18°

București

ULTIMA ORA

Dan Negru, ponturi pentru o vacanţă ieftină: “Zboruri bune şi costuri pe măsura presupusei mele zgârcenii”


Mai în glumă, mai în serios, celebrul prezentator TV Dan Negru a spus, la un moment dat, că este “cel mai zgârcit om de pe Pământ”. El a povestit, pe blogul său, cum a reuşit să ajungă, fără a cheltui o avere, în destinaţii la care mulţi nu îşi permit nici măcar să viseze.

 „Am călătorit în multe locuri din lumea asta, am paşaportul ticsit de vize de pe toate continentele şi chiar cred că, dacă lumea ar fi o carte, cei care nu călătoresc nu citesc decât prima pagina… Adeseori, când povestesc despre locurile în care am fost, fie că e Asia sau America, fie că e Europa sau Africa, sunt mulţi care fac ochii mari întrebându-mă: «Cum, bre, Negrule, tu? Celebru pentru zgârcenia ta? ». Am văzut lumea pe banii mei! Dacă ţin bine minte, doar în Tenerife am fost gratis în luna de miere, a fost cadoul de nuntă pe care mi l-a făcut familia Voiculescu” , a explicat el.

Celebrul prezentator TV oferă, pe blogul său, mai multe ponturi “pentru o vacanţă mişto, departe, cu zboruri bune şi cu costuri pe masură presupusei mele zgârcenii”. De exemplu, acesta susţine că, în cazul în care alege o destinaţie îndepărtată pentru a-şi petrece vacanţa, zboară iniţial cu o cursă low-cost spre un mare aeroport european, de unde îşi continuă drumul spre destinaţia dorită. De asemenea, dacă vrea să viziteze mai multe oraşe, abia în momentul în care ajunge în respectiva ţară începe să caute zboruri interne, biletele fiind mai ieftine decât dacă sunt rezervate din România.

“Nu plecaţi în vacante cu gramada în iulie-august. (...) Cel mai mişto e să vezi lumea în septembrie… Dacă nu se poate, cereţi-i şefului să vă plătească diferenţa între preţul unui zbor în august şi preţul aceluiaşi zbor în septembrie”, mai scrie acesta, pe blogul său.

Dan Negru mărturiseşte că îşi cumpără bilele de avion noaptea târziu: “Sunt cele mai bune preţuri şi atunci când prind o variantă bună de preţ nu stau pe ganduri, cumpăr. Am pierdut adeseori oferte bune stând pe gânduri…  Sunt prieten pe Facebook cu marile companii aeriene, de câteva ori am prins nişte reduceri considerabile care erau promovate exclusive pe Facebook. Folosesc Google Flights,   aplicatia cu harta e extraordinară”.

 

Ti-a placut?

1276

afisari