singurele în care acesta a scăzut în 2010. Astfel, salariul minim în ţara noastră a scăzut de la 149 euro la 141 euro şi a rămas pe penultima poziţie din Europa, după Bulgaria, unde valoarea sa este de doar 122 euro. La polul opus s-a situat Marea Britanie, care a înregistrat cea mai mare creştere a salariului minim... -
UEFA cere fairplay financiar
Michel Platini, preşedintele UEFA, susţine principiul fairplay-ului financiar, care ar trebui să intre în vigoare din ediţia 2013-2014. “Trebuie să învăţăm cluburile să devină normale, să nu cheltuiască bani pe care nu îi au. Când noi facem aşa ceva, ajungem la închisoare; când o fac grupările de fotbal, câştigă trofee mai uşor. Fotbalul european are datorii de 1,2 miliarde de euro. Eu am curajul să iau această... -
Magazinul unde se prăjeşte cafea originală
“Acesta este un parfum care îmi place: când se prăjesc boabe de cafea în apropierea casei mele, mă reped să deschid uşa pentru a savura aroma”, scria Jean Jacques Rousseau. Aroma cafelei proaspăt prăjite te îmbie în fiecare zi la Monkaff. Aici sunt respectate cu stricteţe recomandările din ritualul de pregătire a cafelei stabilite de experţi: cafeaua trebuie să fie prăjită la mai puţin de două săptămâni de la... -
Pasionată de hochei
Ţinând cont că s-a născut în Nebraska, nu e de mirare că frumoasa Amy Sue Cooper iubeşte hocheiul pe gheaţă. Fostul „cibergirl” Playboy din 2005 este o admiratoare înfocată a echipei din oraşul său natal, Lincoln Stars. -
Miliarde de euro, nefolosite la Transporturi
România riscă să piardă cele 4,5 miliarde de euro alocate de Uniunea Europeană pentru infrastructură pentru că, în patru ani, miniştrii transporturilor au atras doar 1% din fonduri. Astfel, din toată suma, aceştia au cheltuit doar 47 de milioane de euro, banii destinaţi pentru construirea de şosele, autostrăzi şi căi ferate. În schimb, miniştrii de la transporturi au preferat să folosească banii de la buget, a căror... -
Cum au vrut englezii să-l răpească pe Hitler
Aviaţia militară britanică a vrut să îl răpească pe Adolf Hitler în primăvara anului 1941 cu ajutorul pilotului personal al dictatorului, Hans Bauer, pe care britanicii sperau să îl convingă să devină agent dublu, informează express.co.uk. Potrivit unor documente de arhivă datând din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, conducerea RAF a conceput un plan de răpire a lui Hitler şi de aducere a dictatorului nazist în... -
România lui Baconschi, pregătită de Schengen
Ministrul de externe, Teodor Baconschi, a prezentat, ieri, la CAG, dosarele prioritare ale României pe parcursul acestei preşedinţii - aderarea la Schengen, adoptarea Strategiei UE pentru regiunea Dunării, incluziunea romilor, extinderea UE sau Parteneriatul Estic, informează MAE. "În ce ne priveşte, împreună cu alţi reprezentanţi ai statelor membre, nu numai Bulgaria, dar şi Cehia, bunăoară, am readus în discuţie şi... -
L-a cucerit pe Maradona
O cunoscută dansatoare din Argentina i-a stârnit admiraţia lui Diego Maradona. Gabriela Figuero (foto) a povestit cum fostul mare fotbalist a venit la ea şi i-a admirat picioarele. “Aşa le aveam şi eu în '86!”, i-ar fi spus Diego referindu-se la anul când Argentina a luat Cupa Mondială cu el în rol principal. “Am discutat puţin, e extrem de fermecător”, a mai spus Gabriela. Despre frumoasa sud-americancă, presa din Italia... -
Prezentare de modă pentru nevoiaşi
Fundaţia „Blue Heron” va organiza, pe 12 februarie, la Palatul Ghika, cea de-a cincea ediţie a Valentine’s Day Charity Ball. Cu această ocazie, se vor strânge fonduri pentru cele 50 de burse în valoare de o mie de euro per student pe care fundaţia şi-a propus să le ofere, anul acesta, tinerilor fără posibilităţi materiale. În cursul serii, pe podium vor defila finalistele concursului Miss Universe România. -
Căldura din casă, duşmanul siluetei
Consumul excesiv de alimente, lipsa exerciţiului fizic, ereditatea şi căldura din interiorul locuinţelor şi al spaţiilor în care ne desfăşurăm activitatea sunt cauzele principale ale epidemiei de obezitate din zilele noastre. Dacă primele cauze mai fuseseră incriminate, cea din urmă constituie o noutate, explică dr Luigi Gratton, medic specialist în Programul de Analiză a Obezităţii din cadrul Universităţii din Los... -
Cum se duc banii de la UE pe pişcoturi, vin şi hostesse
În timp ce românii aşteaptă cu sufletul la gură ultimele noutăţi referitoare la modificarea Codului Muncii, ministrul Ioan Botiş este „prins” cu organizarea cocktailurilor. Ministerul Muncii este dispus să dea zeci de mii de euro pentru pregătirea unor evenimente la care vor fi aduse şi hostesse, iar, timp de câteva ore, invitaţii vor fi „răsfăţaţi” cu şampanie, vin, prăjituri şi pişcoturi. În cadrul unui... -
„Suntem prea bătrâni să ne mai izmenim”
A debutat în mai 1955. În îndelungata sa carieră a colaborat şi cu Irina Loghin. În urma acestui duet au rămas melodii ca „Dă-mi, mândruţo, gura ta” şi „Cine bate seara la fereastra mea?”. După 56 de ani de carieră, Benone Sinulescu priveşte cu nostalgie la anii tinereţii, însă concertele din străinătate şi albumele gata de lansare îl menţin în formă. Întrebat de „ring” dacă o va suna pe Irina Loghin... -
Oficial UE: Nu intraţi curând în Schengen!
Peste 140 de poliţişti şi vameşi au fost ridicaţi, ieri-dimineaţă, de la vămile Stamora Moraviţa şi Naidăş după un scenariu semnat Direc’ia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Direcţia Generală Anticorupţie (DGA). Elicoptere, autocare pline cu procurori şi zeci de mascaţi au fost doar câteva dintre ingredientele unui spectacol fără seamăn în România. Singurul spectator care contează însă este Uniunea Europeană,... -
Arome de pe înălţimile munţilor Africii
Ziua de azi şi-a luat numele, în limba română, de la zeul Jupiter. Responsabil cu tunetele şi fulgerele, el pregăteşte şi sfârşitul săptămânii. Pentru o asemenea zi, specialistul Monkaff ne recomandă Kenya AA Blue Mountain. Cafeaua produsă în Kenya este considerată de cunoscători una dintre cele mai fine din lume. Este comparată cu Jamaica Blue Mountain sau Kona Hawaii ca şi calitate şi aromă. Zona în care sunt... -
Comisie pentru banii UE
Lia Olguţa Vasilescu, senatoare PSD, a propus, ieri, înfiinţarea unei comisii parlamentare care să supravegheze şi să avizeze distribuirea către primării a fondurilor primite de la UE. Parlamentarul susţine că în prezent banii sunt distribuiţi „pe criterii strict clientelare”. -
După Schengen, cade... şi raportul de ţară.
Jocul de şah judiciaro-politic intitulat ”de-a vameşii şi vardiştii” scoate, pe zi ce trece, alte şi alte faţete ale diverselor posibile implicaţii în corupţia şi evaziune fiscală ”la vârf” din România. Întrebările zilei, pe buzele tuturor românilor, sunt două: ”Cine-i REGINA?” şi ”Cine-i REGELE?” În timp ce aceste necunoscute rămân doar nişte ”teme” pe plan intern, adevăratele veşti fierbinţi vin... -
Corina, pe urmele Ditei von Teese
În urmă cu câteva zile Corina a participat la o şedinţă foto unde şi-a afişat noul stil vestimentar. De imaginea artistei s-a ocupat Andreea Bădală, stilista care a lucrat în atelierele lui Alexander McQueen. Noul stil adoptat de cântăreaţă este punk burlesque, foarte apropiat de cel al Ditei von Teese. -
Război Est-Vest în Europa League
Privind tabloul primei runde eliminatorii a Europa League, se disting câteva echipe care pornesc în mod tradiţional ca favorite în competiţii, precum Liverpool sau Sevilla. Nu sunt de ignorat însă noile sau mai vechile forţe din Est, precum Zenit sau ŢSKA. Moscoviţii sunt pe val în a doua competiţie fotbalistică a Europei, cei supranumiţi „new kids on the block” având doi golgheteri, Tomas Necid şi Seydou Doumbia, care au... -
A început bătălia finală!
Cea mai populară şi mai valoroasă competiţie europeană intercluburi a intrat în faza eliminatorie. De acum nu mai este permisă nicio eroare, niciun pas greşit. Orice rateu poate însemna eliminarea dintr-o întrecere de „care pe care”, din care cu siguranţă nu vor lipsi surprizele. Microbiştii români sunt cu ochii pe Şahtiorul lui Mircea Lucescu şi al lui Raţ, dar şi pe Interul lui Chivu, „nerro-azzurrii” sperând că... -
Vrea Suedia la Euro
După ce, în 2005, a fost votată drept cea mai sexy femeie din Suedia, Ellin Grindemyr a devenit un model celebru. Scandinava este topită după fotbal şi a declarat că doreşte enorm ca naţionala Suediei să ajungă la Euro 2012, după ce a ratat calificarea la Cupa Mondială. Ellin nu a ratat niciun meci al Suediei în actualele preliminarii. -
Liana & Dominique îşi aleg preferatii Magic Fridays
Vedetele Magic FM Liana Stanciu şi Dominique Iancu au ultimul cuvânt pentru Magic Fridays. În fiecare săptămână, Magic FM dedica vinerea unui mare artist: cântăreţ, cântăreaţă sau trupă. Fetele au întâietate când vine vorba de alegerea artistului lor preferat. Se ştie deja că Raul Brebu este un tip galant şi poartă cu mândrie titulatura de gentleman perfect prin radio, dar după gestul acesta, de a lăsa fetele să... -
Chinuită în copilărie de Michael
Janet Jackson a făcut dezvăluiri şocante în noua ei biografie intitulată "True You: A Journey to Finding and Loving Yourself”. Cântăreaţa americană a povestit că fratele ei mai mare, celebrul Michael Jackson, obişnuia să o tachineze fără milă în copilărie pentru că avea câteva kilograme în plus. Artista în vârstă de 44 de ani a mărturisit că a ajuns în stadiul în care se lovea, din disperare, cu capul de pereţi... -
Campionat mondial iarna?!
Preşedintele UEFA, Michel Platini, crede că turneul final al Cupei Mondiale din 2022, găzduit de Qatar, se va disputa iarna. „Deocamdată, se oscilează între vară şi iarnă, dar turneul final s-ar putea disputa şi toamna. Eu cred că se va juca iarna. Vara sunt 55 de grade Celsius acolo, temperatura i-ar afecta pe toţi cei implicaţi. Discutăm, suntem în democraţie. Avem timp 10 ani să reflectăm la această problemă”, a... -
Igaş, corijent la reformă
Preşedintele Traian Băsescu a luat parte, ieri, la prezentarea bilanţului pe 2010 al instituţiei conduse de Traian Igaş şi a cerut o evaluare a fiecărui angajat în parte, astfel încât restructurarea ministerului să nu se facă „doar învârtind căsuţe în organigramă”. Şeful statului consideră că Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) nu a ajuns la nivelul standardelor UE. El a precizat că în cadrul... -
Cele mai proaste condiţii din UE
România este ţara cu cele mai proaste condiţii de locuit dintre toate statele UE. Potrivit statisticilor Eurostat, 42,5% din români nu au în case toaletă conectată la o reţea de apă şi canal, iar 41,2% nu au baie sau duş. Totodată, 55,3% din români trăiesc în locuinţe supraaglomerate. -
Rutger Hauer îl vânează pe Dracula
De-a lungul timpului, fascinanta poveste a contelui Dracula a fost interpretată şi reinterpretată de regizori în nenumărate pelicule. De această dată, legenda celebrului vampir va reveni pe marile ecrane în format 3D, în rolul principal fiind distribuit nimeni altul decât Rutger Hauer. Producătorii au anunţat că filmările vor începe în luna mai a acestui an. Rolul principal i-a fost atribuit maestrului , Rutger Hauer.... -
Ne-am ales cu şase locuri în topul sărăciei
România ocupă şase poziţii în topul celor mai sărace 20 de regiuni din UE, potrivit statisticilor Eurostat. Cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov, în clasament este prezentă toată ţara. Pe locul al doilea se regăseşte nord-estul României, unde puterea de cumpărare este de 29% din media UE, pe locul al şaselea se plasează sud-vestul Olteniei, locul opt este ocupat de sud-estul României, pe locul 10 se află sudul Munteniei,... -
Bitterul suedez, tratament-minune
Profilactic, bitterul suedez se ia dimineaţa şi seara, înainte de masă, câte o linguriţă diluată într-un pahar de apă. Miraculoasa licoare lecuieşte eczemele şi aftele, îmbunătăţeşte vederea şi calmează durerile de stomac. De asemenea, bitterul suedez este folosit şi pentru combaterea constipaţiei, a hemoroizilor şi a paraziţilor intestinali, a durerilor în gât sau a migrenelor. Icterul se vindecă dacă luaţi, de... -
România, codaşa Europei
Ţara noastră a înregistrat, anul trecut, cea mare scădere din UE în ce priveşte numărul înnoptărilor în unităţi turistice. Astfel, potrivit datelor Eurostar, acesta a fost mai mic cu 8,7%. În schimb, anul trecut, în Bulgaria numărul înnoptărilor a crescut cu 6,6%, iar în Letonia şi Lituania, cu peste 11%. -
Cele mai sexy de pe străzile din Rio
Duminică seară, Rio de Janeiro s-a transformat într-o lume de poveste odată cu începerea unuia dintre cele mai renumite carnavaluri din lume. Din peisaj nu au lipsit nici personaje ca Larissa Riquelme, una dintre cele mai înfocate admiratoare ale naţionalei Paraguayului sau celebrul model Gisele Bundchen. Carnavalul de la Rio a fost deschis de Şcoala de Samba Sao Clemente cu o defilare ce a adus un omagiu oraşului Rio de Janeiro.... -
Regal electronic la Clubul Ţăranului
ruePavlov a lansat prin “Tales of Estrangement” un proiect muzical electroacustic, cu influenţe din zonele psihedelicului şi minimalului. Proiectul a fost creat şi dezvoltat de Paul Danciu, compoziţie, chitară, voce, aranjamente. De la rearanjarea unor piese mai vechi până la găsirea unor noi forme de expresie şi definitivarea materialului în forma actuală, demersul său a fost susţinut de instrumentişti precum Călin Torsan,... -
Romii cu drepturi la UE
Parlamentarii europeni au adoptat, ieri, o rezoluţie prin care solicită o protecţie mai mare a drepturilor fundamentale ale romilor, dar şi o finanţare considerabilă din partea Uniunii Europene. Aceştia susţin că este nevoie de bani pentru programe de integrare socială a romilor, care sunt discriminaţi sistematic şi se confruntă cu un grad intolerabil de excludere. -
Un pinguin ”inimos”
De cele mai multe ori, spectacolul oferit de mama-natură ne taie răsuflarea. Cel mai recent exemplu este al unui pui de pinguin imperial care are pe piept un petic de blăniţă în formă de inimă. Cel care a descoperit această „minunăţie” este fotograful Sue Flood, care a mărturisit că, în 20 de ani de când profesează, nu a mai întâlnit un asemenea specimen. După cum era de aşteptat, imaginea a făcut încojurul lumii,... -
Tot pe ultimul loc
România a urcat trei poziţii, până pe locul 63, într-un top privind competitivitatea în turism, care include peste 130 de ţări. Cu toate acestea, România se situează pe ultima poziţie din Uniunea Europeană. La nivel regional, ţara noastră ocupă poziţia 34, dintr-un total de 42 de ţări, fiind devansată de Croaţia şi Muntenegru. -
Vor să construiască încă două puşcării
