18°

București

ULTIMA ORA

Unde îți poți petrece vacanța de Paște în România. Iată câteva destinații uluitoare


Paștele se apropie cu pași repezi, iar cei mai mulți dintre noi alergăm, pe ultima sută de metri, după un loc unde să ne putem petrece minivacanța. Deși cei mai mulți români aleg destinații turistice din afara țării, află că și România are multe de oferit și ar fi chiar păcat să nu vezi câteva locuri superbe care cu siguranță îți vor face vacanța perfectă.

Anul acesta, destinațiile sunt în număr limitat. Dacă în anii anteriori românii alergau spre mare, acum caută locuri liniștite și izolate care le pot oferi relaxarea de care au nevoie.

Așadar, dacă vrei ca anul acesta Paștele să fie diferit, asumă-ți faptul că o călătorie reușită cere pregătiri începute cu mai mult de trei zile înainte și plănuiește-ți fiecare pas, astfel încât să te poți bucura de fiecare zi a sejurului. Iată câteva variante care sigur îți vor stârni interesul!

Bucovina 

Este zona despre care se spune că „timpul stă în loc”, așa că cine nu ar vrea ca timpul să stea în loc atunci când este plecat în vacanță? Spațiul este cunoscut pentru arta decorării ouălor și nu puține sunt festivalurile dedicate acestui meșteșug popular: Ciocănești, de exemplu, este unul din satele care găzduiește Festivalul Ouălor Încondeiate. Înainte de a porni spre Bucovina, poate vei fi curios să afli că aici, în ziua de Paște, nevestele au voie să își bată soții. Doar în cazul în care consideri că informația ți-ar putea fi de folos…

Maramureș 

Ce loc este mai bun pentru a-ți stimula nevoia de cunoaștere, de spiritualitate și de întoarcere la orgini decât satele din Maramureș? Aici, tradițiile religioase au rămas intacte de sute de ani. Vorbim despre obiceiuri precum așezarea ramurilor de salcie la streașina casei, de stropirea fetelor cu o crenguță de busuioc pentru a fi „văzute bine”, de spălarea pe față cu apă neatinsă după scoaterea din fântână pentru a fi „curat ca argintul”… Asta te așteaptă dacă anul acesta alegi Maramureșul de Paște.

Dobrogea 

Dobrogea are și ea de oferit tradiții nealterate de valurile modernității și îmbogățite cu influențele popoarelor grecești și turcești. Cele mai cunoscute obiceiuri la care vei putea asista sunt : „Olăria”, focul enorm alcătuit din resturi vegetale și rostogolit pe dealuri pentru purificarea zonei, și „Paparuda”, invocarea ploii prin cântece, dansuri și bătăi din palme, de către un grup de fete și înfășurate în frunze și ghirlande.

Moldova 

Există oare un picior de plai unde tradițiile religioase și cele viticole să se împletească mai armonios? Moldova este dovada palpabilă că, mai la est de râul Putna, recolta de struguri a Casei Panciu poate concura fără complexe cu faimoasele de pe Valea Loarei. Și unde s-a mai auzit de femei mai pricepute în ale învârtitelor cu brânză de oaie, colaci sau pască? Dacă vrei să faci o extravaganță pitorească de cel mai înalt rang anul acesta, trage la Hanul Ancuței din povestea lui Sadoveanu (da, este încă funcțional și prosper, iar în ultimul secol s-a extins și pe evenimente corporate); este localizat la doar 30 de km de Mânăstirea Neamț.

Dacă ești în căutarea unui partener de viață, poate te va interesa să afli despre tradițiile din Moldova conform cărora fetele singure merg la biserică în ziua de Paște, spală clopotul bisericii cu apă din fântână, apoi se spală pe față cu aceeași apă pentru a avea noroc de soți. Dacă ești în căutarea unei partenere de viață, ei bine, în cazul acesta, nu sta prea departe de zona bisericii în ziua de Paște.

Pentru rebeli, Vama Veche 

În ciuda nostalgiilor și regretelor ce succed deja clasicului „Vama Veche nu mai e ce-a fost”, fâșia de la Marea Neagră rămâne până în zilele noastre o opțiune la fel ispititoare precum o jună cu gene lungi și bujori în obrăjori. Deși nu mai e ce-a fost, rămâne destinația preferată a multor români pentru vacanța de Paște. Tu unde mergi anul acesta?

 


 

Ti-a placut?

2575

afisari