18°

București

ULTIMA ORA

Sezonul de schi s-a deschis la Arieşeni şi Şureanu, iar pârtiile sunt în stare bună


Sezonul de schi s-a deschis în acest weekend la Arieşeni şi Şureanu, în judeţul Alba, iar condiţiile sunt ideale pentru schi, după ce a nins neîntrerupt timp de două zile, potrivit Mediafax.

Stratul de zăpadă este foarte bun pentru schi în Munţii Şureanu, pe pârtiile de la Domeniul Schiabil Şureanu, situate la 2.000 de metri altitudine, cât şi în Munţii Apuseni, în staţiunea montană Arieşeni, situată la 1.400 de metri altitudine.

Sosirea rapidă a iernii a făcut ca pârtiile de la Şureanu să fie complet acoperite de zăpadă, la final de noiembrie, şi astfel în acest an a avut loc cea mai rapidă deschidere de sezon de până acum.

La Şureanu sunt disponibile 8 pârtii, cu o lungime totală de 11 kilometri, însă nu toate au fost deschise în acest început de iarnă, dar instalaţiile de transport pe cablu sunt funcţionale. Zonele off-piste nu sunt încă recomandate.

Ti-a placut?

1743

afisari