Vestea că aproximativ 11.500 de români aflaţi după gratii în străinătate vor fi trimişi acasă, la sfârşitul acestui an, a pus pe jar autorităţile. Administraţia Penitenciarelor caută soluţii pentru a face faţă acestei situaţii, iar una dintre variantele luate în calcul pare a fi construcţia unor noi penitenciare chiar în apropierea Capitalei. Potrivit unei decizii a Parlamentului European, mii de deţinuţi români vor... -
Mai puţini angajaţi
Numărul angajaţilor români a scăzut cu 1,8% în trimestrul patru din 2010, potrivit unui raport Eurostat. Astfel, la acest capitol, România se clasează pe locul trei în UE, după Bulgaria şi Slovenia. Totodată, la nivelul Uniunii, numărul angajaţilor a crescut cu 0,3% în aceeaşi perioadă. -
Deschamps regretă ratarea calificării
Antrenorul formaţiei Olympique Marseille, Didier Deschamps, a declarat că echipa ar fi putut realiza ceva frumos, însă a ratat exasperant în returul din optimile Ligii Campionilor cu Manchester United, scor 1-2. „Regret. Am avut ocazia de a face ceva frumos. Am avut multe ocazii, dar nu le-am concretizat. Este exasperant. Au fost multe greşeli din partea noastră, nu a lor. Apoi, detaliile fac diferenţa. Ei au câştigat având mai... -
Jukebox te invită să-ţi planifici nunta într-o singură zi
Clubul Jukebox Venue se deschide pentru cei care vor să-şi organizeze aici evenimente din zona privată, primind consiliere şi sprijin. Pe 19 şi 20 martie, Jukebox îi primeşte pe viitorii miri. Sub sloganul „Planifică-ţi nunta într-o zi”, creatori de modă, cofetari de prestigiu şi firme specializate se reunesc la Târgul de nunţi „Weddings” pentru a le oferi suport îndrăgostiţilor hotărâţi să-şi unească destinele.... -
Mondial la început de iarnă
Michel Platini, preşedintele UEFA, vrea ca Mondialul din 2022, din Qatar, să aibă loc la începutul iernii. “Mă gândesc, sper că turneul va avea loc în decembrie. Perioada 20 noiembrie - 20 decembrie, exact înainte de Crăciun, ar fi foarte bună. În Africa de Sud nu era nimic festiv, nu exista viaţă după meciuri cu zero grade seara. Nu se poate merge vara în Qatar, când sunt 55 de grade Celsius”, a spus Platini. -
Mai vrea un mandat
Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, a anunţat, la Congresul UEFA de la Paris, că va candida, pentru un ultim mandat în fruntea forului internaţional, la alegerile din 1 iunie, de la Zurich. “Candidez pentru încă patru ani, sunt ultimii mei patru ani”, a declarat Blatter. Elveţianul de 75 ani a fost ales pentru prima oară în fruntea FIFA în 1998. Anul acesta, el îl va avea ca adversar pe qatarianul Mohamed Bin Hammam,... -
Platini, reales
Francezul Michel Platini a fost reales, ieri, la Congresul de la Paris, pentru un nou mandat de patru ani în funcţia de preşedinte al UEFA. Platini, în vârstă de 55 de ani, singurul candidat, a fost reales prin strigare şi nu prin vot secret. Fostul căpitan al echipei Franţei a fost ales pentru prima oară la 26 ianuarie 2007, la Congresul de la Düsseldorf (Germania), câştigând în faţa suedezului Lennart Johansson. -
Brandao, înapoi acasă
Clubul brazilian Cruzeiro l-a prezentat oficial pe Brandao, împrumutat de la Olympique Marseille. Atacantul brazilian a declarat că este “calm”, deoarece a venit la Cruzeiro pentru a juca fotbal. Brandao, care a ajuns la Olympique Marseille de la Şahtior Doneţk, în decembrie 2008, a fost împrumutat până în decembrie 2011, cu opţiune de cumpărare. -
Se caută prezentatorii de produse
Conform unei statistici a Comisiei Europene, la nivelul UE, cele mai multe oportunităţi pe piaţa muncii le au la ora actuală vânzătorii în magazine şi prezentatorii de produse, cărora le sunt oferite peste 55.000 de posturi. Raportul se bazează pe numărul de joburi disponibile pe portalul Eures la începutul anului 2011. -
Adio, Algocalmin! UE ne-a luat „medicamentul săracului”
Piaţa algocalminului din România este estimată la peste 11 milioane de dolari anual. Preţul mic i-a adus acestui calmant denumirea de „medicamentul săracului”. Peste opt zile, la 1 aprilie - şi nu este păcăleală - pilula care ne lua durerea „cu mâna” se va elibera doar pe bază de reţetă. Aşa prevede legislaţia UE, la care ne-am aliniat şi noi. Dintre toate medicamentele care au metamizolul ca substanţă activă,... -
Colonia literară bilingvă
Diseară, de la ora 18.00, la Clubul Ţăranului Român, din cadrul Muzeului Ţăranului Român, este programată o lectură la care participă poeţi români şi suedezi. De la Sibiu, vor fi pe scenă Rita Chirian şi Radu Vancu, iar din Bucureşti, poeta şi traducătoarea Domnica Drumea. Din Peninsula Scandinavă au ajuns în Capitală Leif Holmstrand, scriitor şi artist vizual din Malmo, şi David Vikgren, poet şi critic de teatru... -
Blatter nu se teme de Platini
Joseph Blatter, preşedintele FIFA, a declarat că Michel Platini, preşedintele UEFA, doreşte să candideze pentru şefia forului fotbalistic internaţional în 2015. “Evident că Platini doreşte să candideze, el are capacitatea de a ajunge mai sus”, a spus Blatter în cadrul emisiunii “Telefoot” de la TF1. Platini a fost reales, în această săptămână, pentru încă patru ani în fruntea FIFA, până în 2015. La 1 iunie, la... -
Primim greu medicamente noi
Conform unui studiu referitor la perioada de aşteptare pentru medicamente de ultimă generaţie în 16 ţări din Uniunea Europeană, între momentul aprobării lor şi cel în care pot fi prescrise compensat, perioada de aşteptare variază între 88 şi 392 zile. Românii sunt nevoiţi să aştepte de cinci ori mai mult decât media pacienţilor din ţările incluse în studiu. În prezent, există aproximativ 110 produse terapeutice noi... -
Săracii Capitalei au zis „pas” alimentelor gratuite
Altădată, în faţa centrelor de distribuire a alimentelor primite printr-un program european erau cozi interminabile. Acum, bate vântul, iar autorităţile din Capitală mai au în depozite cantităţi considerabile de făină, mălai şi zahăr. Mii de bucureşteni nevoiaşi nu şi-au ridicat pachetele, semn că, deşi ne numărăm printre săracii Europei, nu ne lipseşte orgoliul. Din toamna anului trecut, autorităţile locale au... -
Lupescu: „Nu ştiu cât ne-ar avantaja, încă mai avem şanse pe teren!”
Directorul general al FRF crede că România mai are şanse de calificare la turneul final şi nu trebuie să stea la mâna FIFA şi UEFA pentru a spera în eliminarea Bosniei la „masa verde”. Cu toate că ameninţarea venită din partea forurilor internaţionale era ştiută, ieri, federaţia bosniacă nu a adoptat modificările impuse de FIFA şi UEFA. După o şedinţă extrem de tensionată a comitetului executiv, oficialii... -
Buffon, la un pas de Premier League
Căutat de mai multe grupări engleze, portarul lui Juventus, Gianluigi Buffon, poate ajunge, din vară, gratis în Premier League. Buffon mai are contract cu italienii până în 2013, dar poate pleca gratuit în orice moment, deoarece clubul i-a scos din contract clauza de reziliere, în momentul în care a acceptat sa joace în Serie B, în urma scandalului de corupţie din 2006. La Juve, Buffon are un salariu de 140.000 de euro pe... -
Marica, spre PSG?!
Aflat în dizgraţie la VfB Stuttgart, Ciprian Marica ar putea ajunge în League 1 din vară, unde ar putea fi adversar cu Daniel Niculae. Atacantul naţionalei a recunoscut că este în discuţii cu gruparea de pe “Parc des Princes”. “PSG?! Nu este prima oară când această echipă îşi manifestă interesul pentru mine. Este o destinaţie interesantă, iar dacă vor veni cu o ofertă concretă, poate fi şi o opţiune bună.... -
Ce alegem: bogăţie sau boală?
Alimentele de bază s-ar putea ieftini cu aproximativ 60%. O spune chiar ministrul agriculturii, Valeriu Tabără. Însă acest lucru ar fi posibil doar dacă UE ne-ar permite să cultivăm plante modificate genetic. În timp ce agricultorilor le surâde ideea, ecologiştii atrag atenţia asupra efectelor nocive pe care soia şi porumbul modificate genetic le au asupra sănătăţii noastre. Valeriu Tabără a explicat că scumpirea... -
Călcat de hoţi când îşi punea pirostriile
Cea mai importantă zi din viaţa cântăreţului Michael Buble s-a transformat într-un adevărat coşmar. Reşedinţa sa din Buenos Aires a fost spartă de hoţi în timp ce starul canadian se căsătorea cu fotomodelul şi actriţa argentiniană Luisana Lopilato. În timp ce mirii schimbau jurăminte, hoţii le-au spart locuinţa, aflată la mică distanţă de primăria din Buenos Aires. Potrivit presei americane, tâlharii au reuşit... -
Kayla are cizme ca ale lui Kylie Minogue
Are toate atuurile unei tinere soliste: talent, frumuseţe, o mamă designer la Paris şi… o pereche de cizme ca ale lui Kylie Minogue, rare şi foarte costisitoare. La numai 24 de ani, Kayla a călătorit foarte mult, s-a familiarizat cu lumea modei şi ca orice diva în devenire are o slăbiciune pentru pantofi, pentru care cheltuieşte sume impresionante. Colecţia ei numără peste 100 de perechi şi pentru cizmele din imagine a... -
Bitterul suedez combate migrena
Profilactic, bitterul suedez se ia dimineaţa şi seara, înainte de masă, câte o linguriţă, diluat într-un pahar de apă. Miraculoasa licoare lecuieşte eczemele şi aftele, îmbunătăţeşte vederea şi calmează durerile de stomac. De asemenea, este folosit şi pentru combaterea constipaţiei, a hemoroizilor şi a paraziţilor intestinali, a durerilor în gât sau a migrenelor. Icterul se vindecă dacă luaţi, de trei ori pe zi,... -
Peştele menţine silueta
Pentru a-ţi păstra sau recăpăta silueta, nu este obligatoriu să apelezi la pastile. Poţi introduce în meniu somon, macrou, hering şi păstrăv. Acizii graşi omega 3 din aceste alimente îţi mai „taie” pofta de dulciuri. Pentru a avea succes garantat, poţi lua, vreme de o lună, pastile de omega 3. -
„Soţul nu mi-a reproşat niciodată nimic”
Interpreta Manuelei din telenovela „Narcisa sălbatică”, difuzată de Antena 1 de luni până joi, de la ora 22.00, a fost implicată în mai multe scene de sex. „Soţul nu mi-a reproşat niciodată nimic. Este şi el actor şi înţelege, mă înţelege... asta nu înseamnă că îi este uşor să se uite la acele secvenţe”, a declarat, pentru „ring”, Antonia Ionescu. Manuela este o femeie rebelă, inde -
Mutu, Paşte alături de socrul său
Consuelo şi Adrian Mutu au programat o petrecere în familie cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte. După ce a reuşit să dea o fugă în Republica Dominicană la familia soţiei sale, care şi-a serbat şi ziua de naştere, “Briliantul” şi-a convins socrul să-i întoarcă vizita de Paşte. De Înviere, la Florenţa, vor veni şi părinţii săi. De Paşte, sărbătorit, în acest an, şi de catolici, şi de ortodocşi, în... -
Reţea de hoţi de maşini scumpe, anihilată
Poliţişti şi procurori au descins, ieri-dimineaţă, în opt locuinţe din Capitală pentru prinderea unei reţele de hoţi de maşini de lux. În urma acţiunii, oamenii legii au reţinut nouă persoane pe care le-au dus la audieri la sediul Direcţiei Furturi Auto din Bucureşti. Potrivit unor surse judiciare, hoţii furau maşini, de sute de mii de euro, din state membre ale Uniunii Europene, cărora le ştergeau seriile de pe caroserie... -
Clemenţă pentru Iniesta
Barcelona a cerut UEFA să nu agraveze sancţiunea contra jucătorului Andres Iniesta, care a primit cartonaş galben la meciul tur cu Şahtior Doneţk şi a fost suspendat pentru partida retur din Ucraina, din sferturile Ligii Campionilor. UEFA l-ar putea suspenda pentru încă o partidă considerând că jucătorul s-a expus voluntar acestui avertisment pentru a evita să fie suspendat la prima manşă din semifinalele Ligii Campionilor cu... -
Doamna Botiş demisionează.Soţul se face că plouă
Atunci când nu trudeşte la reformarea pieţei muncii, ministrul Ioan Botiş încasează bani dubioşi din chirii. Un ONG are sediul acasă la Botiş, iar soţia ministrului a fost până ieri consilier la acelaşi ONG pentru un proiect finanţat din fonduri UE prin Ministerul Muncii. După ce a izbucnit scandalul, Botiş s-a mărginit să anunţe că ar putea să demisioneze, dar asta doar dacă Agenţia Naţională de Integritate va... -
Charlie Sheen a pierdut custodia copiilor
Fostul star din serialul “Doi bărbaţi şi jumătate” a pierdut, marţi, lupta pe care o ducea în justiţie cu fosta soţie pentru a primi custodia gemenilor cuplului. Charlie Sheen şi Brooke Mueller au petrecut aproximativ două ore într-o sală de tribunal din Los Angeles, timp în care judecătorul a încercat să decidă care dintre ei este cel mai potrivit părinte pentru a primi custodia asupra gemenilor fostului cuplu, Max şi... -
Schwarzenegger vrea să candideze la preşedinţia UE
După încheierea celor două mandate la conducerea Californiei, starul Arnold Schwarzenegger anunţa presa că este decis să renunţe la cariera politică şi să revină la actorie. Acum însă artistul s-a răzgândit şi vrea să se reîntoarcă în sfera politică şi să candideze la preşedinţia Uniunii Europene. Austriacul în vârstă de 63 de ani, fost Mister Universe, a fost sfătuit de cei apropiaţi să revină în Europa... -
„Piruetele nu mi se par dificil de realizat”
Soţii Luca, cuplul finalist la „Românii au talent”, vor să impresioneze audienţa în a doua zi de Paşte, la Pro TV, încercând un record naţional: 1.000 de piruete. „ring” a stat de vorbă cu mai mulţi cântăreţi de muzică populară, dar şi cu specialişti în domeniul dansului pentru a afla ce şanse au cei doi să câştige marele premiu de 120.000 de euro. Viorica şi Emil Luca sunt preferaţii cântăreţilor de... -
Scuze de la Platini
Preşedintele UEFA, Michel Platini, şi-a cerut scuze pentru preţurile ridicate ale biletelor de intrare la finala Ligii Campionilor, din 28 mai, de la Londra, care au ajuns să coste “de 10 ori mai mult” pe piaţa neagră. „A fost o greşeală, însă nu este uşor să decizi preţurile biletelor pentru finala Ligii Campionilor. Nu a existat o comunicare bună şi îmi cer scuze”, a declarat Platini. -
Moneda euro - după 2015
România nu va adopta moneda europeană la 1 ianuarie 2015. Potrivit noului program de convergenţă, guvernul a avansat intervalul 2013-2014 pentru intrarea în mecanismul european al ratelor de schimb, ERM-II, aceasta fiind etapa premergătoare aderării la zona euro. Proiectul va fi transmis Comisiei Europene. Dacă în documentul elaborat de Executiv în primăvara anului trecut se preciza că leul nu va putea intra în ERM-II înainte... -
Eurostat ne pune la îndoială rapoartele
Eurostat a anunţat că are rezerve în privinţa calităţii datelor raportate de România referitoare la deficitului bugetar de anul trecut, calculat după standardele ESA95. Printre cauze este invocată neclaritatea legată de deficitul înregistrat de unele companii publice. România ocupă locul 11 în UE în funcţie de deficitul bugetar de anul trecut ca pondere din PIB. -
“El Pibe D’Oro” revine
Diego Maradona figurează printre candidaţii pentru postul de antrenor la San Lorenzo Buenos Aires după plecarea lui Ramon Diaz, a anunţat preşedintele clubului, Carlos Abdo. “Am avut o discuţie cu persoane din anturajul său şi vom avea, probabil, o întrevedere cu el în următoarele zile. Vrem un antrenor pe termen lung", a declarat Abdo. -
"Nivel maxim de securitate? Mira-m-aş!"
