18°

București

ULTIMA ORA

TEIUL lui Eminescu, ÎN PERICOL! Cauza ESTE...


Din cauza vremii nefavorabile, zeci de copaci din municipiul Iași au fost rupți sau doborâți la pământ din cauza zăpezii depuse, printre arborii afectați aflându-se și Teiul lui Eminescu din Parcul Copou. Rafalele de vânt de peste 70 kilometri la oră și zăpada depusă în ultimele 24 de ore au smuls mai multe crengi din Teiul lui Eminescu din Parcul Copou, care este unul dintre simbolurile Iașiului.

„Codul portocaliu lasă urmări în tot municipiul Iași și peste tot pe unde a trecut. A nins continuu toată noaptea, grosimea stratului de zăpadă, mai ales în zonele Bucium și Copou, depășind 25 centimetri, cu densitate mare. Asta înseamnă 25 — 30 de litri pe metru pătrat și a provocat și urmări datorită vântului, în special, și a volumului mare de zăpadă care s-a așezat peste arbori. Au avut loc sute de căderi de arbori. Dacă îi numărăm și pe cei mărunți, putem vorbi de mii. (...) Am observat și o problema gravă la Teiul lui Eminescu. Am făcut evaluări împreună cu inspectorii de la Agenția de Protecția Mediului și o să facem o scurtă intervenție de corectare a coroanei pentru a nu se duce efectiv mai jos spre tulpină”, a declarat primarul Mihai Chirica, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, în Iași s-a acționat toată noaptea și se acționează și în timpul zilei de vineri, pe străzi fiind scoase peste 70 de utilaje de intervenție. Teiul lui Eminescu, care se află pe locul 7 în clasamentul celor mai bătrâni arbori din județ, a fost plantat în 1556, potrivit unei datări făcute în cursul anului trecut de Agenția de Protecția Mediului, în timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu. Sub acest copac, Mihai Eminescu obișnuia să mediteze atunci când se afla la Iași și i-a inspirat multe din creațiile literare. Acest arbore l-a inspirat pe Eminescu să scrie poeziile „Povestea teiului”, „Floare de tei” sau „Făt-Frumos din tei”. În județul Iași sunt 160 de arbori seculari, cel mai bătrân fiind un tei care de 674 ani se află în curtea Mănăstirii Bârnova.

Foto: bzi.ro

Ti-a placut?

554

afisari