Fostul şef al statului român Ion Iliescu se îndoieşte că amplasarea unui element al scutului american antirachetă în România ne-ar aduce la cel mai înalt nivel de securitate, aşa cum a anunţat preşedintele Băsescu. "Mira-m-aş. Nici nu cred că e cea mai mare necesitate în momentul de faţă, dar necesită o altă discuţie", a declarat fostul preşedinte pentru ziare.com. El a explicat că acest sistem de interceptoare îi... -
Cu ce se ocupă Udrea lui Funeriu
“Reforma statului” promovată de guvern nu pare să fi atins anumite structuri din subordinea Ministerului Educaţiei care, în loc să se împuţineze, mai degrabă se înmulţesc. În urmă cu doar câteva luni, ministrul Funeriu şi premierul Boc au decis înființarea unei noi instituţii care să preia o parte din atribuţiile alteia. Şefă a fost pusă o persoană cu nume predestinat succesului: Udrea. Puţini au auzit de... -
Platini inspectează „Naţional Arena”
O delegaţie UEFA condusă de preşedintele Michel Platini va vizita, sâmbătă, şantierul “Naţional Arena”, care va găzdui în mai 2012 finala Ligii Europa. “Din păcate, suntem în întârziere. Sâmbătă avem vizita unei delegaţii conduse de preşedintele UEFA, Michel Platini. Stadionul, acum, cred că în proporţie de 90 la sută este gata, dar, după părerea mea, nu va fi gata în iulie. Va trebui să fie gata pentru meciul... -
Scădere dramatică a numărului de joburi
La nivelul Uniunii Europene, în primele trei luni,ale anului au fost desfiinţate aproximativ 100.000 de locuri de muncă, potrivit raportului European Restructuring Monitor (ERM) realizat de Eurofound. Domeniile în care au fost înregistrate cele mai multe concedieri au fost administraţie publică, transport şi comunicaţii. -
Suedezii, cei mai fericiţi angajaţi
Potrivit unui raport întocmit de o firmă de consultanţă, ţara cu cei mai fericiţi angajaţi este Suedia, unde 80% din se duc bucuroşi la muncă. La polul opus se află Hong Kong. Aici, aproximativ jumătate din angajaţi se declară deprimaţi de faptul că trebuie să meargă la serviciu. -
Valentin Dinu, duet cu Holograf
Ocupantul locului al treilea în cadrul show-ului „Românii au talent” (Pro TV) va cânta cu trupa Holograf. Invitat recent la „Happy Hour”, Valentin Dinu a interpretat piesa „Ochii tăi” a celor de la Holograf. Artiştii au fost impresionaţi şi i-au propus un „duet”. Valentin va fi invitat luni, 16 mai, la Cinema Patria, la concertul de lansare a albumului „Patria Holograf – Unplugged”, realizat cu MediaPro Music. La... -
Şeful FMI, arestat pentru agresiune sexuală
Una dintre figurile marcante ale Partidului Socialist Francez, şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn, a fost reţinut sâmbătă pe Aeroportul JFK din New York. În urma plângerii făcute de o angajată a unui hotel de lux din metropola americană, el este pus sub acuzare pentru agresiune sexuală, tentativă de viol şi sechestrare. Kahn a fost ridicat de poliţie din aeronava Air France când se pregătea să plece la o reuniune cu miniştrii... -
Platini, mulţumit de “Naţional Arena”
Preşedintele UEFA, Michel Platini, s-a declarat mulţumit de lucrările la „Naţional Arena”, pe care a vizitat-o în weekend. În plus, trezorierul UEFA, Marios Lefkaritis, care l-a însoţit la Bucureşti, a declarat că, în ceea ce priveşte raportul dintre calitate, preţ şi capacitate, stadionul este cel mai ieftin din Europa. -
Pe cine afectează arestarea şefului FMI
Va avea România de suferit de pe urma scandalului în care este implicat şeful Fondului Monetar Internaţional, acuzat de viol şi sechestrare de persoane? Află ce cred analiştii politici, dar şi ce portret i-a făcut psihiatrul Florin Tudose lui Dominique Strauss-Kahn. Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, pus sub acuzare duminică pentru agresiune sexuală şi tentativă de viol, riscă 70 de ani în închisoare.... -
Se restituie taxele de poluare
Direcţiile de Finanţe Publice au început restituirea taxelor de poluare încasate în baza OUG 50/2008, considerată de Curtea de Justiţie a UE ca nelegală. Astfel, cetăţenii care vor returnarea taxei de primă înmatriculare trebuie să facă cerere, iar în cazul refuzului se pot adresa instanţei. Taxa de primă înmatriculare încalcă legislaţia UE întrucât produce un dezavantaj la vânzarea maşinilor second-hand din alte... -
Victima lui Strauss-Khan avea SIDA?
Presa americană a furnizat ieri informaţii şocante cu privire la presupusa victimă a directorului FMI Dominique Strauss-Kahn. Potrivit jurnaliştilor de peste Ocean, femeia locuieşte într-o casă pentru bolnavii de SIDA. Cotidianul „New York Post”, a scris, în ediţia de miercuri, că locuinţa din Bronx a presupusei victime a directorului FMI este o reşedinţă în care sunt repartizaţi cei infectaţi cu HIV. Contactaţi de... -
Lideri la vacanţe pe cont propriu
Românii preferă să-şi organizeze singuri vacanţele în loc să apeleze la agenţii, ei aflându-se pe primul loc în UE din acest punct de vedere, potrivit ultimului Eurobarometru. Conform statisticilor, trei din patru repondenţi au declarat că au plecat anul trecut în vacanţă pe cont propriu. Şi la nivel european este însă aceeaşi tendinţă. Potrivit sondajului, peste 50% din cetăţenii europeni au declarat că preferă să... -
Uhrin jr, nemulţumit de TAS
Tehnicianul Timişoarei, Dusan Uhrin jr, a declarat că a crezut că meciul Pandurii - Oţelul, câştigat de gălăţeni la masa verde, se va juca până la urmă. "Am crezut că se va decide jucarea meciului, însă, văzând cât s-a amânat, mi-am dat seama că nu va fi aşa, deja de luni mă gândeam că probabil nu se va juca, pentru că nu este normal să se hotărască în ultimul moment. Nu mi se pare o lege normală, mi se pare că... -
Cum vrea să scape Strauss-Kahn de închisoare
Cu toate că există nenumărate probe care îl incriminează pe fostul director al Fondului Monetar Internaţional, arestat duminică pentru agresiune sexuală, avocaţii acestuia sunt optimişti. Benjamin Brafman, cel care se va ocupa de caz, a declarat presei că are mai mulţi aşi în mânecă pentru a-l exonera de acuzaţii pe clientul său. Potrivit experţilor, dacă procurorii nu vor prezenta dovezi materiale solide că a avut loc... -
Deportivo a retrogradat
TRISTEŢE. Campioană a Spaniei în 2000 şi semifinalistă Champions League în 2004, Deportivo la Coruna a retrogradat din Primera Division după ce a pierdut partida cu Valencia, din ultima etapă, scor 0-2. "SuperDepor" părăseşte prima ligă din Spania după 20 de ani. Valencia îndurerează astfel pentru a doua oară în istorie echipa căreia i-a refuzat un titlu de campioană, în urmă cu 17 ani. În 1994, Depor a pierdut titlul... -
Arta polemicii, în viziunea lui Mincu
Scriitorul a avut mereu aura unui polemist redutabil. Articolele pe care le-a semnat purtau amprenta unei arte secrete a provocării şi a atragerii interlocutorului în zone în care opiniile lăsau locul argumentelor din istoria literaturii şi developărilor critice. Editura Compania a strâns în „Polemos – Duelul cu/în idei” (2011) o parte din articolele care l-au impus pe Marin Mincu ca vocea pregnantă a conştiinţei critice... -
Exclusiv: „Iancu să-şi ia punctele şi să se spele cu ele pe cap!“
Marius Stan, preşedintele proaspetei campioane, a vorbit în exclusivitate pentru „ring” despre lupta crâncenă din acest sezon, sărbătorirea titlului şi planurile pentru Champions League. Oţelul Galaţi a învins cu 1-0 în deplasarea de la Astra şi a devenit oficial campioana României în sezonul 2010-2011. Acesta este primul titlu care ajunge în Moldova, în general, şi la Galaţi, în particular, performanţa găsindu-l... -
CRBL, la Mondialele de break dance
ARTISTUL împreună cu trupa sa, Freakquency, pe care telespectatorii au urmărit-o evoluând la Pro TV, în emisiunea „Românii au talent”, vor fi singurii reprezentanţi ai României la Campionatul Mondial de break dance din Grecia. Trupa completă va pleca pe 26 mai la Salonic, iar pe 27 şi 28 mai va participa la Boty Balckani – competiţie pe care, dacă o vor câştiga, se vor califica pentru marea finală. „De când m-am apucat... -
Aguero pleacă
Despărţire. Atacantul argentinian Sergio Aguero a anunţat că vrea să se transfere de la Atletico Madrid. “Am spus deja de mai mult timp că atunci când voi dori să plec, o voi anunţa public. Acest moment a venit”, a declarat “Kun” Aguero. Presa scrie că Aguero s-a întâlnit cu şefii de la Atletico pentru a-i anunţa că vrea să plece. -
Kylie Minogue, sărbătorită la Magic FM
CÂNTĂREAŢA australiană, născută pe 28 mai 1968, la Melbourne, este aniversată astăzi de Liana Stanciu şi Raul Brebu la Magic FM. Dacă „acordaţi” radioul pe 90,8 Mhz, la „Magic Friday”, veţi avea parte de un program complet, cu cele mai apreciate hituri semnate de Kylie, totul „condimentat” atent de istorioarele pe care Liana şi Raul le vor aduce în direct pentru ascultători. În plus, cine participă la concurs... -
Poezie suedeză de azi, la Sala Oglinzilor
Diseară, de la ora 19.00, Uniunea Scriitorilor din România găzduieşte în Sala Oglinzilor (Calea Victoriei nr. 115) o nouă întâlnire din seria “Colonia poetică”. Suedezii Linn Hansén, Kajsa Sundin şi Pär Thörn se află la Bucureşti pentru o întâlnire cu publicul poeziei din Capitală. Institutul Cultural Român a susţinut mai multe serii de ateliere în cadrul cărora poeţi din România au lucrat împreună cu poeţi... -
Sancţiuni UE pentru taxa auto
România riscă sancţiuni financiare din partea Uniunii Europene şi numeroase alte procese cu proprietarii de maşini, în urma declanşării unei posibile proceduri de infringement dacă nu modifică urgent taxa auto şi nu restituie din sumele plătite. Avertismentul a fost transmis Executivului de experţii juridici din Ministerul Justiţiei, care au analizat problema taxei auto la solicitarea premierului Emil Boc. -
Concert pentru campioni
SĂRBĂTOARE. Shakira a susţinut aseară un concert pe Stadionul Olimpic “Lluis Companys” din Barcelona, acolo unde au fost prezenţi şi colegii iubitului ei, Gerard Pique, proaspeţii campioni ai Europei. De altfel, cântăreaţa columbiană a postat pe contul ei de Twitter un mesaj de felicitare pentru Barcelona, imediat după finala de pe Wembley: “Noii campioni ai Europei ne-au oferit nişte clipe minunate! Trăiască Barcelona!” -
Timişoara, la un pas de a rămâne fără licenţă
O NOUĂ “BOMBĂ” a explodat în fotbalul românesc! Conducerea echipei Poli Timişoara poate fi înştiinţată astăzi de UEFA că nu poate primi licenţa pentru a evolua în Champions League în sezonul viitor, din cauza unei divizări, lucru interzis de forul european. Iniţial, Timişoara a primit licenţa, însă comisia de licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, condusă de Viorel Duru, a făcut recurs. „Noi avem... -
A retrogradat cu Monaco
ATACANTUL Daniel Niculae a retrogradat în a doua ligă franceză, după ce formaţia lui, AS Monaco, a pierdut cu 0-2 meciul cu Olympique Lyon, în ultima etapă din Ligue 1. În urma victoriei, lyonezii şi-au asigurat prezenţa în turul preliminar al Ligii Campionilor, competiţie unde va evolua şi campioana RSC Lille. Formaţiile AS Monaco, RC Lens şi Arles-Avignon au retrogradat, în timp ce echipele Evian, Ajaccio şi Dijon au... -
”Bacteria ucigaşă” face ravagii şi în Suedia
EHEC (Escherichia coli enterohemoragic), bacteria care a creat o adevărată isterie în rândul europenilor, a ajuns acum şi în Suedia. 39 de persoane au fost infectate, fiind suspectate de contaminare în cadrul unui sejur în Germania. Una dintre victime a murit. Potrivit unui bilanţ realizat luni după-amiază, starea a 15 persoane dintre cele 39 contaminate s-a agravat. Acestea au manifestat semne ale sindromului hemolitic şi... -
Portar pentru CFR
MARIO FELGUEIRAS, portarul lui Sporting Braga, care în sezonul trecut a fost împrumutat la Rio Ave unde a jucat şase meciuri, a semnat un contract pe trei ani cu clubul CFR Cluj, a anunţat publicaţia portugheză “Correio do Minho”.Felgueiras, care mai avea contract cu Braga, a fost dorit la CFR de noul antrenor, portughezul Jorge Costa. Preliminarii CE Azi Kazahstan – Azerbaidjan, 16.00 I-le feroe – Slovenia, 20.30 Lichtenstein -
Cum ajungi la concertul Scorpions
Show-ul nemţilor este programat pentru 9 iunie, la Zone Arena din Bucureşti. În deschidere vor cânta Trooper şi Christian Becker & Avenue. Săptămâna aceasta, românii îi vor întâlni din nou pe cei de la The Scorpions.Va fi ultima oară când cunoscuţii rockeri urcă pe o scenă românească. La Zone Arena, situată pe Bd. Barbu Văcărescu nr 164, se poate ajunge cu mijloacele de transport în comun: metroul până la... -
Diaz: ”Sexul e sportul meu preferat”
Frumoasa blondă aprinde din nou fanteziile bărbaţiilor. Potrivit unei declaraţii recente, ea are un libido foarte ridicat. Actriţa a declarat, recent, că sexul este sportul ei preferat şi că are întotdeauna chef să-l practice. "«Sex» este cel mai sexy cuvânt din limba engleză. Cuvântul în sine mi se pare sexy. Are ceva, nu credeţi? Sexul este sportul meu preferat", a declarat Cameron Diaz pentru “News of the World”.... -
S-au combinat
RELAŢIE. Edurne Garcia îi face concurenţă Shakirei, care are o relaţie cu Pique de la Barcelona. Cunoscuta cântăreaţă iberică s-a combinat De Gea, de la Atletico Madrid. Edurne şi De Gea încep să caute locuinţă în Manchester, locul unde se vor muta după ce portarul se va transfera la United. -
Vrea la Hollywood
VIS. Superbă admiratoare a naţionalei Paraguayului, Larissa Riquelme spune că a fost invitată să apară în filme XXX. Fata care a înnebunit Mondialul din Africa de Sud a afirmat că nu se gândeşte să apară vreodată în filme pentru adulţi deoarece scopul ei este de a ajunge la Hollywood. ”Oamenii mă întreabă de ce nu apar în filme porno. Eu le-am spus: prieteni, porno nu este treaba mea. Eu vreau la Hollywood, sunt o... -
Shakira va deveni mămică?
Nici bine nu şi-a anunţat logodna cu fotbalistul Gerard Piqué, că vedeta pop a şi ajuns în vizorul tabloidelor internaţionale. Presa de peste Ocean speculează că artista columbiană ar fi însărcinată. Ceea ce a dat naştere la aceste zvonuri a fost decizia ei de a anula, din motive de sănătate, un concert pe care trebuia să îl susţină în oraşul Almeria. În ciuda speculaţiilor, organizatorii evenimentului au explicat... -
Al Bano cântă cu Paula Seling
DUET. Cântăreţul italian Al Bano revine duminică în România pentru a susţine la Sala Palatului un concert 100% live. El o va avea din nou invitată pe scenă pe Paula Seling, clasată pe locul al treilea la Eurovision 2010, alături de Ovi Jacobsen. Ea va interpreta partiturile susţinute iniţial de Romina Power în hiturile „Felicita”, „Sempre, sempre”, „Ci sara”, „Sharazan” şi „Liberta”. Concertul va avea loc... -
Laporta, la judecată
PROCES. Jucătorii Lionel Messi, Andres Iniesta şi Carles Puyol (FC Barcelona), Samuel Eto'o (Internazionale Milano) şi Cesc Fabregas (Arsenal) au fost citaţi în procesul intentat de un impresar turc fostului preşedinte al clubului catalan, Joan Laporta. Cei cinci jucători trebuie să declare câţi bani au primit şi cine i-a plătit pentru a fi prezenţi în urmă cu doi ani, în Uzbekistan, unde au supervizat antrenamentele echipei... -
Cazează-te la… închisoare!
CAPITALA SUEDIEI deţine unul dintre cele mai ciudate hoteluri din lume. Închisoarea Langholmen, una dintre cele mai mari din ţară, a fost transformată într-o unitate de cazare în care turiştii pot dormi precum puşcăriaşii. O noapte într-un dormitor comun, cu şase paturi, costă 27 de euro de persoană, în timp ce într-o celulă cu două paturi, preţul este de 33 de euro. -
Martorul cheie Ilioaia „Cunosc aspecte esenţiale despre moartea Mădălinei”
Martorul-cheie în cazul morţii „Fetei cu părul de foc”, Sorin Ilioaia, alias „Dragoş”, a fost eliberat şi vrea să depună mărturie în faţa magistraţilor. Recent, el a dat o declaraţie sub jurământ, în faţa unui notar public. Documentul, semnat şi parafat, constituie, azi, la proces, un adevărat „as în mânecă” pentru Ion Manole, care a chemat în judecată procuratura cu un singur scop: să fie refăcută... -
Vameşul Istvan îl reclamă pe Morar... la UE
Comisia Europeană, ambasadele ţărilor UE la Bucureşti şi, nu în ultimul rând, Consiliul Superior al Magistraturii au fost notificate de fostul vameş Ion Istvan, de la Biroul Vamal Otopeni, la sfârşitul săptămânii trecute, cu un memoriu ( vezi aici memoriul ) în care şeful DNA, Daniel Morar, este acuzat de fapte grave care, print -
Verdictul în cazul „Mădălina” se amână o săptămână
Suspansul în cazul „Mădălina Manole – moarte misterioasă” se prelungeşte: judecătoarea Manuela Mladin a decis să amâne cu o săptămână pronunţarea în dosarul privind decesul artistei, aflat ieri pe rolul Secţiei a II-a Penale a Tribunalului Bucureşti. Ieri, în jurul orei 9.00, în controversatul dosar privind moartea artistei, zarurile au fost aruncate. Ion şi Eugenia Manole, însoţiţi de apărătorul lor, avocatul... -
Carcotasii au bagat “Cronica” in UE
Urmariti imagini in exclusivitate, in ultima editie din acest sezon, la Prima TV. Sezonul 23 al emisiunii “Cronica Carcotasilor” a ajuns la final. Ultima editie a show-ului va contine cele mai bune momente de la inceputul anului pana acum. Intro-urile pentru aceasta editie au fost filmate in locatii speciale, departe de agitatia din Capitala. Joi, 9 iunie, Carcotasii si-au facut bagajele si au decolat de pe aeroportul Otopeni. Au... -
Cresc oportunităţile de angajare
Studiul realizat de o firmă de recrutare relevă faptul că România se clasează pe locul întâi în UE în ceea ce priveşte planurile de angajare. Conform acestuia, aproximativ 30% din companiile ce activează pe piaţa internă se pregătesc să recruteze personal nou, cu 18 procente mai mult faţă de perioada similară a anului trecut. Domeniile cu cele mai multe posturi disponibile sunt industria extractivă, industria prelucrătoare... -
Au început Jocurile Mondiale ale Transplantaţilor
A XVIII-a ediţie a World Transplant Games a început, sâmbătă, la Goteborg, Suedia. La ceremonia de deschidere au participat şi prinţul Daniel (foto), soţul prinţesei Victoria a Suediei, el însuşi beneficiar al unei grefe renale de la tatăl său, şi Olivier Couster, preşedintele World Transplant Games Federation - aflat la al doilea transplant renal. Jocurile se vor încheia pe 24 iunie. La această manifestare, ţara noastră... -
“Blatiada” lui Dragomir
Răsturnare de situaţie la Comitetul Executiv al FRF de ieri. Timişoara şi Bistriţa au revenit în Liga I după ce fuseseră retrogradate din cauză că nu au primit licenţa. Ca la noi, la nimeni! Dacă în Europa nu se poate, la noi se poate! După ce directorul UEFA pentru Licenţierea Cluburilor şi Fairplay Financiar, Andrea Traverso, a anunţat scoaterea în afara Europei a Timişoarei, gruparea bănăţeană, alături de Gloria... -
Mutu - la Cesena, de gura lui Consuelo
Atacantul român a refuzat oferta mai avantajoasă a celor de la Kuban Krasnodar pentru că soţia lui nu vrea să plece din Florenţa. Ruşii de la Krasnodar erau gata să-i ofere lui Mutu un salariu la fel de mare ca şi cel avut la Fiorentina, plus prime de instalare şi diferite bonusuri. Şeicii de la Al-Ain au fost şi ei interesaţi de „Briliant”. Mai mult, şi Galatasaray l-a pus pe Mutu pe o listă de priorităţi.... -
Bojan pleacă la Roma
TRANSFER. Luis Enrique, fosta glorie a Barcelonei, nu vine cu mâna goală la Roma, unde îi va antrena pe “giallo-rossi”. L-a luat cu el şi pe Bojan Krkic. Romanii au oferit cele 10 milioane de euro cerute de catalani. Barcelona va avea prioritate în primii doi ani de contract în privinţa răscumpărării jucătorului. -
Vrea lumea ca o echipă
ACŢIUNE. Cântăreaţa columbiană Shakira, logodnica fundaşului Gerard Pique, a declarat, la Ierusalim, că i-ar plăcea ca lumea să funcţioneze ca FC Barcelona în lupta contra discriminării. “Mi-ar plăcea ca lumea să funcţioneze ca o echipă, aşa cum este FC Barcelona. Astfel, am putea câştiga lupta împotriva discriminării”, a spus solista într-o conferinţă de presă la care au participat şi preşedintele Israelului,... -
Cum a cheltuit EBa 110.000 de euro la Bruxelles
Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu toacă sute de mii de euro din banii publici europeni. Nu am putut afla ce contribuţie concretă a avut EBa în legislaţia UE, dar cert este că activitatea pe care a prestat-o ca eurodeputată nu este deloc ieftină în comparaţie cu a colegilor ei. Anul trecut, parlamentarul european Elena Băsescu a cheltuit aproximativ 160.000 de euro doar pentru fi prezentă la sesiunile de lucru ale... -
Rebelul devenit clasic contemporan
Au trecut de mult vremurile în care cultura franceză anunţa direcţiile principale pe care gândirea şi literatura se înscriu într-o epocă. Dacă întrebi un cititor pasionat de literatură contemporană, o să fie destul de greu să îţi spună care sunt cei mai importanţi scriitori francezi de azi. Lumea literară franceză a încercat din răsputeri să se delimiteze de autorii contemporani care au cel mai mare impact în afara... -
Hugo Chavez, la un pas de moarte?
Cotidianul cubanez „El Nuevo Herald” a anunţat, sâmbătă, că preşedintele Venezuelei se află în stare critică după intervenţia chirurgicală de acum trei săptămâni. Publicaţia, care citează surse din cadrul serviciilor de informaţii americane, a relatat că şeful statului venezuelan „se află în stare critică” şi „complicată”. Informaţiile au fost dezminţite ferm de autorităţile de la Caracas,... -
Adina Buzatu, prezentare de modă pe biciclete
INEDIT. În această seară, de la ora 19.00, în Parcul Drumul Taberei din Capitală va avea loc inaugurarea unui nou centru „Cicloteque”, proiect organizat de Asociaţia MaiMultVerde în colaborare cu UniCredit Ţiriac Bank şi sprijinit de Primăria Sectorului 6 al Capitalei. Punctul de atracţie al evenimentului va fi prezentarea de modă masculină „Trends by Adina Buzatu”... pe biciclete. Printre cei care vor purta ţinutele... -
Cura de căpşuni, sănătate şi siluetă
În afara gustului bun şi a aspectului ademenitor, căpşunile au virtuţi terapeutice şi ajută la slăbit. Reglează funcţiile hepatice, drenează bila şi tratează reumatismul. Prin urmare, o cură de căpşuni nu va aduce decât beneficii organismului. Fructe revitalizante, căpşunile ajută la fixarea mineralelor, scad tensiunea arterială, reglează sistemele endocrin şi nervos şi cresc imunitatea organismului. ”Bogate în... -
Psihiatrul Fl. Tudose: ”«Autopsia psihică» putea salva cazul Mădălina Manole”
Dincolo de rumoarea imensă produsă de recenta răsturnare de situaţie fără precedent, în cazul „Mădălina Manole - anchetă reluată” misterul persistă. Până când judecătoarea Manuela Mladin, de la Tribunalul Bucureşti, nu va motiva sentinţa, nu ştim exact în ce va consta ... ”completarea anchetei”. Practic, este posibil ca judecătoarea să admită tot ce a cerut familia Manole (inclusiv o eventuală reanchetare a... -
Arestare în Premier League
ANCHETĂ. Patronul lui, Carson Yeung, a fost arestat, fiind investigat pentru “spălarea” a peste 60 de milioane de euro. Patronul lui Birmingham riscă 14 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat şi va fi condamnat în acest caz. Echipa a retrogradat în acest sezon din Premier League, însă a câştigat Cupa Ligii şi va participa în Europa League. -
Roamingul, mai ieftin
Operatorii de telefonie mobilă sunt obligaţi ca, de astăzi, să reducă tarifele convorbirilor către alte state UE şi către Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. Astfel, costul maxim al apelurilor iniţiate nu trebuie să depăşească 0,35 euro pe minut, în timp ce pentru cele primite acesta nu trebuie să depăşească 0,11 euro pe minut. -
Şi Mirabela Dauer şi-a luat iPad
ACHIZIŢIE. Urmând exemplul premierului Emil Boc, care spunea recent că şi-a luat tableta iPad „ca orice român”, Mirabela Dauer învaţă să profite de noile „minuni” ale tehnologiei. Cântăreaţa a petrecut o săptămână extraordinară în Cipru alături de câţiva prieteni: a mers la plajă, a vizitat tot felul de atracţii turistice din zonă şi a făcut shopping. La întoarcerea în ţară, în avion, Mira a fost... -
Românii şi bulgarii, tratament diferenţiat în Olanda
Cetăţenii români şi bulgari, la fel ca imigranţii din afara Uniunii Europene, vor primi permise de lucru în Olanda doar în "condiţii excepţionale", conform noilor măsuri adoptate de Parlamentul de la Haga. Comisarul UE al Muncii, Afacerilor Sociale şi Incluziuni, Laszlo Andor, a declarat că restricţionarea accesului bulgarilor şi românilor afectează piaţa europeană a muncii. -
Marseille se întăreşte
LOVITURĂ. Mijlocaşul Alou Diarra, căpitanul lui Girondins Bordeaux şi al naţionalei Franţei, a semnat cu Olympique Marseille. “Alou Diarra a trecut cu succes de vizita medicală şi a semnat contractul cu Olympique Marseille, în prezenţa directorului general Philippe Perez”, a anunţat gruparea de pe Velodrome. -
41 de droguri sintetice noi
Comisia Europeană a intrat în alertă după ce a sesizat că piaţa drogurilor sintetice capătă amploare. „În 2010, UE a identificat un număr-record de 41 de substanţe psihoactive de acest tip - care imită efectele unor droguri precum ecstasy sau cocaina şi sunt vândute legal -, faţă de doar 24 identificate în anul anterior", informează Biroul de presă al CE. Aceste droguri, care pot fi la fel de periculoase ca şi... -
Proiect, cofinanţat de UE pentru sectorul 4
Astăzi, de la ora 10.00, la RIN Grand Hotel are loc conferinţa de lansare a proiectului „Creşterea performanţelor angajaţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, prin asigurarea formării profesionale la standarde europene”. Este cea de-a doua iniţiativă de acest gen a Autorităţii Locale Sector 4 după ce pe 28 iunie a fost lansat proiectul „Creşterea nivelului de pregătire... -
În cazul Severin nu au contactat DNA
Parlamentul European (PE) a emis, la 5 iulie, scrisoarea prin care informează autorităţile române despre ridicarea imunităţii lui Adrian Severin, documentul ajungând vineri la Reprezentanţa Permanentă a României la UE, de unde urmează să sosească la Bucureşti. PE nu a informat până acum DNA referitor la decizia ridicării imunităţii lui Adrian Severin şi nu a comunicat dacă îşi dă acordul privind percheziţionarea... -
Fericită pentru „vişinii”
SEXY. Cu toate că locuieşte în Statele Unite, modelul Francesca Frigo îşi iubeşte ţara natală, Venezuela. În această perioadă, Francesca este extaziată de evoluţia naţionalei „vişinii” la Copa America. Venezuela este lider într-o grupă cu Paraguay şi Brazilia. -
Jucătorul sezonului în Liga I
LAUDE. Mijlocaşul Oţelului, Gabriel Paraschiv, a fost desemnat de UEFA cel mai bun jucător din Liga I în sezonul 2010-2011. „A dat şase goluri foarte importante, iar alături de Sergiu Costin a condus excelent echipa din teren. El a impresionat şi prin atitudine şi dăruire după ce a acceptat reducerea salariului din cauza problemelor financiare de la club”, a scris site-ul UEFA. -
Rănit în drum spre mamă
ACCIDENT. Diego Maradona a fost rănit uşor într-un accident rutier, la Buenos Aires, după ce maşina pe care o conducea a lovit un autobuz. “Nu este nimic grav. Diego şi partenera sa Veronica Ojeda au mers la spital ca măsură de precauţie”, a declarat medicul personal al fostului fotbalist, Alfredo Cahe. Maradona, în vârstă de 50 de ani, conducea spre domiciliul său, pentru a-şi vedea mama, grav bolnavă. -
Încep drumul în Europa League
ASTĂZI, de la ora 18.30, fotbaliştii de la Gaz Metan Mediaş debutează în noul sezon al cupelor europene. Ardelenii vor juca în Finlanda, contra formaţiei KuPS (locul 9 în ediţia trecută), într-un meci contând pentru prima manşă a turului 2 preliminar din Europa League. Partida nu va fi transmisă de nicio televiziune din România. Elevii lui Pustai vor reveni în ţară imediat după întâlnire. -
Dopat în turul Franţei
JAF. Şase persoane înarmate şi având cagule au pătruns, marţi noapte, în locuinţa fundaşului brazilian al echipei Olympique Marseille, Vitorino da Silva Hilton, în momentul în care în casă se mai aflau încă 10 membri ai familiei. Atacatorii au neutralizat toate persoanele prezente, lovindu-l apoi cu o crosă pe jucătorul brazilian de 33 de ani, care a fost rănit uşor, dar nu a necesitat spitalizare. -
Cercetătorii susţin decizia Comisiei de Arheologie pentru Roşia Montană
Grupul Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană respinge presiunile publice exercitate asupra Comisiei Naţionale de Arheologie şi Ministerului Culturii, în legătură cu decizia acestei instituţii de a acorda certificatul de descărcare de sarcină arheologică în Masivul Cârnic din Roşia Montană. Grupul îşi exprimă sprijinul pentru concluziile ştiinţifice ale dnei Beatrice Cauuet, reputat... -
Nu crede că Vasluiul poate rămâne în Liga Campionilor
PREŞEDINTELE lui FC Vaslui, Constantin Zotta, a declarat că este imposibil ca echipa să poată trece de play-off-ul Ligii Campionilor, considerând că participarea în grupele Ligii Europa ar fi un obiectiv realizabil. "Aş dori să putem ajunge în Liga Campionilor, dar dorinţele noastre sunt foarte puţin realiste. Chiar şi în cazul în care am trece de Twente Enschede, ar mai exista un play-off de Champions League, ceea ce este de-a... -
De ce să bem apă înainte de masă
OAMENII DE ŞTIINŢĂ americani susţin că apa ajută la menţinerea siluetei. Studiile au dovedit că persoanele care beau două pahare de apă înainte de masă mănâncă, în medie, cu 100 de calorii mai puţin pentru că se instalează senzaţia de saţietate. Mai mult, cine alege să bea apa ceva mai caldă se va sătura mult mai rapid. Specialiştii recomandă pentru adulţi o cantitate de doi litri de lichide pe zi. Se poate consuma... -
Sărutări pătimaşe în public
LOVE STORY. Idila dintre fundaşul Barcelonei, Pique, şi cântăreaţa columbiană Shakira nu mai este un secret. Tocmai de aceea, cei doi nu se mai feresc şi nu ezită în a-şi dovedi dragostea chiar şi în public. Zilele trecute, cei doi amorezi au fost surprinşi de paparazzi sărutându-se pătimaş pe o plajă din Miami. -
Mănânci mai puţin cu o furculiţă mare decât cu una mică
Oamenii care folosesc furculiţe mari atunci când servesc masa mănâncă mai puţin, comparativ cu mesenii care folosesc furculiţe mici... Citiţi mai multe pe express-press.ro. -
Vânzătorii, cei mai căutaţi în Europa
Cea mai generoasă ofertă de posturi vacante din UE, la ora actuală, se adresează vânzătorilor din magazine şi pieţe, cu aproximativ 958.000 de joburi. Şi pentru menajere numărul de ofere este mare, fiind disponibile jumătate de milion de posturi, în timp ce pentru personalul din hoteluri şi restaurante sunt oferite 472.000 de locuri de muncă. -
Gaz Metan Mediaş, în turul 3 preliminar din Europa League
Gaz Metan Mediaş a promovat în turul 3 preliminar Europa League, după ce i-a învins pe finlandezii de la KuPs Kuopio, scor 2-0 (1-0) pe teren propriu, în manşa secundă a turului doi. Medieşenii s-au impus graţie reuşitelor lui Petre (min. 36) şi Hobanm (min. 53) şi vor întâlni mai departe echipa germana Mainz. Primul meci se va disputa săptamâna viitoare, pe 28 iulie, pe terenul lui Mainz.... -
City îi oferă un salariu fabulos
TRANSFER. Şeicii de la Manchester City sunt aproape de a mai da o lovitură pe piaţa transferurilor. Gruparea engleză a plătit deja 45 de milioane de euro lui Atletico Madrid, contravaloarea clauzei de reziliere a contractului pentru argentinianul Kun Aguero. Mai mult, atacantului de 23 de ani i s-a oferit un salariu anual fabulos, de opt milioane de euro, adică 680.000 de euro pe lună! Tranzacţia urmează să fie încheiată în cel... -
Din nou goală pentru Paraguay
GRĂBITĂ. Cu toate că, iniţial, anunţase că se va dezbrăca dacă ţara ei va câştiga Copa America, celebra suporteră paraguayană Larissa Riquelme şi-a dat jos hainele mai devreme, pe stadionul finalei, pentru un pictorial al revistei „Soho”. Larissa a spus că îşi va ţine şi promisiunea iniţială, dacă Paraguay va învinge Uruguay, duminică, în finala de la Buenos Aires. -
Copiii români, spaima autorităţilor franceze
Un raport al prefectului poliţiei din Paris arată că numărul de infracţiuni comise de copiii români este din ce în ce mai mare. În plus, şi comportamentul acestora faţă de cetăţeni şi chiar poliţişti este tot mai agresiv. În urmă cu doar o lună, ministrul francez de interne, Claude Gueant, declara că, la Paris, 80% din furturi sunt comise de minorii român -
Vaslui poate întoarce rezultatul
Astăzi, începând de la ora 20.45, FC Vaslui va întâlni echipa olandeză Twente în manşa retur din turul III preliminar al UEFA Champions League. Cu toate că au pierdut cu 2-0 partida tur din Olanda, vasluienii nu şi-au pierdut speranţa în privinţa calificării. ,,Se poate întoarce rezultatul din tur, mai avem şanse de calificare. 2-0 este un scor periculos, în retur trebuie să... -
Manchester City: schimb Adebayor - Lennon
Manchester City încearcă să obţină semnătura mijlocaşului Aaron Lennon, care activează la gruparea Tottenham Hotspur. Lennon reprezintă o alternativă pentru antrenorul cetăţenilor, Roberto Mancini, care nu a reuşit să-l transfere pe Samir Nasri de la Arsenal. Harry Redknapp, managerul londonezilor, ar putea accepta transferul, dacă l-ar obţine la schimb pe Emmanuel Adebayor, informează mirrorfootball.co.uk. -
Cu gândul la calificare
RETUR. Medieşenii de la Gaz Metan sunt optimişti în ce priveşte returul cu Mainz, din Europa League. După un egal surprinzător în prima manşă, în Germania, ardelenii speră să facă uitat eşecul din campionat cu Dinamo şi să reuşească accederea în play-off-ul competiţiei europene. „Cel puţin fizic, va trebui să stăm mai bine decât cu Dinamo, sunt optimist pentru returul cu Mainz", a declarat antrenorul Gazului, Cristi... -
S-a dat cu „duşmanul”
BRAZILIANUL Eric, „evadat” de la Gaz Metan chiar înaintea „dublei” cu Mainz, din Europa League, ar putea ajunge totuşi în Germania, însă pentru a evolua la VfL Wolfsburg. Fotbalistul este deja în probe la echipa antrenată de Felix Magath. Deşi Mediaşul susţine că Eric este încă jucătorul Gazului, agentul acestuia susţine contrariul, spunând că, din iarnă, de când i-a expirat contractul, brazilianul a jucat la... -
Internaţionalul japonez Naoki Matsuda a murit la doar 34 de ani
Naoki Matsuda a încetat din viaţa la doar 34 de ani, după ce în urmă cu trei zile a suferit un infarct în timpul unui antrenament al echipei Matsumoto Yamaga. Fotbalistul a intrat în coma, marţi, iar în ultimele zile a fost ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor. Matsuda a bifat 40 de prezenţe pentru naţionala Japoniei, fotbalistul evoluând la Cupa Mondiala de Fotbal din 2002.... -
Târâş spre Europa League
Dinamo a câştigat la limită în Croaţia şi astăzi va fi prezentă în urnele de la Nyon unde va avea loc tragerea la sorţi pentru play-offul Europa League. Dinamo a plecat încrezătoare la Varazdin, declaraţiile jucătorilor, dar şi ale oficialilior sugerând că egalul de 2-2 din Ştefan cel Mare a fost un accident. Începutul meciului din Croaţia a arătat acest lucru. Ceea ce nu a reuşit... -
Lady Gaga s-a transformat în bărbat
Cântăreaţa americană îşi surprinde din nou fanii prin apariţiile sale. Artista a pozat deghizată în bărbat pentru coperta celui mai recent material discografic, „You and I”. Pozele înfăţişează un bărbat de origine siciliană care are părul negru, poartă perciuni şi fumează o ţigară. „Nu vei afla niciodată ce cauţi în dragoste dacă nu te iubeşti pe tine”, precizează Lady Gaga într-un text care însoţeşte... -
100.000 de bucureşteni în tribunele Arenei Naţionale
Sâmbătă seară, Arena Naţională “Lia Manoliu” a fost aproape neîncăpătoare pentru cei peste 100.000 de bucureşteni care au participat la Noaptea Albă a stadionului. Prezent la eveniment, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, le-a mulţumit tuturor pentru că obiectivul a fost realizat din banii lor. 55.000 de locuri are Arena Naţională „Lia Manoliu”“Ganezul”, pe listă
LIVIU GANEA a acceptat prelugirea contractului, iar şefii l-au trimis înapoi la prima echipă. Atacantul a mai primit o veste bună: stafful tehnic l-a inclus pe lista UEFA pentru meciul cu Vorskla Poltava, din play-offul Europa League. Şi Dorel Stoica, singurul transfer al lui Dinamo, a prins un loc pe lista UEFA.Căutaţi în Spania, arestaţi în Suedia
TREI ROMÂNI, bănuiţi că au comis un jaf soldat cu moartea unei persoane în Catalunia, au fost reţinuţi duminică în Suedia şi se află în custodie în vederea posibilei extrădări în Spania. Cei trei au fost depistaţi la un control de rutină al vehiculelor pe o şosea în apropiere de Ljungby, în sudul Suediei, iar arestarea a fost efectuată fără incidente.Poate deveni cel mai bogat fotbalist al planetei
OFERTĂ. Ruşii de la Anzhi Makhachkala se află la Milano pentru a negocia transferul camerunezului Samuel Eto’o de la Internazionale. Oerta ruşilor este colosală: Inter ar primi 30 de milioane de euro, iar fotbalistului i se propune un contract pe trei sezoane, cu un salariu de 20 de milioane de euro anual. Dacă va accepta, Eto’o va deveni coleg cu brazilianul Roberto Carlos.Martorul-cheie Sorin Ilioaia vrea confruntare cu soţul Mădălinei
Personajul pe care judecătoarea Manuela Mladin le-a cerut expres procurorilor să-l audieze, martorul-cheie din dosarul „Mădălina Manole - moarte suspectă”, misteriosul Sorin Ilioaia, alias „Dragoş”, continuă dezvăluirile în „ring”. Dincolo de relatările lui, demne de un film poliţist, Sorin Ilioaia argumentează de ce doreşte o confruntare cu Petru Mircea şi Ciprian Antochi:...Victorie istorică
Succes. Este prima victorie a Germaniei în faţa Braziliei în ultimii 18 ani şi abia al patrulea succes al nemţilor în faţa sud-americanilor în cele 21 de meciuri disputate de-a lungul timpului. Mai întâi, Bastian Schweinsteiger a marcat din penalty, apoi Goetze a marcat pentru 2-0. Robinho a redus din diferenţă din penalty, în minutul 71, dar după numai 9 minute Germania a refăcut diferenţa de două goluri prin reuşita lui...Povestea fotografului personal al lui Carol I
Descoperirea fotografiei la începutul secolului al XVIII-lea a dus la naşterea unei noi arte. Unul dintre cei mai renumiţi artişti fotografi de la noi a fost pictorul Carol Popp de Szathmari, cel cunoscut a fi fost fotograful Casei Regale din timpul regelui Carol I. În 1814, cel care avea să fie creditat ca descoperitorul fotografiei, Fr. N. Niepce, şi-a început cercetările încercând să fixeze...Şoferii români, spaima UE
Un raport al Comisiei Europene. realizat în funcţie de numărul accidentelor din fiecare ţară în 2010, arată că şoferii români sunt printre cei mai slabi din UE. La polul opus se află şoferii din Suedia, ţară în care anul trecut au fost înregistrate doar 265 de decese în urma accidentelor rutiere.Debut cu dreptul pentru Aguero
Argentinianul Sergio Aguero, transferat pentru 43 de milioane de euro, a debutat cu dreptul la Manchester City. Jucătorul, care a intrat în joc în partea secundă, a marcat o dublă şi a oferit o pasă decisivă. Cetăţenii au trecut cu 4-0 de Swansea şi este co-lider în Anglia, alături de Bolton. Românul Pantilimon nu a jucat pentru City, nefiind trecut pe foaia oficială.Răzbunarea suedezilor...
După înfrângerea din tur, Suedia s-a răzbunat la scor ( 92-44) pe naţionala de baschet masculin a României, în cea de-a cincea partidă din grupa B a preliminariilor Campionatului European din 2011 - Divizia B. Nordicii şi-au consolidat astfel poziţia de lider în grupă, cu 11 puncte din şase meciuri. Locul secund este este ocupat de Azerbaidjan (9 puncte, 5 meciuri), urmată deBorcea vrea o calificare drept cadou de nuntă
Preşedintele executiv al lui Dinamo le-a cerut fotbaliştilor să elimine Vorskla Poltava în play-offul Europa League şi să-i ofere calificarea drept dar de nuntă. Până la evenimentul care va avea loc la complexul Ambasad’or din Bucureşti au rămas mai puţin de două săptămâni. Pe 28 august, Cristi Borcea şi Alina Vidican îşi vor uni şi religios destinele, după ce s-au cununat civil în...Scandal la El Clasico, Mourinho a sărit la bătaie
Ce fotbal! Ce încleştare! El Clasico a demonstrat încă o dată de ce este cel mai aşteptat meci al Planetei. Barcelona s-a impus în faţa Realului cu 3-2 după un meci de excepţie. Păcat de incidentele de la finalul meciului, când jucătorii celor două echipe s-au încăierat după un fault criminal al lui Marcelo. Jose Mourinho a luat şi el parte la scandal şi l-a lovit pe un oficial al Barcelonei. “Înainte jucam cu cei de la...Fotbalul românesc trăieşte!
Trei dintre cele cinci reprezentante ale României în play-offul Europa League, Steaua, FC Vaslui şi Rapid, au reuşit să se impună în prima manşă, în vreme ce Mediaşul şi Dinamo speră să tranşeze calificarea în meciurile retur. A fost TATU lor! Steaua – ŢSKA Sofia 2-0Va câştiga 55.000 de euro pe zi!
TRANSFER. Atacantul camerunez al formaţiei Internazionale Milano, Samuel Eto’o, a semnat, vineri, un contract pe trei ani cu gruparea rusă Anji Mahacikala, a declarat un oficial al Federaţiei de Fotbal din Camerun. „Eto’o a semnat vineri. Nu există niciun dubiu”, a declarat un responsabil al federaţiei cameruneze. Postul naţional de radio din Camerun a precizat că Eto’o ar urma să primească un salariu anual de aproximativ...Odată cu Papa, la Madrid
SEXY. Larissa Riquelme, paraguayana devenită celebră după Cupa Mondială din Africa de Sud, acolo unde şi-a susţinut fără inhibiţii echipa naţională, se află în vizită la Madrid. Deşi în aceste zile capitala Spaniei a fost vizitată de Papa Benedict al XVI-lea, prezenţa Larissei nu a fost ignorată de jurnaliştii spanioli.Secretul siluetei Ancăi Serea
Noua prezentatoare a ştirilor sportive de la Prima TV, Anca Serea, are o siluetă de invidiat pe care şi-o menţine cu ajutorul unui mic truc. Frumoasa brunetă, care are în spate o carieră de fotomodel, mănâncă după fiecare masă ananas crud, potrivit ProTV Magazin. ,,După o masă copioasă, mănânc câteva feliuţe de ananas crud. Mă ajută să evit problemele cu digestia. În plus, ananasul...Lupescu lasă FRF pentru UEFA
Fostul internaţional Ionuţ Lupescu a anunţat, ieri, că renunţă la postul de director general al Federaţiei Române de Fotbal, precizând că a acceptat o ofertă de a lucra în structura UEFA. Cunoscut ca unul dintre cei mai mari susţinători ai lui Răzvan Lucescu la echipa naţională, Ionuţ Lupescu a trecut pe „linie moartă” odată cu numirea lui Victor Piţurcă pe postul de selecţioner. Ieri,...A semnat
ACORD. Atacantul camerunez Samuel Eto'o va părăsi gruparea Internazionale Milano şi va semna un contract pe trei ani cu Anji Mahacikala, au anunţat cele două cluburi. Salariul anual al jucătorului va fi de 20,5 milioane de euro. “Nu mai este decât o simplă formalitate. Sunt foarte mulţumit. Eto'o este un jucător fantastic”, a declarat German Tkachenko, responsabil al clubului rus.Demnitar UE, client al unor traficanţi de minori
Îi păcăleau pe copii că îi duc în excursii prin Republica Moldova şi îi racolau pentru prostituţie. Traficanţii le ofereau străinilor zeci de minori pentru a întreţine relaţii sexuale la preţuri mai mici de 100 de euro. Potrivit Jurnalul.ro, printre clienţii „de lux” ai reţelei se numără un cetăţean american cu domiciliul în Bucureşti, un cetăţean britanic ce conduce o uzină de căi ferate şi chiar un secretar...Mihai Bendeac, in “Doi pe o banca”
“Doi pe o banca”, acesta este numele piesei care va uni pe scena teatrului Metropolis sub indrumurarea regizorului Emanuel Parvu doi actori romani indragiti, dar si doua vedete de televiziune foarte cunoscute. Inainte de a reveni in fata telespectatorilor Antena 1 cu un nou sezon de exceptie al showului “In puii mei”, Mihai Bendeac a pregatit pentru publicul sau o surpriza de proportii. Actorul va urca pe scena teatrului Metropolis...Supărat pentru necalificare
IANIS ZICU e dezamăgit după ce echipa sa, ŢSKA, a ratat calificarea în grupele Europa League şi spune că meciurile cu Steaua i-au stricat debutul furtunos din Bulgaria, unde i-a cucerit pe fani după doar câteva meciuri. “Au fost două meciuri în care noi am făcut greşeli. Am luat două goluri uşoare. Acum că Steaua s-a calificat, fiecare poate spune ce vrea. Pentru ei cel mai important e că s-au calificat, iar pentru noi, că...Vrea trofeul
OBIECTIV. Fotbalist al lui Schalke 04, Klaas-Jan Huntelaar îşi doreşte ca, în acest sezon, formaţia să obţină trofeul Europa League. “Vreau să câştig Liga Europa, la fel ca legendarii de la Schalke, din 1997”, făcând referire la echipa care s-a impus în faţa lui Internazionale Milano în finala din 1997 a Cupei UEFA. Schalke 04 este adversara Stelei în grupa J a Ligii Europa.“Tun” la Vaslui
ADRIAN PORUMBOIU încearcă să dea lovitura pe piaţa transferurilor înainte de debutul în grupele Europa League. Trei atacanţi cu nume sunt pe lista grupării vasluiene. După Lucho Figueroa, moldovenii intră în cursă pentru alte două nume grele - Mateja Kezman şi Simone Tiribocchi, în prezent la Atalanta.Fără milă cu fotbaliştii
RELAŢIE. Amii Grove face senzaţie printre fotbaliştii din Premier League. Superba blondă schimbă jucătorii fără milă. Cunoscută pentru relaţia cu Jermaine Pennant, de la Stoke City, Amii este acum combinată cu un alt fotbalist. Trăieşte o poveste de dragoste cu Gabriel Agbonlahor, de la Aston Villa.Pe ultima sută…
TRANSFERURI. Startul mizerabil luat în acest sezon de Premier League i-a determinat pe şefii lui Arsenal să completeze lotul de jucători în ultima zi de transferuri. Nu mai puţin de patru noi fotbalişti au ajuns pe “Emirates”: spaniolul Mikel Arteta, israelianul Yossi Benayoun (foto), brazilianul Andre Santos şi germanul Per Mertesacker. În schimb, atacantul Nicklas Bendtnera a fost împrumutat la Sunderland până la finalul...Pe terenul din Haiffa
DEPLASARE. Steaua a primit vestea că va disputa meciul din Europa League cu Maccabi chiar pe terenul formaţiei din Haifa, neomologat iniţial de UEFA. “Cei de la UEFA au fost mulţumiţi de modificările pe care le-am făcut şi şi-au dat acceptul să organizăm meciurile pe propria arenă”, au anunţat, fericiţi, conducătorii lui Maccabi.Superglue pe unghii rupte
TRAGEDIE adevărată când ni se rupe o unghie. În loc să le tăiem pe toate celelalte ori să rămânem cu un ciot de unghie, putem să punem o picătură de superglue pe partea de interior a unghiei rupte. O cantitate foarte mică de lipici e suficientă. Apoi, putem folosi un lac de unghiii opac, pentru a ascunde accidentul.Umor suedez
Din când în când vorbim despre cărţi care pot schimba vieţi. “Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră şi a dispărut” (Editura Trei) este un roman care a dat peste cap viaţa autorului său, Jonas Jonasson. După o viaţă dedicată jurnalismului şi proiectelor media, suedezul a vândut drepturile de autor pentru manuscrisul la care lucra şi s-a mutat în Elveţia, pe malul Lacului Lugano. În ciuda faptului că...Speriat de moarte în avion
INCIDENT. Atacantul peruan al echipei Hamburger SV, Paulo Guerrero, a fost victima unui atac de panică în timpul unui zbor cu avionul spre Elveţia. Guerrero a fost tensionat în timpul zborului şi a avut muşchii încordaţi la sosirea în Elveţia. În ianuarie 2010, el a fost blocat timp de o lună la Lima din cauza fricii de avion şi a urmat un tratament psihologic. Peruanul a încercat de patru ori să revină în Germania, dar de...Află cât vei trăi
CERCETĂTORII suedezi susţin că testarea unor enzime din sânge ar putea da indicaţii preţioase cu privire la afecţiunile grave. Măsurarea nivelului de catepsină S poate stabili cât mai are de trăit o persoană. Cine înregistrează un nivel crescut nu este longeviv. Companiile farmaceutice au început deja să caute compuşi care să blocheze activitatea catepsinei S.Transfer ilegal?!
PROCEDURĂ. Gaz Metan Mediaş a anunţat că va declanşa procedurile disciplinare împotriva lui Eric de Oliveira, care a fost prezentat ca noul jucător al echipei Karpatâi Lvov, din prima ligă ucraineană. “Transferul anunţat a fost realizat în mod nelegal şi abuziv, fără înştiinţarea, participarea sau acordul clubului nostru. Prin acţiunile sale recente, jucătorul Eric de Oliveira a încălcat nu numai reglementările FIFA,...Fostele glorii ale naţionalei, PRINSE ÎN ,,OFFSIDE", cu ochii după HOSTESSE
Invazie de VIP-uri, marţi seară, la inaugurarea noului stadion naţional. 55.000 de oameni veniţi să vadă echipa naţională au aplaudat şi câteva dintre fostele glorii tricolore, care au fost răsplătite de UEFA pentru cariera lor. Boloni, Popescu, Hagi şi Dorinel Munteanu s-au holbat la fotomodelele care erau de faţă. Lume multă şi VIP-uri, aşijderea, la meciul România-Franţa. Oficiali de la UEFA, veniţi cu...Românii, pe locul doi la condamnări în Marea Britanie
Aderarea României şi Bulgariei în 2007 la Uniunea Europeană nu a fost de bun augur pentru Marea Britanie, întrucât numărul cetăţenilor europeni condamnaţi în regat s-a triplat. Astfel, românii ocupă locul doi ca număr de condamnări în 2010, după polonezi. Potrivit ultimelor date de la Ministerul Britanic de Interne, 27.563 de cetăţeni UE au fost condamnaţi în 2010, faţă de...Nu se ridică dreptul de organizare a meciurilor
Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat că nu se va lua o hotărâre în ceea ce priveşte ridicarea de către UEFA a dreptului de organizare a meciurilor pe Arena Naţională. Întrebat dacă UEFA va ridica dreptul de organizare a partidelor pe Arena Naţională, oficialul stelist a răspuns: “Nu se ia o hotărâre astăzi. Am venit cu olandezii care se ocupă de gazon şi o să se schimbe”. Valeriu Argăseală,...Speră la 9 puncte
Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, pentru site-ul oficial al UEFA, că speră ca predicţia antrenorului Dorinel Munteanu, care a spus că gălăţenii vor acumula nouă puncte în grupa C a Ligii Campionilor, se va adeveri. “Sperăm ca predicţia lui Dorinel Munteanu să se adeverească şi Oţelul să acumuleze nouă puncte. Nu ne va fi uşor să luptăm cu echipe care au bugete de 100 de ori mai mari...Maşinile, dotate cu eCall, până în 2015
Comisia Europeană a decis ca până în 2015 toate automobilele din UE să fie dotate cu un sistem e Call, un dispozitiv de alertare a numărului urgenţă 112, amplasat în autovehicul. Acesta costă aproximativ o sută de euro şi, în caz de accident grav, acesta formează automat numărul european unic de urgenţă şi comunică serviciilor de urgenţă locul în care se află vehiculul.Au fost stabiliţi arbitrii
UEFA a desemnat arbitrii partidelor care se vor disputa, mâine, de la ora 21.45, în faza grupelor Ligii Campionilor: Grupa E Chelsea Londra (Anglia) - Bayer Leverkusen (Germania) Arbitru: Stéphane Lannoy (Franţa) Genk (Belgia) - Valencia (Spania) Arbitru: Thomas Einwaller (Austria) Grupa FUn nou caz Mutu în Premier League?
Un jucător important din Premier League a fost depistat pozitiv cu cocaină, informează cotidianul The Sun, care precizează că identitatea fotbalistului respectiv va fi dezvăluită într-o emisiune de televiziune, luni seară. Potrivit sursei citate, fotbalistul a fost vândut de un club cu mai multe milioane de lire sterline, iar oficialilor de la noua sa echipă nu li s-a spus nimic despre faptul că jucătorul a fost...Coldplay, în duet cu Rihanna
Membrii trupei britanice au anunţat că au pregătit o supriză de proporţii fanilor. Aceştia au dezvăluit că au înregistrat un duet cu Rihanna. Piesa, intitulată „Princess of China” va putea fi găsită pe cel de-al cincilea album al formaţiei, care va fi lansat pe 24 octombrie. „Albumul este gândit ca un întreg. Are un personaj principal masculin şi unul feminin şi prima pe lista noastră a fost Rihanna.” a declarat...Rezoluţia anticorupţie va fi dezbătută în PE
Proiectul de rezoluţie anticorupţie în UE, iniţiat de europarlamentarul Monica Macovei, se află pe ordinea de zi a primei sesiuni în plen a Parlamentului European (PE). Rezoluţia anticorupţie va fi dezbătută mâine, urmând ca o zi mai târziu să fie votată. „Fiecare ţară UE trebuie să conştientizeze că aproximativ 120 de miliarde de euro se pierd anual din cauza corupţiei. Corupţia conduce la utilizarea...Programul Europa League din 15 septembrie
Ora 20.00 H. Tel Aviv – Rapid, Pro TV Lazio – Vaslui, Sport.ro Beşiktaş – M. Tel Aviv D. Kiev – Stoke Copenhaga – Vorskla Hannover – St. Liege PAOK – Tottenham PSG – Salzburg PSV – Legia Shamrock – Rubin Sl. Bratislava – Ath. Bilbao Zurich – Sp. Lisabona Ora 22.00În primăvară, reînnoirea gazonului
RAPORT. UEFA a anunţat că gazonul Arenei Naţionale va avea nevoie de o reînnoire majoră în primăvară şi recomandă ca terenul să nu găzduiască meciuri cu 10-12 săptămâni înaintea disputării finalei Ligii Europa, programată la 9 mai 2012. Firma britanică agreată de UEFA în probleme legate de suprafeţele de joc a anunţat că distrugerea terenului Arenei Naţionale după primul meci a fost cauzată de alegerea nepotrivită...Aderarea la Schengen, discutată pe 22 septembrie
Miniştrii statelor UE care participă la Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), programat pentru 22 septembrie, vor relua în discuţie problema aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, amânată la întâlnirea precedentă. Recent, Parlamentul European şi-a arătat sprijinul faţă de aderarea celor două ţări şi a rugat membrii Consiliului JAI să includă cele două state în Spaţiul Schengen.Duckadam se teme de Schalke 04
Steaua va începe mâine-seară un nou traseu în grupele Europa League. Preşedintele de onoare al Stelei, Helmuth Duckadam, ne-a acordat un interviu în care a explicat cum crede el că va decurge jocul Stelei cu cei de la Schalke 04. Cum credeţi că va fi meciul cu Schalke 04? Ambele echipe au atuurile lor, însă nu cred că se vor arunca îÎn roşu după 38 de ani
Echipa Real Madrid va juca în echipament de culoare roşie pentru prima oară după 38 de ani, în această seară, la meciul cu Dinamo Zagreb, din prima etapă a grupelor Ligii Campionilor, informează L'Equipe. Real Madrid a mai jucat în roşu de trei ori: pe 10 martie 1971 la meciul pierdut cu echipa Cardiff, în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni(sezon 1970-1971), scor 1-0, pe 14...Oţelul, vicecampioană UEFA Champions League... la pagini web
Site-ul oficial al grupării Oţelul Galaţi ocupă locul doi într-o Ligă a Campionilor rezervată paginilor web ale celor 32 de participante în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi, potrivit unui studiu realizat de către site-ul spaniol departamentodeinterneto.com. ,,Acum că a început Liga Campionilor, ne-am gândit să creăm propria noastră competiţie între cele 32 de echipe, dar...Românca, soţia atentatorului sinucigaş din Suedia, arestată
Poliţia britanică a anunţat miercuri arestarea unei femei în vârstă de 28 de ani, soţia româncă a autorului unui atentat sinucigaş comis anul trecut în Suedia, suspectată de pregătirea unui act terorist, relatează AFP. Mona Thwany a fost arestată marţi de Scotland Yard. Femeia este născută dintr-o mamă româncă şi un tată irakian şi a fost soţia lui Taymour Abdel Wahab un irakian refugiat în Suedia care, pe 11...Blue Motors, în Coyote Café
Specializaţi în coveruri ale pieselor celebre, buzoienii de la Blue Motors vin mâine, de la ora 23.00, în Coyote Café (Calea Victoriei 48-50). Până dincolo de miezul nopţii, trupa va aduce în faţa publicului piese pe care spectatorii le redescoperă cu surprindere plăcută. Blue Motors reprezintă o sumă de proiecte şi experienţe muzicale, o perioadă mare de studiu, ani de repetiţii şi concerte live sub mai multe denumiri şi...Cameron Diaz a spus “pas” relaţiei cu Alex Rodriguez
Actriţa americană este din nou o femeie singură. Ea a decis să se despartă de jucătorul american de baseball la doar lună după ce au făcut publică relaţia. O sursă din anturajul artistei, citată de site-ul bloggerului Perez Hilton, a afirmat că unul dintre motivele separării este nepotrivirea de caracter: ,,S-au despărţit. Cameron suferă şi se simte trădată, pentru că a încercat din răsputeri să îi...Neînfrânţi! Misiune îndeplinită în Europa League
După multe zile de joi negre în Europa League când suferinţa era cuvântul de ordine, echipele româneşti au ieşit, aseară, în sfârşit, cu capul sus, neînvinse în cele trei meciuri din prima etapă a grupelor. Vasluiul a luat un punct pe Olimpico din Roma, Rapidul a câştigat la Tel Aviv, iar Steaua a terminat la egalitate cu Schalke 04. Vasluiul s-a dus pe Olimpico din Roma...Concert-omagiu dedicat trupei Queen
Joi, 22 septembrie, în Jukebox Venue este programat un concert "Tribute to Remember Freddie Mercury". Spectacolul promite patru ore în compania muzicii Queen, un regal pentru fani. Pe scenă vor urca nouă trupe, fiecare punându-şi amprenta asupra acordurilor bine-cunoscute. Vor fi duete inedite, momente speciale şi proiecţii din concertele Queen. Prima trupă care va urca pe scena Jukebox Venue este La-La Band, cunoscută publicului...Fostul vicepreşedinte al ANRP, trimis în judecată
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe fostul vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Remus Baciu, care a fost arestat, luna trecută, pentru luare de mită. Acesta a luat aproximativ 100.000 de euro pentru urgentarea unui dosar de restituire. Remus Baciu este acuzat şi de trafic de influenţă. Alături de el au mai fost trimişi în judecată, tot în stare...Stema URSS este contrară ordinii publice
Tribunalul Uniunii Europene a decis că fosta stemă a URSS nu poate fi înregistrată ca "marcă comunitară", refuzul fiind întemeiat pe un articol care prevede posibilitatea de a respinge o marcă dacă ea este contrară "ordinii publice şi bunelor moravuri" existente chiar şi într-o anumită zonă a UE.Băsescu ţine partea miniştrilor
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu miniştrii poartă vina în ceea ce priveşte rata scăzută de absorbţie a fondurilor UE. El a menţionat că, de multe ori, funcţionarii publici care se ocupă de acest domeniu sunt fie incompetenţi, fie corupţi. Băsescu a spus că nu ministrul trebuie să ştie proceduri sau să răsfoiască dosare ale proiectelor din bani europeni, ci funcţionarii publici au această datorie.Stema URSS, neagreată de UE
Tribunalul Uniunii Europene a decis că fosta stemă a URSS nu poate fi înregistrată ca "marcă comunitară". Refuzul este întemeiat pe un articol care prevede posibilitatea de a respinge o marcă dacă ea este contrară "ordinii publice şi bunelor moravuri" existente chiar şi într-o anumită zonă a UE.De ce se tem economiştii: izbucnirea celui de-al Treilea Război Mondial
Colapsul financiar pare inevitabil. Ieri, agenţia de evaluare Standard & Poor's a scăzut ratingul Italiei cu o treaptă, de la ”A+” la ”A”, sporind îngrijorările referitoare la criza datoriilor în Europa. Conform estimărilor economiştilor chestionaţi de ”ring”, decizia de retrogradare a Italiei va afecta România, în primul rând, printr-o creştere a costurilor...Pui cu sos Roquefort
Ciupercile dau oricărei mâncări un plus de savoare, cu atât mai mult cu cât vorbim despre o reţetă franţuzească. Aşa că înarmează-te cu răbdare până va fi gata cea mai bună reţetă din lume. Am dat peste reţeta aceasta din întâmplare, într-o vacanţă. A fost atât de bună, încât a devenit acum specialitatea casei. Fiind o reţetă franţuzească, nu...Gică Popescu, oficial UEFA
Fostul internaţional Gheorghe Popescu a fost validat de Comitetul Executiv al UEFA, în funcţia de membru al Comisiei de Disciplină a UEFA la propunerea Comitetului de Urgenţă al FRF din data de 19 septembrie. "Comitetul Executiv al UEFA a decis azi, 22 septembrie, să valideze propunerea Comitetului de Urgență al Federaţiei Române de Fotbal din data de 19 septembrie, de numire a domnului Gheorghe Popescu în calitate de membru al...“Portocaliu” corupt, arestat
Secretarul executiv al PDL Timiş Vasile Medeşan, autosuspendat din partid după ce a fost declanşată cercetarea sa sub acuzaţia de trafic de influenţă în dosarul în care a fost arestat şeful ITM Timiş, Cornelia Corescu, a fost arestat preventiv, astăzi, decizia fiind luată de Curtea de Apel Timişoara.Popescu, baci în curtea celor de la UEFA
Gică Popescu a fost validat de Comitetul Executiv al UEFA în funcţia de membru al Comisiei de Disciplină a acestui for, la propunerea FRF. Astfel, disputele dintre Mircea Sandu şi fostul internaţional au fost date uitării. Fostul internaţional, membru al Comisiei de Disciplină a UEFA începând de ieri, a declarat că este onorat de noua funcţie pe care o are şi îşi propune să avanseze în structurile europene. „Este prima...Efectul eșecului schengen: tot mai multe voci vor capul lui BACONSCHI
România a fost oprită, ieri, la „graniţa” cu Schengen, după ce preşedinţia poloneză a UE a evitat să supună votului Consiliului JAI acest subiect. După ratarea celui mai important obiectiv din ultimii ani, europarlamentarii propun o singură soluţie: demisia ministrului Teodor Baconschi. Eforturile autorităţilor de a îndeplini condiţiile tehnice impuse de Uniunea Europeană pentru aderarea la...Reeditarea lui Houellebecq
În seria Top 10+ a Editurii Polirom a fost inclus, într-o nouă ediţie, romanul „Platforma”, de Michel Houellebecq. “Capodopere ale literaturii de pretutindeni într-o colecţie care cuprinde cele mai îndrăgite bestselleruri”, spune prezentarea pe care Editura Polirom o oferă pentru selecţia în care a intrat romanul scriitorului francez. “Platforma” este cartea care a...Traian Băsescu şi Jacques Rogge au inaugurat noul sediu al COSR
Preşedintele României, Traian Băsescu, şeful Comitetului Olimpic Internaţional, Jacques Rogge, şi alte personalităţi din sport au inaugurat în această dimineaţă noul sediu al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi Muzeul Olimpic, informează mediafax. La eveniment au mai participat preşedintele Comitetelor Olimpice Europene, Patrick Hickey, preşedintele COSR, Octavian Morariu, primarul general al...Băsescu, la noul sediu COSR
INAUGURARE. Preşedintele României, Traian Băsescu, şeful Comitetului Olimpic Internaţional, Jacques Rogge, şi alte personalităţi din sport au inaugurat, ieri, noul sediu al COSR şi Muzeul Olimpic. La eveniment au mai participat preşedintele Comitetelor Olimpice Europene, Patrick Hickey, preşedintele COSR, Octavian Morariu, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, Daniel Funeriu, Doina Melinte, Ion Ţiriac, Nadia Comăneci,...Grecia, sub presiune. Poliţiştii au ieşit în stradă
Agenţii de poliţie din Grecia au început să protesteze, în cursul zilei de luni, faţă de măsurile de austeritate impuse de guvern la sugestia FMI şi UE. Aproximativ 50 de manifestanţi au urcat pe Muntele Lycabettus, cel mai înalt din Atena, unde au instalat o pancartă pe care scria „Ziua scadenţei, zi de doliu”. În mod ironic, au fost nevoiţi să o protejeze de colegii lor care nu au dorit să participe la acţiunea de...Fonduri de la UE pentru Primăria Sectorului 3
Instituţia condusă de edilul Liviu Negoiţă, lansează mâine prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială, proiectul „Descentralizare – prin optimizare, eficienţă şi profesionalism”, cofinaţat din Fondul Social European. Obiectivul proiectului este creşterea calităţii şi a eficienţei activităţilor şi serviciilor sociale specifice Direcţiei de Asistenţă Socială, prin perfecţionarea sistemului de management. Se...Dr. Harra anunță apocalipsa despărțirilor: Borcea, adio Alina; Mihaela fără Dani
Celebra vizionară de la Hollywood anunţă despărţiri neaşteptate în showbiz: Mihaela Rădulescu îl va lăsa baltă pe matinalul Dani Oţil, iar Cristian Borcea renunţă în câţiva ani la mai tânăra Alina pentru fosta soţie Mihaela. Consilier intuitiv al VIP-urilor de peste Ocean, dr. Carmen Harra anunţă şi sfârşitul crizei: în anul 2012, când sistemul bancar mondial se va...Roberto Carlos, antrenor interimar la Anji Mahacikala
Clubul rus Anji Mahacikala, la care este legitimat din această lună Samuel Eto'o, a anunţat, că antrenorul principal Gadji Gadjiev a fost demis din funcţie, interimatul la conducerea tehnică urmând să fie asigurat de secundul Andrei Gordeiev şi de căpitanul Roberto Carlos. „Clubul îi mulţumeşte antrenorului pentru munca depusă la Anji”, se arată într-un comunicat al clubului, în care nu se...Barroso: Situaţia e gravă
Preşedintele Comisiei Europene, Emanuel Barroso, a declarat, în cadrul unui discurs ţinut în faţa Parlamentului European, că situaţia actuală este gravă. Oficialul a subliniat că din cauza unor atitudini populiste s-au pus în pericol valori europene precum euro sau libertatea de circulaţie.Beţişoarele, secretul siluetei
Par incomode, dar beţişoarele chinezeşti ajută la menţinerea siluetei pentru că limitează cantităţile de hrană ingurgitate, iar digestia se produce lejer, dând timp enzimelor din stomac şi duoden să-şi facă treaba. Şi senzaţia de saţietate apare înainte de efectul de stomac care ”plesneşte”.Shakira dezminte despărţirea de Pique
Cântăreaţa columbiană Shakira a dezminţit zvonurile apărute în presa internaţională privind o despărţire de fotbalistul spaniol al formaţiei FC Barcelona, Gerard Pique, informează site-ul que.es. Postul mexican de televiziune TV Notas a dezvăluit că cei doi s-au despărţit, după ce Shakira a descoperit că Pique a înşelat-o. Potrivit site-ului que.es, informaţia a fost dezminţită de purtătorul de cuvânt al...Arestat pentru pornografie infantilă
Un cetăţean israelian a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, la propunerea procurorilor DIICOT, pentru deţinerea a peste 600 de fişiere cu materiale pornografice cu minori. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Cluj au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Solow Samuel, cetăţean israelian, în vârstă de 33 de ani, pentru săvârşirea...Mirabela Dauer, prinsă furând într-un magazin din Bucureşti...
Dan Negru şi Simona Gherghe s-au aliat pentru o farsă de excepţie la “Plasa de stele”. Marţi, 11 octombrie, telespectatorii vor viziona în premieră o filmare incredibilă, în care îndrăgita artistă Mirabela Dauer este surprinsă furând chiloţi dintr-un magazin din Bucureşti. Pe lângă acuzaţiile grave, protagonista farsei lui Dan Negru se confruntă şi cu solicitarea de a plăti daune de un miliard de lei vechi. Farsa...FurioSnails lanseaza pasapoartele albastre
Snails devin FurioSnails si furiolanseaza albumul “Blue Passports” pe 26 octombrie in The Silver Church. Cei patru Snails – Lilian, Mircea, Vitali si Igor – au imbratisat schimbarile muzicale si de atitudine prin care au trecut si au hotarat sa devina FurioSnails: aceiasi melci pe care ii stim si pe care-i iubim, dar cu mai multa viteza, incredere si energie. Dupa doua albume de succes lansate de 13 ani de cand exista formatia,...Horia Brenciu, duet cu unul dintre concurenti
Extrem de volubil si greu de stapinit in scaun, Horia Brenciu nu se va putea abtine si va invada mine seara scena de la “Vocea Romaniei”, unde va cinta in duet cu unul dintre concurenti. Se pare ca antrenorul nu mai are rabdare pina la etapa cind va avea posibilitatea sa cinte alaturi de concurentii alesi in echipa sa. Loredana, Smiley, Marius Moga si Horia Brenciu, antrenorii de la “Vocea Romaniei”, vor asculta miine, incepind cu...Alimente pentru persoanele devaforizate
Primăria Sectorului 4 a demarat distribuirea pachetelor cu produse alimentare de la Uniunea Europeană, respectiv 13 kg făină albă, 8 kg orez, 9 kg mălai, 1 kg biscuiţi, 2 kg paste făinoase şi 2 kg lapte praf. Beneficiarii sunt 5.600 de persoane defavorizate, cu handicap grav sau accentuat, care pot ridica pachetele de la Centrul „Sfântul Spiridon”, situat pe Aleea Ciceu nr. 12. Şomerii şi pensionarii cu un venit sub 400 de...Am intrat în rândul lumii.: avem staţie de epurare
După aproape 30 de ani de aşteptare, Bucureştiul are, în sfârşit, ceea ce toate capitalele Uniunii Europene au de mult timp: staţie de epurare a apelor uzate. Inaugurată ieri în prezenţa oficialităţilor, staţia va filtra complet, într-o primă etapă, doar jumătate din debitul de apă uzată. Aflată la marginea Bucureştiului, lângă comuna Glina, staţia de epurare se întinde pe o...Antal a fost reprimit în lot
Mijlocaşul Liviu Antal a fost reprimit la prima echipă a Oţelului Galaţi, după ce timp de două săptămâni a fost trimis la Oţelul II. "Sper că a înţeles ceva din această experienţă şi nu va mai repeta greşelile pe care le-a făcut", a declarat Dorinel Munteanu, antrenorul echipei gălăţene. Antal şi Samuel Cojoc au fost excluşi din lotul primei echipe după ce au fost acuzaţi de acte de indisciplină. Dacă în cazul...Tot ce trebuie să ştii despre recensământul populaţiei
În mai puţin de o săptămână va începe recensământul populaţiei. Începând cu 20 octombrie, recenzorii vor bate din uşă în uşă pentru a colecta datele necesare. Primul recensământ după aderarea României la Uniunea Europeană începe joi, 20 octombrie. Până pe 31 octombrie, peste 100.000 de recenzori vor bate din uşă în uşă pentru a colecta date de la...Tot provincia?!
IULIU MUREŞAN, preşedintele CFR, crede că în acest sezon campionatul va fi câştigat tot de o echipă din provincie. “Anul acesta, tot provincia va fi campioană, îmi pare rău că vă dau o veste proastă. Nu ştiu de ce celor din Bucureşti nu prea le iese. Va fi o luptă între echipele din provincie. Ăsta este cel mai bun lot pe care l-am făcut de când sunt preşedinte la CFR Cluj", a spus Mureşan, după victoria CFR-ului la..."Pariu cu viata", duete inedite si amuzante
Episodul de luni, de la 20,30, al serialului pentru intreaga familie „Pariu cu viata”, va aduce telespectatorilor multe momente muzicale in care tinerii din LaLa Band isi demonstreaza calitatile vocale exceptionale. Pentru cei care-i indragesc deja pe Gica Popa (Radu Gabriel) si pe Tantica (Elvira Deatcu) distractia e garantata pentru ca Tantica isi scoate toate armele din dotare pentru a-si implini un vis- acela de a deveni nevasta. Asa...Stai în frig dacă vrei siluetă!
CONSUMUL EXCESIV de alimente, lipsa exerciţiului fizic, ereditatea şi căldura din interiorul locuinţelor şi al spaţiilor în care ne desfăşurăm activitatea sunt cauzele principale ale epidemiei de obezitate din zilele noastre. Dacă primele cauze mai fuseseră incriminate, căldura constituie o noutate, explică dr. Luigi Gratton, specialist în Programul de Analiză a Obezităţii laClasici de la Woodstock revin la Bucureşti
Pe 23 octombrie, Ten Years After, cea mai populară trupă de blues-rock de la sfârşitul anilor ‘60 şi începutul anilor ’70, revine la Sala Palatului din Bucureşti cu un adevărat regal interpretativ. Unul dintre grupurile din elita mondială a muzicii a făcut istorie prin recitalul din cadrul celebrului festival Woodstock din 1969. Piesa „I’m going home”, în versiunea...Vicente del Bosque: Când am plecat de la Real Madrid am simţit durere
Selecţionerul Spaniei, Vicente del Bosque, a lăsat să se înţeleagă, într-un interviu, că ar putea să nu accepte Medalia de aur a clubului Real Madrid, care l-a desemnat în martie membru de onoare al grupării, fiind încă afectat de modul în care a plecat de la această echipă. Vicente del Bosque a declarat, pentru postul de radio Cadena SER, că se simte incomod vorbind despre acest subiect. "Mă simt incomod, pentru că uneori...Alexandra Stan este Best Romanian Act la MTV Europe Music Awards Belfast 2011
Alexandra Stan, singura artista feminina din Romania care a fost nominalizata in acest an la Best Romanian Act la MTV Europe Awards (EMA) alaturi de Fly Project, Guess Who, Puya feat Connect-R si Smiley feat Pacha Man a primit vestea pe care o astepta cu mari emotii: a obtinut cele mai multe voturi pe site-ul www.mtv.ro, cistigind astfel aceasta categorie. Artista, care a lansat de curand si primul ei album in Romania, “Saxobeats” este...Platini, audiat
LITIGIU. Preşedintele UEFA, Michel Platini, va fi audiat, astăzi, de un tribunal elveţian din cantonul Vaud, aşa cum a fost prevăzut în litigiul dintre FC Sion şi UEFA. Această convocare era prevăzută şi aşteptată de la finalul lunii septembrie. “Platini, dar şi secretarul general al UEFA, Gianni Infantino, vor merge la audieri. Şeful forului european va fi încântat să dea eVedetă XXX fără voie
SCANDAL. Frumoasa Belen Rodriguez, fosta iubită a atacantului Romei, Marco Borriello, e vedetă fără să vrea într-un filmuleţ porno postat pe internet. Un fost prieten s-a răzbunat şi a postat câteva secvenţe filmate de cei doi în dormitor. Belen Rodriguez a devenit faimoasă după un număr striptease executat pentru Adrian Mutu.Nuevo Tango Quintet, la Bucureşti
Joi, 3 noiembrie, şi vineri, 4 noiembrie, ora 20.00, la Sala ArCuB este programat spectacolul Anivertango. Spectacolul aduce pe scenă cinci maeştri instrumentişti respectând, astfel, formula muzicală favorită a lui Astor Piazzolla (foto), cvintetul. Artiştii pe care îi veţi vedea pe scenă provin din câmpuri muzicale la fel de eclectice precum sunetul distinctiv al compozitorului argentinian: muzică clasică, folclor şi jazz....Duelul capetelor plecate
În această seară, pe Naţional Arena, Steaua şi Rapid încheie etapa a XI-a a Ligii I, la patru zile după ce au fost umilite în Europa League. Steaua - Rapid 20.00, DOLCE SPORT În 2006, cele două combatante de astăzi uimeau Europa, ajungând în postura ingrată de a se întâlni în sferturile de finală ale Cupei UEFA, într-o dublă manşă. A fost atunci 1-1Imunitatea invocată de Dominique Strauss-Kahn în SUA "nu are valoare", afirmă avocaţii lui Nafissatou Diallo.
Avocaţii lui Nafissatou Diallo au afirmat, ieri, că imunitatea invocată de Dominique Strauss-Kahn pentru a obţine clasarea plângerii civile formulate de cameristă în Statele Unite "nu are nici o valoare" şi ar trebui respinsă de justiţie.Moţiunea lui Strauss-Kahn reprezintă "o încercare evidentă de a întârzia procedura şi trebuie respinsă în totalitate, deoarece nu are absolut nici o valoare", afirmă avocaţii, într-un...Băută cu măsură, berea nu îngraşă
BENEFICII. Cercetătorii susţin că berea energizează organismul şi nu dăunează siluetei dacă este consumată cu măsură. O sticlă de 330 ml are 140 de calorii, aşa că, potrivit nutriţioniştilor, cine bea două sticle pe zi nu se îngraşă. De asemenea, în aceste cantităţi, are şi proprietatea de a proteja inima şi arterele.Valentin Dinu pregăteşte duetul cu Andra
Show-ul „Românii au talent” de la ProTV a reuşit să schimbe vieţi, oferind multora şansa de a câştiga de pe urma talentelor lor: Adrian Ţuţu, câştigătorul ediţiei trecute, a semnat un contract cu MediaPro Music, fiind în acelaşi timp distribuit şi în alte producţii, în timp ce Valentin Dinu pregăteşte în această perioadă un duet cu Andra, tot sub umbrela MediaPro Music....Mirela Stelea, subiect de articol în Vogue Italia
Celebra publicaţie Vogue, considerată Biblia modei internaţionale, a publicat un articol despre desigerul român Mirela Stelea, odată cu participarea acesteia la Dubai Fashion Week. „Colecţia Mirelei Stelea se intitulează Loose pentru a explica lejeritatea şi confortul pe care le oferă piesele vestimentare”, menţionează cei de la Vogue. Designerul a povestit pentru Vogue despre un episod derulat într-un...Duelistii de la ,,Dansez pentru tine" se incurajeaza cu ciocolata, flori si muzica
Mircea Solcanu ii daruieste in fiecare dimineata partenerei sale de la “Dansez pentru tine” cate o floare, o ciocolata sau o alta surpriza pentru a-i aduce zambetul pe buze, iar Alex de la trupa Zero ii canta partenerei sale cate un refren mobilizator pentru a-i readuce optimismul. Astfel se dueleaza in incurajari cele doua vedete in fata partenerelor de dans alaturi de care se afla la duel saptamana aceasta. Vineri seara, de la 20.30,...Actorul cu cel mai mare succes în Box-Office
Samuel L. Jackson a fost desemnat de către oficialii de la ,,Cartea Recordurilor" actorul cu cel mai mare succes în Box-Office, devansând astfel pe Leonardo DiCaprio, Johnny Depp sau Harisson Ford. Filmele în care acesta a jucat, peste 100 la număr, au totalizat venituri de peste 7,42 de miliarde de dolari. Starul, devenit celebru pentru rolurile din filme precum Pulp Fiction, Star Wars, Jurassic Park sau Kill Bill...Direcţia 5, „Îţi mulţumesc”
Sala Palatului este, mâine, centru de interes pentru fanii trupei Direcţia 5. „Îţi mulţumesc” este un spectacol pe care muzicienii îl prezintă drept unic. Totul începe la 19.30 şi marchează şi lansarea „Beautiful Jazz Duets”, primul lor album de studio pentru care au avut ocazia să colaboreze cu 11 dintre cele mai cunoscute voci feminine ale muzicii de la noi: Paula Seling, Loredana, Andra, Nico, Anda Adam, Claudia Pavel,...City break la Milano
OFERTĂ. Oraş al modei, Milano are de oferit nume importante de designeri, magazine de lux, iar cea mai căutată destinaţie de shopping este Galleria “Vittorio Emanuele II” din Piazza Duomo. Chiar lângă aceasta se înalţă superbul Dom din Milano. Găseşti pe net oferte de trei nopţi de cazare la 135 euro/pers. cu avion, mic-dejun plus toate taxele incluse, în perioada 3-6 februarie 2012.Alina Eremia şi-ar dori un duet cu Beyonce
Protagonista serialului „Pariu cu viaţa” şi-a început cariera încă din copilărie, a obţinut de-a lungul anilor numeroase premii la festivaluri, iar acum, când cariera ei se află în plină ascensiune, Alina Eremia recunoaşte că şi-ar dori, la un moment dat, să cânte alături de Beyonce. În 2005 ai participat la Eurovision Junior. Eşti tentată săBilete pentru revanşa cu Maccabi
STEAUA a scos ieri la vânzare tichetele pentru meciul de pe teren propriu din Europa League, cu Maccabi Haifa, care se va disputa joi, de la ora 22.05. Biletele vor fi puse în vânzare numai la casele de bilete de la Naţional Arena şi costă între 10 şi 100 de lei. Casele de bilete vor fi deschise astăzi şi mâine, între orele 11.00-18.00.Eşti şomer sau pensionar? Primeşti gratuit mâncare de la UE
În Capitală, 67.384 de persoane cu venituri lunare mai mici de 400 de lei beneficiază de ajutoarele alimentare oferite de Uniunea Europeană. Pachetele cu alimentele europene pentru persoanele defavorizate constau în 13 kilograme de faină, nouă kilograme de mălai, opt kilograme de orez, câte două kilograme de paste făinoase şi de lapte praf şi un kilogram de biscuiţi.
Rihanna, spitalizată în Suedia, din cauza unei gripe
Cântăreaţa Rihanna a fost internată într-un spital din Suedia din cauza unei gripe şi a fost nevoită să îşi anuleze din acest motiv concertul pe care trebuia să îl susţină în oraşul Malmo, informează contactmusic.com. Artista născută în Barbados se află în această perioadă în plin turneu mondial şi urma să susţină un concert în oraşul Malmo, din sudul Suediei, dar s-a îmbolnăvit şi a fost internată într-o...Cum să slăbeşti mâncând
Standardele de frumuseţe impun siluete silfide, aşa că tot mai multe doamne devin preocupate în mod deosebit de kilogramele în plus. Cea mai la îndemână soluţie pentru a slăbi este considerată a fi înfometarea, însă specialiştii atrag atenţia că această metodă lipseşte organismul de nutrimenţii necesari bunei funcţionări, ceea ce, în timp, duce la îmbolnăviri. Metoda...Julian Assange, extrădat în Suedia
DECIZIE. Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, va fi extrădat în Suedia. Judecătorii Înaltei Curţi din Londra au respins argumentele apărării potrivit cărora cererea de extrădare a australianului în vârstă de 40 de ani este ,,injustă şi contrară legii". Julian Assange, care a fost arestat în decembrie în Marea Britanie, este suspectat în Suedia de viol şSpălaţi ruşinea!
Astăzi, cele trei echipe româneşti angrenate în Europa League au ocazia revanşei în faţa combatantelor care le-au umilit acum două săptămâni. Privită – nu numai de propriul patron – ca o echipă favorită la calificarea în primăvara europeană, Steaua a ajuns în situaţia penibilă de a nu fi reuşit nicio victorie până acum în grupele Europa League, înscriind...Bute și-a sărbătorit victoria cu vin roșu ca acasă, la Pechea
Campionul mondial IBF a petrecut până târziu în noapte alături de prieteni şi apropiaţi, la hotelul Chateau Bonne Entente din Quebec City. Iubitorii boxului din România s-au trezit cu noaptea în cap duminică. Departe, în Quebec, Lucian Bute îşi punea în joc, pentru a noua oară, centura de campion mondial IBF la categoria supermijlocie. La 3.50, ora României, mănuşile...Mircea Cărtărescu, în turneu în Suedia
Scriitorul Mircea Cărtărescu vizitează Suedia în perioada 16 - 20 noiembrie, cu ocazia publicării în limba suedeză a "Jurnalului" său dintre anii 1994 şi 2003, apărut sub titlul suedez "Dagbok 1994-2003". Turneul cuprinde apariţii pe scene literare din Stockholm, Göteborg şi Malmö şi este organizat de Institutul Cultural Român de la Stockholm, în colaborare cu editura...Daniel Nitoiu a slabit 3 kg la ,,Dansez pentru tine"
,,Chiar daca ma dor spatele si genunchii, parca mai tare ma doare intrarea la duel”, spune cu tristete prezentatorul Stirilor Pro Tv de la ora 13.00, Daniel Nitoiu, care luptă alături de partenera sa Alexandra pentru a ramane in competitia visurilor ,,Dansez pentru tine". Verdictul intrarii la duel i-a intristat foarte tare pe Daniel si Alexandra: ,,Ne-a turnat plumb in picioare. Eu am incercat sa fiu tare si sa ii dau...Guess Who a înfruntat sfârșitul lumii în direct la Kiss FM
Finalul celei de-a doua săptămâni de "Vedete Face to Face... book" a avut un invitat special: Guess Who, venit vineri în studioul Kiss FM alături de Andreea Berghea pentru a sfida sfârșitul lumii și a răspunde la întrebările puse de fani pe Facebook.Artistul le-a dezvăluit fanilor că piesa preferată este Manifest și că nu se consideră o "vedetă". Întrebat ce-și dorește în viitor, Guess Who a spus că ar vrea să aibă...Kylie Minogue va lansa un nou album
Cântăreaţa australiană va lansa, anul viitor, o compilaţie de hituri ale sale reorchestrate marcând astfel împlinirea a 25 de ani de la lansarea single-ului de debut, "Locomotion", informează nme.com. "Lucrez la un proiect pentru anul viitor. Împlinesc 25 de ani de carieră şi am înregistrat versiuni orchestrale şi acustice ale unor hituri ale mele", a spus artista. Cel mai recent album al lui Kylie Minogue, "Aphrodite", s-a...Un mexican este fanul Anda Adam cu nr 100.000 pe Facebook!
Anda Adam este unul din artiştii romani cu cei mai mulţi fani pe Facebook. Pagina ei oficială, www.facebook.com/AndaAdamOfficial are deja mai mult de 100.000 de mii de Like-uri. Aseară, artista a avut marea surpriză să acceseze Facebook-ul pe telefon şi să constate că a trecut deja mult râvnitul prag. Fanul cu numarul 100.000 este Pedro Martinez Dominguez, un mexNeuer a fost jefuit
Portarul echipei Bayern Munchen, Manuel Neuer, a fost jefuit, hoţii furându din casa sportivului mai multe bijuterii şi ceasuri, a anunţat cotidianul Bild, citând poliţia locală. Potrivit cotidianului german, hoţii au intrat pe fereastră în locuinţa lui Neuer, furând bijuterii şi ceasuri de "mai multe zeci de mii de euro". "Manuel Neuer nu va face niciun comentariu pe această temă",...S-au stabilit urnele
TRAGERE. UEFA a anunţat componenţa urnelor pentru tragerea la sorţi a grupelor de la CE 2012. Astfel, urna 1 este alcătuită din Polonia, Ucraina (ţări organizatoare), Spania şi Olanda, în urna 2 sunt Germania, Italia, Anglia şi Rusia, urna 3 este formată din Croaţia, Grecia, Suedia şi Portugalia, iar în urna 4 sunt Danemarca, Franţa, Irlanda şi Cehia. Tragerea la sorţi a grupelor va aveA pus în pericol aderarea la UE, acum pune în pericol sistemul sanitar
,,Băieţaşii năstruşnici de la Cotroceni”, aşa cum îi numesc asociaţiile de pacienţi pe iniţiatorii Legii sănătăţii, vor să ne lase fără medicamente compensate şi să pună spitalele pe butuci. Eugen Nicolăescu, fost ministru al sănătăţii, ne-a dezvăluit motivul pentru care i-a dat afară pe Virgil Păunescu şi Cristian Vlădescu pe vremea când era şeful lor. „Proiectul Legii...Vrea şase puncte în Ligă
OPTIMISM. Preşedintele Oţelului, Marius Stan, consideră că jucătorii săi se concentrează din nou numai la fotbal, după ce şi-au primit toate restanţele salariale, odată cu primirea banilor de la UEFA. Oficialul gălăţean crede că, astăzi, Oţelul va trece de FC Basel şi se va impune, apoi, şi la Lisabona. „Visez la şase puncte în Ligă”, a precizat Stan. La meciul din aceastăAlimentele de la UE, blocate de birocraţie
Bucureştenii nevoiaşi beneficiază gratuit de alimente de la UE. Însă, până în prezent, Primăria Sectorului 3 nu a putut acorda aceste ajutoare. Potrivit reprezentanţilor instituţiei conduse de Liviu Negoiţă, Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) are obligaţia de a transporta ajutoarele alimentare de la depozitul central la spaţiul pus la dispoziţie de autorităţile locale din...Ce avem voie să mâncăm seara
SFAT. Dacă simţim, seara târziu, senzaţia de foame, putem mânca fără riscul de a ne pune în pericol silueta doar dacă respectăm câteva reguli simple. Nutriţioniştii ne sfătuiesc să nu combinăm gusturile de dulce şi sărat. Dintre dulciuri putem alege cereale cu lapte, iar dacă simţim nevoia de ceva sărat putem mânca puţină brânză.Oţelul, un dezastru european
Campioana României a fost eliminată din cupele europene şi este foarte aproape de a avea cel mai slab parcurs al unei echipe româneşti din istoria participărilor în Champions League. UEFA livrase banii în conturile Oţelului, iar fotbaliştii îşi încasaseră salariile la zi, prilej cu care a început să plouă cu declaraţii optimiste înaintea meciului cu Basel. Oficialii gălăţeni...Românii, slabii Europei
România este iar codaşa Uniunii Europene, dar de data această este de bine. Un recent studiu Eurostat publicat joi de Comisia Europeană, clasează ţara pe ultima poziţie în ceea ce priveşte rata obezităţii. Studiul relevă că atât în cazul femeilor (8%), cât şi al bărbaţilor (7,6%) România înregistrează cea mai scăzută rată a obezităţii, fiind urmată de Italia, (9,3% la femei şi...Adelina Pestritu: ,,Acasa nu ma asteapta nimeni"
Mare agitatie mare in club Princess din Regie marti, 22 noiembrie. Facultatile ISB si Energetica din cadrul Politehnicii si-au ales cei mai cei boboci din anul acesta. Cu acesta ocazie, Adelina Pestritu, gazda evenimentului, a recunoscut ca nu are o ora pentru a ajunge acasa, intrucat nu o mai asteapta nimeni. ,,Sunt foarte suparata din aceasta cauza", a declarat bruneta. Guess Who a antrenat atmosfera, iar Ecaterina Andronescu s-a aflat...Pleacă la Arsenal?!
TORJE ar putea ajunge în Premier League! Site-ul tuttomercatoweb.it a scris că gruparea engleză Arsenal Londra este interesată de achiziţionarea atacantului român, iar clubul Udinese i-a fixat preţul internaţionalului român la 20 de milioane de lire sterline. Gabriel Torje a jucat nouă meciuri în Serie A. Presa internaţională a scris în ultima perioadă că de serviciile atacantului român mai sunt interesate formaţiile Real...Cori Gramescu a facut senzatie intr-o rochie Alexander McQueen
Cori Gramescu a renunţat la hainele sport si a facut senzaţie la Chisinau intr-o ţinuta eleganta semnata de designerul ei preferat, Alexander McQueen. Cori a avut prima sa vizita la Chisinau, unde a fost invitata speciala a unei intâlniri cu vedetele si femeile de afaceri din Moldova, ocazie cu care si-a prezentat propriul ei program Ultimate Pilates. Instructorul de fitness a avut mai multe intâlniri cu cele mai...Alimente gratuite în sectorul 3
Primăria Sectorului 3 va distribui, începând de astăzi, alimente de la UE în cadrul programului PEAD 2011. Beneficiază de aceste ajutoare copiii, persoanele adulte cu handicap grav şi accentuat şi cei cu venit minim garantat, aflaţi în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Sector 3 la data de 31.07.2011. Distribuirea produselor se realizează în cadrul Centrului de Zi pentru Persoane...Obama: Washingtonul este interesat de reuşita economică a bătrânului continent
Statele Unite sunt "dispuse să îşi joace rolul pentru a ajuta" Uniunea Europeană să facă faţă crizei datoriilor, a afirmat luni preşedintele Barack Obama după o întâlnire cu liderii UE, remarcând că Washingtonul este "interesat de reuşita" economică a bătrânului continent.Rezolvarea crizei actuale "este extrem de importantă pentru economia noastră. Dacă Europa se...Kylie Minogue îşi vinde unul din automobilele de lux
Cântăreaţa australiană Kylie Minogue a anunţat că îşi va vinde la licitaţie unul dintre automobilele ei de lux, pentru a finanţa o fundaţie de caritate care militează pentru protejarea copiilor.Artista australiană îşi va vinde limuzina Lexus în cadrul unei licitaţii organizate în sprijinul fundaţiei National Society for the Prevention of Cruelty to Children (NSPCC), informează express.co.uk....Naţionala under-17 a României în grupa a 10-a în preliminariile Euro-2013
Echipa naţională de fotbal under-17 a României face parte din grupa a 10-a a preliminariilor Campionatului European din 2013, alături de reprezentativele Irlandei, Suediei şi Macedoniei, s-a stabilit, marţi, la tragerea la sorţi de la Nyon, informează site-ul oficial al UEFA. În această fază s-au format 13 grupe a câte patru formaţii, iar primele două clasate, plus cele mai bun e două reprezentative de pe...Andra, in duet cu Valentin Dinu de 1 Decembrie la “Happy Hour”
Cu o voce care i-a lasat pe multi muti de uimire, Valentin Dinu, finalist in show-ul ,,Romanii au talent” de la Pro Tv, va avea ocazia de 1 Decembrie sa cante in duet la “Happy Hour” cu cea care in urma cu cateva luni ii juriza prestatia. Andra a fost cucerita de vocea lui Valentin de la primele note pe care le-a auzit si a recunoscut in repetate randuri ca ploiesteanul cu glas de cristal a fost preferatul ei din...Rămânem cu vreo echipă pentru la primăvară?!
Dintre cele trei echipe româneşti angrenate în Europa League, Steaua şi Vaslui au şanse reale de a face pasul în primăvară. Pentru acest deziderat, cele două trebuie să câştige în runda cu numărul cinci. Steaua nu are voie să piardă în deplasarea din Germania pentru a rămâne cu şanse reale de calificare în primăvara europeană. „Mergem la Schalke să luăm cel puţin...Jojo, senzaţii tari la filmări: „Am zburat, la propriu!”
Actriţa a trăit o experienţă unică, suspendată în aer alături de celelalte vedete ProTV la filmările pentru Imnul ProTV, care în acest an e hitul „Tot mai sus”, interpretat de Marius Moga feat. Guess Who. „Am zburat, la propriu! Deşi colegii au vrut să mă menajeze, ştiind ce antrenamente dificile am la «Dansez pentru tine», am fost extrem de entuziasmată că zbor, aşa că, vorba...Cum să te îmbraci în funcţie de forma corpului tău
A fi în pas cu moda şi a purta, totodată, hainele care se potrivesc siluetei noastre sunt probleme care ne dau bătăi de cap zi de zi. Dar specialiştii ne vin în ajutor, oferindu-ne câteva sfaturi utile în acest sens. Fie că sunteţi slabă sau plinuţă, &




























































































































































































































































































































































































































































































